Petre Țuțea este arestat în 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranței din str. Rahova, acuzațiile care i se aduceau fiind de spionaj în favoarea anglo-americanilor. În realitate, în 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situației economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu ani în urmă de Petre Țuțea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei și Comerțului (Economiei Naționale), privind relațiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparație cu relațiile economice româno-sovietice. Suspectat de Siguranță, pentru „consolidarea” dosarului, lui Țuțea i se încredințează de către secretarul general al ministerului, Simon Zeigher, efectuarea unei lucrări privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, subiectul fiind considerat foarte tentant pentru „oficinele informative britanice”. Întrucât realizarea referatului necesita delegații la întreprinderile petrolifere și accesul la arhiva ministerului, Țuțea a solicitat acest lucru, pretext pentru Simon Zeigher să ceară arestarea sa imediată.[10]([8]) Petre Țuțea este anchetat până în 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securității sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, așa cum dovedește un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin. În consecință se propune încadrarea arestatului în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi, vizând arestarea foștilor legionari.[11]([8]) Neputându-se reține în sarcina sa vreo acuzație dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava și transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de reținut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”, pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, „cu o mică întârziere”, abia în 29 mai 1953.[12]([8]) Odată intrat în „sistem”, regimul având nevoie de țapi ispășitori pentru lipsa de eficiență pe toate planurile, Petre Țuțea nu mai avea cum să scape. Este arestat din nou în 1956. În „Ordonanța de pornire a procesului penal”, datată 20 decembrie 1956, redactată de lt. Urucu Nicolae se menționează:
„ numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.”
[13]([8]) În fapt, Petre Țuțea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru „delictul de agitație”, „dovezile” urmând a fi „fabricate” ulterior. Anchetarea acestuia, nu a adus însă nici un element incriminator. În consecință, în 4 decembrie 1957, lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, a redactat „Concluziile de învinuire” împotriva mai multor persoane, printre care și Petre Țuțea, învinuiți de săvârșirea infracțiunii p.p. de art. 209, pct. 1 C.P., prin modificarea art. 209, partea a III-a C.P., făcută prin Decretul nr. 469/1957 care „încă din anul 1948-1949 au inițiat și organizat […] organizația subversivă de tip fascisto-legionar denumită „Partidul Naționalist”, în frunte cu legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae (fugiți de mult din țară), având drept scop răsturnarea prin violență a regimului democrat-popular din R.P.R. și instaurarea unui regim fascist.[14]([8]) Deși Țuțea nici măcar nu-i cunoscuse pe cei doi legionari, la proces s-a susținut că fusese deja desemnat de „conspirație” drept viitor șef de stat.[15]([8])
Tribunalul l-a condamnat, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957, pe Petre Țuțea, „în baza art. 209, pct. 2, lit. a C.P., modificat prin decretul 469/57”, la „10 (zece) ani închisoare corecțională și 5 (cinci) ani interdicție corecțională pentru uneltiri contra ordinii sociale p.p. de art. 209, pct. 2 lit. a C.P., prin schimbarea calificării din art. 209, pct. 1 C.P., modificat prin Decretul 429/57, conf. Art. 292 C.J.M. și art. 306 C.Pr. Pen. În baza art. 25, pct 6 C.P. se confiscă averea totală personală a condamnatului Țuțea Petre. Conform art. 304 C.J.M. îl obligă la 500 lei cheltuieli de judecată.[16]([8]) În ceea ce privește confiscarea totală a averii condamnatului Petre Țuțea, procesul verbal de „confiscare” redactat de executorul judecătoresc Păcurariu Eneas în 26 iunie 1958, în locuința lui Petre Țuțea din str. Știrbey Vodă nr. 164, a constatat că averea condamnatului se rezumă la câteva cărți, în consecință, negăsind bunuri „confiscabile”, a trebuit să se retragă.[17] ([8]) Odată pornit mecanismul represiv, nu avea să se oprească aici. Întemnițat la Aiud, Petre Țuțea trece prin ritualurile „reeducării de tip Aiud”, iar în 1959 este implicat într-un nou proces. În 14 iunie 1959, este acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți „s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar.”[18]([8]) În ciuda faptului că starea sănătății sale se înrăutățise simțitor, chestiune semnalată într-un raport medical din 15 iulie 1959[19]([8]), Petre Țuțea continuă să reziste anchetatorilor, astfel încât anchetatorul penal, același lt. Urucu Nicolae, este din nou nevoit să „redacteze” actul de acuzare :
„datorită fanatismului său legionar, învinuitul Țuțea Petre a căutat și acum să se mențină pe poziție de nemărturisire completă a activității sale criminale pe care a desfășurat-o, recunoscând numai parțial unele fapte din activitatea subversivă desfășurată.”
În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Țuțea Petre la „18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.” Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar.[21]([8]) Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, grațiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, va fi permanent sub urmărire „organelor de Securitate” până în 22 decembrie 1989, posibil și după această dată.
Cititi va rugam si:
Era clar, că Petre Tutea nu a avut ADN-ul afectat de morala comunistă. A rămas vertical până la moarte.
A plecat puțin dezamăgit de” realitatea” postrevoluționară.
Îl iubim și-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l odihnească la loc luminat alturi de sfinți!