Evrei la Hollywood, 1930-1950
Evreii americani și întemeierea industriei cinematografice
Producția de filme, o afacere evreiască?
Cărțile The Movie Moguls (Mogulii Filmului), a lui Philip French și The Moguls (Mogulii), a lui Nolan Zierold, oferă o bună imagine de ansamblu și portrete colective / comparative ale micului grup de antreprenori de top născuți evrei, care au construit fabricile de vise [din Hollywood]: Marcus Loew, Adolph Zukor, Sam Goldwyn, Carl Laemmle , Selznicks, Jesse Lasky, William Fox, frații Warner, Louis B. Mayer, BP Schulberg și Harry Cohn.
Născuți în America sau veniți din Europa în copilăria sau tinerețea lor, majoritatea mogulilor ar putea fi clasificați drept evrei americani de a doua generație, din familii sărace sau cu venituri modeste. Ei au fost extrem de harnici și ambițioși și, interesant, câțiva puțini au venit în industria cinematografică din diverse meserii cu amănuntul, în special în industria confecțiilor. Zukor și Loew, de exemplu, au început ca negustori de blănuri, Fox și Laemmle ca negustori de îmbrăcăminte, Goldwyn ca vânzător de mănuși. Controlul a fost câștigat în mod surprinzător prin teatre și, ulterior, prin studiouri, care leagă distribuția și producția.
Crearea celor două industrii nu a fost absolut diferită. Atât în industria textilă, cât și în producțiile cinematografice, antreprenorii evrei, pornind de la baza de distribuție în masă, au creat industrii de producție în masă pentru îmbrăcăminte și divertisment. Cu îndrăzneală și abilitate, au organizat nenumărate meșteșuguri individuale (de cusut sau de fotografiere), pentru vasta piață a consumatorilor tăcuți.
Mogulii au adus, prin urmare, la Hollywood anumite abilități de afaceri dobândite în comerțul aferent cu amănuntul și, până în anii 1930, șase din cele opt studiouri majore au fost controlate și conduse de evrei. În plus, persoanele născute evrei au fost evident, printre al doilea și al treilea nivel de producători, manageri, asistenți, agenți și avocați ai afacerilor.
În ce fel a fost evreiesc Hollywood-ul evreiesc?
Care a fost forma iudaismului religios sau evreiesc formal sau explicit și a evreimii etnice practicate și exprimate de Hollywood-ul evreiesc? În această perioadă, aproape nu s-au făcut filme despre așezările, experiențele sau personajele specifice evreilor. Deși majoritatea mogulilor au provenit din case evreiești respectuoase și au învățat ceva ebraică și / sau au avut Bar Mitzvah-ul, ca adulți au ajuns să trăiască și să gândească într-un stil de viață asimilat cultural, îndepărtat de conținutul, activitățile sau practicile culturale ale evreilor, de moștenirea sau din afacerile comunității evreiești din Los Angeles. A fost o trăire evreiască oarecum pasivă, deși neobișnuită, cuprinzând de obicei folosirea unor cuvinte idiș, a apartenenței la templu, fără frecventare frecventă și prin susținerea filantropiei evreiești. Scenaristul Ben Hecht a caracterizat și a explicat poziția după cum urmează:
”El găsește convenabil să-și uite originile sale evreiești în lumea înaltei clase în care el a săltat. El este astfel dornic să-și dovedească aparteneța evreiascâ în secret, prin donații către evrei în suferință. El va susține o sinagogă cu daruri mari, timp de treizeci de ani, fără să intre în ea vreodată. Cu cât se apropie mai mult de acest iudaism secret, pe care și-l impune cu încăpățânare, se observă pretenția câtorva principii religioase, cum ar fi faptul că nu se duce la curse de sărbătorile evreiești, sau face aranjamente ca un rabin să-i oficieze (în engleză) înmormântarea.”
