Sfîntul Prooroc Isaia era de neam din Ierusalim şi se trăgea din seminţia împăraţilor iudei. El era fiul lui Amos, nu al Proorocului Amos, pentru că Proorocul Amos era de neam tecuntean şi păstor de dobitoace; iar nu ierusalimnean din casă împărătească, fiind cinstit între sfinţii prooroci. Amos, tatăl lui Isaia, era unul din rudeniile împăratului Ierusalimului, frate bun cu Amesie, împăratul iudeu, care nu era numărat între sfinţii prooroci.
Isaia, fiul lui, crescuse în frica lui Dumnezeu, învăţînd legea Domnului. După ce a ajuns la vîrsta cea desăvîrşită, s-a însoţit cu o femeie după lege şi a născut fiu, precum singur zice de aceasta: „M-am apropiat de proorociţă”, adică de soţia mea, cea luată din ceata fecioarelor, pentru a petrece împreună; şi, care, pînă la vremea nunţii slujea în biserica Domnului, cu fapte bune şi sfinte, deprinzîndu-se a se ruga neîncetat lui Dumnezeu; şi se învrednicise de darul proorociei, pentru viaţa ei cea plăcută Lui. Ea este numită proorociţă pentru două lucruri: întîi pentru că este soţie de prooroc, iar al doilea pentru că singură a luat darul proorociei de la Dumnezeu. Şi a zămislit în pîntece de la bărbatul său, proorocul Isaia, şi a născut fii.
Deci, Isaia a zis: Iată, eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Aici, după înţelegerea tîlcuitorilor, vorbeşte despre fiii săi cei fireşti şi se pomeneşte în proorocia lui Iacov, fiul lui. Iar fericitul Ieronim spune de proorocul Isaia, din povestire ebraică şi aceasta: „El a fost, după maică, moş al împăratului Manase, muncitorul său; pentru că din fiica lui Ofovia, cea însoţită cu împăratul Ezechie, s-a născut Manase. Sfîntul Isaia a început a prooroci în împărăţia lui Azaria, împăratul Iudeii, care, în Sfînta Scriptură, se numeşte Ozia.
Acel împărat a fost fiul lui Amesie împăratul şi nepot al lui Amos, tatăl lui Isaia. Deci, Sfîntul Isaia a proorocit în zilele împă-ratului Azarie, numit şi Ozia, fiul lui Amesie, în zilele împăratului Ioatam, fiul lui Ozia, în zilele împăratului Ezechie, fiul lui Ahaz, în zilele împăratului Ahaz, fiul lui Ioatam şi în zilele împăratului Manase, fiul lui Ezechie, de la care a şi pătimit.
Dar cum şi ce a proorocit el, este destul de arătat în cartea lui cea scrisă pe larg, în care este arătată şi viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu. El a fost atît de bineplăcut lui Dumnezeu, încît s-a învrednicit a-L vedea şezînd pe scaun înalt şi preaînălţat, Căruia împrejur Îi stăteau serafimii cei cu cîte şase aripi, strigînd: Sfînt, sfînt, sfînt Domnul Savaot; plin este cerul şi pămîntul de slava Lui. Iar cînd Isaia proorocul a văzut aceasta, s-a umplut de spaimă şi a zis în sine: O, ticălosul de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, avînd buze necurate şi petrecînd în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.
Şi s-a trimis la dînsul unul din serafimi, avînd în mîini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele din altar şi s-a atins de buzele lui, zicîndu-i: Iată, s-a atins acesta de buzele tale şi va şterge Domnul fărădelegile tale şi păcatele tale le va curăţi. După aceasta a auzit Sfîntul Isaia glasul Domnului, grăind către dînsul: Pe cine voi trimite şi cine va merge la poporul Meu. Şi a zis Isaia: Iată, eu sînt Doamne. Trimite-mă pe mine! Şi l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să îndemne pe cei păcătoşi la pocăinţă şi să le spună lor cele ce vor să fie, adică vor lua multe feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă, vor primi milă şi iertare.
