Participanții la întâlnirea de la Satu Mare au decis să continue cooperarea cu episcopul sârb Artemie

A apărut în sfârșit o relatare a ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute la Negrești Oaș, unde s-a ținut o întâlnire cu participarea unor nepomenitori din mai multe țări ortodoxe. Nu ni se dau foarte multe detalii referitoare la auditoriu, însă aflăm că au participat clerici, monahi și monahii în număr de 30 și credincioși în număr de 180. Toți din mai multe țări: România, Grecia, Moldova, Rusia și Serbia.

Auditoriul

Ca o primă constatare referitoare la cei ce au participat, se cuvine să spunem că, având în vedere pretenția de deschidere internațională a acestei întâlniri, participarea a fost foarte modestă, ea adunându-i laolaltă din toți cei uniți în întreaga lume ortodoxă de acrivia extremă propovăduită de monahul Sava Lavriotul și de ucenicii săi de prin diverse țări. S-ar putea ca la Negrești Oaș să se fi adunat cam toți cei ce consideră singurii ortodocși rămași în lume. Sinaxa din Botoșani, din urmă cu un an, de exemplu, a adus laolaltă mai mult de 800 de credincioși și pe foarte mulți dintre preoții și monahii mărturisitori împotriva ecumenismului și a sinodului din Creta. Pentru comparație, în 2016, monahul Sava Lavriotul a strâns la Piatra Neamț mai mult de 200 de credincioși, veniți să îl audieze în ciuda faptului că sistemul reușise să anuleze două săli de conferință în acea zi.

Din poza de final, atașată articolului în care se prezintă întâlnirea, vedem că dintre preoții nepomenitori români au participat vreo 10, restul nefiind prezenți din diverse motive, unul dintre ele fiind și acela că cei prezenți la Negrești Oaș agreează colaborarea și participarea la slujbele oficiate de episcopul sârb Artemie, lucru care a stârnit o uriașă controversă în România în ultimele săptămâni.

Nu ni se spune exact cine a participat din Rusia, de exemplu, sau din Republica Moldova. Din informațiile pe care le avem, din Republica Moldova nu a participat niciun preot nepomenitor. Din Rusia ni se spune că ieromonahul Spiridon Roșu a dat citire unui mesaj al unui preot rus, mesaj neagreat de audiență, deoarece vorbea despre “Taine invalide, calendar etc.”. Se pune întrebarea: de ce a dat ieromonahul Spiridon Roșu citire unui asemenea mesaj care conținea informații greșite din punct de vedere teologic? Este posibil ca ieromonahul Spiridon să fie de acord cu ideile acelui preot rus? Și, nu în ultimul rând, cine este preotul rus respectiv și de ce a trebuit să dea un mesaj unei întâlniri din România? De unde cunoaște mișcarea din România?

Calendarul vechi

Nu vom analiza aici discuția cu cei care contestă Tainele în Biserică și au decis să țină calendarul vechi, deoarece lucrurile sunt clare din acest punct de vedere. În plus, consider că ei au fost invitați pentru a se arăta cât de corecți sunt din punct de vedere teologic “acriviștii” prin faptul că resping cu tăria teoria inexistenței harului în Biserică. Dacă urmărim relatarea preotului Staicu, e posibil ca ei să fi fost invitați și la o răfuială personală a acestuia cu ei (se fac referiri la alți foști camarazi de luptă, de exemplu, ieromonahul Macarie Banu, menționat indirect prin anumite practici, nu nominal).

Se poate ca discuția despre har să fi fost adusă și pentru a se putea folosi prilejul pentru un nou atac la adresa episcopului mărturisitor Longhin, așa cum a făcut-o preotul Staicu în documentul atașat pe site: “Arhiepiscopul Longhin propovăduiește că în Biserica Ortodoxă Română nu mai există har și nu mai există ierarhie, din cauza ereziei ecumenismului. Așadar, potrivit cuvintelor lui, ar trebui să găsim ierarhi ortodocși sau să mergem în diaspora rusă și să fie hirotonit un nou patriarh al României, precum și episcopi și preoți, căci nu mai există ierarhie. Când s-a mai întâmplat aceasta în Biserică? Niciodată!”. Și episcopul Longhin, și chiar și monahul Sava au afirmat la momentul respectiv că afirmația se referea strict la pierderea demnității de păstor și învățător înaintea lui Dumnezeu, nu la capacitatea de a mai sluji Tainele ca ierarh până la o posibilă viitoare caterisire de către un sinod ecumenic ortodox. Ar fi interesant de urmărit ce opinii are despre Tainele colegilor episcopi sârbi episcopul Artemie, colaboratorul grupării conduse de monahul Sava, și nu numai despre ale acelora…

