Este oprirea pomenirii o măsură pentru delimitarea de erezie sau de Biserică?
Nu de Biserică, ci de erezie. Atunci cum putem să-i socotim pe cei care au aderat la erezia ecumenismului în Creta de vreme ce au hotărât ca cei ce se împotrivesc ecumenismului sunt împotriva Bisericii? Îi putem numi eretici în cuget, de vreme ce au făcut și un sinod împotriva Ortodoxiei. Dar nu le putem contesta lucrarea harului, deoarece nu au fost caterisiți, dar de vreme ce au legiferat o nouă erezie în Biserică și o și propovăduiesc în public, avem dreptul să nu-i mai pomenim la Sfânta Liturghie, nici să participăm la slujbele oficiate de ei sau la cele unde se pomenesc ei. Dar nu numai să oprim pomenirea, ci nici să-i numim episcopi, ci pseudo-epicopi și trădători. În caz contrar, suntem părtași cu ei la pedeapsa caterisirii, iar mirenii a afurisirii, deoarece ei se roagă împreună cu ereticii, dar le și permit să lucreze cele preoțești, ca niște preoți adevărați , iar după un Sinod Ortodox dacă se va întruni vreodata vom cădea împreună cu ei sub anatema, dacă nu ne vom pocăi. Mulți eretici care au călcat Sfintele Canoane, dacă au murit în erezie, chiar dacă nu au fost dați anatemei de vreun sinod, au căzut sub blestemul Sfintelor Pravile sau Canoane ale Sfintei Biserici, și și-au luat pedeapsa după moarte, neputrezindu-le trupurile, ca mărturie că ei se chinuie în iad cu sufletele, neputând să-i dezlege nici un sinod, așa cum sunt cei trei proiestoși de la m-rea Lavra din Sf. Munte Athos care au s-au împărtășit cu catolicii-papistași la anul 1278. Dar priestamenii de astăzi nici nu vor sa audă de asta, numindu-le basme, iar noi dacă vom muri în părtășie cu erezia lor, nu vom avea parte de blestemul lor? Eretici sunt cei ce teoretizează și profesează cu perseverență erezia, ca patriarhul Bartolomeu, Ioan Ziziulas, Nifon al Târgoviștei, Daniel Patriarhul care numește Sinodul din Creta Sfânt și Mare, dar care „nu s-a ocupat de Dogme”,ci de fapt a stricat dogmele și hotarele Sfinților Părinți care-s Sfinte Canoane; Teofan al Moldovei, care nu face deosebire între Biserica lui Dumnezeu și sinagoga Satanei. Ceilalți sunt niște victime care execută mecanic niște ordine ale Noii Ordini Mondiale. Eretici sunt și cei ce sunt condamnați de alte Sinoade dinainte și care au început această erezie, adică protestanții, dar și cei ce se unesc cu dânșii.
Cei ce nu au semnat în Creta dar au semnat la București sunt și ei eretici, împreună și cu preoții care sunt de acord cu ei și silesc și pe alții să fie de acord cu ei prin diferite metode și răspândesc erezia mai departe, iar cei ce de silă sau frică accepta cumva erezia dar ei înșiși nu se fac propovăduitori sau susținători ai ei în mod public, nu pot fi numiți eretici dacă o fac cu scopul de a ține poporul mai puțin știutor în hotarele Ortodoxiei. Deci a-i numi pe toți eretici, cei ce nu au întrerupt pomenirea este exagerat, deoarece nu intră în prevederile Canonului 15, fiindcă pomenirea sau nepomenirea nu te face direct eretic, nici ortodox. Există niște grade de cădere și de ridicare din erezie pe care le spune clar Canonul 15, și anume: cel ce întrerupe pomenirea este vrednic de cinste, iar cel ce nu întrerupe pomenirea este vrednic de ocară prin analogie, dar nu automat eretic. Fiindcă nepomenirea este doar o măsură de îngrădire de erezie și de mustrare a pseudo-episcopului, și nu una de condamnare, drept pentru care nu-l numește direct eretic, ci pseudo-episcop. Condamnarea definitivă o face numai un sinod. Dar noi, în mod peiorativ, îi numim de pe acum eretici deoarece nu numai că propovăduiesc o erezie, ci au făcut și un sinod împotriva noastră, numindu-ne schismatici înainte de Sinod, iar noi îi numim eretici, așa precum și ei, tot cum cu titlu declarativ, fără un Sinod Ecumenic, ci la un sinod tâlhăresc, au numit toate ereziile „biserici istorice”.
