19 ani de la războiul de agresiune al NATO împotriva SERBIEI: Cine sunt criminalii de război?

Acest război este, de asemenea, „un război împotriva adevărului”. Cu mișcările de protest în curs de dezvoltare din întreaga lume, NATO și-a întărit presiunea asupra mass-media. Într-o mascaradă mass-media stilizată („wag the dog” – distragerea atenției), Alianța este descrisă ca „mântuitorul kosovarilor etnici albanezi”. A fost pusă în mișcare o operațiune de acoperire cu drepturi depline, în scopul de a contracara dezbaterea publică privind războiul. Agenda ascunsă este aceea de a „amuți majoritatea tăcută”. Mass-media occidentală care răspunde cerințelor Alianței a înșelat în mod flagrant opinia publică. Prezentate în mod obișnuit pe ecrane TV, decesele civile sunt justificate ca „daune colaterale” inevitabile. Potrivit Pentagonului, „nu există nici un fel de luptă curată”

Între timp, comentatorii anti-război (inclusiv foștii ambasadori și oficialii OSCE) au fost îndepărtați cu atenție de programele obișnuite de afaceri publice, conținutul TV este examinat îndeaproape, imaginile deceselor și distrugerilor civile transmise din Belgrad sunt rar și selectiv afișate. În timp ce mass-media nu ezită să critice NATO pentru că a comis „erori” și „greșeli tragice”, legitimitatea operației militare și „mandatul său umanitar” nu sunt puse sub semnul întrebării:

„Opinia publică este confruntată cu o întrebare încărcată, care permite doar un singur răspuns. În războiul actual, această întrebare este: „Nu trebuie să fie oprită curățirea etnică?” Această simplificare permite mass-media să descrie mai degrabă Iugoslavia decât NATO ca agresor. Alianța, într-o inversare completă a realității, este prezentată conducând un război esențial defensiv din partea albanezilor kosovari … „când, de fapt, etnici albanezi sunt principalele victime ale” bombardamentelor umanitare „ale NATO.

Potrivit mașinii de propagandă a NATO, „etnicii albanezi nu fug de bombardamente” și războiul de la sol între KLA și Armata iugoslavă. Potrivit lui Diana Johnstone, acest lucru le face „aproape unice [pentru că] de-a lungul istoriei, civilii au fugit din zonele de război …. Nu, așa cum am auzit în repetate rânduri de la purtătorii de cuvânt și de la apologeții NATO, albanezii kosovari fug de un singur lucru: curățirea etnică brutală efectuată de sârbi”

Criza refugiaților pe care ni le spune NATO este limitată la Kosovo. Cu toate acestea, dovezile (reținute de mass-media occidentală) confirmă faptul că oamenii din întreaga Serbie fug de orașele mari:

Estimările spun că 400,000 de refugiați, majoritatea femei si copii, au părăsit Belgradul să scape de bombardament la fel ca și albanezii kosovari. Cel puțin alți 500 000 oameni au părăsit alte orașe ale Serbiei, în special Novi Sad și Nish, unde bombardamentele din cadrul NATO au provocat poluarea aerului, au redus alimentarea cu apă și au lovit ținte pur civile, cum ar fi piețele alimentare. În total, potrivit cotidianului italian „Il Manifesto”, bombardarea NATO a produs cel puțin un milion de refugiați în Serbia. Predrag Simic, consilierul pentru politica externă a liderului opoziției din Serbia, Vuk Draskovic, a declarat într-o conferință de la Paris (la sfârșitul lunii mai) că Kosovo a fost atât de devastata de bombardamentele NATO, încât nimeni, nici albanezii, nici sârbii nu ar putea să se întoarcă și să locuiască acolo ”

Cine este responsabil pentru crime de război?

„Dezaprobarea” publică a bombardamentelor din cadrul NATO este imediat respinsă ca fiind „propaganda sârbă”. Cei care vorbesc împotriva NATO sunt marcați ca „apologeți ai lui Milosevic”. În timp ce majoritatea criticilor anti-război din țările NATO nu sunt apărători ai regimului Milosevic, ei se așteaptă totuși să fie „echilibrați” în argumentele lor. „Opinia ambelelor tabere este regula”: comentatorii anti-război sunt invitați să reproșeze consensul mediatizat al NATO, să se alăture fără echivoc grupării împotriva lui Milosevic. În aceste condiții, o înțelegere obiectivă și o analiză obiectivă a rolului guvernului Milosovic de la războiul civil din Bosnia și în contextul crizei actuale din Kosovo a fost practic imposibilă.