Există totuși o afirmație în cuvântul atașat pe site al preotului Staicu, în care acesta pare a accepta ideea că se poate reveni la calendarul iulian pe cont propriu, înainte de hotărârea unui sinod al Bisericii care să admită acest lucru în mod oficial: “…este un subiect spre soluționare de către un sinod ortodox, însă cel ce trece la calendarul iulian nu trebuie să întrerupă legăturile cu ortodocșii antiecumeniști și cu cei care nu acceptă sinodul tâlhăresc din Creta…” (s.a.). Noi credem, și am și spus-o în proiectul de rezoluție din ianuarie 2018, că revenirea la calendarul patristic ar trebui să se facă după o decizie a unui sinod, nu înainte, și de către întreaga Biserică, nu de fiecare în parte, pentru că o revenire personală sau de grup ar provoca o tulburare în Biserică la fel de mare ca atunci când s-a trecut de la calendarul patristic iulian la cel nou.

Sinodalitatea

Una dintre ideile subliniate intens la Satu Mare este cea a sinodalității. Poate și pentru a se estompa acuzația de schismă și de cădere în presbiterianism, generată de afirmația, întărită de alocuțiunile de la Satu Mare, potrivit căreia toți ierarhii ortodocși actuali s-au compromis într-o oarecare formă și nu sunt mărturisitori ai dreptei credințe.

Ideea de sinodalitate, de altfel foarte corectă din punct de vedere teologic, își pierde sensul când este adusă în discuție de o grupare care nu demult a acuzat toți episcopii ortodocși din lume de compromis, interpretând în duhul teoriei vaselor comunicante strategiile de luptă ale unor episcopi care s-au opus din prima zi sinodului din Creta, fiind mărturisitori și suferind persecuție inclusiv fizică pentru aceasta (IPS Longhin, IPS Damianos etc.) și/sau au o îndelungă activitate antiecumenistă (IPS Serafim, IPS Ierotheos etc.). Prin aceste acuze gruparea prezentă la Satu Mare a căzut în schismă, deoarece a batjocorit în trecut și în prezent episcopi mărturisitori ca “minciuno-ortodocși”, “pseudoepiscopi”, în condițiile în care acei superiori ierarhici ai episcopilor respectivi nu au fost încă condamnați de niciun sinod ecumenic și nu sunt în afara Bisericii. Citez din nou din lucrarea preotului Staicu: “Am spus acestea pentru a putea sublinia acum, din nou, pentru cei care spun că prezența noastră în Serbia nu a avut ca sens alipirea de vlădica Artemie, nici «câștigarea» unui episcop pentru cauza noastră, așa cum alții și-au găsit episcopi minciuno-ortodocși, care sunt în comuniune și îi pomenesc pe superiorii lor ierarhici eretici, fiind și ei astfel căzuți în erezie”.

În condițiile în care participanții la Satu Mare afirmă că în acest moment nu mai există episcopi luptători împotriva ecumenismului, sau, mai precis, că toți episcopii sunt căzuți în erezie (conform teoriei de la Roman, orice formă de comuniune/părtășie cu erezia este erezie), cine mai poate organiza acel sinod care să valideze principiul sinodalității Bisericii, să condamne erezia ecumenistă și să “readucă vechiul calendar în toată Biserica”, după cum își exprimă speranțele preotul Staicu în alocuțiunea de la Satu Mare?