Louis Mayer, șeful M-G-M, a fost probabil destul de tipic, în această privință. Îndepărtându-se de ortodoxia tinereții sale din Boston, el avea tendința de a-și trata religia ”mai degrabă ocazional”, aparținând unui templu, dar rareori participând. Unii, desigur, au fost mai neloiali. David Selznick, care nu a vrut să fie considerat un evreu de la Hollywood, i-a spus odată lui Hecht: ”Sunt un american și nu un evreu”. Harry Cohn, din Columbia, a evitat templele, iar la înmormântarea lui ”nereligioasă”, în 1958, nu s-a făcut nici o referire la nașterea și originea sa evreiască. Biograful său relatează că:
Într-o după-amiază, Louis B. Mayer a petrecut o oră pe telefon, înainte de a putea evoca o contribuție din partea lui Cohn către fondul de ajutor evreiesc. Mayer și-a folosit toate puterile considerabile de persuasiune, pentru a apela la loialitatea lui Cohn ca evreu, dar Cohn nu a avut niciuna. După ce s-a angajat într-o donație considerabilă, Cohn s-a plâns unui ajutor: ”Ajutor pentru evrei! Cineva ar trebui să înceapă un fond pentru eliberarea de evrei. Toate necazurile din lume au fost cauzate de evrei și irlandezi.”
În timp ce nu era foarte evreiesc din punct de vedere cultural, Hollywood-ul evreiesc a fost în structură oarecum separată din punct de vedere social, constituindu-și propriul său cerc social (sau cercuri, de diferite nivele și roluri, în ordonare) de prieteni evrei și asociați, pentru nepotismul locurilor de muncă, cluburi country, de golf, jocuri de noroc și chiar căsătorie în interiorul coloniei (cum ar fi cea a fiicei lui Louis B. Mayer cu David Selznick).
Importanța de a fi imigrant
Dacă Hollywood-ul evreiesc a avut puțin iudaism sau sentiment evreiesc explicit, în contribuția adusă la acei ani de înființare a filmelor sonore, care era atunci motivația sa? Atât Zierold, cât și French detectează că există ceva, mai mult sau mai puțin, despre o atitudine a lor ”în favoarea imigranților”, care se află în spatele realizărilor, punctelor tari și a neajunsurilor.
În primul rând, dorința lor ca imigranții sau cei aproape-imigranți să fie pe deplin acceptați ca ”americani”, ”sută la sută american”, le-a dat un entuziasm pentru transmiterea, idealizarea și crearea culturii populare americane. Prin filmele lor, ei au prezentat lumii propria percepție selectivă asupra trăsăturilor valorilor și virtuților americane.
În al doilea rând, s-a afirmat frecvent că, în timp ce imigranții deveneau americani, ei aveau un simț special sau ”instinct”, pentru ceea ce voia și ce plăcea iubitorul de film, acest lucru fiind de obicei și ceea ce doreau și le plăcea cetățenilor sau cel puțin aspiranților americani, la nivel de masă. Cohn, de exemplu, a ordonat odată ca un cuvânt cu trei silabe să fie scos dintr-un scenariu deoarece: ”Dacă eu nu știu ce înseamnă asta, tipul mediu dintr-un cinematograf sigur nu va ști.” O metodă ”sigură” pentru a determina calitatea unui film: ”Dacă fanii mei se agită, e rău. Dacă fanii mei nu se agită, e bine. E așa de simplu.” Stomacul lui Goldwyn era ghidul lui. Din retrospectivă, se pare că judecățile lor intuitive au fost corecte mult mai des decât opusul.
Acest entuziasm al imigranților pentru cultura populară americană și această înțelegere a gusturilor americane de masă au îmbrăcat diferite forme și contururi la diversele ”studiouri evreiești”. În timp ce M-G-M, de exemplu, sub conducerea lui Mayer, a realizat filme care au fost descrise ca fiind populare, sentimentale, strălucitoare, filme ”siropoase” pentru clasa de mijloc, frații Warner, sub Jack Lo Warner, au produs filme ”mai puțin siropoase”, polițiste, melodrame, biografice și ”de conștientizare socială”, pentru și despre clasa muncitoare. Ambele seturi de filme erau variațiuni pe temele culturii populare americane, așa cum se vedeau prin lentilele imigranților istorici.
