X

Sinaxarul Sfinților din Închisori: Gheorghe Jimboiu, un sfânt școlit în Frățiile de Cruce ale Mișcării Legionare

Astăzi se implinesc 55 de ani de la trecerea sa la Domnul.

”Tot ce ne-a oferit bun Biserica lui Hristos, Istoria Românilor și Mișcarea Legionară, noi cei închiși, care suferim întru păstrarea acestor valori, trebuie să retrăim în trăsături mărite, nu doar ca să ne umplem timpul, ci ca să folosim un tonifiant în vederea încleștării pe mai departe și a rezistenței ce o vom opune din adâncul închisorilor”. Erau cuvintele studentului Jimboiu Gheorghe.

Era o după-masă din septembrie când ne-am întâlnit cu el, câțiva frați de cruce, într-una din celule.

Timpul îi săpase lui Jimboiu o cavernă într-unul din plămâni, care se agrava. El mai suferise la Aiud pe timpul guvernării lui Antonescu. Îl îngrijora pe Jimboiu ca noi frații de cruce să nu alunecăm de pe drumul nostru, în fața momelilor și presiunilor ce vor veni.

Acum, când îmi stăruie de acolo din eternitate, parcă-l aud cum ne vorbește în pustia celulă…

Vi-l mai amintiți, voi cei care mai sunteți, cu ce spirit ne-a întreținut arderea noastră lăuntrică? (…)

Gheorghe Jimboiu, [este] cel care în mod exemplar, cu prestigiul lui, ne-a arătat celor mai tineri cu doar câțiva ani ca el, sensul educației din Frăția de Cruce. El a rămas pentru mine întruchiparea vie a studentului legionar capabil de luptă eroică, dusă până la starea de asceză și de supremă jertfă.

În același timp, Jimboiu mi-a atras atenția că în tot ce va mai fi de făcut ca legionar format în suferință, să mă călăuzesc după cei căzuți ca Moța și Marin, ca Victor Silaghi, să nu mă pripesc și nici să nu întârzii în acțiuni. Pentru luarea unei atitudini corecte să mă bazez întotdeauna pe cele mai sigure informații și exemple de perfecțiune legionară.

Nu pot crede că Jimboiu nu mai este!

Prin el am învățat ce este asceza, ca și măsura lucrurilor în viața de legionar.

El ne-a inspirat prin exemplul lui cum să punem problema trăirii legionare, lămurindu-ne bine asupra anumitor puncte obscure, cum ar fi mulțimea de tentații cărora trebuie să le aducem o rezolvare prin luptă cu tine însuți, ori pe unde vom fi în viață. (…)

Prima condiție ca să devii legionar este să crezi în Dumnezeu și în neamul tău și să practici învățăturile bisericii și ale moralei creștine. Și mai este ceva: să privești lucrurile de pe o poziție istorică, prin cunoașterea adevărului asupra luptei noastre. Să te controlezi bine în tot ce faci și în tot ce spui, și să nu sfidezi evidențele de dragul formelor și afirmării proprii.

L-am văzut des la biserica din centrul Brașovului pe Jimboiu și în acel timp nu am ajuns să vorbesc cu el. Iată, sunt fericit că am rămas cu aceste vorbe de har și cu amintirea gesturilor lui, cu cele ce ne-a spus în clipa cea scurtă din celula în care ne-am regăsit. Așa ne-a deschis, el, inimile cu îndemnul la statornicie, la păstrarea caracterului, la armonia în viața ce o ducem în celulă, la cultivarea esențelor creștine și românești, cunoscute din minutul prieteniei în ședințele de pe Warthe și de la Tâmpa.

El, Jimboiu Gheorghe, camaradul și prietenul Frățiilor de Cruce! S-a purtat ca un sfânt printre noi, un sfânt al închisorilor și a frământării noastre de la Brașov.

Cei ce l-am ascultat pe Jimboiu, vorbindu-ne în tristețea celulei, ne-am dat seama de buna lui pregătire morală și intelectuală, de trăirea lui înalt spirituală. Ceea ce ne comunica era o hrană sufletească pentru noi, la care nu ne așteptam, în acest loc plin de urgie și constrângeri sufletești.

El se comporta în penitență de așa manieră încât noi frații de cruce l-am luat ca model, pentru a ne umple zilele cu chipul unui om, făptură superioară în care se putea vedea imaginea perfecțiunii poporului român. Zi de bucurie pe care nu vom apuca să o vedem presimțind că vom fi omorâți. El a fost pentru noi o carte vie legionară și o făclie în bezna comunistă. (…)

El ne-a atras atenția asupra civilizației care nu poate fi stimulată numai cu visuri și închipuiri materialiste, și de țeluri de fericire temporară sau imediată.

Cineva, dintre studenții decăzuți din calitatea de legionar i-ar fi spus nu cu mult înainte de arestare, după o mare demonstrație comunistă din Brașov: ”Hai și noi să ne îmbrăcăm în cămăși roșii și să strigăm cu aceștia pe străzi, că doar tot legionari vom rămâne după plecarea rușilor din țară, deghizați, ne vom putea păstra mai bine pentru ziua de mâine. Să nu ne aresteze comuniștii! Să ocupăm funcții în stat!”

– Dar de ce să devenim asemenea caricatură, oare nu trebuie să fim în orice situație demni? – îi răspunse Jimboiu. Noi vom continua să luminăm poporul cu lumina proprie Mișcării Legionare. (…) Lupta de clasă, cu urletele de pe străzi, nu-i decât o dihonie adusă de ruși, a mai adăugat studentul legionar Jomboiu. Ea nu oferă, la ora actuală a istoriei noastre, decât ură și dezbinare națională. Ea este un element vătămător al structurii noastre sufletești. Este alimentată de spiritul anticreștin al bolșevismului. Noi am mers și mergem pe linia umanității creștine, respectând ordinea universală și progresul social. (…)

Mi-aduc aminte cuvintele lui Jimboiu cu privire la respectul dintre oameni, mai precis la buna cuviință și la bunul simț românesc: tuturor, tot cu ”dumneavoastră” să vă adresați, și celor mari ca și celor mici, și celor slabi ca și celor tari!

Sărmanii plămâni ai lui Jimboiu nu mai puteau de suferința dintre zidurile reci. Barbaria temniței pentru el era cumva multiplă. El este atât de lovit față de noi, fiind bolnav, afectat încă de la Aiud din precedenta condamnare, de pe vremea lui Antonescu.

(Luca Călvărăsan – Istoria în lacrimi. Episodul Târgșor și altele, vol. II, Editura Bucura, Sibiu, 1998, pp. 58, 63-67)

Categorii
Sfinții Închisorilor
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!