Despre sinodalitatea pe care o promovează întâlnirea de la Satu Mare ne vorbește un citat interesant din cuvântul aceluiași preot Staicu: “Hristos știe câți arhierei ortodocși mai sunt în lume și cu siguranță Același Hristos îi va ajuta pe absolut toți ortodocșii care vor mântuire să rămână în comuniune cu aceștia, desigur, fiecare rămânând fiu al Bisericii locale din care face natural acum parte”. Afirmația are un iz protestant și trimite cumva la teologia protestantă despre Biserica nevăzută, aflată la baza concepției ecumeniste despre “Biserica lui Hristos”, pe care încearcă să o edifice prin intermediul CMB. Hristos, Care știe evident câți arhierei ortodocși mai sunt în lume, ni i-a arătat și nouă pe unii dintre ei, prin mărturisirea publică a acelora, motiv pentru care avem cu ei comuniune (IPS Longhin de la Bănceni, IPS Serafim de la Pireu, IPS Damianos din Muntele Sinai etc.), așa cum avem cu toți ierarhii canonici care luptă contra ecumenismului și cu toate Bisericile Ortodoxe care fac acest lucru, fără însă a intra sub jurisdicția vreunuia sau alteia. Pe cei pe care nu ni i-a arătat nouă, celor din România, i-a arătat altor ortodocși, din alte părți ale lumii și ni-i va arăta pe toți atunci când va binevoi să ușureze poporul ortodox de povara ereziei ecumenismului și îi va aduna într-un sinod legitim, pentru întrunirea căruia luptăm acum. Nu știm dacă nu cumva și cel ce a scris citatul de mai sus are în vedere comuniunea “de luptă antiecumenistă” pe care o are cu episcopul Artemie, pe care l-a prezentat la Satu Mare ca ortodox și fără nicio problemă de ordin canonic.

Interesant este că în altă parte a cuvântului rostit preotul Staicu spune că nu mai are comuniune liturgică “cu cei care spun că nu mai există niciun arhiereu ortodox la ora actuală”. Până la întâlnirea de la Barajevo, toți cei adunați acum la Satu Mare susțineau că nu mai există niciun ierarh ortodox în lume (să ne amintim afirmațiile retorice ale monahului Sava Lavriotul, care spunea că dorește să îl cunoască pe ierarhul rămas ortodox în lume și se întreba unde este acela). După acea sinaxă din Serbia, s-a descoperit un arhiereu ortodox potrivit pentru standardele “acriviștilor” români și greci, el fiind se pare chiar singurul ierarh ortodox, în viziunea lor. În sensul acesta trebuie înțelese cuvintele preotului Staicu? Că de vreme ce acceptă că există totuși un ierarh ortodox, atunci nu se mai află în situația în care era la Roman, când spunea că nu mai există niciun ierarh, putând avea comuniune cu colegii de “acrivie”?

Într-unul dintre articolele scrise pe un site fidel celor prezenți la Satu Mare se lansa ideea că dacă episcopii rămași ortodocși și mărturisitori la ora actuală vor organiza un sinod, “acriviștii” îl vor considera sinod “criptoecumenist”¹ și nu va fi acceptat, deoarece, în viziunea lor, acești episcopi (se dădea exemplul IPS Longhin, IPS Serafim) sunt compromiși și au pacturi făcute cu ecumeniștii. Dacă este așa, atunci cum se înțelegem cuvintele: “S-a arătat clar că instituția sinodalității – iar aici am fost absolut toți de acord – este intrinsecă Bisericii, este modul ei de existență, deci nu poate nimeni de capul lui să hotărască în locul vreunui sinod, nici măcar când are ispita că nu va mai fi niciodată vreun sinod ortodox” și cum sunt ele compatibile cu afirmația de mai sus care pare a permite credincioșilor să decidă trecerea pe calendarul vechi fără decizia prealabilă a unui sinod? Și, cel mai important, în condițiile în care i-au considerat pe toți arhiereii antiecumeniști compromiși, pe cine mizează că va organiza sinodul care să ia decizia condamnării ecumenismului?

