De pe unul dintre săitulețele care îi deservesc pe preoții extremiști grupați în ceea ce noi am numit generic “gruparea Sava-Staicu-Rădeni” (gruparea rămâne și cu Rădeni atașată la ea, până când conducerea schitului se va lepăda oficial, public și onest de deciziile schismatice ale grupării și de rătăciții care o conduc, chiar dacă poporul, în majoritate, nu este de acord cu această linie schismatică, existând și între preoți cel puțin unul care, deși merge acolo, nu este de acord cu ce se întâmplă) aflăm că la data de 18 august 2018, în localitatea Mestecăniș din Județul Suceava, s-a desfășurat încă o întâlnire a grupului schismatic respectiv.
Anunțată cu ocazia întâlnirii de la Satu Mare a se desfășura la Brașov, întâlnirea s-a desfășurat la jud. Suceava, în mare taină, nefiind anunțați participanții la ea nici măcar adepților grupării. În schimb, “grupul de inițiativă” care a comunicat așa-zisele hotărâri ale grupării, alcătuit din ieromonahii Xenofont Horga, Tihon Bivolaru și un monah, Anania Burlui, despre care nu a auzit nimeni până acum, ne asigură că toți cei ce au participat achiesează la acele decizii.
Nu știm dacă au participat, de exemplu, monahul Sava Lavriotul sau monahul Efrem Prodromitul. Am citit undeva că preotul Staicu nu a participat pentru că… i s-a stricat mașina, deși într-o postare scrisă în duhul cunoscut deja, încerca să explice cum Rezoluția de la Botoșani nu ar fi “în totalitate ortodoxă”, ceea ce înseamnă că deciziile de la Mestecăniș au și acordul acestui preot. Nu știm cine a participat din Moldova, dacă a participat părintele Antim Gâdioi și ucenicii, sau părintele Ieronim Cozma, oameni importanți în lupta aceasta, ale căror poziții față de tot ce se întâmplă de un an încoace nu le cunoaștem public, ci doar din ceea ce spun ucenicii sfințiilor lor, care par a fi de acord cu ce fac și spun membrii grupului Sava-Staicu-Rădeni.
Nu știm dacă a participat cineva de la Rădeni, măcar ca “observator”, în condițiile în care există zvonuri că egumenul de acolo ar încerca o detașare de politica adoptată la Roman-Satu Mare și, mai nou, Mestecăniș (chiar dacă până acum nu a făcut nimic concret, dimpotrivă, din relatările unora de la Rădeni, duminică ar fi făcut o gafă, imputându-i episcopului Longhin participarea la o slujbă la Putna din… 2015!!!), și având în vedere că unii dintre “pandiții” mișcării schismatice (ieromonah Spiridon Roșu, ieromonah Xenofont Horga) nu mai frecventează schitul nemțean.
Nu știm dacă nu cumva grupusculul a suferit între timp unele mutații la vârf, dat fiind că în locul preotului Staicu îl vedem în prim-plan pe ieromonahul Xenofont. Ar fi interesant (strict jurnalistic, nu din alte motive neapărat) de aflat dacă cei prezenți la Mestecăniș sunt aceiași cu cei prezenți la Roman-Satu Mare sau sunt alții…
Nu știm de ce le este frică (rușine?) celor ce au participat la Mestecăniș să își asume public opțiunea, mai ales că cei trei purtători de cuvânt ne spun că nu a existat nicio abținere. Noi le cerem respectuos tuturor celor care încă nu s-au pronunțat oficial să o facă, să ne arate dacă sunt de acord cu ce susține gruparea Sava-Staicu-Rădeni sau nu.
Un singur lucru este evident din deciziile pe care le-a emis această adunare: ca și la adunările anterioare, nu s-a discutat și nu s-a decis o luptă contra ecumenismului și a ereziei, ci împotriva celor care luptă, la rândul lor, contra ereziei, dar care nu au căzut în excesele grupului Sava-Staicu-Rădeni. În mod suspect, de un an de zile, grupul respectiv nu spune o vorbă contra ereziei și contra ereticilor căzuți, luptându-se în schimb cu ceilalți nepomenitori, pe care îi batjocorește într-o manieră incalificabilă. Oare de ce?
În mijlocul acestor necunoscute, se cuvine să ne ocupăm de cele două decizii prezentate publicului ca realizări ale întâlnirii de la Mestecăniș, deoarece prin acestea gruparea duce la capăt lucrarea de separare de întreaga Biserică Ortodoxă, un plan pe care monahul Sava l-a avut încă din vremea sinaxei grecești de la Oreocastro (aprilie 2017) și pe care nu l-a putut pune în practică cu credincioșii greci, care l-au respins, dar îl pune cu câțiva dintre credincioșii nepomenitori români.
Sub acest aspect, nu putem să nu ne punem întrebarea: Cum se face că preot profesor Theodor Zisis, o somitate în materie teologică, și protopresviter Matei Vulcănescu, cetățean român și botezat în BOR, sunt considerați personae non gratae în Patriarhia Română, datorită mărturisirii lor antiecumeniste înscrise perfect în limitele canonice, pe când monahul Sava Lavriotul, care s-a mutat practic în România și conduce un grup schismatic alcătuit din preoți și credincioși BOR, nu are nicio supărare din partea autorităților bisericești românești?
Textul comunicatului spune că adunarea a avut ca scop “să soluționăm câteva probleme apărute în interiorul comunității noastre, a celor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă”. De erezie și de sinodul din Creta ne-am îngrădit mulți, dar care nu facem parte din această “comunitate”, ci continuăm să fim membri ai Bisericii Ortodoxe Române.
Prima decizie de la Mestecăniș este de atacare a punctului 10 din Rezoluția de la Botoșani din iunie 2017, punctul prin care participanții la Sinaxa Ortodoxă Națională de la Botoșani își manifestau păstrarea comuniunii cu toți cei ce mărturisesc public împotriva sinodului mincinos din Creta și a ecumenismului în general.
Textul punctului 10 al Rezoluției de la Botoșani sună așa:
“Respingem cu tărie acuzația că, prin întreruperea pomenirii ierarhilor părtași ai ecumenismului și ai adunării din Creta, am comis un act schismatic sau o revoltă contra arhiereilor Bisericii noastre. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului”.
Adunații la Mestecăniș au decis să respingă afirmația din punctul 10 “suntem în comuniune cu Bisericile Locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii lor” și să introducă ideea că se află în comuniune cu aceștia doar cu condiția întreruperii pomenirii ierarhilor semnatari la Creta.
Prin această decizie, gruparea schismatică afirmă că nu se află în comuniune, de exemplu, cu episcopi precum IPS Longhin, IPS Damianos, IPS Serafim de Pireu, deoarece acești episcopi mărturisitori nu au întrerupt pomenirea tuturor episcopilor care au participat în Creta: IPS Longhin este acuzat cu toate prilejurile că îl pomenește pe mitropolitul Onufrie, care nu a participat la Creta și despre care reprezentanții ecumeniști ai grupării schismatice a lui Filaret din Ucraina spun că este principala piedică în calea ecumenismului în Ucraina și în lumea ortodoxă, alături de episcopul de la Bănceni, IPS Serafim este insultat de obicei ca eretic sau “pseudoepiscop”, deși a anatemizat ecumenismul și sinodul din Creta și la slujbe pomenește doar ierarhia la modul general, la fel ca și arhiepiscopul Sinaiului, care rezistă unor presiuni uriașe prin care se dorește anularea mărturisirii antiecumeniste a arhiepiscopului, făcută în ianuarie 2018.
Faptul că acești arhierei și alții ca înaltpreasfințiile lor sunt mărturisitori, că fac mărturisire cu riscul vieții (IPS Longhin a fost otrăvit de câteva ori, IPS Damianos a suferit un accident imediat după mărturisirea sa, IPS Serafim este hărțuit și amendat de către statul grec etc.) nu înseamnă nimic pentru “luptătorii” grupului Sava-Staicu-Rădeni, dintre care unii nici măcar nu și-au făcut mărturisirea de întrerupere a pomenirii în mod public, iar din acest motiv nu sunt deranjați de nimeni cu nimic.
Decizia de la Mestecăniș anulează și eforturile unor Biserici Locale de a lupta contra ecumenismului, în special ale Bisericii Ortodoxe Bulgare, care a părăsit ecumenismul încă din 1998, nu a participat la Creta, nu a semnat la Chieti, sau ale Bisericii Ortodoxe Georgiene, care a ieșit cam tot atunci din CMB, nu a participat la Creta și a afirmat că “deciziile sinodului din Creta trebuia să reflecte învățăturile Bisericii Ortodoxe, ceea ce nu este cazul setului de documente adoptate acolo”, ale Bisericii Ortodoxe a Sinaiului, al cărei episcop s-a despărțit de toate ereziile de tip ecumenist, ale Bisericii Antiohiei, ale Arhiepiscopiei Bănceni, ale Mitropoliei Pireului, ale Mitropoliei Nafpaktelor, al cărei mitropolit, IPS Ierotheos, a scris o carte care arată toate detaliile care au compus minciunosinodul din Creta, și ale tuturor episcopiilor conduse de episcopi antiecumeniști.
