Hafez al-Assad, în vârstă de 16 ani, FIUL preşedintelui Siriei, participă, începând de azi, la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Fiul preşedintelui sirian va beneficia de măsuri de securitate sporite, având în vedere că ţara sa se află în plin război.

Inspectorul şcolar general din Cluj a confirmat sosirea fiului preşedintelui Siriei la Olimpiada de Matematică.

În jurul vizitei lui Hafez al- Assad este, însă, o discreţie absolută. Autorităţile locale din Cluj nu vor să ofere nici un fel de detalii în această privinţă, iar acelaşi tipar se aplică şi la nivel central. Şi aceasta pentru că, susţin jurnaliştii de la libertatea.ro, vizita tânărului de numai 16 ani ar putea ridica probleme de securitate.

Valentin Cuibuş, inspectorul şcolar general din Cluj a confirmat că Hafez al- Assad este unul dintre cei 615 elevi veniţi în ţara noastră pentru Olimpiada Internaţională de Matematică. Acesta a precizat că, în afară de măsurile speciale de securitate luate în situaţia unor astfel de vizite, fiul preşedintelui Siriei va fi tratat la fel ca şi ceilalţi elevi, fiind inclus în programele pregătite de organizatori.

„A și cerut să fie tratat ca un elev normal. Sunt chestiuni de protocol. Nu ne-a încurcat în niciun fel venirea lui”, spune inspectorul general școlar.

Organizatorii au pregătit pentru elevi excursii la Salina Turda și la Alba Iulia. Matematicianul Ciprian Manolescu, românul care a câștigat trei medalii consecutive la trei Olimpiade Internaționale de Matematică, va susțin o conferință la Cluj pentru participanți.

Persoane din comunitatea siriană din România au dezvăluit că vizita lui Hafez al-Assad în România nu trebuie privită cu suspiciune. Fiul președintelui Siriei este pasionat de matematică și a participat la mai multe olimpiade desfășurate la nivel internațional. În anii trecuți, nu a reușit să ocupe un loc fruntaș. De exemplu, la Olimpiada din Brazilia, a primit doar un certificat de apreciere. Sursa citată spune că Hafez al-Assad vede în competiția din România o oportunitate de a-și lua revanșa și de a ocupa un loc în primii trei, dacă nu chiar să fie primul din lotul de matematică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X