Friedman spune că Statele Unite nu vor trimite forţe semnificative în Marea Neagră şi nu vor provoca Kremlinul.
Analistul american George Friedman, preşedintele publicaţiei de securitate Geopolitical Futures, a afirmat vineri, într-o conferinţă la Sibiu, că SUA nu este acum în poziţia de a-şi deplasa o flotă semnificativă în Marea Neagră, iar România ar trebui să urmărească în primul rând să îşi întărească propriile capacităţi militare de reacţie în această zonă.
“Situaţia de securitate la Marea Neagră nu s-a ridicat la un nivel foarte înalt pe scara de interese a SUA pentru a aduce aici forţe semnificative, iar apoi americanii nu îi vor provoca pe ruşi (…) Suntem acum într-o situaţie în care se pot discuta tot felul de politici pentru Marea Neagră, dar pentru americani acest subiect nu este clasificat ca unul major şi nici nu îşi doresc acest lucru, pentru că nu vor să se angajeze împotriva ruşilor. Ruşii nu sunt pregătiţi să se angajeze într-o operaţiune navală în Marea Neagră care să îi aducă pe americani în zonă, vor face tot posibilul pentru a nu îi provoca pe americani (…) Ruşii nu vor nici să intre într-un conflict cu Turcia pentru zona Mării Negre, pentru că ei speră că se va întâmpla un miracol, o înţelegere ruso-turcă. Iar turcii înţeleg foarte bine un singur lucru în această zonă: dacă ruşii sunt acasă, americanii stau şi ei acasă”, a spus George Friedman, la prelegerea cu tema “Perspectiva SUA asupra NATO şi a Mării Negre” pe care a susţinut-o la conferinţa “Emerging Importance o Wider Black Sea Area Security”, organizată de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Citiți și:
- IADUL FĂRĂ CASH. Ceea ce s-a întâmplat ieri cu VISA se poate repeta oricând cu oricine
- RABINUL Levi Sudri considera ca BENHAMIN NETANYAHU este REINCARNAREA lui Ionatan, fiul regelui Saul, care s-a întors pentru a-i da sceptrul lui Mesia / Dar Mesia rabinilor este ANTIHRISTUL …
Analistul american, fost preşedinte fondator şi al agenţiei Stratfor de prognoză geopolitică, a subliniat că principalii actori de securitate în zona Mării Negre sunt Rusia, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
“Din punctul de vedere al României, este o situaţie destul de neconfortabilă. România îşi doreşte ca SUA să aibă o politică foarte bine pusă la punct pentru Marea Neagră. Nu va fi una. Sau poate că vom avea ceva pus pe hârtie, dar nu suntem în poziţia de a deplasa o flotă mare în Marea Neagră, având în vedere Convenţia de la Montreux şi pentru că nu ne dorim să ni-i îndepărtăm pe turci. Şi nici nu se pune problema să putem avea concentrate în zona Mării Negre forţe navale sau combinate naval-aeriene de un nivel foarte mare, este în afara discuţiei. Ruşii par foarte ofensivi, dar nu vor face nimic care să declanşeze un răspuns de nivel ridicat al americanilor, ei încă regretă faptul că au fost aduse forţe suplimentare în România şi Polonia în urma comportamentului lor. Aşa că vor fi foarte atenţi. Acesta este timpul în care România are un spaţiu de manevră”, a evidenţiat George Friedman.
El a subliniat că România are ocazia să îşi dezvolte propria flotă şi capacităţile de răspuns naval şi aerian în zona Mării Negre, efort în care poate fi ajutată, inclusiv financiar, de către SUA.
“Având în vedere parametrii regiunii, are ocazia să îşi poată dezvolta propria flotă, capacităţile combinate naval-aeriene, capacitatea de răspuns defensiv cu rachete anti-nave. SUA vor ajuta, chiar şi financiar, acest efort”, a spus analistul american.
Vă recomandăm:
- IPOTEZĂ în atenția ofițerilor de contrainformații: Un nou „COLECTIV” pregătit pentru septembrie!
- Kim Jong-un îl laudă pe Vladimir Putin că se opune „dominației” Statelor Unite
Totodată, el a arătat că niciuna dintre cele trei forţe reprezentative în zona Mării Negre nu îşi doreşte un conflict în zonă, fiind mai preocupată de alte zone de interes. În acest context, el a ţinut să sublinieze că SUA nu au reacţionat în privinţa Ucrainei în 2014 la modul pe care şi l-ar fi dorit unii lideri ucraineni.
