X

PSD și-a dat acordul pentru vânzarea către o companie din Emiratele Arabe Unite a întregii suprafețe agricole din Insula Mare a Brăilei

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Contractul de cumpărare a firmei Agricost de către o companie din Emiratele Arabe Unite a primit verde de la Consiliul Concurenței, au declarat pentru G4Media. ro surse apropiate tranzacției. Agricost, deținută acum de fermierul Constantin Duluțe, are în concesiune de la statul român circa 50.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei până în anul 2032. Tranzacția va face ca cea mai mare fermă din România să fie controlată de o companie străină, deținută de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, unul dintre liderii politici din Emiratele Arabe Unite.

Tranzacția, despre care Ziarul Financiar și Adevărul au anunțat că ar fi cifrată la circa 200 de milioane de euro, a fost notificată de Consiliul Concurenței și către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care nu a avut nici o obiecție, potrivit surselor citate.

Prin această tranzacție, compania Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deținută de şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, va prelua firma Agricost SA din Brăila și odată cu ea contractul de concesionare pentru cultivarea a 56.000 de hectare de teren agricol, practic toată suprafața agricolă din Insula Mare a Brăilei. În acest moment, compania românească cultiva pe această suprafață grâu, plus câteva exploatări mai mici de lucernă și rapiță. Firma din Emirate va cultiva, potrivit surselor citate, furaje pentru ferme zootehnice (în principal lucernă). Contractul de concesiune între Agricost și statul român, prin Administrația Domeniilor Statului (ADS) a fost încheiat în 2012 și are o valabilitate de 20 de ani.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-ar fi opus acestei tranzacții, dar conducerea PSD a dat semnalul pentru a permite cumpărarea celei mai mari ferme din România, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.

”Noi, la ADS, nu am primit nimic de la cele două firme, nu am fost notificați sau anunțați”, a declarat pentru G4Media.ro Cătălin Bologa, directorul ADS.

”Este un exemplu de ipocrizie din partea PSD, cei care se bat cu pumnul în piept că nu vând țara străinilor. Insula Mare a Brăilei e cel mai fertil teren agricol din România. Dacă voiau să îl păstreze pentru România puteau gândi un proiect integrat de producție, astfel încât să aducă și plus-valoare prin procesarea materiei prime. Nu au găsit bani pentru asta, în schimb găsesc bani să cumpere Șantierul Naval de la Mangalia”, a declarat pentru G4Media.ro Dacian Cioloș, fost premier și fost comisar european pentru agricultură.

Tranzacția a venit pe fondul unei vizite făcute în luna aprilie în România de ministrul de stat pentru afaceri economice și comerciale al Emiratelor Arabe Unite, Sultan Ahmed Al-Jaber. Acesta s-a întâlnit cu președintele PSD, Liviu Dragnea, iar discuțiile s-au purtat în jurul investițiilor în agricultură, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților. ”Demnitarul străin a exprimat interes față de consolidarea cooperării în domeniul agriculturii, prilej cu care partea română a prezentat progresele semnificative ale acestui sector, care folosește tehnologie modernă în vederea maximizării randamentului de producție”, se arată în comunicatul citat.

Și premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ministrul pentru afaceri economice din Emiratele Arabe. ”Premierul Viorica Dăncilă a subliniat că, prin actualul program de politică externă, Guvernul României recalibrează orientarea către partenerii săi tradiţionali din regiunea Golfului, relaţiile cu Emiratele Arabe Unite reprezentând o prioritate”, arată un comunicat al Guvernului din 17 aprilie. De asemenea, președintele Klaus Iohannis l-a primit pe ministrul de stat din Emirate, comunicatul Cotroceniului arătând că ”acesta a subliniat că vizita sa a fost deosebit de fructuoasă și că au fost identificate proiecte concrete de potențiale investiții, cu accent pe domeniile energie, transport, infrastructură, logistică, agricultură, turism sau imobiliare”.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, și directorul general al Agricost, Lucian Buzdugan, nu au răspuns apelurilor reporterului G4Media.ro.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Din toata productia nu va ramane nici un bob de grau in tara! Totul va fi trimis, via portul C-ta, catre Orientul Mijlociu.

