X

Hans Klemm le dă asigurări maghiarilor că drepturile le vor fi respectate cu sfințenie în România

de null

Hans Klemm

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat luni, la Miercurea Ciuc, referindu-se la evoluţia relaţiilor dintre majoritatea românească şi minoritatea maghiară, că acesta este un subiect urmărit cu mare atenţie şi şi-a exprimat speranţa că toate minorităţile sunt pe deplin respectate în România.

Ambasadorul SUA în România a precizat, la finalul unei întrevederi pe care a avut-o cu prefectul judeţului, Jean-Adrian Andrei, că se află în Transilvania pentru o săptămână şi vizitează mai multe judeţe, dar în mod special a vrut să vină în Harghita.

„Sunt în Transilvania pentru o săptămână şi vizitez mai multe judeţe, dar în mod special am vrut să vin în Harghita. Este a treia mea vizită, am fost acum doi ani şi iarna trecută. Am descoperit frumuseţea judeţului şi a oamenilor, bineînţeles. Este extraordinar şi vin de câte ori am ocazia”, a arătat Hans Klemm.

Întrebat cum comentează evoluţia relaţiilor dintre români şi maghiari, Klemm a replicat că acesta este un subiect urmărit cu mare atenţie.

„Este ceva ce urmărim cu mare atenţie (n.r. – evoluţia relaţiilor dintre români şi maghiari) şi încerc să fiu optimist şi cu speranţa că nu numai minoritatea maghiară, dar şi celelalte minorităţi sunt pe deplin respectate în România”, a declarat Hans Klemm, răspunzânzând unei întrebări din partea presei.

Diplomatul american a avut, luni, întâlniri cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, cu prefectul judeţului, Jean-Adrian Andrei şi cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, prezenţa presei nefiind permisă la aceste discuţii.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm serverul de mai multe ori, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Iredentism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

5 comentarii

  1. Dar drepturile romanilor, adica ale inca majoritatii, cand vor fi respectate?

    Adevarul e ca in acest moment in Romania nu sunt respectate decat drepturile unei mici adunaturi oligarhice in timp ce se incalca la discretie drepturile celorlalti cetateni, indiferent de etnia lor. Domnului Klemm ii pasa mai mult de o gramada de cetatenii simpli ai acestei tari.

    In zona in care locuiesc eu si in care de multe secole traiesc impreuna romani si maghiari, populatia este efectiv gazata cu pesticide de vreun an incoace, cam cum spun unii ca s-ar fi intamplat la Auschwitz, dar in conditii de „libertate”. Ce se intampla aici si in multe alte parti ale tarii in acest moment incalca nu doar o multime de drepturi constitutionale dar chiar si legile care sunt invocate pentru justificarea acestor actiuni criminale. O multime de oameni sunt deja intoxicati fara sa stie de unde li se trag problemele de sanatate, altii mai sensibili au inteles deja dar atunci cand cer incetarea acestei otraviri in masa sunt redusi rapid la tacere cu argumentul unor legi care in realitate nu sustin asa ceva sau tot felul de argumente mincinoase si chiar cu ignorare totala. Nu au scapat nici macar zonele protejate prin lege, in care, conform legislatiei europene, nu este permisa utilizarea pesticidelor. Aici au gazat o amarata de padure protejata dupa cum au vrut si apoi au anuntat ca se vand lemne din padure provenite din pomi cazuti la furtuna. Nu a fost nici o furtuna puternica pe aici, dar daca in padure s-au aruncat tot atatea pesticide ca in localitate, unde pomii sunt plini de frunze galbene si se simte permanent miros de pesticid in aer, atunci inteleg de ce au pomi de taiat.

    Tara asta frumoasa este acum distrusa si otravita cu o furie incredibila. Nu vor scapa decat zonele favorizate, in care traiesc oligarhii tradatori. Nici macar rezervatiile naturale nu vor mai avea minima protectie legal asigurata pana acum de rangerii, biologii, ecologii și silvicultorii din managementul ariilor naturale protejate. Nu ca pana acum ar fi fost respectata cea existenta – vezi exemplul de mai sus.

    Guvernul a votat joi, printr-o ordonanță de urgență, modificarea cadrului legislativ al ariilor protejate, eliminând organizațiile non-guvernamentale din lista entităților care au grijă de natură, cu justificarea ulterioara ca „foarte mulți custozi au creat probleme în realizarea proiectelor de infrastructură”. Adica adio zone in care mai poate gasi cineva aer curat la liber, ca sa aiba o sansa sa-si revina dupa ce a fost otravit prin campaniile de dezinsectie toxica.

    http://evz.ro/ariile-naturale-din-romania-neprotejate-custozii-inlaturati.html

    Si in conditiile astea de dezmat dictatorial si criminal, are domnul ambasador tupeul sa vorbeasca despre drepturile cetatenilor si despre frumusetile tarii?

  2. pai nu are cine sa il ia de guler si sa-l urce in avion …ca melescanu & Co. nu-s decat niste goimi tembeli… trepadusi de loja ….si acolo se face ce spun rabinii nu ce vor romanii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.