“Sunteţi într-o poziţie în acest moment în care fiecare putere priveşte spre cealaltă şi niciuna dintre ele nu îşi doreşte un conflict. Turcii sunt mult prea îngrijoraţi în privinţa iranienilor, ruşii sunt foarte preocupaţi să nu se întâmple ceva neplăcut pentru ei în Belarus, iar americanii sunt mai focusaţi în privinţa relaţiei economice cu China, de peninsula coreeană şi multe alte lucruri care sunt mai prioritare. Deci suntem într-o situaţie în care, pentru a înţelege Marea Neagră, trebuie înţeles că nu există nicio soluţie definitivă, pentru că nu avem nici o problemă foarte clară. Sunt într-adevăr probleme potenţiale, pentru toate trebuie să fim pregătiţi. Şi România beneficiază de toată prietenia din partea SUA, reprezentaţi o naţiune puternică localizată într-o zonă foarte strategică, dar dacă românii aşteaptă ca toţi ceilalţi să facă mişcarea lor, ar fi bine să vă amintiţi că în august 2008 (în privinţa războiului din Georgia n.red.) nimeni nu a reacţionat. Şi apoi ţineţi minte cum s-a încheiat criza din Ucraina”, a argumentat Friedman.
El a punctat că, având în vedere aceste considerente, România trebuie să aibă în vedere şi o politică independentă, în care să nu se mai bazeze atât de mult pe faptul că alţii vor interveni, vor veni în ajutor în cazul unui conflict.
“România este acum într-o poziţie în care trebuie să ia în considerare ceea ce mulţi de aici nu prea vor să înţeleagă: o politică independentă a României. Ştiu că nu aşa aţi fost obişnuiţi să gândiţi, ci în termeni de structuri de alianţe, dar vă pot asigura că nu există niciuna. Vor mai fi summit-uri la Bruxelles, dar pentru a fi parte a unei alianţe militare şi să vă bazaţi pe ea, mai întâi trebuie să aveţi o armată pe măsură. Dacă vreţi să vă bazaţi pe alianţe politice, atunci puteţi să vă gândiţi să îi trimiteţi pe politicieni să lupte pe front”, a evidenţiat George Friedman.
El a adăugat că o astfel de schimbare de paradigmă în privinţa modului în care se percepe şi se acţionează în politica externă de către România ţine şi de “o schimbare în cultura politică a României”. ”Şi nu ştiu dacă aceasta se va întâmpla”, a mai menţionat analistul Geopolitical Futures.
De asemenea, el a atras atenţia că politica externă şi geopolitica nu trebuie personalizate foarte mult, nu trebuie mizat totul pe percepţia unui lider politic şi pe influenţarea manierei în care acesta poate acţiona. “Dacă Erdogan e lovit de o maşină mâine, situaţia internă în Turcia, datele societăţii turce nu se vor schimba. Dacă Putin dispare, va apare un alt om al FSB conectat la oligarhi care să preia frâiele. Dacă Trump va avea un infarct mâine, SUA tot vor rămâne o ţară în care jumătate de populaţie este înfuriată cu privire la cealaltă jumătate şi în baza acestei premise va trebui acţionat de către oricine”, a mai punctat Friedman.
Experţi în securitate, apărare şi diplomaţie, dar şi profesori universitari specializaţi în strategii, din şase ţări, discută în perioada 1-2 iunie, la Universitatea “Lucian Blaga” (ULB) despre o posibilă strategie de securitate la Marea Neagră, în perspectiva summit-ului NATO ce va avea loc în luna iulie, la Bruxelles.
Conferinţa de la Sibiu se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, prin Departamentul de Politică Externă, cu sprijinul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, în baza parteneriatului academic cu Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Printre cei prezenţi sâmbătă şi duminică la conferinţa de la Sibiu se mai numără dr. James Carafano, de la Heritage Foundation din SUA, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe şi consilier prezidenţial, prof. dr. gen Sergiu Medar, fost consilier prezidenţial şi coordonator al Comunităţii Naţionale de Informaţii şi alţi reprezentanţi ai unor centre şi organizaţii de securitate din Ucraina, Turcia şi Georgia.
Organizator al conferinţei internaţionale “Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security” este Centrul de Studii de Globale din ULB Sibiu, care şi-a propus ca în urma conferinţei să elaboreze un Policy Paper, adică un document cu caracter strategic, pentru Departamentul de Politică Externă al Preşedinţiei României.
Varianta diplomatica a expresiei: fiecare cu a masii.