Deci, a proorocit Sfîntul Isaia despre multe feluri de lucruri, precum şi despre robia Galileei şi a Samariei de către asirieni; despre năvălirea lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor ţări şi cetăţi cu multe feluri de războaie; dar, mai ales, a proorocit despre zămislirea şi naşterea lui Hristos din Preacurata Fecioară, prin Care s-a mîntuit neamul omenesc. El a zis: Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui, Emanuel, care se tîlcuieşte cu noi este Dumnezeu. Şi iarăşi: Ieşi-va toiag din rădăcina lui Iesei – Preacurata Fecioară – şi floare din rădăcina lui va creşte – Hristos – şi va odihni peste dînsul Duhul lui Dumnezeu, Care din Tatăl este şi spre Fiul Se odihneşte. Şi iarăşi: Prunc S-a născut nouă şi Fiul S-a dat nouă, a Cărui stăpînire s-a făcut peste umărul Lui; şi se cheamă numele lui, Înger de mare sfat. Asemenea a proorocit şi despre patimile lui Hristos, zicînd: Acesta, poartă păcatele noastre şi pătimeşte durere pentru noi. Răpitu-S-a pentru păcatele noastre şi a fost muncit pentru fărădelegile noastre şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat. Ca o oaie spre junghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas împotriva celui ce-L tunde pe El; aşa nu Şi-a deschis gura Sa…
Chiar şi despre Crucea lui Hristos mai înainte a vestit, zicînd: Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu perg şi cu cedru, ca împreună să preamărească locul cel sfînt al Meu, zice Domnul – şi locul picioarelor Mele îl voi preamări. El a mai vestit a doua înfricoşată venire a lui Hristos, zicînd: Iată, Domnul va veni ca focul şi carele Lui ca viforul, ca să dea cu mînie izbîndirea Sa şi certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pămîntul.
Proorocul Isaia petrecea întru defăimarea lumii; pentru că deşi era rudă cu împăraţii Iudeii şi putea să aibă multe bogăţii şi slava lumii aceştia, însă pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu şi petrecea cu soţia sa cea plăcută lui Dumnezeu, în sărăcie de bunăvoie şi smerenie, în înfrînare mare şi în viaţa cea aspră a trupului. Haina lui era un fel de sac făcut din păr, pe care îl punea pe trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorîrea trupului, iar alta, ca să dea oamenilor celor păcătoşi chip de pocăinţă. Şi cu un chip smerit ca acela, ruga pe Dumnezeu pentru dînşii.
Altădată a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului, neruşinîndu-se de mulţimea poporului, nici necinstindu-şi neamul său cel bun. Aceasta a făcut-o după porunca Domnului; pentru că împăratul Ezechie împreună cu Ierusalimul, cînd a venit Sargon şi Senaherim, împăratul asirienilor, asupra Iudeei cu putere multă, nădăjduia mai mult spre ajutorul Egiptului şi al Etiopiei – pentru că se obişnuiseră iudeii de a cîştiga ajutor mai mult de la egipteni şi de la etiopieni, decît a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfîntul Isaia a sfătuit pe împărat şi pe popor, ca să alerge spre Dumnezeu mai mult decît spre oameni şi de la Cel Preaînalt să ceară şi să nădăjduiască ajutor; iar nu de la aceia, care singuri nu pot să se apere, pentru că s-a apropiat şi de ei pierzare. El a proorocit şi de pieirea Egiptului şi a Etiopiei, care are să vină asupra lor, tot de la acelaşi împărat al asirienilor, Senaherim. Şi ca proorocia lui să fie încredinţată tuturor, a mers gol prin toată cetatea; pentru că s-a făcut către dînsul cuvîntul Domnului, zicîndu-i: Mergi şi leapădă sacul de pe mijlocul tău şi scoate încălţămintele tale din picioare.
Iar proorocul a făcut aşa, umblînd gol şi desculţ trei ani, spunîndu-le cu cuvintele şi arătîndu-le cu goliciunea sa că se vor lipsi iudeii de ajutorul Egiptului şi al Etiopiei, spre care în zadar se nădăjduiesc şi, cum că, cu un chip ca acesta, egiptenii şi etiopienii se vor duce în robie goi. Pentru că a grăit Domnul: „Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol şi desculţ, aşa va duce împăratul asirienilor pe robiţii Egiptului şi al Etiopiei, pe tineri şi pe bătrîni, goi, desculţi şi descoperiţi spre ruşinea Egiptului”.