Eforturile unor Biserici Locale sunt recunoscute de către Rezoluția de la Botoșani, în articolul 9, în care se spune:
“Salutăm poziția acelor Biserici locale care au decis să nu participe la adunarea din Creta, să nu-i recunoască deciziile și să rămână ferme împotriva ecumenismului și pe cea a episcopilor care nu au semnat sau au respins documentele și mărturisesc public împotriva acelei adunări eretice, adresându-le rugămintea de a folosi toate instrumentele canonice și pastorale puse la îndemână de Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți pentru a împiedica răspândirea și permanentizarea în Biserică a ereziei ecumeniste legiferate în Creta și a determina întrunirea unui sinod ortodox, care să condamne oficial adunarea din Creta, ecumenismul și, nominal, pe episcopii ce vor rămâne adepți ai acestora”.
Punctul 9 al Rezoluției legitimează de fapt prevederile punctului 10, în sensul că recunoaște că există Biserici locale sau episcopi locali care luptă activ, prin mărturisire și nepomenire (IPS Longhin), prin mărturisire (IPS Serafim, IPS Damianos), prin nepartipare (BO Bulgară, BO Georgiană) contra ecumenismului. Acestor Biserici li se cere să se folosească de toate mijloacele canonice pentru a lupta contra minciunosinodului din Creta (inclusiv nepomenirea, atunci când și cum vor considera potrivit să o facă). Cum se face că participanții la Mestecăniș au acceptat punctul 9, adică au recunoscut eforturile unor Biserici Locale de a lupta contra ecumenismului, dar totuși refuză comuniunea cu acestea?
Prin această decizie, gruparea Sava-Staicu-Rădeni se plasează în afara comuniunii cu Bisericile locale din lumea ortodoxă, cu preoții din Ortodoxie care nu a întrerupt pomenirea și cu orice preot, care, deși a întrerupt pomenirea, nu mărturisește în duhul schismatic de la Roman-Satu-Mare-Mestecăniș. Membrii și simpatizanții acestui grup schismatic ne insultă și pe noi, cei ce am întrerupt pomenirea și luptăm de la început împotriva ecumenismului, numindu-ne “eretici”, “criptoecumeniști”, “frații mincinoși”, pentru simplul motiv că nu acceptăm afirmații care nu reflectă cugetul ortodox, cum greșit se exprimă comunicatul de la Mestecăniș, ci un radicalism schismatic extrem de periculos (ale cărui consecințe se pot vedea în tragedia preotului Ioan Miron, de care cei de la Mestecăniș nu sunt foarte departe; diferența este doar că preotul Miron a alergat mai sprinten decât sfințiile lor spre “linia de sosire”).
Această atitudine se poate vedea și într-un textuleț halucinant, în care, caricaturizând stilul epistolar al Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, preotul Staicu își asumă un fel de rol de “sfânt părinte” (mai mult în sensul în care îi spun papistașii “sfânt părinte” conducătorului lor) și dă răspunsuri, cu o autosuficiență care arată că nu a învățat nimic de la grecul filosof care spunea pe vremuri: “Știu că nu știu nimic”. Astfel, la întrebarea incredibilă: “Este adevărat că unii părinți au trimis credincioși la slujbele preoților de același cuget cu MS Chirilă?”, preotul schismatic Staicu răspunde: “Eu nu am făcut niciodată așa ceva. MS Chirilă este eretic”. Atât. Fără nicio explicație de ce este eretic MS Chirilă sau care este erezia pe care o învață acesta sau despre cum poți să nu trimiți credincioși la slujbele preoților care sunt nepomenitori, doar pentru că la acele biserici participă și MS Chirilă, care este mirean și stă în biserică, nu împreună-liturghisește. Pentru toate acestea, ar trebui să îl credem pe cuvânt pe preotul Staicu, pentru că, fiind doctor în teologie, cum nu uită să amintească la fiecare frază, în cazul în care nu se înțelege asta din scrierile și zicerile sfinției sale, vorbește ex cathedra. Sfinția sa și unul de la Roma, pe care “ucenicii” îl numesc pentru acest lucru “sfinte părinte”. Cu părere de rău, nu îl credem și sperăm că nici oamenii de bună credință nu o fac.
Practica preotului Staicu de a le spune credincioșilor că noi, cei ce am refuzat să cădem în schismă, suntem eretici, este comună și unor duhovnici din Moldova, care au îndemnat credincioșii să nu meargă la slujbe la Orășeni sau la Ivești, pentru că cei ce merg acolo au comuniune cu MS Chirilă, care este “eretic”, “evreu”, sau pentru că au “comuniune cu Zisis” sau pentru că “au semnat Proiectul de Rezoluție” etc. Acesta este duhul deciziei de la Mestecăniș, de rupere a legăturilor cu toți cei ce nu sunt de acord cu linia pe care merge gruparea Sava-Staicu-Rădeni.
Se cuvine la acest moment să facem câteva precizări legate de Rezoluția din Botoșani, din iunie 2017. Încă din luna aprilie 2017 se întrezărea o mișcare centrifugă a monahului Sava Lavriotul, care părăsea linia așezată a antiecumeniștilor greci, reafirmată la Salonic, în conferința din iunie 2018, pentru a implementa o linie radicală, sortită eșecului, la fel ca cea a luptătorilor împotriva calendarului nou, care au eșuat în diverse grupări schismatice, deoarece nu au dus o luptă teologică corectă.
Față de această tendință, mai ales față de tendința monahului atonit de a-i despărți pe români de sfatul și rugăciunea singurului episcop de limbă și inimă română mărturisitor al dreptei credințe împotriva ecumenismului, IPS Longhin Jar, s-a luat decizia organizării Sinaxei Ortodoxe Naționale de la Botoșani și s-a redactat Rezoluția de la Botoșani, al cărei punct 10 viza tocmai statornicirea unei linii de luptă a antiecumenismului românesc în duhul Sfinților Părinți, pentru a se evita o deraiere de tip schismatic, ca cea pe care o vedem astăzi la adepții liniei Roman-Satu-Mare-Mestecăniș.
Punctul 10 al Rezoluției a fost, putem spune, dedicat în mod special monahului Sava Lavriotul și partenerilor săi atoniți, arătându-le că noi, antiecumeniștii români, recunoaștem eforturile altor Biserici de a lupta împotriva ecumenismului și păstrăm comuniunea cu ele și cu toți cei ce se află ca membri ai lor. Anularea de către grupul de la Mestecăniș a acestei prevederi reprezintă o mișcare prin care monahul Sava Lavriotul a reușit să le impună celor care se află încă alături de cuvioșia sa punctul de vedere schismatic, împotriva celui patristic și împotriva voinței poporului ortodox român, care s-a exprimat în favoarea tuturor prevederilor Rezoluției de la Botoșani.
De asemenea, atacarea Rezoluției de la Botoșani este o încercare de a anula cel mai important document și cel mai semnificativ moment de unitate națională în lupta antiecumenistă de până acum, pentru a se pune în loc o suită de adunări cu un mental sectar, menite a produce disensiuni și învrăjbire. Atacarea punctului 10 nu este întâmplătoare, deoarece în acest punct se manifestă și atașamentul nostru față de Biserica Ortodoxă Română, ai cărei membri rămânem. Cei de la Mestecăniș nu au avut curajul să se refere la acest lucru în comunicat, dar unii dintre preoții simpatizanți ai lor afirmă de mult că nu mai au nicio legătură cu Biserica Ortodoxă Română, că se află în “Biserica Universală”, în “Biserica Sfinților”, motiv pentru care resping cu fermitate atât Rezoluția de la Botoșani, cât mai ales Proiectul de Rezoluție din ianuarie 2018.
Se cuvine să adăugăm că, la momentul respectiv, Rezoluția de la Botoșani a fost dată spre analiză tuturor preoților participanți la Sinaxa din 18 iunie 2017, și a fost acceptată de toți, fără nicio rezervă (a existat o singură rezervă cu privire la oportunitatea condamnării francmasoneriei, dar decizia finală a fost ca francmasoneria să fie condamnată ca începătoare a ereziei ecumeniste).
Rezoluția a fost prezentată și dezbătută la o întâlnire organizată de preotul Staicu la domiciliul personal prin luna mai 2017, la care au participat foarte mulți preoți nepomenitori, când preotul respectiv a dat citire unui document scris de preotul Ioan Miron, pe care, la acea vreme, îl prezenta ca pe cel mai mare canonist din BOR, cunoscător “al Pidalionului pe de rost”, pentru ca, mai apoi, când acel preot a căzut într-o cumplită înșelare, în loc să îl susțină pe cel care i-a fost mereu alături și care avea și are și acum nevoie de ajutor pentru a ieși din iadul în care a intrat, l-a condamnat în minciunoadunări regizate ca niște tribunale inchizitoriale, la Roman, la Satu Mare (despre tragedia părintelui Ioan Miron, despre cauzele căderii sale cumplite și despre ce se poate face pentru a-l ajuta, sperăm într-un material viitor).