Ereticii necondamnați

O altă temă abordată de întâlnirea de la Satu Mare a fost aceea a stării ereticilor condamnați. S-a afirmat corect că aceia sunt în Biserică până când asupra lor se pronunță o condamnare sinodală, prin care ei sunt scoși în afara Bisericii. Pusă însă în contextul afirmațiilor de la Roman, ereticii condamnați despre care se vorbește la Satu Mare sunt de fapt toți românii care încă nu au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști (după principiul căderii automate în erezie, brevetat la Roman, prin afirmațiile “orice părtășie la erezie e erezie”, “orice comuniune cu erezia este erezie”).

Astfel, cei ce au aflat la Roman că sunt eretici, indiferent dacă propovăduiesc erezia sau nu, dacă au o cugetare eretică sau nu, află la Satu Mare că dacă nu se pocăiesc până la un sinod ecumenic vor fi dați cu toții anatemei. Nu există niciun precedent în istoria Bisericii în care un sinod ecumenic să fi dat anatemei un popor întreg, cu toți preoții săi, chiar dacă unii dintre acei preoți au pomenit ierarhul eretic (la sinodul al III-lea ecumenic, de exemplu, nu au fost anatemizați preoții care nu au întrerupt pomenirea ierarhului, ci li s-a pus în vedere să nu îl mai pomenească din acel moment [canoanele 3 și 4]. În paralel, au fost repuși în slujire preoții caterisiți pentru că au întrerupt pomenirea). La un viitor sinod ecumenic vor fi caterisiți și anatemizați propovăduitorii ereziei respective, în speță episcopii care au semnat documentele din Creta sau au fost de acord cu ele. Clerului și poporului li se va pune în vedere că din acel moment înainte (canoane 1, 3,4 sin. III ec.) trebuie să întrerupă legătura cu cei caterisiți și dați anatemei, altminteri riscând să aibă soarta acelora, adică să fie scoși în afara Bisericii ca eretici.

Întreaga argumentare a acestui punct susține de fapt poziția celor care afirmă că nu tot poporul este eretic și că cei ce nu au întrerupt pomenirea ierarhului încă nu pot fi considerați eretici, chiar dacă se fac părtași la erezia respectivă prin nepăsare sau prin tăcere vinovată, asumându-și riscul de a fi “vrăjmași ai lui Dumnezeu” (vrăjmași ai lui Dumnezeu sunt, în sens mai larg, după cuvântul apostolului Iacov 4,4, toți cei ce au prietenie cu lumea, adică toți cei ce într-o formă sau alta nesocotesc poruncile lui Dumnezeu de dragul viețurii după legile lumii). De aceea, afirmația preotului Staicu că a întrerupt comuniunea și cu cei (exemplul oferit este preotul Nicolae Manolis) ce fac o distincție obligatorie între eretic și cel ce nu are cuget eretic, refuzând să îl considere eretic pe cel din urmă, arată o acrivire nepatristică, pe care de altfel, în videoul care însoțește textul de prezentare a întâlnirii, preotul Staicu o critică, în aceeași manieră confuză și contradictorie ce însoțește toate textele referitoare la această întâlnire.

Colaborarea cu episcopul Artemie

Un lucru îngrijorător este faptul că întâlnirea de la Satu Mare a dat girul, așa cum era de așteptat, colaborării pe mai departe cu episcopul Artemie de Rașca și Prizen, în ciuda scandalului uriaș creat în România după participarea organizatorilor acestei întâlniri la sinaxa din Serbia din aprilie.

În alocuțiunea rostită la întâlnire, preotul Staicu expediază oarecumva problema episcopului Artemie: “Adevărul este însă că Preasfinția Sa a hirotonit în mod canonic horespiscopi, având ca bază Sfintele Canoane, iar ceea ce este elocvent este că pe al doilea horespiscop nu l-a hirotonit împreună cu primul horespicop (hirotonit anterior), nici pe al treilea împreună cu primii doi horespiscopi, ci de unul singur, astfel neîncălcând cu nimic Sfintele Canoane”. Atât.