Puțini sunt, totuși, care au curajul să vorbească împotriva ecumenismului și în special împotriva Sinodului din Creta, mulți vorbind indirect, temându-se de consecințele sinodului. Cred că a trecut vremea vorbirii în general despre ecumenism, deoarece, iată avem și un Sinod care l-a legiferat și noi dormim crezând că vom mai putea face ceva din interiorul Bisericii, asa cum se spune. Din interior dacă vrei să faci ceva, ești prigonit ca un schismatic și rătăcit. Dacă ieși din biserică, se zice că ești tot schismatic sau eretic. Deci care este soluția, fraților? În Biserică mai poți rămâne doar dacă taci, sau spui ca ei, chipurile aplicând teoria struțului „n-am văzut, nici capul nu mă doare”! Dar oare aceasta e „Biserică” în care Hristos ne-a liberat de robia păcatului și a oamenilor? Oare aceștia constituie Biserica, care și-au impus voința lor, împotriva Bisericii și a lui Hristos? Nu, aceștia sunt furi și tâlhari, care nu au întrat pe UȘĂ în staul, ci pe aiurea și care trebuie scoși afară pe unde au intrat. În cazul acesta tăcerea este complicitate, când vezi că erezia se propovăduiește la scară mondială.
Fiecare suntem responsabili de mântuire noastră proprie, dar și de a aproapelui, dar când vezi că aproapele tău, fie el stareț, duhovnic, Episcop sau preot nu te îndruma conform Sfintelor Scripturi și Sfintelor Canoane, trebuie să îți iei mântuirea în propriile mâini și a Sfinților Părinți, și să nu mai asculți de cei ce te duc în groapă, deci să îmbrățișezi SFÂNTA Neascultare. Dacă noi suntem numiți astăzi schismatici de către cei ce stau în erezie pentru simplu fapt ca suntem împotriva ecumenismului, delimitandu-ne de ei și nepomenindu-i, oare unde suntem? Am ieșit din Biserică? Nu, ei ne-au numit răzvrătiți, neascultători și schismatici fiindcă nu ascultam de dogmele lor cele stricate și nu vrem să ne unim cu ereticii. Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres. Noi am rămas și suntem în Adevărul lui Hristos cu toate că ei pot să ne cateriseasca sau blesteme de câte ori vor voi, fiindcă blestemul va cădea pe capul lor așa cum spune la psaltire „întoarcă-se blestemul pe capul lui și nedreptatea pe creștetul lui să se pogoare”. Cei ce pentru binele poporului vor să se jertfească, să se jertfească spunând adevărul, nu cocoloșindu-i pe ucenicii lor, spunându-le să facă ascultare orbească de ei, deoarece ascultarea fără discernământ duce la idolatrie așa cum bine spunea Părintele Petroniu de la Schitul Prodromu, că nevoință fără cunoștință este idolatrie. Cine se bazează numai pe nevoință lui, pe faima lui de duhovnic cu mulți ucenici, dar nu-i învață pe ucenici dreapta socoteală și dogmele credinței și cum să se păzească de eretici și diferite înșelări și să citească Sfinții Părinți, acela devine un idol al ucenicului și pierzător. Sfântul Ignatie și Sfinții Atoniți numesc aceasta gherondolatrie, adică închinare la duhovnic ca la un guru. Acesta este adevăratul fanatism din Ortodoxie, neluminat de Duhul Sfânt, ci de o părută evlavie dinafară care se unește foarte bine cu fanatismul papal sau al ereticilor. Și Sfântul Apostol Pavel spune ca îndeletnicirea trupească la puține folosește (adică postul, rugăciunile, milostenia, etc.) dar evlavia la toate, adică dreapta credință. Oare nu se laudă și ereticii că fac bine, fac școli, azile de bătrâni etc. Dar la ce le folosește dacă nu au dreapta credință? „Și-au luat plata lor”!
Oare nu spune Sf. Evanghelie „că mulți vor zice în ziua aceia că: Au Doamne, oare nu am făcut minuni în numele tău? Și le va zice lor: nu va cunosc pe voi”Oare nu se fac minuni și la eretici? Da, se fac dar oare se mântuiesc? Mulți au făcut minuni, dar fiindcă n-au luat seama la lucruri mici care păreau neînsemnate, o iota sau cirtă din Lege, au căzut în mândrie, erezie și alte patimi!