Rezoluția a fost dezbătută public la Rădeni, într-o întâlnire presinaxală, la care au participat cei mai mulți preoți nepomenitori, reprezentanți ai fraților din Republica Moldova și popor credincios, venit să îl cinstească pe părintele Justin Pârvu, cu ocazia unei pomeniri a acestuia. Cu acel prilej, s-au discutat multe aspecte legate de acea rezoluție și s-au adus completări necesare, dar nu s-a pus în discuție de către nimeni articolul 10 al acesteia.
Textul Rezoluției a fost supus dezbaterii pe mail și a fost aprobat de toți, a fost citit public la Botoșani în cadrul sinaxei și a fost primit de către poporul credincios, adunat în număr foarte mare la Botoșani, și de către toți preoții nepomenitori adunați cu acea ocazie, unii dintre ei aflați în prezidiu. A fost tradus în limba greacă și dat partenerilor greci, care nu au avut nicio obiecție față de punctul 10. Nu în ultimul rând, a fost semnată de către toți preoții nepomenitori. Și atunci, cum se face că după un an unii semnatari s-au gândit că punctul 10 nu este ortodox? Ce revelații au avut între timp?
În completarea acestei lepădări de prevederea esențială a articolului 10 al Rezoluției de la Botoșani, care asigură linia ortodoxă și păzește de rătăcirile schismatice, adunarea de la Mestecăniș mai introduce un text extrem de important și de periculos. Documentul spune:
“De asemenea, în ceea ce privește afirmația ambiguă de la punctul 10 al rezoluției de la Botoșani, anume că: nu avem intenția «de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cel al locului», noi, subsemnații, ținem să precizăm că: nu vom intra sub ascultarea niciunui episcop (nici membru al BOR, nici din alte Biserici Ortodoxe Locale), dacă intrând sub ascultarea respectivului episcop ar însemna să încălcăm în vreun fel Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți, care sunt clare în privința condițiilor în care trebuie făcută ascultarea de episcop”.
La această formulare, prima întrebare care se pune este: Dar dacă, intrând sub ascultarea respectivului episcop, NU ar însemna să încălcăm în vreun fel Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți? Sau mai corect: Există vreo situație în care intrând sub ascultarea respectivului episcop nu am încălca Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți?
Noi spunem că nu, dar membrii grupării schismatice de la Mestecăniș par a spune altceva. Din felul în care este formulată această lepădare de principiul simplu și lapidar al articolului 10 al Rezoluției de la Botoșani, care stipulează că nu vom intra sub nicio formă în altă ascultare canonică, rezultă că membrii grupării schismatice nu vor intra sub ascultarea altui episcop, dacă asta ar însemna să încalce canoanele și cugetarea patristică, dar dacă nu ar fi contra canoanelor și cugetării patristice, ei ar putea intra liniștiți sub ascultarea altui episcop.
În realitate, această formulare nu trebuia să existe, deoarece nu există nicio situație în care intrarea sub ascultarea canonică a altui episcop, fără acordul episcopului de la care te muți în altă eparhie sau fără ca acesta să fi fost condamnat de către un sinod ca eretic și scos în afara Bisericii, să nu încalce Sfintele Canoane și cugetarea patristică. Însă corifeii mișcării s-au chinuit timp de luni de zile să ne arate că episcopul sârb Artemie, care s-a rupt de Biserica Ortodoxă Sârbă și și-a hirotonit episcopi de unul singur, este cu totul canonic. Săitulețele mișcării au abundat în interpretări greșite ale cuvintelor Sfântului Teodor Studitul, din care schismaticii au tras concluzia că, în timpul ereziei, hotarele canonice nu mai pot fi respectate și cumva totul este permis, lucru pe care Sfântul Teodor și nici alt Sfânt Părinte nu l-au afirmat niciodată.
Și ajungem astfel la această condiționare, inexistentă în Sfintele Canoane și în cugetarea Sfinților Părinți, a posibilității ascultării de alt episcop, dacă acest lucru nu încalcă Sfintele Canoane. Încă de la întâlnirea de la Barajevo, din aprilie 2018, s-a spus că episcopul Artemie este un mare mărturisitor ortodox, un episcop fără nicio problemă, care trimite slujitori hirotoniți de el în Rusia, pentru că, nu e așa, în timp de erezie hotarele canonice nu mai există și sfânta Ortodoxie trebuie să continue cumva, de vreme ce toți sunt eretici.
Decizia de la Mestecăniș nu corectează o ambiguitate a Rezoluției de la Botoșani, ci introduce posibilitatea intrării sub ascultarea canonică a altui episcop, printr-o interpretare unilaterală schismatică a Sfintelor Canoane și a cugetării Sfinților Părinți. Dacă nu ar fi așa, decizia ar fi trebuit să fie scurtă: “noi, subsemnații, ținem să precizăm că: nu vom intra sub ascultarea niciunui episcop (nici membru al BOR, nici din alte Biserici Ortodoxe Locale)”. Punct. Fără condiționarea: “dacă intrând sub ascultarea respectivului episcop ar însemna să încălcăm în vreun fel Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți, care sunt clare în privința condițiilor în care trebuie făcută ascultarea de episcop.
Această nuanță vine în completarea prieteniei cu episcopul sârb Artemie, considerat ortodox la Satu Mare, considerat ortodox la Cacak, în Serbia, unde unii dintre participanții de la Mestecăniș au fost în “grupul de monahi și monahii” care au scris, tot sub anonimat, despre cât de frumos a fost “să fie frații [de schismă] împreună”, elogiat ca ortodox într-una dintre explicațiile date de preotul Staicu în textulețul în care, închipuindu-și că este vreun mare părinte duhovnicesc, după ce ne spune că s-a întâlnit în urmă cu două săptămâni cu episcopul Artemie în Serbia, în drum spre Muntele Athos (în urmă cu vreun an făcea un titlu de glorie din faptul că este interzis în Sfântul Munte; Ce a determinat oare schimbarea de atitudine a autorităților atonite?) postulează că “vlădica Longhin este, datorită comuniunii cu ecumenistul Onufrie, și el ecumenist, deci eretic. Vlădica Artemie este ortodox, în niciun caz schismatic”.
După ce au respins comuniunea cu toți episcopii și Bisericile luptătoare ortodoxe antiecumeniste, membrii grupării nu exclud o ascultare față de alt episcop, dacă prin aceasta nu se încalcă Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți, în ciuda faptului că în orice situație imaginabilă (în afara condamnării sinodale a unui episcop ca eretic și excluderea sa din Biserică sau a plecării în altă episcopie cu binecuvântarea episcopului din episcopia căruia se pleacă) canoanele interzic acest lucru.
În privința celei de-a doua decizii a adunării tainice de la Mestecăniș, nu sunt prea multe de spus. Ideea enunțată la Roman că un copil născut în familie pomenitoare ar fi eretic de la naștere a fost puternic criticată chiar și de unii dintre fanaticii care alcătuiesc această grupare. Încercând să dreagă busuiocul, “canoniștii” de la Mestecăniș au îmblânzit un pic afirmația delirantă de la Roman, introducând un prag de vârstă absolut arbitrar, prin invocarea canonului 18 al Sfântului Timotei al Alexandriei, care, întrebat la ce vârstă se osândesc de Dumnezeu păcatele, a răspuns: “După cunoștința și înțelepciunea fiecăruia. Unii de la vârsta de zece ani, iar alții de la mai mare vârstă”.
Cu alte cuvinte, ieromonahul Xenofont și ceilalți participanți la adunare au decis cu de la sine putere că nu de la botez este copilul părtaș la erezie (s-a folosit în text termenul patristic “părtășie la erezie”, chiar dacă s-a formulat “comuniune cu erezia”, concept care a fost piatra de poticnire a tuturor schismaticilor români), ci de la 10 ani, vârstă la care el ar trebui să înțeleagă și să știe și să facă ceea ce nu reușesc să facă nici oameni maturi, aflați la vârste mult mai înaintate. În felul acesta, adunarea de la Mestecăniș ne dă un prag minim pentru considerarea ca eretici a celor care încă nu au reușit să se delimiteze prin nepomenire de erezia ecumenistă. Faptul că păcatul comis de acești tineri nu este erezia propriu-zisă, pe care nu o mărturisesc deschis, ci delăsarea, neștiința, ignoranța, teama, ascultarea de părinți sau de preoți, nu pare a interesa pe membrii grupării schismatice Sava-Staicu-Rădeni.
Se cuvine la final să punem câteva întrebări, la care așteptăm răspunsuri:
- Cine a autorizat această adunare?
- Cine a organizat această adunare?
- Cine a participat la această adunare?
- Cine a făcut convocarea la această adunare?
- De ce nu au fost convocați toți preoții nepomenitori la această adunare?
- De ce se păstrează această taină maximă cu privire la participanții la această adunare?