Proorocul Isaia a închipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce în privirea tuturor, pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o în rai, după călcarea poruncii lui Dumnezeu.
Proorocia lui Isaia despre Egipt şi despre Etiopia s-a împlinit îndată; pentru că Senaherim, împăratul asirienilor, auzind că Toroc, împăratul Etiopiei, vine asupra lui, ajutînd iudeilor, s-a întors împotriva lui şi, biruindu-l, a supus împărăţiei sale pămîntul Egiptului şi al Etiopiei; iar după aceea a mers asupra Iudeei, oştindu-se şi luînd multe cetăţi. El se lăuda că va lua Ierusalimul şi pentru aceasta hulea pe Dumnezeu Cel Înalt prin voievodul său, Rapsac, pe care îl trimisese cu putere multă contra împăratului Ezechie.
Proorocul Isaia era şi mare făcător de minuni, căci, Ierusalimul fiind ameninţat de înconjurarea celor de altă seminţie, din cauza lipsei de apă, el, cu rugăciunea sa – precum scriu despre aceasta Sfîntul Epifanie şi Sfîntul Dorotei al Tirului -, a scos un izvor de apă de sub muntele Sionului. Şi s-a numit izvorul acela „Siloam”, adică trimis; căci de la Dumnezeu s-a trimis poporului cel însetat acel izvor, pentru prooroceştile rugăciuni. Izvorul acela era minunat, pentru că izvora apă numai iudeilor; iar celor de altă seminţie se făcea uscat. Sfîntul prooroc a izbăvit cu rugăciunea sa cetatea Ierusalimului de înconjurarea barbarilor; pentru că într-o noapte, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis din oastea asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii. Deci, Senaherim, sculîndu-se dimineaţa şi văzînd atîta mulţime de trupuri moarte, s-a înspăimîntat şi a fugit cu ruşine de la Ierusalim şi s-a aşezat în Ninive, unde a fost ucis de fiii săi. Sfîntul Isaia a tămăduit pe împăratul Ezechie de o boală, de care se îmbolnăvise de moarte; şi i-a spus aceluia de la faţa Domnului, că pentru rugăciunile şi lacrimile lui, i se mai adaugă la viaţă încă cincisprezece ani. Şi a fost pentru aceasta, că soarele s-a întors înapoi pe fiecare zi cu zece trepte, adică la zece minute, care se arăta în ceasornicul de pe zid.
Deci, ziua aceea a fost mare durere după asemănare; însă nu după asemănarea acelei zile, în care odată Isus al lui Navi a oprit soarele în loc, cînd a biruit pe vrăjmaşi. O minune ca aceasta a înspăimîntat toată lumea, încît Merodah Valadan, fiul lui Valadan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi soli cu daruri în Ierusalim, la Ezechie, împăratul Iudeei, întîi ca să-l cerceteze pe el, căci auzise că a fost foarte rău bolnav şi se sculase; iar al doilea, ca să întrebe de minunea ce se întîmplase, că soarele s-a întors înapoi şi iarăşi s-a îndreptat în calea sa, deoarece se făcuse ştire despre aceea la împăratul Babilonului, că pentru Ezechie se făcuse acea minune. Ezechie s-a bucurat foarte mult de trimişii împăratului Babilonului şi le-a arătat toate bogăţiile casei sale, care lucru n-a fost plăcut Domnului. Deci, a venit la el Sfîntul Prooroc Isaia şi i-a zis: „Ce au văzut în casa ta bărbaţii ce veniseră din Babilon?” Ezechie a răspuns: „Toate cîte sînt în casa mea le-au văzut şi nu a fost în casă nici un lucru din cămările mele, pe care nu l-ar fi văzut”.
Isaia i-a zis: „Ascultă cuvîntul Domnului Savaot: Vor veni zile, cînd babilonienii vor lua toate cele din casa ta şi toate cîte au adunat părinţii tăi pînă în această zi, le vor duce în Babilon şi nu vor lăsa nimic; încă vor lua şi din fiii tăi pe care i-ai născut şi îi vor duce în Babilon, unde îi vor face servitori în casa împăratului Babilonului”. Această proorocie a Sfîntului Isaia s-a împlinit mai pe urmă, iar împăratul Ezechie s-a sfîrşit în pace şi a fost îngropat împreună cu părinţii săi.
