19 ani de la războiul de agresiune al NATO împotriva SERBIEI: Cine sunt criminalii de război?

Între timp, diplomatul american de carieră, ambasadorul William G. Walker a fost numit șef al Misiunii OSCE de verificare a Kosovo (KVM). O misiune cu scop specific: Walker era bine cunoscut pentru rolul său în scandalul „Iran-Contragate” în timpul administrației Reagan. Insurgența KLA a fost, în multe privințe, o „copie de rezervă” a rebelilor Contras din Nicaragua, care au fost, de asemenea, finanțate din bani proveniți din traficul de droguri cu sprijinul secret al CIA.

Foarte bine documentat în dosarele instanței, William G. Walker, în asociere cu Oliver North, a jucat un rol-cheie în canalizarea finanțării sub acoperire al Contras din Nicaragua, în timp ce era secretar adjunct de stat pentru afaceri inter-americane în administrația Reagan. În această calitate, el a devenit un asistent special al secretarului de stat Elliot Abrams, „o figură al cărei nume va intra în curând în actualitatea ziarelor în legătură cu … afacerea Iran-Contra „.

William G. Walker fusese implicat în așa-numitul birou de asistență umanitară din Nicaragua („NHAO”) din cadrul Departamentului de Stat, care era un fond de acoperire prin care un contingent militar subteran era acordat rebelilor Contras. Obiectivul era de a eluda așa-numitele „Amendamente Boland”, -ie. „Călărății” către Departamentul de finanțare pentru Apărare”, care a interzis guvernului [SUA] să cheltuiască bani în scopul răsturării guvernului Nicaragua”. Confirmat prin dosarele Curții de Apel din Columbia, „Walker a participat la câteva întâlniri ale Grupului Interdepartamentului Restricționat pentru America Centrală, al cărui membru a fost Oliver North”

Walker nu a fost niciodată acuzat de greșeli penale în scandalul Iran-Contragate. După finalizarea lucrărilor sale cu Oliver North, el a fost numit ambasador american în El Salvador. Prezența sa în El Salvador a coincis cu creșterea activității escadrilelor morții și o perioadă în care țara a fost practic „sub puterea terorii guvernamentale sponsorizate de SUA”.

În Kosovo, William G. Walker și-a aplicat abilitățile în operațiunile ascunse dobândite în America Centrală. În calitate de șef al Misiunii de verificare a Kosovo (KVM), Walker a menținut legături strânse cu comanda militară a KLA în domeniu. De la începutul misiunii sale în Kosovo, el și-a folosit poziția pentru a-și exercita interesele Alianței.

„Masacrul de la Racak”

Așa-numitul „masacru Racak” a avut loc cu puțin timp înainte de lansarea inițiativei de pace „Rambouillet”. deși s-a dovedit a fi un fals, masacrul de la Racak a jucat totuși un rol cheie în „stabilirea scenei” pentru raidurile aeriene ale NATO. William Walker a declarat (în calitate de șef al KVM) că poliția iugoslavă a efectuat un masacru de civili la Racak pe 15 ianuarie. Autoritățile iugoslave au relatat că poliția locală a condus, de fapt, o operațiune în acest sat împotriva Armatei de Eliberare din Kosovo și că mai mulți soldați ai KLA au murit în foc încrucișat. După cum au mai fost raportate mai multe ziare franceze (Le Monde, Le Figaro și Liberation), a fost confirmat faptul că „masacrul de la Racak” a fost într-adevăr un fals pus în discuție pentru a discredita Belgradul:

„În cele din urmă, chiar și Los Angeles Times s-au alăturat, conducând o poveste intitulată” Întrebări despre masacrul de la Racak: Au fost falsificate atrocitățile? „Teoria din spatele acestor expuneri a fost că KLA și-au adunat morții după luptă, în haine civile, și apoi a sunat la observatori „.

Procesul Rambouillet

La 22 ianuarie, înalții oficiali ai așa-numitului „Grup de Contact” din șase țări (inclusiv SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia), reuniți la Londra, au cerut o conferință de pace care să reunească guvernul iugoslav și „reprezentanți ai etnicilor albanezi”. La rândul său, NATO a avertizat că este” gata să acționeze „dacă planul de pace finalizat de Grupul de Contact a fost respins. Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Kofi Annan, a fost de acord cu ocazia unei vizite la sediul NATO de la Bruxelles, că amenințarea cu forța a fost „esențială” pentru a presa ambele părți într-o înțelegere.

Între timp, sprijinind în același timp insurgența KLA pe teren, Alianța a contribuit, de asemenea, la conducerea liderului KLA, Hashim Thaci (un luptător de libertate de 29 de ani), în fruntea delegației kosovare la Rambouillet, în numele majorității etnice albaneze. Liga Democrată, condusă de Ibrahim Rugova, a fost în mod deliberat inlăturată. Alianța s-a bazat pe marionetele sale KLA (legate de crima organizată) la încheierea unui acord care ar fi transformat Kosovo într-un teritoriu ocupat sub conducerea militară a NATO.

