Cehii au decoperit o înregistrare secretă a procesului spectacol antisemit al lui Stalin
Înregistrarea arată cum Rudolf Slánský și alți comuniști de rang înalt au devenit victime ale unei epurări brutale.
A fost unul dintre cele mai notorii procese spectacol al secolului 20, acuzarea și condamnarea la moarte a comunistului de frunte al Cehoslovaciei, ce a fost arestat într-o epurare brutală la ordinul lui Stalin.
Timp de decenii evenimentele în jurul tribunalului revoluționar ce a rezultat în execuția lui Rudolf Slánský, secretar general al partidului cehoslovac, și a altor 10 acuzați au fost învăluite în mitologie – cu dovezile vizuale și verbale pierdute posterității.
Dar un eveniment ce a fascinat istoricii va putea fi în curând vizionat în detaliu grafic după ce înregistrările video și audio ale procesului din 1952 au fost descoperite. Ore de film și înregistrări audio, majoritatea deteriorate de mucegai, ce se consideră că cuprind majoritatea procedurii de opt zile, au fost găsite în cutii de metal și lemn – printre milioane de documente clasificate ale Partidului Comunist Cehoslovac – în subsolul unei foste întreprinderi de cercetare metalurgică falimentare din Panenské Břežany, în apropiere de Praga.
Descoperirea survine după ce istoricii și arhiviștii cehi au pierdut urma înregistrărilor despre care se știe că au fost făcute la ordinele autorităților comuniste în pregătire pentru un film de propagandă ce nu a fost produs niciodată. Materialul a fost găsit de un specialist în insolvență, ce a alertat istoricii după ce a văzut etichete pe cutii ce indicau clar conținutul.
Printr-o coincidență stranie, întreprinderea falimentară ocupa același teren cu castelul ce în timpul ocupației Cehoslovaciei a servit ca reședința guvernatorului nazist al Boemiei și Moraviei, Reinhard Heydrich, arhitect al Holocaustului, până la asasinarea acestuia în 1942.
Se crede că materialele au fost scoase din sediul partidului comunist și ascunse în urma Revoluției de Catifea din 1989 ce a pus capăt regimului de 41 de ani din fosta Cehoslovacie.
Istoricii nu sunt siguri dacă au fost mutate pentru a le păstra în siguranță cu posibilitatea de a le vinde sau pentru a ascunde dovezile procesului, ce se consideră astăzi una din cele mai negre pete din istoria partidului.
Materialul – constând în șase ore de film alb-negru de 35mm și 80 de ore de audio – este acum deținut de Arhiva Națională de Film Cehă, ce solicită guvernului estimativ 12 milioane de koruna (410.000 de lire sterline) pentru a finanța delicata muncă de restaurare pentru a fi adecvat pentru vizionare publică.
Michal Bragant, directorul executiv al arhivei, a numit descoperirea “o mare oportunitate” deoarece ar permite arhiviștilor cehi să compileze o rară reprezentare video a proceselor spectacol din era lui Stalin, foarte puține înregistrări de formă lungă rămânând.
“Prioritatea este de a asigura siguranța înregistrării”, a zis Bragant. “Dar va fi și mai sigură atunci când va fi disponibilă public, deoarece e necesar ca cunoașterea să fie în siguranță. Încă nu am învățat suficiente din secolul 20. Cu cât cunosc mai mulți oameni despre aceasta și oroarea proceselor spectacol, cu atât mai mult vom fi în siguranță.”
“Într-o bună zi, când va deveni disponibilă publicului, veți putea vedea expresiile faciale, mișcările persoanelor, limbajul corporal și reprezentațiile înscenate. Pentru că asta nu a avut nimic de-a face cu un proces corect. Totul a fost înscenat.”
Slánský, ce a petrecut majoritatea celui de-al doilea război mondial exilat în Moscova, a fost trimis în judecată împreună cu alți 13 comuniști de rang înalt în noiembrie 1952, acuzat de “Titoism” și sionism. Acuzațiile au fost alimentate de dorința lui Stalin de a epura partidele est-europene după ruptura Uniunii Sovietice cu regimul iugoslav al lui Josip Broz Tito și furia sa că Israelul, înființat cu patru ani în urmă, nu a devenit un stat comunist.
Procesul a avut tente antisemite, Slánský și alți 10 acuzați fiind evrei. Se crede că Slánský a fost torturat pentru a da o mărturie înscenată și întortochiată în instanță înainte de a cere să fie pedepsit cu moartea.
A fost spânzurat în închisoarea Pankrac din Praga pe 3 decembrie 1952, dar a fost exonerat în timpul primăverii din Praga din 1968. Planurile de a transforma înregistrările de judecată într-un film de propagandă au fost abandonate după moartea lui Stalin în martie 1953.
Martin Vadas, un producător de film veteran ceh, ce a ajutat la autentificarea materialelor de judecată, a zis că ar putea umple lacunele istorice. “Există opinia greșită în privința procesului Slánský că știm totul sau aproape totul”, a spus dânsul. “Problema serioasă este că lipsește dosarul judiciar. Dosarul oficial de judecată a dispărut. Acum [cu acest film] ne putem aștepta să privim răul în față.”