Si daca ar vrea amerlocii sa-si faca baze aici si nu au cum sa se dea cu barcutele cum vor ei!
De tratatul de la Montreux ati auzit?
Acolo se stipuleaza clar cate nave militare au voie sa intre in Marea Negra, ce deplasament ,si cat cat pot sta. In plus
Turcia care detine Bosforul ii urasc mult. Mde, cand vor sa te asasineze ce sa te astepti, la ramuri de maslin? 😀
Acusi ii zboara si din baza lor nuclara de la Incirlik si ne trezim noi cu tot rahatul lor de bombe nucleare!
De parca nu ne ajunge „scutul” trebuie sa mai punem o tinta nucleara pe crestet.
Si-au facut prozeliti doar pe la romanii imbecilizati cu „parteneriatul strategic” si pe la nazistii de uki. Ca
romanii sunt de o prostie crasa si ca merg pe mana astora e altceva! promoveaza tot soiul de rebuturi santajabile penal care joaca cum le canta ei. amerlocii nu au prieteni sau aliati! au numai sclavi sau dusmani!
Astia n-au respectat un tratat de 500 de ani, la indieni incoace. Vedeti retragerea din tratatul ABM, inaintarea spre Rusia de la berlin, retragerea din acordul de la paris sau pisatul pe NAFTA si WTO mai nou.
Care e idiotul ala sa mai semneze ceva cu astia?!!
Zombezatiii de propaganda din tari ca Roamnia poate!
Intru-un cuvant: un raket mondial care doar santajeaza toata omenirea cu arsenalul lor nuclear (nu sunt singurii, distrugerea reciproca e asigurata oricum da dar doar ei isi pun poalele in cap; probabil pentru ca se duc dracului ca orice imperiu in istorie :)))) ).
Daca „alesii” prin state asazise demicratice n-ar fi vanduti astora i-ar izola pe EI international! Nu sunt atat de smecheri pe cat se dau. Cu un mafiot nu disciti cand vine sa ceara taxa de protectie, ii crapi capu!
Eu va propun altceva.
Asa cum ei „sanctioneaza” hai sa-i sanctionam si noi! Discret la nivel de cetatean. Un exemplu: nu cumparati harburile de masini americane. Oricum sunt niste scrapuri, Bine, poate sunt mai isftine dar o sa va blestemati zilele reparand la ele (din experienta zic )
Pr. Amfilohie Brânză, noiembrie 2016
Despre situația politică (ciocu mic că există pericole multiple):
„Există pericolul dezmembrării țării”.
„Situația geopolitică e grea”.
„Pericolul e militar”.
„Rusia urmărește refacerea Uniunii Sovietice”.
Despre întâlnirea din Creta și situația politică:
„Nu-i momentul divorțului de Ierarhii eretici. Unitatea țării e mult mai importanta”.
” Nu trebuie să ne intereseze doar Adevărul, trebuie să evităm dezmembrarea țării”.
Despre întâlnirea din Creta:
„Nu știu dacă mai e de actualitate”.
„Lucrurile încep să se stingă”.
„Ierarhii noștri au avut atitudine în Creta, care a plăcut”.
„Nu contează semnătura. În istorie, multe s-au semnat și nu s-au aplicat”.
„E vorba de illuminati și Noua Ordine Mondială. Poate Dumnezeu va face ceva și n-o să reușească. Noi să așteptăm”.
„Noi trebuie să învățăm să răspundem cuminte. Nu poți înfrunta valul, ca te dărâmă”.
” La noi toți tac, deci de ce să vorbești? La alții mai sunt care vorbesc, acolo deci merită să vorbești”!!!???!!!
Mai clar de atât nu se poate. Ne e frică să nu pățim ceva pentru că pericolele sunt multiple, dar cei cu care am făcut alianțe nu or să ne ajute. Bună „afacere”. De la cine așteptăm atunci ajutorul? De la Dumnezeu. Și sperăm că poate Dumnezeu ne va ajuta așa, oricum, fiind în erezie.