Dacă nu vom păzi credința curată, ascultarea este robie, nu slobozire, este chin înainte de chin. Credința dreaptă este Capul, adică Hristos, pe care trebuie să o păzim neîntinată de vreo erezie. Ascultarea fără dragoste este argatie la un stăpân, nu bucurie în Duhul Sfânt. Cine face ascultare de duhovnic ca de un stăpân, nu din dragoste față de Dumnezeu, ci față de persoana lui, acela este un idolatru și un înșelat. Auzim adesea mulți ucenici zicând ca nu au blagoslovenie de la duhovnic să facă anumite lucruri, chiar când e vorba de a ajuta pe cineva în viata de obște, în ceea ce nu contravine vieții de obște, unde trebuie să primeze dragostea și jertfa, nu părtinirea și deosebirea, învățându-i astfel pe ucenici să fie egoiști și îngâmfați, cu duh de a porunci celor mai bătrâni, dar și celor mai tineri, neînvățându-i lupta duhovnicească adevărata cu smerenie ca să deosebească singuri binele de rău. Aceștia îi înfășoară pe ucenicii lor, ca pe niște prunci mici în scutecele lor, ca nu cumva să se lovească de vreo ispita, neurmărind mântuirea lor, ci doar folosul material și astfel rămân neîncercați, și la orice ispita mică clachează și se plâng ca niște becisnici. Nu așa ne-au învățat bătrânii noștri, ci ne-au lăsat să ne călim în focul ispitelor, să ne luptăm singuri cu noi înșine și cu diavolul, nu cruțându-ne, ci purtându-se cu noi cu multă asprime, dar înăuntru simțindu-se inima de mama care-i durea pentru fiecare cădere a noastră, mustrându-ne cu milă, dar nu disprețuindu-ne, ci îmbărbătându-ne prin exemplul lor propriu la lupta care ne stătea înainte. Dar, acum vedem prin mănăstiri, numai niște necopți și becisnici în care nu poți să ai nici o bază, fiindcă te lasă când ți-e mai greu sau nu-i interesează pur și simplu decât propria persoană. Din aceștia poți să faci mărturisitori ai dreptei credințe? Nu judecăm, dar asta este situația.
Dacă știe o limba străină sau știe să conducă o mașină nu-i poți sta înainte. Acum conduc șoferii pe stareț nu stareții pe șoferi, așa zicea cineva dinafara care a observat lucrul acesta. Vom asculta de acești stareți „vânzători cu duhul”,care de fapt nu au nimic cu Duhul, ci doar cu alte duhuri, ale materiei, ale slavei deșarte etc.? Cu toate că dinafară par evlavioși când îi vei întreba ceva despre dreapta credință vor da din colț în colț, spunând tot felul de inepții după ureche: că nu e treaba noastră, că vor răspunde ei! Cine va răspunde de mântuirea mea, dacă eu nu voi vedea de ea? Acesta este răspuns de duhovnic sau de stareț? Acesta este răspuns de adormit conștiințele, nu pentru a trezi neliniștea cea bună așa cum spune Sfântul Paisie Aghioritul. Și atunci noi, dacă nu vom asculta de acești povățuitori falși, ci de Sfinții Părinți și Sfintele Canoane suntem în afara Bisericii, sau schismatici? Nu, fraților! Nu vă temeți de ei, că sunt călăuze oarbe, orbilor. Noi suntem în Biserică lui Hristos, și dacă nu avem povățuitori adevărați, Însuși Hristos și Sfinții Părinți ne povățuiesc prin Sfintele Scripturi. S-au dus Părinții noștri care au fost ca niște stâlpi, dar duhul lor a rămas și trebuie să-l reînviem întru noi și să ne luptăm ca niște lei pentru mântuirea noastră cu rugăciunile lor, fiindcă de la majoritatea duhovnicilor, a starețiilor și a episcopilor de azi nu mai ai ce aștepta. Sunt de acord cu Părintele Iustin care a zis că e vremea muceniciei. Nu mai avem ce aștepta de la nimeni. Trebuie să ne luam răspunderea mântuirii noastre în mâini și în mila lui Dumnezeu. Episcopul sau preotul care sub păruta grija a turmei sau a fiilor duhovnicești astăzi nu spune adevărul răspicat se va pierde împreună cu turma, chiar dacă are viața bună. Când e vorba de credință, dacă nu ești iscusit în Sfânta Scriptură, poți să fii făcător de minuni, te pierzi cu tot cu oameni. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că mai mare minune decât a învia morții, este a învia un suflet din moartea păcatului prin cuvânt, iar astăzi este a arăta adevărul și a lupta pe față împotriva ereziei și a necredinței. Moartea cea mai cumplită este a nu cunoaște Sfânta Scriptura și învățăturile Sfinților Părinți, sau a-i ști doar după ureche, a sta în erezie și a mărturisi dreapta credință. Cine va voi să-și scape sufletul său îl va pierde, iar cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie acela îl va câștiga, așa zice Domnul! Amin.
