UPDATE: Imagini de deasupra casei mele, Duminică, 13 mai, orele 8:30, după o noapte de survol intens cu avioanele.
Știre inițială
12.05.2018. Comuna Tașca, Județul Neamț. O localitate de munte cu un peisaj de basm, care, în condiții normale, ar putea fi un adevărat paradis turistic și un loc minunat în care să îți petreci viața. Localitatea se află la o distanță considerabilă de aeroporturile din zona Moldovei.
Așa arată cerul acestei localități montane, după ce, încă la prima oră a dimineții, a fost brăzdat de zeci de avioane care au lăsat în urmă dârele care se văd în fotografii. Aceste avioane sunt prezente des deasupra cerului localității, așa cum sunt de altfel în toate localitățile din țară. Pe contul meu de facebook am un adevărat “jurnal” cu prezența acestora pe cerul de deasupra localității în care trăiesc, cu fotografii pe zile, pe ore.
De data aceasta, ele reapar după o perioadă destul de lungă (cam de la Sfintele Paști), în care cerul a fost de un albastru pur, așa cum este de milenii deasupra acestor meleaguri. Într-una dintre fotografii se vede un fel de “mamă cu copilul”, două avioane care zboară paralel în aceeași direcție lăsând unul o dâră serioasă, altul o dâră mai mică.
Unele dintre aceste zboruri par a avea un fel de caracter ritual. Se preferă descrierea crucilor pe cer (după cum se poate vedea în fotografiile de mai jos), sau chiar a gratiilor (un fel de simbol al ideii de închisoare planetară, de plasă de păianjen, după cum se poate observa mai ales în poze pe care le trimit unii luate deasupra marilor orașe occidentale).
În acest material nu acuz pe nimeni de nimic, ci voi încerca să pun doar câteva întrebări legate de aceste apariții, care ne răpesc și ultimul lucru care rămăsese nemaculat în țara aceasta: cerul albastru.
Urmărind fenomenul aproape zi de zi de câțiva ani încoace, am tras câteva concluzii, pe care le voi expune, chiar dacă ele se bazează pe bunul-simț comun și nu pe cunoștințe de aeronautică, pe care, din păcate, nu le posed. Astfel:
- Aceste avioane par a avea o activitate precisă de împrăștiere în aer a unor substanțe, pe care le pulverizează.
- Dârele pe care le lasă în urmă persistă ore întregi pe cer, ceea ce face puțin probabil ca ele să fie dâre de condens, în ciuda explicațiilor pe care le încearcă unii oficiali. De altfel, uneori pe cer trec și avioane care lasă în urmă adevăratele dâre de condens, mult mai scurte și mai puțin persistente. Ele trec cam la aceeași înălțime ca și cele ce lasă dârele acestea lungi.
- Apariția lor neregulată pe cer sugerează că nu sunt avioane de linie civile, care funcționează după un anumit orar precis. Faptul că nu apar zile, săptămâni sau chiar luni (vara trecută au fost inexistente vreo trei luni) indică faptul că funcționează după un alt program decât cel al liniilor aeriene civile, având probabil și alt scop.
În lipsa unor explicații oficiale pertinente, nu putem să nu luăm în calcul descoperirile pe care le-au făcut și publicat pe internet oameni din lumea întreagă (mulți dintre ei oameni știință din domeniu), care, studiind fenomenul, au tras concluzia că aceste aeronave pun în aplicare pe cer un proiect numit geoinginerie, care, în linii mari, vizează un control al climei, motivat de așa-numita “încălzire globală”.
În concluzie, afirmându-mi dreptul la viață, apărat de Constituția României prin articolul 22, și dreptul la un mediu sănătos, garantat de Constituția României în art. 35, întreb public, ca simplu cetățean, prevalându-mă de dreptul garantat de Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, autoritățile române cu competențe în domeniul apărării naționale (Președintele României, CSAT, membrii CSAT, comisiile parlamentare pentru apărare, Ministerul Apărării Naționale, autorități aeronautice, autorități locale cu atribuții în domeniul protecției mediului etc.):
- Ce fel de avioane sunt aceste aeronave care brăzdează cerul României de dimineața până seara lăsând în urmă dâre lungi? (Dacă sunt avioane civile de linie, rog să mi se prezinte public, de exemplu, ce curse au executat deasupra localității Tașca, Neamț, sâmbătă, 12.05.2018.)
- Dacă nu sunt avioane civile obișnuite, ce fel de avioane sunt și ale cui sunt?
- Cine autorizează prezența acestor avioane în spațiul aerian românesc, în cazul în care nu sunt avioane obișnuite de pasageri?
- Ce conțin dârele pe care le lasă în urmă? (Dacă sunt dâre de condens, să se facă demonstrația acestui lucru, dacă nu, să se comunice ce substanțe sunt aruncate în spațiul aerian românesc.)
- Dacă aceste aeronave execută o acțiune specială, alta decât transportul de persoane, în baza cărui cadru legal execută această activitate? (Dacă, de exemplu, sunt implicate în așa-zisul proiect al „geoingineriei”, care este cadrul legal pentru a desfășura astfel de activitate în spațiul aerian românesc?)
- Care este efectul acestor curse repetate asupra mediului înconjurător și asupra sănătății populației?
Aceste întrebări publice vor fi formulate și sub forma unor petiții oficiale adresate instituțiilor cu competențe în domeniul aeronautic și de apărare. Unele dintre aceste instituții mi-au trimis deja răspunsuri pe care le voi publica în postări ulterioare pe această temă.
Cred că aruncă reziduri industriale în atmosfera.Ro
mania nu are industrie dar primește bani pt.permite spreierea cu reziduri.Desigur ,nu exclud și alte scopuri.
astfel de avioane au fost si pe raza judetului galati….e foarte ciudat!!!
Deci nu-s nebuna 🙂
Aceleasi intrebari mi le pun si eu, iar unii cred ca am luat-o haisa.
Ieri, 23 mai au sprayat iar intens.
Pana spre seara.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1282493358550141&set=a.166502200149268.38023.100003684686391&type=3&theater
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1283232281809582&set=a.166502200149268.38023.100003684686391&type=3&theater
corectez, 12 mai, nu 13, sîmbătă