Nu știm pe ce canoane se bazează când spune că hirotonirea episcopilor a fost canonică, ea fiind contrazisă atât de canonul 9 Antiohia (care cere episcopului să se consulte cu superiorul său ierarhic în orice face important), cât și de canonul 57 Laodiceea (care desființează horepiscopatul), și chiar de canonul 10 Antiohia (canonul 10 vorbește despre “facerea”, adică alegerea horepiscopului). Nu este clar nici ce a vrut să spună preotul Staicu atunci când a adus argumentul că al doilea horepiscop a fost hirotonit tot de către episcopul Artemie singur (probabil încearcă să sugereze că nu și-a făcut sinod paralel, argumentul fiind irelevant, de vreme ce decizând să îl hirotonească pe primul singur, ce îl împiedica să îl hirotonească la fel și pe al doilea?).

Acuzația de schismă nu se îndepărtează nici dacă preotul N. Manolis ar fi greșit când i-a numit “mitropoliți” pe cei hirotoniți de episcopul Artemie (hirotoniți ca episcopi oricum), nici dacă ei se numesc “horepiscopi”, cum le spune cel ce i-a hirotonit. Cert este însă că la Satu Mare s-a acceptat continuarea colaborării cu episcopul Artemie, participarea la o nouă sinaxă ținută în Serbia, unde sunt așteptați toți cei ce s-au dezis de ecumenism din lume, iar hirotonirile făcute necanonic de către episcopul respectiv au fost considerate ortodoxe, fără nicio dezbatere prealabilă, așa cum se promisese și cum s-a făcut pe teme deja rezolvate demult, cum ar fi prezența harului în Biserică, starea ereticilor necondamnați etc.

Afișul care însoțește invitația la sinaxa din Serbia este ilustrat cu chipurile familiei imperiale ruse a lui Nicolae Romanov, martirizați de către bolșevici după ce țarul a fost detronat, fiind canonizați ulterior de către Biserica Ortodoxă Rusă. Nu știm exact care este motivul pentru care Romanovii apar pe acest afiș din Biserica Ortodoxă Sârbă, nici dacă există vreo legătură între acesta și faptul că sunt trimiși în Rusia preoți hirotoniți de episcopul Artemie, sau dacă există vreo legătură între acest afiș și curentul din Rusia al celor care „așteaptă venirea țarului”. Este însă evident că acest afiș pare o chemare a tuturor nepomenitorilor din lume la împreună-slujire cu episcopul Artemie, în ciuda problemelor canonice pe care acesta le are acasă. Nu știm dacă această invitație subliniază pretenția episcopului Artemie de a fi singurul episcop rămas ortodox în lume, după cum l-a acuzat sinodul sârbesc, atunci când l-a excomunicat, dar cu siguranță știm că cei adunați la Satu Mare au decis să ignore orice fel de avertizare cu privire la episcopul sârb și să colaboreze, în timp ce dau asigurări că nu se vor uni cu acesta decât în lupta contra ecumenismului. Important este de văzut nu neapărat ce spun cei care s-au adunat la Satu Mare despre limitele colaborării cu episcopul Artemie, pentru că ei s-ar putea să se ferească să nu inflameze opinia publică românească, ci care vor fi condițiile impuse acestei colaborări de către episcopul Artemie însuși? Va accepta o colaborare la suprafață, la nivel de sinaxe și conferințe, sau va avea pretenția unei mai profunde integrări cu cei din România și din Grecia?

Se mai naște încă o întrebare: Dat fiind faptul că toți invitații la sinaxa din Čačak (Serbia) sunt chemați la o liturghie arhierească oficiată chiar de către episcopul Artemie, vor participa cei prezenți la Satu Mare la această liturghie? Dacă da, cum se numește împreună slujirea cu cineva care “se află sub caterisire”, cum se exprima monahul Sava în 2016, la Bănceni?

Se mai naște și o altă întrebare: Dacă se face această unire în lupta antiecumenistă cu un episcop considerat schismatic, de ce nu sunt invitați la această luptă comună și stiliștii români? De ce hirotonirile lor nu sunt canonice, iar ale episcopului Artemie, da, în condițiile în care și stiliștii argumentează cam la fel “necesitatea” gestului lor? Preotul Staicu încearcă să dea o explicație neconvingătoare: “Cei care au făcut asta [și-au găsit ierarhie în altă parte, n.n.] și nu au urmat drumul îngrădirii și al luptei pentru eliberarea Bisericii de erezie au fost așa-numiți zeloți sau stiliști, cu care cu toate că nu avem nicio diferență în dogmă, însă datorită faptului că susțin că Tainele sunt invalide, și-au hirotonit propria lor ierarhie, iar ca rezultat între noi și ei există schismă până în zilele noastre”.