Ieroschimonah Paisie Prodromitul, 04 mai 2018
[dntplgn recurring_amt1="5" recurring_amt2="10" recurring_amt3="20" item_name="Donation" paypal_email="[email protected]" currency_code="EUR" currency_symbol="€"]
Cuvant de foc
Cuvant de intarire ,acest parinte a ramas in gandirea curata a Sfintilor Parinti.Multumim Bunului Dumnezeu ca acesti parinti ies.rar dar cand ies sunt calauziti de Duhul Sfant.amin.
HRISTOS A INVIAT!
„Fiecare dintre noi este o mica imparatie. Imparatul suntem noi insine, constiinta noastra si activitatea noastra autonoma. Supusii sunt puterile fiintei noastre, puterile trupului, sufletului si duhului. Altar al lui Dumnezeu este in noi inima.”(Sfantul Teofan Zavoratul, “Stiinta rugaciunii”, Editura Sophia, 2008)
Frumos articol!
Ma regasesc in el intru totul.
„Aproape este Domnul de cei umiliti la inima,si pe cei smeriti cu duhul ii va mantui.”(ps.33;17)
Panerezia ecumenista inghite treptat intreaga Biserica Ortodoxa.Conform practicii Sfintilor Parintii ai Bisericii,ne-am ingradit ,pentru a ne salva sufletele de la condamnarea la moarte vesnica.
Acest „triumfalist”,dar vrednic de plans, asa zis sinod, a scos la suprafata spre surprinderea mea,pe de o parte gandurile frumoase ale celor care s-au ingradit de ereziile propovaduite de acesta,credinta nesovaielnica ortodoxa marturisita in Hristos Domnul nostru si in Sfanta smerita Biserica Sa .Numai in ea castigi smerita cugetare,”*virtute dumnezeiasca si haina domneasca”,spre care tindem cu totii,noi nevrednicii. Ea nu este o simpla virtute omeneasca, ci o virtute dumnezeieasca, ingereasca si omeneasca, pentru ca „in aceasta virtute se nevoiesc si pe ea o pazesc si ingerii si toate acele Puteri stralucite si dumnezeiesti, stiind cu ce cadere a cazut satana, mandrindu-se”.
(Sf.Filotei Sinaitul)
Sfantul Ioan Scararul considera virtutea smereniei „imparateasa virtutilor” „un har fara nume al sufletului”, „unica virtute care nu poate fi umilita de draci”,definind smerita cugetare drept „acoperamant dumnezeiesc, spre a nu fi vazute izbanzile noastre”, caci ea este „adancul fara fund al putinatatii noastre, care nu poate fi furat de nici un talhar”.Smerenia lupta in mod special impotriva egoismului si egocentrismului nostru, impotriva egofiliei, a iubirii patimase de sine (filavtia), maica a pacatelor si se impotriveste cu toata puterea parerii de sine, slavei desarte si mandriei din firea noastra.
Sfantul Isaac Sirul delimiteaza, din punctul de vedere al originii, doua tipuri ale acesteia: o smerenie izvorata din frica de Dumnezeu si o smerenie daruita de Dumnezeu. Smereniei izvorate din frica de Dumnezeu ii urmeaza bunatatea, simtiri bune, curate si o inima zdrobita toata vremea. Celei daruita de Dumnezeu si izvorata din bucurie, ii urmeaza multa simplitate si o inima curata si iubitoare la culme de Dumnezeu.