- Ce au de ascuns participanții la această adunare?
- Sunt preoții care nu se află în grupul celor trei semnatari ai deciziilor de la Mestecăniș de acord cu interpretările deciziilor acestei adunări?
- Sunt preoții din Moldova, care cochetează cu grupul schismatic Sava-Staicu-Rădeni, de acord cu ele sau cu tot ce grupul respectiv a făcut până acum?
- Înseamnă afirmarea ieromonahului Xenofont în locul preotului Staicu că gruparea și-a schimbat cumva conducerea (gândirea nu și-a schimbat-o în niciun caz)?
- Cum percep conducătorii schitului Rădeni aceste decizii? Sunt de acord cu ele? Le resping? Le acceptă?
Și o constatare finală: există informația că mai sunt preoți care se pregătesc să întrerupă pomenirea ierarhilor lor, ceea ce este foarte bine. Acești preoți trebuie să fie însă foarte înțelepți și să urmeze calea corectă a întreruperii pomenirii, pentru că, o dată întreruptă pomenirea, există un risc major de a cădea în schismă și, dacă întrerupând comuniunea cu un ierarh eretic, intră în legătură cu o grupare schismatică nu au realizat nimic pentru mântuirea proprie și a credincioșilor sfințiilor lor.
De aceea, îi sfătuim să se informeze foarte serios, atunci când fac acest pas, și să evite gândirea schismatică, doar pentru că ea pare mai corectă, din pricina radicalismului care, la prima vedere, pare mai justificat decât atitudinea temperată.
” De erezie și de sinodul din Creta ne-am îngrădit mulți, dar care nu facem parte din această “comunitate”, ci continuăm să fim membri ai Bisericii Ortodoxe Române.”
Domnule Chirila,
– ce inseamna Biserica Ortodoxa Romana pentru dvs?
– daca spuneti ca v-ati ingradit de sinodul din Creta, asta nu inseamna ca v-ati ingradit de sinodul BOR?
– exista ierarh roman din bor neecumenist?
– ce diferente ideologice, de nuanta, este intre dvs si Staicu, in ceea ce priveste antiecumenismul?
– de ce trebuie sa existe focare, tabere, epicentre antiecumeniste, nu era deajuns ca orice preot antiecumenist sa intrerupa pomenirea, sa fie urmat de ucenici si atat?
– ce definitie aveti pentru expresia Biserica, adica Biserica Universala a lui Hristos, din cine e ea alcatuita?
Multumesc.
Ionut, ca sa va raspund in cateva cuvinte, BIserica Ortodoxa Romana este totalitatea romanilor din istorie care s-au mantuit practicand credinta ortodoxa, iar in generatia actuala ea este totalitatea romanilor ortodocsi, preoti, credinciosi si ierarhi. Dintre acestia doar ierarhii si preotii sau credinciosii care sunt vadit ecumenisti sunt propovaduitori ai ecumenismului. restul poporului nu este eretic, asa cum minte grupul Sava-Staicu-Radeni, poporul est neinformat, este delasator, este fricos, dar nu este eretic decat in masura in care propovaduieste deschis erezia, ceea ce nu este cazul in cele mai multe cazuri.
IN BOR toti ierarhii sunt semnatari sau adepti ai sinodului din Creta. Asta nu inseamna ca BOR este in totalitate eretica, ci doar ca ierarhia BOR este eretica, asa cum sunt si cei ce sustin public ca ecumenismul este bun. restul, nu.
Preotul Staicu acuza toata Biserica Ortodoxa Romana ca ar fi eretica, ceea ce este schisma, eu refuz sa fac acest lucru. Preotul Staicu afirma ca toti cei ce nu au intrerupt pomenirea sunt eretici, ceea ce este eronat, deoarece sunt unii ierarhi sau chiar preoti care, desi nu au intrerupt inca pomenirea, nu pot fi considerati eretici, deoarece se opun deschis Cretei si ecumenismului.
Biserica Universala reprezinta totalitatea ortodocsilor care se afla in lupta pentru mantuire, care marturisesc dreapta credinta si au deplinatatea lucrarii harice. In Romania, Biserica Universala este ipostaziata in Biserica Ortodoxa Romana, care este Biserica Universala de pe aceste meleaguri.
Chiar daca ierarhia ortodoxa este ecumenista, BIserica Ortodoxa Romana nu este eretica in totalitate și nici nu înceteaza sa fie parte a Bisericii Universale.
Biserica Universala nu este un fel de suprastructura, un fel de Uniune Europeana, asa cum gresit isi inchipuie unii.
Dupa parerea Bisericii lui Hristos sunt in afara Bisericii toti acestia:
1. Toti botezatii opriti de la impartasire (pentru acea perioada a epitimiei)
2. Toti ereticii (adica botezatii care propovaduiesc erezii in public, ori au trecut la credinte neortodoxe prin marturisire verbala sau scrisa)
3. Toti botezatii afurisiti de arhiereu dreptslavitor
4. Toti slujitorii caterisiti de arhiereu/arhierei in dreapta credinta
5. Toti paganii (cei ce nu au fost niciodata botezati, mirunsi si impartasiti)
6. Toti botezatii care nu dau pana la moarte pe la Liturghie, nu se unesc euharistic cu Hristos, nu au toata viata lor duhovnic.
7. Toti botezatii care nu zic niciodata Crezul, nu vor sa afle toata viata nimic din Catehism, Vietile Sfintilor, nu se roaga, nu au pravila, nu se spovedesc, nu au cruce la gat, nu marturisesc pe Hristos public, participa la slujbe mixte, socotesc ecumenismul crestinesc, papismul, protestantismul, neoprotestantismul, urmeaza slujitori eretici, cu stiinta sau cu nestiinta. Apropo, pacatele sunt pacate si dacs sunt din nestiinta. Treaba e mai complicata decat se crede, nu?
Rog argumentarea pe surse (nu sintagme de genul „părerea Bisericii Lui Hristos”) a unor afirmații de genul: „Cei opriți de la Împărtășanie sunt în afara Bisericii.” Rog și explicarea termenilor „Biserică”, „afurisire”, „anatemă”.
sunt mai multi eretici decat s-ar crede in randul oamenilor de rand. daca mergi intr-o excursie pe la manastiri si treci si pe la o cladire ‘catolica’ si nu intri in ea până și șoferul se găsește să-ți facă observație că ești intolerant religios(cu toți din grup așa-ziși ortodocși râd și îl aprobă) așa că eu m-am convins că nu sunt puțini ereticii din România dar nu știu câți mai sunt ortodocși cu adevărat că nu prea am mai văzut în ultima vreme, preoți și mireni când le zic că erezie la creta totți prin biserici într-un cor zic că ei susțin ce zic ierarhii și să plec de-acolo.
Nu cred ca este corect sa faceti acea grupare: Sava-Staicu-Rădeni. Radeni inseamna un loc curat, unde nu se pomeneste ierarhul, este ctitorie a parintelui Iustin, sunt moastele parintelui Iosif. Doar pentru atat si ar trebui sa nu va mai legati de Radeni. Ati vorbit cu parintele Pamvo, in ultimul timp? Ati fost la Radeni? Nu!! Va bazati pe „zvonuri”, cum spuneti, si nu este corect. „Un singur lucru este evident ………………..: nu s-a discutat și nu s-a decis o luptă contra ecumenismului și a ereziei, ci împotriva celor care luptă, la rândul lor, contra ereziei, ….” Nu vi se pare ca faceti acelasi lucru? Cred ca ar fi mai de de folos, pentru toata lumea, o perioada de dialog direct. Poate reusiti sa ii convingeti ca drumul lor nu este bun? Decat sa „va scuipati” pe net, mai bine va intalniti, tipati o zi, doua, unii la altii, varificati-va argumentele unii in fata altora, poate va lumineaza Dumnezeu si ajungeti la Adevar. Nu stiu daca sunt eu in masura sa va dau sfaturi, si stiu ca nu ma forteaza nimeni sa citesc aceste articole, dar trebuie sa va dati seama ca cei ce citim cautam arguemente, intarire, nu zarva, nu „ce bun sunt eu si ce rau esti tu”. In loc sa ii scrieti pr. Staucu, scrieti-i IPS dumneavostra, in fiecare zi, ca a furat linistea a 100, 1000 sau cati vor fi din credinciosii din Moldova. indemnati-ne pe noi sa facem aceasta. Si poate se va schimba ceva. Va intreb, in final, care este rolul acestui articol? Ma iertati. Si astept sa imi trimiteti adresa IPS; cred ca ii voi scrie o scrisoare, incepand de maine.
Elena, daca ma intrebati pe mine daca am fost la Radeni inseamna ca nu stiti ce spuneti. Nu mi se pare ca fac acelasi lucru, ca sa va citez, eu imi vad de treaba mea si intervin doar cand vad atitudini delirante de genul celor pe care le sustin cei care s-au intalnit la Suceava
Sa reformulez intrebarea: Cand ati fost ultima oara la Radeni (poate s-au schimbat lucruri, oameni)? Si rugamintea mea era, si revin cu ea: Staicu, Sava, sunt persoane, nu aveti decat sa va razboiti cu ei, este o alegere, dar Radeni este un loc, cu multe simboluri; incercati sa nu aruncati cojocul pe foc – eu zic ca nu are nici un purice. ma iertati.