Reamintim că în luna aprilie 2018 siteul OrtodoxINFO a început o campanie de informare intensă asupra pericolului pe care îl prezintă ralierea grupării “acriviste” din România la mișcarea condusă de episcopul Artemie din Serbia, care a încălcat sfintele canoane hirotonind de unul singur trei episcopi. Ca urmare a acestei campanii puternice, mulți dintre preoții nepomenitori s-au decis să nu participe la Satu Mare, unii detașându-se chiar de gruparea condusă de monahul Sava Lavriotul și de ucenicii săi locali. Slaba participare a poporului la eveniment poate fi pusă și pe seama acestei campanii.

De asemenea, se observă că și participanții la Satu Mare au tratat destul de discret problema. De la declarații belicoase și promisiuni neîndeplinite de a demonstra teologic cum episcopul Artemie nu a greșit când a hirotonit trei episcopi de unul singur sau când a trimis preoți în Rusia, s-a ajuns doar la acceptarea invitației în mod discret și la asigurări fără nicio bază teologică asupra faptului că episcopul sârb nu are nicio problemă canonică.

Monahul Sava a promis că va răspunde la cel puțin zece întrebări care i-au fost adresate pe OrtodoxINFO cu privire la canonicitatea hirotonirilor episcopului sârb, dar nu a mai făcut-o la Satu Mare.

Nu ni se spune ce s-a îmtâmplat cu propunerea de schimbare a ecteniei din “pe toți arhiereii ortodocși” în “pe episcopul nostru…”, despre care preotul Staicu spunea cu câteva luni în urmă că se va decide la Satu Mare, anunțând și că a trecut la folosirea deja a noii formule.

Ca o concluzie, întâlnirea de la Satu Mare a reafirmat lucruri deja știute și a încercat să prezinte motivele pentru care gruparea organizatoare este considerată schismatică în așa fel încât ele să nu pară a fi așa de grave. S-a încercat un limbaj împăciuitor, dar alocuțiunile sunt împănate cu afirmații calomnioase la adresa celor care nu le împărtășesc punctul de vedere.

Se propune editarea unei cărți despre lupta de doi ani din România. Acest lucru a fost deja făcut de către părintele Grigore Sanda, într-un stil echilibrat, onest științific și cuprinzător. Cartea a fost prezentată la întâlnirea de la Beiuș, din septembrie 2017, fiind unanim apreciată de cei prezenți. Să sperăm că volumul celor de la Satu Mare nu va conține interpretările partizane ale “acriviștilor” despre ce s-a întâmplat în România ultimilor doi ani și nu va avea un scop encomiastic la adresa celor care se pretind ultimii apărători ai Ortodoxiei.

S-a spus că scopul luptei acriviștilor este “trezirea credincioșilor” și conștientizarea pericolului ereziei, dar nu se spune cum se face acest lucru de către gruparea “acrivistă” și mai ales câți credincioși s-au trezit după ce au fost acuzați că sunt eretici de către adunarea de la Roman. Nu se spune nimic despre credincioșii care și-au pierdut speranța după șirul de scandaluri generate de cei ce s-au adunat la Satu Mare, nici despre cum se foloseste Patriarhia de imaginea puternic compromisă de către aceștia a luptei pentru a arăta că întreruperea pomenirii nu este calea de urmat, deoarece duce spre schismă, cum i-a dus pe cei adunați la Roman.

Cea mai tristă constatare referitoare la această întâlnire: Nu s-a discutat nimic serios despre ecumenism și combaterea lui, ci doar despre poziționări puritane față de cei ce gem încă sub povara acestei erezii.

1 http://ortodoxinfo.ro/2018/05/07/va-face-monahul-sava-la-satu-mare-un-mic-sinod-ecumenic-pentru-a-analiza-situatia-episcopului-artemie