Pe de alta parte ingradirea de erezie,a scos la iveala din ascunzisul inimii iubitoare de sine,duhurile amortite ale rautatii,mandriei si salvei desarte,care ingusteaza fiinta umana, o limiteaza si o umileste, scufundandu-o in marea pacatelor si patimilor,care i-au supus pe fratii nostri intru Hristos,pana mai ieri, cu a caror ura ,minciuna si dispret ,cultivate cu abilitate de cei care se considera singurii ortodocsi romani ramasi in viata,ne-am confruntat si ne vom confrunta si de aici inainte,pentru ca singurul lor scop,este anihilarea noastra ,distrugerea miscarii antiecumeniste,si nu lupta impotriva ereziilor talharescului sinod din Creta.
Nu cunosc prin ce s-au evidentiat in cei aproape 2 ani,gruparea ‘supercorectilor’,in afara de atentatele la bunul renume ale Parintelui nostru Duhovnic,Ieromonahului Grigorie si al dl.teolog Mihai-Silviu Chirila;atentatele la memoria Marturisitorilor neamului romanesc,Cuviosii Parinti Justin Parvu si Arsenie Papacioc,pentru care vor da seama in fata lui Dumnezeu,afront de neimaginat adus intregii suflari ortodoxe ;comuniunea liturgica cu IPS Artemie, ,conducatoare spre schisma.Altceva?Nimic!!!!Trist ,fratilor!
Lucrarea prin care am fost impreuna o vreme,o consider etapa in atragerea noastra spre schisma si nu o schimbare la 180 de grade a modului lor de gandire,din pacate ratacire totala si inselare.
Consider ca evlavia pe care multi credinciosi ortodocsi o au pentru alti Duhovnici ai neamului nostru,este o problema personala,intima, a fiecarei persoane si nu trebuie discutata decat in taina cu Parintele Duhovnic,si nu public pe diverse bloguri(idei total neinspirate la care au aderat ,Monahul Sava,Pr.Matei Vulcanescu, redactorii blogurilor respective,si altii)
Nu poate cineva iubi pe Sf.Martiri ,Marturisitori Mucenici din temnite si inchisori,daca nu se identifica cu maretele idealuri ale acestora,insemnand credinta statornica ,iubirea de neam si tara,pana la jertfa suprema,ajutand fratii aflati in nenorocire,si iubindu-si vrajmasii de moarte in chip nemincinos.
La blasfemiile aduse Sf.Marturisitori de pe sit-ul ,al carui nume nu merita sa fie mentionat,sunt partasi toti cei care sunt sustinuti sau publica pe el.O consider o inselare, o boala si o ratacire de proportii, prin care cel(cea) care a propagat-o ,impreuna cu cei care au fost de acord cu aceasta sminteala,in gand,in minte sau in vorbe sunt dusmanii neamului nostru oropsit si tradat de veacuri.Sa aiba Mila Domnul,de sufletele lor.
Numai astept nimic bun in aceasta directie din partea BOR,si a niciunui episcop sau preot aflat in comuniune cu ezeriarhii.Fiecare isi apara ceea ce considera,ca are mai de pret. .Au avut si au in continuare toata libertatea,de a alege.Dar in acest neam pentru care s-au jerfit generatii,nu exista unitate in credinta,nu exista iubirea aproapelui(a se vedea cum suntem priviti de ceilalti ramasi alaturi de duhovnicii lor in biserica),iar panerezia ecumenista,ca o ciuma le slabeste treptat toate puterile sufletesti.
„Cuviosul Isaia Pusnicul, vorbind despre smerenie si fapta smereniei sau modul in care ea infloreste si isi raspandeste darurile sale, considera ca proba de adevarata smerenie este a se socoti cineva pe sine inaintea lui Dumnezeu ca este pacatos si nu face nimic bun. Iar fapta smereniei este tacerea si a nu se masura pe sine in ceva, a nu se sfadi, supunerea, a cauta cu privirea jos, a se pazi de minciuna si de vorbire desarta, a nu se impotrivi celui mai mare, a nu voi sa se impuna cuvantul sau, a rabda defaimarea, a ura odihna, a se sili pe sine spre osteneala, a nu supara pe cineva.”