Elena, permiteti-mi sa stiu mai multe decat dumneavoastra despre simbolurile si semnificatia Radenilor. Si stiti de ce. daca nu, va puteti informa
Ce va impiedica in loc de Radeni sa folositi nume de oameni / parinti care sunt in acelasi duh cu Pr. Sava si pr. Stanciu?
Există o neconcordanță între poza care ilustrează articolul și titlul articolului, pentru că o parte a preoților din poză nu aparține grupării Sava-Staicu-Rădeni. Asta ar putea să creeze confuzii, pe lângă cele care există deja.
Avem pretentia de la cititori sa citeasca macar o parte din text si nu doar sa priveasca la poza.
Și dacă citesc textul, și dacă citesc doar titlul confuzia rămâne aceeași. Dacă tu crezi însă că poza ajută și nu încurcă înțelegerea situației, atunci așa să fie.
poza e foarte sugestiva, ca arata cum schismaticii lovesc si in ceea ce a fost frumos in aceasta lupta, anume unitatea dintre nepomenitori, desi f greu mentinuta pana la acea data a sinaxei. Plus ca-i arata ca impostori care au semnat una si de fapt ei cred altceva. Ori sunt infiltrati, ori inselati.
„Deci dacă cineva va deforma adevărul de credință, indiferent dacă în lucrurile cele mari sau în cele mici, el tot eretic se va numi”
Sf Ghenadie Scholarios
„Mărturisirea dreptei credințe, este cea care condiționează apartenența sau nonapartenența la Biserică (universală), excluderea în afara acesteia sau reintegrarea în sânul ei,și deci comuniunea sau necomuniunea cu ea.Acest principiu este valabil atât pt. persoane în raport cu Biserica, dar și pt. Bisericile locale în raport cu Biserica universală.”
„Pt. Sfântul Maxim, comuniunea este comuniune cu Hristos și în Hristos,iar această comuniune se face mai întâi prin mărturisirea comună a credinței celei adevărate în El.
Dacă Hristos nu este mărturisit așa cum se cuvine,comuniunea cu El și cu cei care-L mărturisesc în chip drept devine imposibilă.”
Atunci,cei aflați în comuniune cu cei ce nu mărturisesc drept,cu ecumeniștii, cum sunt? Căci nu poți fi în comuniune decât cu cel cu care mărturisește aceeași credință cu tine,nu? Adică,dacă păstrezi comuniunea cu cineva,se presupune că păstrezi aceeași credință cu el,că ai aceeași credință cu el,căci altfel nu ai păstra comuniunea cu el.Dacă cineva are altă credință decât tine,de ce mai păstrezi comuniunea cu acela,căci atunci te afli în aceeași oală cu el,te faci părtaș la erezia lui,căci comuniunea cu el denotă că ai aceeași credință cu el,altfel nu se explică comuniunea cu el.
„În ochii Sfântului Maxim,ceea ce determină unirea și comuniunea cu Biserica este mărturisirea dreptei credințe; ceea ce cauzează și menține ruptura de această comuniune este mărturisirea unei credințe greșite.”
„Găsim de mai multe ori în opera Sfântului Maxim afirmația că mărturisirea adevăratei credințe condiționează în mod absolut comuniunea, căci cel care nu-L mărturisește pe Hristos în mod corect(sau credința ortodoxă în mod corect, n.m.),adică în conformitate cu Tradiția,se plasează în afara Lui:” acela care nu primește pe Apostoli,pe Proroci și pe Învățători,ci nesocotește expresiile și glasurile lor,acela disprețuiește pe Însuși Hristos”.”
Deci,dreapta credință este criteriu de apartenență la Biserică, nu comuniunea,căci”unirea cu Biserica universală nu este determinată sau condiționată de comuniune (care este un scop și nu poate fi un mijloc), ci de mărturisirea adevăratei credințe. ”
Și bineînțeles,apartenența la Biserica universală nu este condiționată nici de apartenența la grupări gen…”eu sunt al lui Pavel,eu al lui Apollo,eu al lui Chifa”,ci de” mărturisirea dreptei credințe”.
Fără grupări și fără tabere. Toți suntem mădulare ale Trupului lui Hristos .
Unul are o idee,altul alta,…,trebuie discuții,lămurite problemele. Trebuie să vă adunați împreună, să puneți metanie unii altora,să discutați,nu să aruncați cu noroi pe net unii împotriva altora.
Mă iertați!
Doamne ajută!
Dacă într-o oaste se infiltrează soldați care spun că luptă împotriva aceluiași inamic, dar distrug din interior și deturnează strategia unei lupte corecte, nu trebuie demascați și înlăturați sabotorii pentru ca lupta să aibe sorți de izbândă?! Cum credeți că se poate merge alături de cei care duc oastea spre prăpastie sub pretextul că au conducători mai buni și mai încercați?!
Marea problema cu apartenenta la „Biserica Universala” este ca daca nu intelegi exact ce este Biserica Universala si apartenenta la aceasta, exista riscul de a afirma ca Biserica Universala se reduce la tine sau la grupul tau.
Cam aceasta este „Biserica Universala” a celor de la Mestecanis. De vreme ce au intrerupt comuniunea cu toate Bisericile locale, cu BOR, cu nepomenitorii care nu sunt de acord cu punctul lor de vedere, „Biserica lor universala” este de fapt adunarea de la Mestecanis.
Oare asa sa fie? Sa fie oare adevarat ca toata Biserica lui Hristos este in acest moment concentrata doar in grupul de la Roman-Satmar-Mestecanis, care are credinta nealterata si nu are comuniune cu nimeni pe lume (cu exceptia episcopului sarb Artemie, se pare)? Cum ramane cu Bisericile locale care marturisesc deschis contra ecumenismului? Dar cu episcopii care marturisesc deschis si cu turmele lor? Dar cu preotii care face acest lucru? Dar cu credinciosii care marturisesc contra ecumenismului prin nepomenire dar nu fac parte din grupul Roman-Satmar-Mestecanis?
Parintele Antim a fost la sinaxa de la Mestecanis a semnat sa dezis de faimosul punct10 si de marele teolog MSC si de pr ion de la Orășeni.Exista poze si audio.
greu de crezut o asa cadere a p Antim, dar daca exista inregistrari ar fi bine sa probati ceea ce ziceti
Nu ma mira deloc atitudinea ierom Antim. Maicile de la VARATEC , ucenice ale lui, nici buna-ziua nu dau , daca nu esti nepomenitor.
Alinus,
Spuneti ca exista poze si audio cu parintele Antim participand la Mestecanis si dezicandu-se de faimosul punct 10, de MSC si par Ioan Ungureanu.
Puteti sa ne aratati si noua astfel de materiale, pentru a nu crede ca il denigrati pe parintele Antim?
Daca nu ne puteti arata aceste materiale, ne puteti spune unde le putem gasi?
Pana faceti acest lucru, puteti sa ne spuneti motivul pe care l-ar invoca parintele Antim in materialele despre care ziceti ca exista pentru a se dezice de „faimosul punct 10” si mai ales de parintele Ioan Ungureanu?
De ce e punctul 10 din Rezolutia de la Botosani asa de faimos deodata? Cu ce este el gresit?
Si mai ales de ce s-a dezis parintele de parintele Ioan Ungureanu? Cu ce i-a gresit parintele Ioan, care este un luptator fervent in prima linie a luptei reale antiecumeniste? Despre dezicerea de mine nu mai intreb, deoarece toti se dezic acum de mine, e o moda. Dar nu cred, pana nu faceti proba, ca parintele Antim s-a dezis de mine.
Va rugam sa ne dati raspunsuri la aceste intrebari si mai ales dovezi. Nu se cuvine sa acuzati un parinte precum parintele Antim fara a prezenta nicio proba.
Chiar si daca din tonul dumneavoastra se pare ca nu doriti sa il acuzati pe parintele, ci sa sustineti ideea ca au dreptate cei de la Mestecanis, pentru ca i-ar gira parintele Antim. Totusi, pentru a nu fi nicio suparare, faceti va rog proba afirmatiilor dumneavoastra.
De unde ati putea avea dumneavoastra astfel de materiale, cand nimeni nu le-a publicat dintre oficialii acelei intalniri? Ati participat la acea discutie de taina?
Cred ca exagerati cand spuneti ca toti episcopii romani sunt ecumenisti si pro-creta . Eu cunosc doi , si poate or fi si altii , care nu sunt ecumenisti pro-creta . Sunt IPS Pimen si P S macarie Dragoi . nu cred ca ia vazut cineva la vreo slujba cu ereticii sau sustinand public erezii
Gheorghe Doru
Tu fiind preotul Anitulesei.
s-au ridicat in sinodul BOR impotriva hotararii de a considera sinodul talharesc din Creta ca ORTODOX ?! Daca NU s-au ridicat, nu s-au opus acelei atitudini eretice a patriarhului si a celorlalti ierarhi, inseamna ca au fost de acord si ei cu erezia !!!!!!!! Simplu !!!