În timp ce negocierile au fost în curs de desfășurare la Rambouillet, NATO a decis să sporească disponibilitatea forțelor sale „pentru a le face capabile să execute operațiunea în termen de 48 de ore”. Cu alte cuvinte, „negocierile de pace” au fost inițiate în Rambouillet Convenția de la Viena), sub amenințarea atacurilor aeriene iminente. NATO a acordat o perioadă de trei săptămâni părților întâlnite la Rambouillet pentru a încheia negocierile.

La 19 februarie, cu o zi înainte de termenul limită, Secretarul General al NATO Javier Solano a reafirmat că „dacă nu se ajunge la un acord în termenul stabilit de Grupul de Contact, NATO este pregătită să ia toate măsurile necesare pentru a preveni o catastrofă umanitară”. La 22 martie 1999, Consiliul Nord Atlantic al NATO a autorizat „Secretarul General să decidă, dacă este necesar, cu privire la o gamă mai largă de operațiuni aeriene, sub rezerva unor consultări suplimentare”.

La 23 martie 1999, Secretarul General al NATO a îndemnat pe comandantul suprem al aliaților din Europa General Wesley Clark să inițieze operațiuni aeriene în Republica Federală Iugoslavia. Operațiunile aeriene au început la 24 martie 1999 sub numele de „operațiunea forțelor aliate”

Trimiterea trupelor terestre sub egida G-8 „Planul de pace”

De la atacul brutal al campaniei aeriene din 24 martie, Alianța a continuat să își amplasate trupele de luptă terestre pe granița macedoniană, anticipând o invazie militară iminentă. Inițial, NATO a avut în vedere o forță de ocupare a Kosovo de 50.000 de soldați, care ar putea fi majorată la 60.000, cu o cotă mai mare în SUA decât cele 4.000 inițial prevăzute în Rambouillet.

Cu alte cuvinte, forța de invazie propusă urma să fie mai mult decât dublă față de cea din Rambouillet (28.000 de soldați), aplicând în același timp toate clauzele normative ale acordului inițial de la Rambouillet, inclusiv „libera circulație” a unităților de luptă ale NATO din întreaga Iugoslavie.

Între timp, unitatea militară a NATO forțase ritmul diplomației internaționale. Alianța a sugerat în luna mai că o ofensivă terestră ar putea fi lansată înainte de a ajunge la un „acord de pace” sancționat de G8 și ratificat de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.

În afară de cei 16 000 de militari de la sol deja localizați (cu mult înainte de începerea bombardamentelor) în Macedonia (dintre care aproape jumătate sunt britanici), în Albania erau prezenți și 7000 de trupe NATO și „forțe speciale”, ca să nu mai vorbim de trupele NATO staționate în Bosnia-Herțegovina în cadrul operațiunii Joint Endeavour:

„Am pus deja destul de multe trupe în Macedonia ca nucleu al acelei operațiuni”, a declarat secretarul britanic de externe Robin Cook. „Există deja peste 12.000 … și în week-end-ul trecut [14-15 mai] am alocat alte 2 500 pentru a merge acolo. Trebuie să ne mobilizăm – de fapt, trebuie să ne mobilizăm acum … „.

La sfârșitul lunii mai, obiectivul de 60.000 de soldați a fost revizuit la 150.000. Alianța a estimat că „dacă alianța va decide mai târziu să se mobilizeze pentru un atac la sol … o forță de invazie ar putea număra mai mult de 150.000 de soldați”. 50.000 de trupe britanice, ca parte a forței de invazie de 150.000.

La începutul lunii iunie a fost lansată o invazie condusă de NATO sub o inițiativă falsă de pace a G8-ONU. În timp ce aceasta din urmă a servit la atenuarea și distragerea opiniei publice, a oferit în mod util Alianței o apreciere de legitimitate în temeiul Cartei ONU. De asemenea, el a dorit să depășească ezitarea politicienilor aleși, inclusiv cancelarul german Gerhard Schroeder și premierul italian Massimo D’Alema. Administrația Statelor Unite a cerut, de asemenea, „ștampila de cauciuc” a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru a obține avizul conform Congresului dominat de republicani:

„Democrații din Senat sunt de acord că în acest moment există puțin sprijin pentru lansarea trupelor de la sol … chiar dacă Clinton și alți lideri ai NATO ar putea ajunge la un consens privind o schimbare atât de dramatică a tacticii. Deocamdată, Clinton a declarat că se opune trupelor de la sol. ”

Camera Reprezentanților americani (în ceea ce părea a fi un vot partizan „anti-Clinton”) a refuzat să susțină chiar campania aeriană, în timp ce semnifică refuzul său de a autoriza un „război terestru” fără aprobarea Congresului. La începutul lunii aprilie, republicanii și democrații s-au alăturat unit în cadrul Camerei și au aruncat o propunere de „declarație de război asupra Iugoslaviei” printr-un vot copleșitor de 427-2.