*citate din http://www.crestinortodox.ro/credinta/smerita-cugetare-virtute-nu-poate-umilita-diavoli-69866.html
Sinodul ecumenic panortodox,pe care il asteptam cu totii,si care va lua in considerare panerezia propovaduita cu capul descoperit ,fara rusine,de ereziarhii semnatari ai infamelor documente,condamnandu-l,impreuna cu semnatarii lui,este un eveniment la care aspiram cu totii,inaltand mainile in rugaciune catre Atotmilostivul Dumnezeu.
Iata cateva fragmente din epistola Sf.Iustin Popovici,adresata in Ajunul praznicului Sfîntului Gheorghe, 7 mai 1977,la
Mînăstirea Celie, Valjevo (Iugoslavia)de catre Părintele duhovnicesc al Mînăstirii Celie,Sfîntului Sinod al Episcopilor al Bisericii Ortodoxe Sîrbe:
„Poate o Biserică care îşi tăgăduieşte propriii mucenici să fie o mărturisitoare autentică a Crucii de pe Golgota, sau o purtătoare a duhului şi conştiinţei soborniceşti a Bisericii lui Hristos? Înainte de a avea loc un sinod, să ne întrebăm pe noi înşine dacă va fi posibil ca la acest sinod să se facă auzite conştiinţele milioanelor de noi mucenici, curăţite prin sîngele Mielului.
Experienţa istoriei ne învaţă că ori de cîte ori Biserica este răstignită, fiecare mădular al ei este chemat să pătimească pentru adevărul ei, şi nu să dezbată probleme artificiale sau să caute răspunsuri false la întrebări reale, „pescuind în ape tulburi” pentru a satisface ambiţii personale. Nu ne aducem aminte ca atîta timp cît Biserica a suferit prigoane să se fi întrunit vreun sinod ecumenic, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu a vieţuit sau lucrat într-un mod sobornicesc în acele vremuri. Dimpotrivă, epoca persecuţiilor a fost perioada sa cea mai bogată în roade. Şi cînd s-a adunat mai tîrziu primul Sinod Ecumenic, acolo s-au adunat şi mărturisitorii cu rănile şi cicatricile lor, episcopii încercaţi în focul pătimirii, care atunci L-au putut mărturisi liber pe Hristos ca Dumnezeu şi Domn.
Va fi prezent duhul lor şi de această dată?
Cu alte cuvinte, vor fi prezenţi la sinodul care se pregăteşte acum episcopii vremurilor noastre, care sunt asemenea mucenicilor, astfel ca acest sinod să poată conglăsui cu Sfîntul Duh şi să poată vorbi şi hotărî după Dumnezeu, şi ca acolo să nu fie auziţi mai cu seamă cei ce nu sunt liberi de influenţa puterilor acestei lumi?….Într-o vreme în care satan caută nu numai trupul, ci însuşi sufletul omului şi lumea, cînd omenirea este ameninţată de auto-distrugere, este moral şi normal ca ucenicii lui Hristos să fie preocupaţi de aceleaşi chestiuni (şi în acelaşi fel) ca ideologiile anti-creştine contemporane, ideologii care vînd Pîinea Vieţii pentru un blid de linte?
Avînd în vedere toate acestea şi conştientizînd cu durere situaţia Bisericii Ortodoxe contemporane şi a lumii în general, care nu s-a schimbat substanţial de la ultimul meu apel către Sfîntul Sinod al Episcopilor din mai 1971, conştiinţa mă sileşte încă o dată să revin cu sîrguinţă şi rugăminte către Sfîntul Sinod al Episcopilor Bisericii Sîrbe muceniceşti: fie ca Biserica noastră Sîrbă să se abţină de la a participa la pregătirile pentru „sinodul ecumenic”, ba chiar de la a participa la sinodul însuşi. Fiindcă dacă acest sinod, Doamne fereşte, va avea loc cu adevărat, ne putem aştepta de la el doar la un soi de urmări: schisme, erezii şi pierderea multor suflete. Examinînd chestiunea din punctul de vedere al experienţei apostoleşti, patristice şi istorice a Bisericii, un asemenea sinod, în loc să vindece, va face noi răni pe trupul Bisericii şi îi va pricinui noi probleme şi necazuri.”
M-a impresionat ,in mod deosebit acest discurs profetic al Sf.Iustin Popovici,ale carui previziuni s-au implinit intocmai.
,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 57/iulie-august 2010-Despre convocarea Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe
de arhimandrit Iustin Popovici