Domnule teolog Mihai Silviu Chirila,Domnul Atotmilostiv sa va primeasca cu bucurie jertfa si sa randuiasca dupa slavita voia Sa ,alese binecuvantari,pentru acest articol mult asteptat,o radiografie panoramica revelatoare ,a situatiei in care se gaseste gruparea schismatica Sava-Staicu-Radeni ,despartita oficial si fara echivoc de toate Bisericile Ortodoxe locale.
Aceasta grupare a dovedit cu prisosinta,prin manifestarile extremiste exagerate ale acrivistului sef,Preot al lui Hristos, multiple daune,dezbinare,sila si stramtorari sufletesti,membrilor miscarii antiecumeniste.
Chiar daca Preotii de la Radeni nu s-au manifestat public sau in scris,prin tacerea lor,se autoacuza singuri,fiind de acord tacit cu propaganda acrivistului sef al gruparii sus mentionate,care se face vinovata de intoarcerea unor credinciosi(se spovedeau la Parintele Spiridon),la Preotii care nu au incetat pomenirea Ierarhului.
Ar fi fost de dorit ca Preotii de la Schitul Radeni,sa se gaseasca in linia intaia a luptei antiecumeniste,alaturi de dl.teolog Mihai Silviu Chirila si de toti Preotii,impreuna cu turmele lor de crdinciosi ,care au fost alaturi de ei,atunci cand Schitul Radeni a fost atacat.Si cum nu exista coincidente,iata ca prin delimitarea de Rezolutia de la Botosani si de adevarata miscare antiecumenista,au incetat si presiunile asupra schitului.
Nu exista credinciosie, loialitate si onoare in modul in care s-au comportat,
Devierea de la linia echilibrata a Rezolutiei de la Botosani,retragerea cu surle si tobe,sau tacerea asurzitoare,in care s-au invelit, denota lipsa iubirii si respectului fata de aproapele.La acestea se adauga atacurile la persoana necontrolate ale acrivistului sef si a celor care il urmeaza,ceea ce a facut imposibil dialogul teologic.Cei care ii iau apararea sau recomanda dialogul,nu stiu despre ce vorbesc.
Acest articol este un semnal de alarma ,inaltarea steagului negru ORTODOXIE SAU MOARTE(Ορθοδοξία ή θάνατος!),avertisment pentru cei inrolati in aceasta grupare distrugatoare de suflete si a celor care ingraditi fiind de erezie,nou-sositi in miscarea anti-ecumenista,sunt atrasi prin nestiinta de primejdioasa grupare Sava-Staicu-Radeni.
Intr-o ultima postare,intitulata „IMPORTANT ȘI REVELATOR DESPRE CUM SE CADE DIN MÂNDRIE ÎN EREZIE!
Noaptea minții……naște teologi ortodocși? FEREASCĂ DUMNEZEU !
Poate dacă mamona s-ar înfrăți cu cerul, dar nu este deloc așa!!!
Le recomand lucrarea mea de doctorat despre Înțelepciunea divină în spiritualitatea românească, dacă tot vor să aprofundeze înțelepciunea biblică și patristică, din care toți avem de învățat ceva bun.
Pr. Ciprian”,
autorul recurge la un atac aiuristic fata de relatarea dl,teolog despre pelerinajul efectuat in Egipt si Israel.Chiar nu isi mai poate controla hienele sufletesti ,care ii devoreaza incet ,dar sigur puterea rationala a mintii?
Semnalul ingrijorator,este ca de atata timp,propagandistul gruparii nu a acuzat nicio o clipa pe ecumenistii BOR,ci atentia sa a fost concentrata numai asupra dl.teolog Mihai Silviu Chirila,a Parintelui Claudiu si a Ieromonahului Grigorie,a tuturor Inaltilor Ierarhi si a sfintitilor Parinti antiecumenisti,nume prestigioase ale teologiei ortodoxe mondiale,care ne-au sustinut si asupra carora s-a indreptat tirul necrutator al acuzelor,defaimarilor,in scopul decredibilizarii lor,scop neatins,prin voia celui Atotputernic .
Acest Preot al lui Hristos, a lovit in credincioşii ortodocsi ingraditi, poporul, trupul cel viu al Bisericii lui Hristos. uitand zicerea Apostolului«Voi sunteţi biserica lui Hristos şi (fiecare) mădulare în parte»(1 Cor. 12:27).”Poporul, cu trebuinţele lui de mântuire, cu dorurile, durerile şi bucuriile lui.”(Preotul Martir Ilarion Felea)
Frumos glasuieste Monahul Nicolae de la Rohia,despre omul lumesc,care nu a atins treapta duhovniceasca:
‘Firesc îi este omului raţionamentul cu totul invers: să voiască a creşte şi a propăşi el pe seama şi în dauna celorlalţi. Ceilalţi? Să-l admire, să-l slujească, să-l răsfeţe, să-l ridice în slăvi! Oricât de mult, de fără întrerupere, de nereticent. Sătul de laude, complimente, slujiri şi plecăciuni nu se va declara niciodată. Convins de perfecta-i superioritate nu va înceta în veac a fi.
Egocentrismul şi idolatrizarea eului sunt cererile şi dorinţele sufletului omenesc obişnuit, câtuşi de puţin ştergerea şi înfrângerea sinei, recunoaşterea superiorităţii altuia. Ceilalţi îi sunt toţi inferiori, orbi care nu se pricep să-i deosebească însuşirile excepţionale şi să-l aprecieze cum ar trebui.’
Personal ,nu cred in revenirea acestei grupari,spre Adevarul Hristos,pe calea Marturisirii echilibrate,a impacarii, cu atat mai putin cei care ii insotesc pe reprezentantii acesteia, pe acest drum,care duce inevitabil,catre abisurile intunecate ale ereziei si schismei.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Mi s-a parut extrem de sugestiva imaginea de la inceputul articolului,care este de-a dreptul minunata,caci ilustreaza cu prisosinta unirea tuturor,a Preotilor ,care au incetat pomenirea ,alaturi de credinciosii ortodocsi ,care s-au ingradit de erezie,prezenti la Sinaxa de la Botosani,acolo unde credeam ca toti suntem una,un suflet,o simtire,un trup,sub aripa protectoare a Harului divn,care ne-a daruit pentru o clipa pacea si bucuria de Sus.
Interesant este ca fotograful l-a surprins pe Preotul Staicu Ciprian intr-o postura, care indica prezenta unor gânduri negative. Ele pot viza îndoiala, inducerea în eroare, incertitudinea, exagerarea, teama sau minciuna. Mâna acopera gura, degetul mare apasa obrazul, în timp ce creierul trimite subconstient comenzi mâinii sa încerce sa opreasca cuvintele mincinoase care se pronunta. Valabil si când o face cel care vorbeste, si când o face cel care asculta – în acest caz el arata astfel ca i se spun neadevaruri si se indoieste de cuvintele oratorului.(Oratorul care vede un astfel de gest ar trebui sa se opreasca si sa ceara auditoriului comentarii la cele spuse de el).
Parintele Profesor Nicolae Manolis,da raspuns minciunilor Monahului Sava(si deci tuturor celor care il considera un exemplu demn de urmat in lupta antiecumenista)care ‘până în momentul de față a ales metoda înjosirii tuturor celor pe care ne consideră dușmanii săi. Cu declarațiile sale de la Mitropolia de Rașka și Prizren își întețește ofensiva personală împotriva noastră prin calomnii rușinoase.’
Concluziile Sfintitului Parinte Manolis sunt si concluziile mele:
„Consider, fraților, că există un mare joc de culise.
1.fie este înverșunat împotriva noastră personal,
2.fie nu conștientizează seriozitatea împrejurărilor,
3.fie slujește unor interese străine, fără să fie conștient de asta sau fiind (vai și amar) în cunoștință de cauză,
fie a fost orbit duhovnicește de tendințele de conducere,
4.fie toate acestea la un loc.”
Astept si eu alaturi de Parintele Nicolae Manolis ca nu numai Parintele Sava ,ci si Pr.Staicu si Preotii de la Radeni,implicati:
-să admită că nu ne separă nimic,
-să ceară iertare de la părintele protoiereu TheodorosZisis și de la cei împreună cu acesta
-să spună un călugăresc „Binecuvântați!” pentru defăimarea luptei antiecumeniste, pentru dezbinarea sinaxei de la Oreokastro, pentru scandalizarea credincioșilor la nivelul întregii lumi ortodoxe și pentru jubilarea ecumeniștilor din pricina dezbinării provocate în lupta ortodoxă.”,iar Preotii romani din gruparea sus amintita, sa ceara iertare si de la IPS Longhin,Preotii lui Hristos atacati sistematic ,alaturi de turmele lor de credinciosi,si nu in ultimul rand de la dl.teolog Mihai-Silviu Chirila.