După sfîrşitul împăratului Ezechie a luat împărăţia Iudeei, Manase, fiul lui Ezechie, fiind în vîrstă de doisprezece ani şi făcînd vicleşug înaintea ochilor Domnului. Pentru că, după ce a venit în vîrstă desăvîrşită, a început a umbla nu după poruncile Domnului, ci după urîciunile păgîneşti. Fiindcă a zidit capişte idolilor şi altar lui Baal şi se închina idolilor celor ciopliţi, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idoleşti şi pe fiii săi i-a trecut prin foc, după cum făceau închinătorii de idoli. El se îndeletnicea cu vrăji şi basme, răzvrătind poporul Domnului şi ducîndu-i pe ei, împreună cu sine, la închinarea de idoli; iar pe cei ce nu se învoiau la voia lui cea păgînească, îi ucidea. El a vărsat foarte mult sînge nevinovat, pînă ce Ierusalimul s-a săturat de mult sînge; pentru care lucru, mustrîndu-se şi ocărîndu-se de Sfîntul Prooroc Isaia, s-a pornit spre mînie. Asemenea şi boierii Ierusalimului şi mulţi din popor s-au umplut de mînie asupra proorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrîndu-i pentru acele păcate grele, îi numea boieri ai Sodomei şi ai Gomorei, zicîndu-le: Ascultaţi cuvîntul Domnului, boieri ai Sodomului, luaţi aminte la legea lui Dumnezeu, popoarele Gomorului.
Acestea le zicea pentru apucăturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemănau cu Sodoma şi cu Gomora. Deci, toţi, împreună cu împăratul, nesuferind o mustrare ca aceea, căutau să ucidă pe sfîntul. Astfel, Sfîntul Prooroc Isaia a fost tăiat la cîmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Şi aşa, Isaia, marele prooroc al lui Dumnezeu, s-a sfîrşit muceniceşte la adînci bătrîneţi, avînd o sută douăzeci şi şase de ani. El este lăudat de Isus al lui Sirah, astfel: Domnul a izbăvit pe poporul Său prin mîna lui Isaia; a biruit oştile asirienilor şi le-a sfărîmat îngerul Lui; căci Ezechie a făcut plăcere înaintea Domnului şi s-a întărit pe căile lui David, tatăl său, pe care le-a poruncit Isaia, proorocul cel mare şi credincios în vedeniile sale: În zilele lui soarele s-a tras înapoi şi a prelungit viaţa împăratului cu mare duh, a văzut pe cele de pe urmă şi a mîngîiat pe cei ce se tînguiau. În Sion pînă în veac a arătat pe cele ce vor fi şi pe cele ascunse.
După uciderea proorocului Isaia, trupul lui cel cinstit, luîndu-l unii din cei temători de Dumnezeu, l-au îngropat aproape de izvorul acela al Siloamului, pe care Sfîntul Isaia l-a scos cu rugăciu-nea sa. Pentru aceasta l-au pus pe el acolo ca, cu rugăciunile proorocului lui Dumnezeu, Isaia, şi după moartea lui, să izvorască neîncetat apa Siloamului. Lîngă izvorul acela, a fost zidită o scăldătoare, la care orbul din naştere a căpătat vedere, punînd pe ochii lui tina cea făcută din scuipat de Domnul nostru Iisus Hristos, şi care a fost trimis ca să se spele. Chiar pînă astăzi apa aceea are o putere tămăduitoare, pentru că se povesteşte de cei ce cercetează Sfintele Locuri ale Ierusalimului că, saracinii, care acum locuiesc acolo cu voia lui Dumnezeu, fiind din firea lor puturoşi cu trupurile – ca şi caprele -, îşi spălau copiii în apa Siloamului, şi chiar ei se spălau, şi goneau acea putoare. Încă şi celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugăciunile Sfîntului Prooroc Isaia şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava în veci. Amin.