sursa:
https://saccsiv.wordpress.com/2016/11/10/video-parintele-amfilohie-branza-despre-marele-sinod-integritatea-teritoriala-e-mai-importanta-decat-adevarul/comment-page-1/
E.Hurezeanu:” Rusia nu poate începe un război fiindcă n-are cu cine”. În caz de conflict în 10 minute toate navele NATO din MNeagră şi în 30 minute cele din Baltica ajung la fund indiferent câte vor fi – fapt recunoscut de cei din NATO. În caz de conflict terestru, în câteva zile ruşii sunt în Berlin- fapt recunoscut de unii din NATO care ştiu că NATO este în pom. Rusia n-are niciu o treabă cu România, dacă va izbucni un război Rusia se luptă cu NATO şi pe SUA o izolează de nici o navă americană nu va putea ajunge în Europa, fapt recunoscut de militarii SUA. Şi la noi ori cu 18 F-16 ori cu 118 F-16 rezultatul va fi acelaşi – bruiajul NATO în est şi lichidarea aeriodroamelor cu avioane în primele minute de război.De când distrugătorul american Donald Cook a luat-o în freză în MNeagră de la ruşi în 2014, alte nave americane din MMeagră s-au trezit că „navighează” pe câmp, apoi în urmă cu o lună cele 2 fregate franceze Languedoc şi Aquitaine n-au putut lansa rachete împotriva Siriei fiind bruiate de un avion rusesc şi s-au întors cu coada între picioare fără comentarii, iar submarinul britanic clasa Astule a fost şicanat de un submarin rusesc şi nu a mai putut lansa rachete spre Siria luând-o uşor spre casă – marina britanică nu a dezminţit incidentul. Iar un alt exemplu este cel cu portavionul american Rossevelt din Baltica care a fost atacat de 3 submarine ruseşti cu sistemul MAGRAV şi a fugit în zona MBritanii, fiind aşteptat de populaţie în port să vadă ce a păţit – presa românească ne informează doar cu ştiri antiruseşti.
Bravooooo să vină ruşii cu colhozurile, să vină să ne violeze femeile că noi suntem castrați, să vină să ia aurul ce a mai rămas prin România debiă după ce a fost violată după 1945…să vină să mănânce vitele de vii cum le mâncau în timpul războiului….uraaaaaa vine comunismul…uraaaaaa vin homosexualii lui Marx şi Engels, uraaaaaa vine Satan călare pe mumia lui Lenin ! Trăiască noua sucietate multilateral subnutrită, Trăiască sclavia proletară, Trăiască caliciii analfabeți care vor conduce pe veci România spre focul nuclear sovietic, Trăiască rachetele nucleare rusești care din prietenie vin să ne bage în iad !
Cand elefantii se bat sau fac dragoste iarba este cea care sufera. Asta daca poti sa intelegi.
Cu toate astea, in Romania tind sa se inmulteasca bazele NATO (SUA & Co) ca si ciupercile dupa ploaie. Oare de ce? Pentru convingerea/linistirea populatiei se tot invoca „dezvoltarea economica a zonei”. Dezvoltare din banii cui? Pentru ca dupa cum se pare, si dezvoltarea si razboiul va trebui sa le platim tot noi. Se vrea razboi, dar numai pe cheltuiala Romaniei.
America – Rusia, 0 – 0 , scor egal. Nu trebuie, deocamdată, să ne facem niciun fel de griji.
Cu păreri de rău, nu-l vom vedea, prea curând, pe SATAN 2 în acțiune. Oare ce o mai fi făcând ? Oare pe unde s-o mai fi ascunzând ? Stă în vitrină, ca un bibelou prețios, să nu se spargă.
Și, să nu uităm de grandioasa navă militară rusească scufundată de un vas românesc plin cu oi. Istețe foc, OILE noastre române.
LOL, LOL, LOL
trăiască în veci prietenia ruso- americană.e ca în 1968 (acum 50 de ani) la invadarea Cehoslovaciei. Ursul și Luceafărul se înțeleg de la mare distanță . cei apropiați lor geografic au fiecare propriile lor apărări.doamne ferește de apartenența la alianțe . !!!
.
Doua chestiuni:
„Aliatul strategic” ne-a prezentat adevarata sa fata–i se rupe de noi !!!
Continua blaturile cu rusii incepute la ialta…pe spinarea tarilor „cordonului sanitar”– cerut de Rusia de doua secole incoace, zona din care facem parte si noi.
A doua: ne vor credita ca sa cumparam sicriiele lor plutitioare( fregate, vedete, distrugatoare, submarine mici), cum au facut grecii, indatorandu-ne pana la ADN.”Conserve” pe care rusnacii le trimit la fund in doua minute de la primul atac.
Iar d alde plavanul,bufnita mov, daddy, mickey mouse, motocicleanu, mandolinul si alti de teapa lor se vor executa cu ‘Sa traiti!!!!’
Omu’ stratforului e aici si acum in misiune de marketing-influencer agent; ne infricheaza ca sa percutam la planul amerloc.
Sa nu fie !+