Aceasta ar insemna recunoasterea greseli iin care au cazut si a utopiei alegerii absolute a acriviei în lume,care duce la schisma,dragostea pentru unitate in lupta impotriva lupilor in piele de oaie, care colinda nestingheriti turma cea cuvntatoare a lui Hristos.
Se pare ca parintii respectivi nu se despart numai de Sfanta Biserica ci si de Romania in general- au tricolorul instalat invers! Albastrul in pozitie verticala a drapelului este primul de sus!
Dispunerea culorilor se face începând de la hampă (lance), în următoarea ordine: albastru-cobalt, galben- crom, şi roşu-vermion. Ordinea culorilor se citeşte de la stânga la dreapta. În cazul, în care, culorile sunt aranjate în succesiune verticală, albastrul se poziţionează sus, urmat, evident, de galben şi roşu.
au dreptate sa nu mai fie in comuniune cu toti care iau drept buna erezia de la creta, chiar si prin omisiune se poate valida o erezie, m-am convins cat de vicleni sunt ereticii, incat inseala pe oricine pot
E adevarat ca au dreptul sa nu fie in comuniune cu cei ce iau de buna erezia din Creta, dar nu au dreptul sa intrerupa comuniunea cu cei ce o contesta deschis.
Ideea ca erezia se valideaza prin omisiune este discutabila, pentru ca depinde de omisiune, una este batista pe tambal si cu totul alta este omisiunea din nestiinta, din neintelegere a subtilitatilor teologice…
Preotul e teolog, nu are scuza, mireanul are duhovnic teolog, nici el nu are scuza. La ecteniile inmormantarii spunem asa: iarta robului Tau toata greseala de voie si fara de voie.
Practic toti ascund adevarul omanilor de rând și de asta sunt aproape toți oamenii de rând în neștiință… dacă ar vorbi toți cei ce cunosc – de la teologi, dascăli, preoți până sus și invers dacă ar da directive să fie toată țara pe calea cea dreaptă ar îndrepta erezia făcută ar răscumpăra greșala dar așa toți se bălăcesc într-o mocirlă în care nu trebuie să ne amestecăm. asta e indiferent că sunt toate patriarhiile, a fost un sfant care nu a tinut comuniune nici cu ultima si cea care fusese pana la un punct cea mai cinstita – parca patriarhia romei, iar sfantul e sfantul maxim, iar cel ce era la roma a ajuns sa isi dea seama de gresala si s-a pocait si a iesit din erezie chiar si din nestiinta, dar a ajuns sfant, iar inainte sfantul maxim nu a slujit cu el. si a zis si ca poate sa fie tot universul impotriva mea (sau cu erezia nu mai stiu exact) ca eu tot nu voi fi cu erezia.
omisiune la nivel de inalti clerici
Nu a afimat nimeni că Biserica universală este constituită din grupul de la Mestecăniș,cum îl numiți dvs.,și nici nu am avut de gând să insinuez acest lucru și…nici nu mi-aș permite să fac astfel de clasificări,…,mă iertați. Nici măcar nu sunt împotriva dvs.,nici împotriva celorlalți pe care dvs. îi criticați. De fapt tocmai asta voiam să accentuez că,Biserica universală se bazează pe mărturisirea dreptei credințe, nu pe grupuri și tabere și că războiul acesta fraticid nu face decât să vă sleiească de puteri și pe unii și pe alții.
Mai mult,dacă m-ați fi cunoscut personal,ați fi înțeles că nu gândesc așa cum bănuiți dvs.
Sunteți f. prins în această luptă fraticidă și poate de aici și suspicios.
Pt. mine și dvs. și Părinții din „tabăra” adversă faceți parte din aceeași Biserică universală și mi-ar părea f. rău ca mădulare ale Bisericii să se mai piardă,cum deja dvs. vehiculați în titlul articolului.
Eu mai degrabă aș fi pt. o adunare atuturor celor imlicați în această dispută,pt. discuții directe,față către față și cât timp e necesar,până vă veți lămuri personal de ceea ce crede cu adevărat fiecare și cum crede. Este cel mai eficace,sănătos și creștinește.
Nu așa:te rog trimite-mi tu niște dovezi,niște poze,dacă le ai,…,dacă ai fost acolo…,dacă ești tu cel care te prezinți(sau,cine ești tu de fapt?!).
Păi,mă iertați,dar așa se rezolvă aceste probleme?
De ce nu mergeți personal la Părintele Antim sau laRădeni sau la oricare Părinte sau frate cu care aveți nelămuriri.Mult vă ajută și pe dvs. și pe dânșii.Decât cearta aceasta furibundă pe net,cu fel de fel de persoane care vă ațâță pe unii împotriva altora. Mergeți la frați,până nu e prea târziu,până sunteți în aceeași barcă.Merită orice efort,este vorba de sufletul aproapelui nostru,de sufletele noastre.
Revenind la Biserica universală și la grupări. Nu noi hotărâm cine face parte din Biserică și cine nu. Datoria noastră este de a mărturisi adevărul și de a ne feri de judecăți la persoană,de invective,de provocări,de insulte și catalogări. Nu fratele nostru trebuie să devină inamicul nostru. Inamicul este păcatul,erezia.
Facă cine ce vrea,e liber să aleagă. Eu îmi văd de calea mea,nu?
În loc să căutați argumente,fiecare pt. punctul lui de vedere,chiar și la mii de km distanță,mai bine v-ați întâlni unii cu alții și ați discuta. O vorbă dulce și o inimă caldă s-ar putea să facă mai mult decât un argument de-al meu și corect fiind el,dar spus cu încrânceneală și fără dragoste,folosit pe post de par. E valabil pt. toți și pt. mine în primul rând.
Cei adunați la Mestecăniș au această particularitate:nu doresc să fie în comuniune cu cei aflați în comuniune cu cei care mărturisesc adevărul dar rămân în comuniune totuși cu ecumeniștii. Trebuie să recunoaștem că este o problemă f. delicată și trebuie găsită o soluție de a nu mai fi pricină de dezbinare între cei care nu-s de acord cu ecumenismul.
Este o problemă de conștiință a fiecăruia în parte și la mom. acesta numai Dumnezeu poate judeca fără greșeală în această problemă.
Și în viața Sfântului Maxim vedem că Sfântul se ferește să facă astfel de judecăți,să condamne pe cineva,dar în același timp dânsul nefăcând nici un compromis în acest sens,dându-se pe sine exemplu personal,dar în același timp neacuzând pe nimeni.
De aceea nu trebuie să ne acuzăm unii pe alții:nici pe aceia pt. iconomie,nici pe aceia pt. acrivie(în sensul invocat cu exemplul Sfântului Maxim), ci facă fiecare cum poate și cât poate. Trebuie înțeles fiecare,ajutat și așteptat. Nu lovit,nu acuzat,nu îndepărtat. Dar nici aceștia să nu-i acuze pe ceilalți de alegerea făcută de ei(sau de nivelul pe care ei îl recomandă).
Cred că aici trebuie discutate și nuanțate lucrurile și căutată o strategie de lucru. Trebuie înțeleși și unii și alții.Trebuie ajutați și unii și alții.
Ar mai fi de spus și altele.
Dacă nu doriți,nu-mi publicați comentariul. E cumva mai personal. Cum doriți. Eventual să-mi spune-ți dacă considerați că am greșit sau nu. Și aici,dacă doriți.
Eu v-am scris cu drag.
Mă iertați.
Doamne ajută!
Frate, HD, e adevarat ca nu a afirmat nimeni expressis verbis ca cei de la Mestecanis sunt singurii din BIserica Universala, dar din pacate concluzia teologica din toate afirmatiile lor este aceasta. SI nu numai teologica.
Ma bucur sa vad ca dumneavoastra intelegeti ca din Biserica Universala fac parte toti cei ce lupta corect contra ecumenismului (sau mai corect este sa afirmam ca din Biserica Universala fac parte si cei ce lupta corect contra ecumenismului), dar din pacate unul dintre cei ce dirijeaza grupul acesta de la Roman-Satmar-Mestecanis a afirmat public ca „preotii care sunt in acelasi cuget cu MSC nu pot fi frecventati, deoarece MSC este eretic”. Ce vina au acei preoti ca au o viziune teologica corecta pe care intamplator o impartasesc si eu? Cum sa nu mai trimiti oameni la acei preoti, doar pentru ca ma urasti pe mine de moarte? Din pacate, aceasta atitudine este comuna tuturor celor de la Mestecanis, care si-au permis sa il persecute astfel si pe parintele Ioan Ungureanu, caruia i-au retras toti ucenicii si tot sprijinul, in conditiile in care, spre deosebire de sfintiile lor, parintele Ioan este in acest moment singurul preot care lupta direct, in linia intai, contra acestei erezii si a reprezentantilor acesteia.