La sfârșitul lunii mai, șaptesprezece membri ai Congresului au lansat un proces împotriva Președintelui Clinton, care a subliniat încălcarea flagrantă a Constituției Statelor Unite:

„Că Acuzatul, Președintele Statelor Unite, continuă neconstituțional un atac militar ofensiv al forțelor armate ale Statelor Unite împotriva Republicii Federale Iugoslavia, fără a obține o declarație de război sau altă autoritate explicită din partea Congresului Statelor Unite, conform cerințelor Articolul I, secțiunea 8, clauza 11 din Constituție și în ciuda deciziei Congresului de a nu autoriza o astfel de acțiune. „53

Procesul de judecată lansat la Tribunalul Districtual (Districtul Columbia) a subliniat, de asemenea, încălcarea Rezoluției privind puterile de război din 1973, o legislație din epoca de război din Vietnam care impune „aprobarea Congresului ședinței de ședință pentru” introducerea în ostilități „a armatei americane forțe pentru mai mult de 60 de zile”:

Reclamantul solicită, de asemenea, declararea că un raport în temeiul secțiunii 1543 (a) (1) din Rezoluția privind puterile de război trebuia prezentat la 26 martie 1999, în termen de 48 de ore de la introducerea în ostilitățile din Republica Federală Iugoslavia a Statelor Unite Forțele Armate. În plus, reclamantul solicită declararea faptului că, în conformitate cu secțiunea 1544 (b) a Rezoluției, președintele trebuie să înceteze folosirea Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii angajate în ostilități împotriva Republicii Federale Iugoslavia în cel mult șaizeci de zile calendaristice după 26 martie 1999. Președintele trebuie să facă acest lucru doar dacă Congresul declară război sau adoptă o altă autorizație explicită sau a prelungit perioada de șaizeci de zile sau președintele stabilește că sunt necesare treizeci de zile suplimentare pentru retragerea în siguranță a armatei americane de la luptă.

NATO ca „Apărătorii Păcii”

Ca un ecou al propagandei NATO, înșelătoria mediatică constă acum în prezentarea cu îndemânare a trupelor Alianței ca „păzitori ai păcii”. Opinia publică nu ar trebui să fie înșelată cu privire la inițierea unei soluții diplomatice mediate de G8-ONU.

O „prezență internațională” constând în mare parte din trupele NATO în cadrul propunerii G8 (ratificată de Parlamentul Serbiei la începutul lunii iunie) ar putea include o participare simbolică a „forțelor non-NATO”, inclusiv Rusia și Ucraina. În timp ce Moscova a fost de acord la începutul lunii iunie că toate forțele iugoslave vor fi retrase din Kosovo alături de dezarmarea KLA, reprezentantul rus Viktor Chernomyrdin a insistat totuși ca structura de comandă a forțelor internaționale propuse să fie sub controlul și jurisdicția Națiunilor Unite.

În ciuda condamnării sale oficiale a bombardamentelor din NATO, președintele rus Boris Elțîn este o marionetă occidentală. Cronicarul din Cernomyrdin din Washington Post a avertizat mai devreme că o continuare a raidurilor aeriene ar putea afecta relațiile SUA-Rusia: „Lumea nu a fost niciodată în acest deceniu atât de aproape încât acum să fie la marginea unui război nuclear …” adăugând că „Rusia va ieși din procesul de negociere dacă bombardarea NATO, care a început la 24 martie, nu se va opri în curând.”

Între timp, însă, Alianța a continuat să mențină o structură de comandă unificată a NATO (ceea ce era inacceptabil pentru Moscova și Belgrad). NATO a intensificat, de asemenea, bombardamentele ca mijloc de presiune asupra Belgradului pentru a accepta (fără o negociere prealabilă) „cinci condiții” ale NATO.

Dacă propunerea G-8 va fi ratificată, NATO ar trimite mai întâi marinarii americani în Kosovo de la cea de-a 26-a unitate de expediție marină din Marea Adriatică. Marinarii ar face parte din așa-numita „forță de întărire”, înainte de a se deplasa cu o forță de 50.000 de soldați.

O propunere de pace a G8 (care implică o ocupație militară de facto a provinciei Kosovo) ar putea fi ratificată oficial la Summit-ul G7-G8 de la Köln, la mijlocul lunii iunie. Toți șefii de guvern ai G7 și șefii de stat, împreună cu președintele Boris Elțîn, vor participa la Köln în ceea ce se speră să fie o demostrație de unitate în favoarea unei invazii conduse de NATO (Sancționate de G8). Cu toate acestea, NATO a avertizat la începutul lunii iunie că, dacă inițiativa diplomatică nu va reuși, Alianța va continua cu o invazie la sol care implică 150.000 de soldați ….

Trimiterea „forțelor speciale”