  2. Oare noi, românii, nu puteam face o mega fermă cu capital privat sau mai ales de stat și s-o fi cultivat ce ne doream ca țară, și am fi dat locuri de muncă pentru mulți oameni din zonă și nu numai? Dar nu e rău nici așa, căci vom vedea cum lucrează alții și apoi ne vom „inspira” și noi de la ei, desigur că atunci „vom întoarce” aceste pământuri din nou în trupul țării, la românii de unde a fost dat străinilor. Iată cum ne „aprindem” văzând cum alții sunt în stare să producă ceva dintr-un pământ care nu-i al lor, în timp ce noi „stăm pe bancă” la inundații urmărind jandarmii sau pompierii care au venit să salveze „sinistrații”. Halal români ! Dar oare aceștia mai sunt români ? Așa de puturoși s-o fi devenit românii? Dacă da, și toate răspunsurile cam către această stare de indolență a românului converg, atunci ne merităm soarta. Am cam ajuns ca-n povestea cu omul cel leneș(poveste de la clasele primare), acela care nu voia nici posmagii să-i înmoaie, preferând mai bine ștreangul(Doamne ferește!) decât să-și miște trupul la muncă. Aici am ajuns și încă nu ne e de ajuns. Aceștia nu-s români, pot fi orice altceva dar români nu mai sunt. Românul este creștin, iar dacă este creștin este în afara de ceea ce se cheamă LENE, căci lenea este un mare păcat care nu concordă cu calitatea de creștin. Vă rog să ascultați ce vă spun: Românii adevărați sunt creștini, adică oameni harnici. Cine nu e așa, acela nu e român. Punct. Iar cei care lucrează împotriva intereselor neamului românesc, aceia fac un rău de mii de ori mai mare decât cei care uitând să mai muncească și-au pierdut demnitatea de oameni adevărați, adică de buni creștini. Pământurile n-or să fugă din România, dar numai că va fi vai de noi până ce se va ridica un Vlădică să le aducă înapoi. Doamne ajută să nu dispară românii adevărați din România !

    1. Puteam face multe dacă eram lăsaţi în pace. At\t ;i nimic mai mult. În legătură cu presupusa lene, cred că marea nenorocire a poporului român (din punct de vedere material) a fost ruperea omului de bucata lui de pământ. Un dezastru cu rădăcini vechi, începând din vremea ţăranilor şerbi obligaţi să muncească pe moşia stăpânului, continuând în sec. XX (mă refer la condiţiile care au dus la răscoala din 1907), şi apoi cu regimul comunist care le-a luat oamenilor pământurile şi a transformat ţăranii (fermierii, ca să nu se supere nimeni) în muncitori industriali şi i-a înghesuit în blocuri, ajungând până în vremea capitalismului sălbatic care a “liberalizat” vânzarea terenurilor.
      E bine ca omul să aibă o bucată de pământ, chiar una mică, astfel încât să se obişnuiască de copil cu lucrul. Îţi vine să te duci să munceşti pe moşia altuia, fie că e vorba de agricultură, fie că e vorba de alt domeniu, în care eventual să ţi se pretindă “disponibilitate la program prelungit” şi “rezistenţă la stress” pentru un salariu de mizerie pe care să-l cheltuieşti pe facturi şi mâncare proastă?

  3. Un părinte spunea că o să ajungem muritori de foame. La propriu. Dacă tot vindem pământ din pământul țării, acesta îi va hrăni pe cei care l-au cumpărat, nu pe noi! Logic. Unii şi-au dat viața să-l apere pentru a ni-l păstra, alții își dau acordul pentru a-l vinde fără să le pese de cei care vor veni după ei!

  4. E loc de mai multe moschei… sa “vezi” acolo ragetele imamului catre “fideli” demonului Mahomed in special vinerea…
    Vai de acesti vanzatori de tara, de distrugatori ai viitorului neamului romanilor!
    … nu au gasit motiv LEGAL de impiedicare a tranzactiei!?!?!

  5. Este interesant ca nimeni nu se agita in legatura cu alte evenimente (vanzarea resurselor petroliere si a altor bogatii ale subsolului tarii noastre( realizate de fostul PDL actual PNL, partidul iubit al Presedintelui (fost si actual). Exportul de grau poate fi stopat intr-o singura lege data prin OG care sa interzica vanzarea de mai mult de X tone in afara tarii… ce facem insa cu restul? Nu ati observat ca unele companii si tari au inceput presiunile si “sponsorizarile” unor asa zisi “patrioti”care nu au alte forme de a isi castiga existenta oadata cu cresterea la peste 13% a redeventelor pe exploatarea resurselor si cu impunerea unor alte taxe pentru aceleasi exploatari? Astia sunt bani catre ar trebui sa vina in RO… actiunile care apar cu diverse alte motivatii in fata publicului incearca sa obtina efectul unei lovituri de stat pentru a bloca aceasta lege! Poate va par ciudat…cautati si va informati despre aceste cifre (redeventele erau cam 3% de la Basescu…) si apoi puteti decide cine vrea binele si cine nu vrea binele acestei tari! Cu mare drag! Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ajute!

Dă-i un răspuns lui Ionut Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button