Aceasta este esenta schsimei de la Mestecanis. Despartirea de toata lumea ortodoxa, si de Bisericile locale marturisitoare (Georgia, Bulgaria) si de episcopi marturisitori (IPS Longhin, IPS Serafim, IPS Damianos si altii) despartirea de preotii si credinciosii antiecumenisti nepomenitori doar pentru motivul ca aceia se opun unei viziuni extremiste asupra luptei si fac ceea ce este teologic corect.
Si atunci intrebarea se pune: dupa ce grupul Sava-Staicu-Radeni s-a despartit de toate Bisericile si de toata lumea in general, cine a mai ramas in comuniune cu ei? Sau mai precis, in afara de episcopul sarb Artemie, pe care il considera singurul episcop ortodox, cine altcineva din lumea ortodoxa se mai afla in comuniune cu ei?
Nu exista nicaieri un sfant parinte din vechime care sa fi declarat ca „nu mai are nicio treaba” cu Biserica Constantinopolului, sau a Alexandriei. Au intrerupt comuniunea temporar cu scaunul care propovaduia erezia, dar niciodata cu au spus ca acea Biserica este moarta si ca trebuie pus altceva in locul ei. ca dovada, dupa fiecare erezie lucrurile au revenit la starea anterioara ereziei, nu s-a recladit Biserica la nesfarsit si sa apara alta pe locul aceleia
Maistre, dar niciodata nu a fost in Crestinism sinod MARE SI SFANT, si niciodata nu au fost de acord cu erezia -direct sau indirect- mai toti slujitorii si mirenii de pe pamant.
Vasi, te inseli in mai multe privinte.
1. primul sinod ecumenic a fost cu adevarat MARE SI SFANT, nu ca acesta. Deci a mai fost cel putin o data sinod mare si sfant, cu adevarat sinod, cu adevarat mare si cu adevarat sfant.
2. Acordul cu erezia direct si indirect a mai fost de asemenea. In epoca Sfantului Maxim, de exemplu, erau aproape toti de acord cu erezia monotelita, deoarece aceasta era foarte subtila si lumea o intelegea foarte greu. Dar sfantul Maxim nu a dat anateme tuturor oamenilor, mireni si preoti, din Biserica si nici vreun sinod ecumenic nu a condamnat toate popoarele si preotii si mirenii la sinoade pentru ca nu au intrerupt pomenirea ierarhilor la timp.
Acordul la erezie, cum il numesti, este foarte important de vazut daca e direct sau cum spui indirect. Pentru ca cel ce poate sa intrerupa pomenirea face cel mai corect lucru pe care trebuie sa il faca, are cugetul treaz si curajul marturisirii; cel ce marturiseste deschis contra ereziei, dar din diverse motive nu intrerupe pomenirea face un inceput de marturisire, care trebuie incurajat, chiar daca nu este pana la capat, dar poate sa fie la fel de eficienta sub aspectul trezirii poporului si chiar a ierarhului locului; iar cel ce se complace, inselandu-se ca nu s-a intamplat nimic sau ca e mai buna ascultarea fata de episcopi risca sa fie judecat de Hristos pentru aceasta si sa isi pericliteze mantuirea.
Dar de acceptat erezia o accepta direct doar cei ce o marturisesc ca atare si o traiesc ca atare in locul invataturii de credinta si doar aceia pot fi considerati eretici necondamnati de un sinod, condamnati de catre ei insisi cum zice Apostolul Pavel, prin strambarea adevarului de credinta.
Nu suntem in nicio lupta fratricida cu gruparea Sava….Radeni. Am dorit din tot sufletul sa fim impreuna. N-a fost posibil. S-au dezbinat de noi, au luat-o razna, ce putem face? Viitorul ne rezerva niste surprize. Acuma nici nu putem asista impasibili la niste exagerari, fara sa spunem macar un cuvant. Ce lupta sa duci cu ereticii si schismaticii cand ei sunt condamnati din capul locului?
Domnule H.D. aveti o idee buna de a se intalni toti parintii nepomenitori si de a rezolva problema impreuna, pt ca de fapt pe toti cei care ne- am ingradit , ne intereseaza mantuirea, nu cine e mai tare si mai mare. Dar, hotarati dvs ce parinti, monahi, monahii, teologi, laici si toti factorii de răspundere care si- au asumat ingradirea de erezie ar putea merge la o astfel de întâlnire, cum zicea și Elena, sa discute clar si pe fata, ce este de facut si unde trebuiesc indreptati credincioșii. Pana acum, doar diversiuni, certuri, împărțiri, despartiri, grupuri, grupulete si tabere de atac
Ce s- a stabilit la o sinaxa, se demoleaza la urmatoarele, iar se mai grupeaza cativa părinti, frati, credinciosi, fii duhovnicesti, si tot asa ca s- a dezbinat aproape totul din interior. Sunt si intrusi, special bagati in problema pt a crea confuzie și dezbinare, si unii slabi de inger, care se dau după cum bate vantul, dar si mandrie multa la unii, care se vor lideri si manipuleaza pe fiii dovnicesti dupa cum ii indeamna vrajmasul. Acum asa, mergem cu astia, acum altfel, aia nu mai sunt buni, sunt eretici, schismatici, neoecumenisti, mergem dupa ceilalti! Pai, domnule H.D. si Elena, cu cine m ai votam? Pe cine mai credem? La ultima sinaxa, intalnire de la Mestecanis, s.au dus sa ce? Ce sa le mai spuna Sava Lavriotul, ca nu mai e de mers in Sf Munte, ca toti sunt eretici, nu mai ai nimic bun de vazut acolo, nici mănăstiri, nici Sf Moaste, nici Icoane Facatoare de minuni, nu merita drumul, ca mai rau te poti sminti.In Grecia s-a rezolvat totul, a venit sa-i imparta pe fraierii de romani, după ce idee de ruptura si dezbinare ii mai vine noaptea sau ziua. Pr.Staicu nu a venit pt ca tocmai i s- a stricat masina, si pt ca tot nu este agreat de moldoveni, ca are gura mare si jignește pe oricine i.ar sta in cale, sau i s.ar opune cu ceva, nu a gasit o mașină sau niste prieteni sa il duca la sinaxa, ca oricum trebuia sa mearga in vacanta. Spre bucuria celorlalti ca nu a venit,dar, mai ales a pr Antim, care a putut sa spuna una și alta fara a fi contrat de p Staicu care fiind mai agresiv in cuvant, deranjeaza.Oricum, in zona Moldovei, lider se considera a fi p.Antim, desi este controversat,fiind condus de cativa fii duhovnicesti, creierul electronic, care ii impun pe cine primeste la spovada si pe cine alunga, lucru f grav, care a facut ca multa lume sa se sminteasca si sa’l evite.Ca sa fie pe placul acestor fii, pr Antim, desi a stat deoparte, la sinaxele precedente, Roman si Satu Mare, aici, la Mestecanis, a martutisit ca este de acord cu ce s.a discutat, atat el cat si parintii veniti cu el au subscris.Deci linia melodica a adunarii a fost data tot de p.Staicu, prin monahul Sava si cei veniti cu dansul. Radeniul a trimis pe p Elefterie, p.Xenofont, p.Tihon care nu stie nici el ce intrebare pune,cand deschide subiectul, nici fizicul nu.l prea avantajeaza,( ca si p.Pamvo, care prinde informatii false din zbor,si le spune la predica ca mari adevaruri pt mantuire). Pe cine, domnule HD mai pui baza, cu cine sa te mai intalnesti, ce sa mai dezbati?nu merita sa mai lungim mesajul, apoi cei care au avut curajul si su postat, semnand dezbaterea si concluzia la care du ajuns, ceilalti nu sunt hotarati inca, au o.parere si nu sunt de acord cu ea..Doamne, unde si încotro se merge?? Iertati ! Incercati sa gasiti dvs solutii, pt ca ma bucur sa apara voci noi, cu pareri pertinente, fara porniri patimase, cu dragoste de frati si frica de Dumnezeu.Ce s.a semnat la unele sinaxe se sterge, apar alte întâlniri, se semneaza pt alte idei, alte modificări, astea sunt toate izvorate din noaptea mintii, din teza de doctorat, pe care daca o veti citi,cum s.a recomandat pe net, sigur se vor mantui toti nepomenitorii….! Doamne, cata mândrie!!! Mai poti merge pe mana unui asemenea mărturisitor, si a celorlalți care fac partasie cu dansul???
Schismă în stânga,schismă în dreapta. Va intreb si eu ca unul ce nu e teolog dar care vrea sa cunoasca adevarul , in fond si în fapt nu a pornit totul de la siodul din creta ? In care din ” fractiuni ” sa ma incred eu din moment ce nici unii nici altii nu ati pus la dispozitia muritorului de rand transcriptul cu ce sa discutat la Creta ? Unii spun ca s-ar fi discutat erezii altii … , si se dau niste fragmente asa aruncate ca un osusor la un catel . De ce nu se pune la dispozitie transcriptul in totalitate? Ma scuzati daca supar cumva si cer iertare, dar ce sa mai intelegem noi cei de rand cand totul e ascuns ? Doamne ajuta si ne lumineaza