Media are standarde duble? Întrucât președintele Milosevic și patru membri ai guvernului său au fost inculpați de Tribunalul Penal Internațional de la Haga (TPII) (la sfârșitul lunii mai) pentru organizarea unei politici de „curățire etnică” în Kosovo, mass-media nu a menționat că au fost lansate mai multe dosare la Tribunalul de la Haga (TPII), acuzând liderii NATO de „crime împotriva umanității”

Este de remarcat și faptul că guvernul britanic (al cărui prim-ministru Tony Blair se numără printre cei acuzați într-unul din cauzele paralele) a furnizat Tribunalului de la Haga „informații despre situația din Kosovo” de la începutul bombardamentelor. O parte din acest material de informații a fost transmisă de KLA, cu care secretarul britanic de externe Robin Cook a fost în contact frecvent, precum și prin forțele speciale britanice (SAS) care colaborează direct cu KLA.

Procesul juridic îndreptat împotriva liderilor NATO

În luna mai, un grup de 15 avocați canadieni și profesori de drept împreună cu Asociația Juristă a Statelor Unite (cu membri din mai mult de 20 de țări) au lansat un proces împotriva liderilor NATO de la Tribunalul Internațional de la Haga din tribunalul de la Haga. Procesul indică „încălcarea voită” a Cartei Națiunilor Unite, tratatul NATO, Convențiile de la Geneva și „Principiile dreptului internațional recunoscute de Tribunalul de la Nürnberg”. Aceasta din urmă face ca „planificarea, pregătirea, inițierea sau conducerea unui război de agresiune sau a unui război care încalcă tratatele, acordurile sau asigurările internaționale” constituie o crimă.

Lista crimelor presupuse a fi comise de liderii NATO include:

„Uciderea voită, provocarea intenționată a suferinței mari sau a vătămării corporale sau grave a corpului sau a sănătății, distrugerea excesivă a proprietății, … utilizarea armelor chimice [implicând caderea radioactivă] sau alte arme pentru a provoca suferințe, distrugerea  orașelor, sau devastarea care nu este justificată de necesitățile militare … ”

În cadrul termenilor de referință ai TPII, „persoana care a planificat, a instigat, a ordonat, a comis sau a asistat la planificarea, pregătirea sau executarea unei infracțiuni este responsabilă individual pentru infracțiune” și „poziția oficială a oricărei persoane învinuită, fie ca șef de stat sau de guvern, fie ca un funcționar responsabil al Guvernului, nu va scuti această persoană de răspundere penală sau nu va atenua pedeapsa ”

Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Mary Robinson (și fostul președinte al Irlandei) a confirmat la Geneva pe 30 aprilie că procurorul Tribunalului pentru crime de război (TPII) are mandatul nu numai de a urmări forțele sârbe, ci și de faptul că Armata de Eliberare a Kosovo) și NATO pot fi, de asemenea, sub control, „dacă se pare că au avut loc încălcări grave ale dreptului umanitar internațional”.

Potrivit lui Walter J. Rockler, fost procuror al proceselor de crime de război de la Nürnberg:

„Războiul cu bombă, de asemenea, încalcă și distruge prevederile de bază ale Cartei Națiunilor Unite și ale altor convenții și tratate; atacul asupra Iugoslaviei constituie cea mai agresivă agresiune internațională de când naziștii au atacat Polonia pentru a preveni „atrocitățile poloneze” împotriva germanilor. Statele Unite au renunțat la pretențiile la legalitatea și decența internațională și s-au angajat într-un curs al imperialismului brut pe care îl conduceau „.

Dovezi ciudate despre o „catastrofă umanitară” anterioară bombardamentelor

În cursul „acoperirii” adevăratelor motivații ale NATO în lansarea războiului, mass-media internațională nu a menționat nici faptul că un raport oficial de informații al Ministerului german de Externe (folosit pentru a stabili eligibilitatea refugiaților politici din Kosovo) a confirmat că nu există dovezi de „curățire etnică” în Kosovo în lunile imediat precedente bombardamentelor. Cine minte? Ministrul german de externe, Joschka Fischer, a justificat intervenția NATO îndreptată spre o „catastrofă umanitară”, însă documentele interne ale ministerului său spun exact contrariul:

„Chiar și în Kosovo o persecuție politică explicită legată de etnia albaneză nu este verificabilă. Estul Kosovo nu este încă implicat în conflicte armate. Viața publică în orașe precum Pristina, Urosevac, Gnjilan etc. a continuat pe o perioadă relativ normală în întreaga perioadă de conflict. Acțiunile forțelor de securitate nu au fost îndreptate împotriva albanezilor kosovari ca grup definit din punct de vedere etnic, ci împotriva adversarului militar [KLA] și a susținătorilor săi actuali sau presupuși”…”

Cu un acord încheiat cu conducerea sârbă la sfârșitul anului 1998 … atât situația de securitate, cât și condițiile de viață ale populației derivate din Albania s-au îmbunătățit considerabil … Mai exact, în orașele mai mari, viața publică sa reîntors la normalitate relativă. „

Evaluările de mai sus sunt în linii mari conforme cu mai multe evaluări independente ale situației umanitare din Kosovo înainte de atacul campaniei de bombardament. Roland Keith, fost director al misiunii OSCE de verificare a Kosovo (KVM), care a părăsit Kosovo pe 20 martie, a raportat că majoritatea violențelor din Kosovo au fost inițiate de Armata de Eliberare a Kosovo (KLA):

„La sosirea mea, războiul a evoluat din ce în ce mai mult într-un conflict de intensitate medie, ambuscadele, interceptarea liniilor critice de comunicare și răpirea forțelor de securitate [KLA] au dus la o creștere semnificativă a numărului de victime ale guvernului, care la rândul lor a dus la operațiuni majore de securitate ale forțelor iugoslave … Până la începutul lunii martie, aceste operațiuni de terorism și contraterorism au dus la fuga locuitorilor din sate către alte sate, orașe sau dealuri pentru a căuta refugiu … Provocările KLA, ambuscade ale patrulelor de securitate care au provocat victime fatale și alte victime au fost încălcări clare ale acordului din octombrie precedent [și Rezoluția 1199 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite]. Forțele de securitate au răspuns și s-a ajuns la un război intensificat, dar, așa cum am afirmat în altă parte, nu am mărturisit și nici nu am știut despre nici un incident de așa-numită „epurare etnică” cu siguranță nu s-au întâmplat cazuri de „politici de genocid” în timp ce eram cu KVM in Kosovo. Ceea ce a apărut la evacuarea monitorilor OSCE în 20 martie, pentru a transmite penultimul avertisment pentru respectarea de către Iugoslavia a documentului Rambouillet, a documentelor ulterioare de la Paris și începerea bombardamentului aerian al NATO din 24 martie, a dus în mod evident la abuzuri legate de drepturile omului și un dezastru umanitar foarte important, deoarece aproximativ 600 000 de kosovari albanezi au fugit sau au fost izgoniți din provincie. Acest lucru nu s-a întâmplat, totuși înainte de 20 martie, așadar, aș acorda dezastrul umanitar, direct sau indirect, bombardamentului aerian al NATO și campaniei antiteroriste care a rezultat. ”

Cronologia planificării NATO

În secret față de ochii publicului, pregătirile pentru „campania aeriană” și „războiul terestru” au continuat aproape un an înainte de începutul „bombardamentelor umanitare” ale NATO din 24 martie 1999.

Răspunzând la obiectivele strategice și economice ample, prima prioritate a Alianței a fost asigurarea staționării trupelor armate de luptă în Macedonia pe granița imediată cu Kosovo. Secretarul american al Apărării, William Cohen, a călătorit la Skopie la sfârșitul lui decembrie 1997 pentru discuții cu guvernul macedonean și militari. Aceste discuții la nivel înalt au fost urmate câteva luni mai târziu de vizita ministrului macedonean al apărării L. Kitanoski la Washington pentru întâlnirile la Pentagon. Pe ordinea de zi: stabilirea unei baze NATO în Macedonia.

Nu s-a pierdut timpul: la 6 mai 1998, Consiliul NATO s-a întâlnit „în vederea revizuirii eforturilor de alianță” în regiune; un exercițiu militar major intitulat „Cooperative Best Effort” a fost planificat să aibă loc în Macedonia în luna septembrie. NATO totuși „a asigurat comunitatea internațională” că exercițiul militar nu era menit a fi „o repetiție”, ci a permis „autorităților militare ale NATO să studieze diferite opțiuni. Deciziile privind executarea oricăreia dintre aceste opțiuni ar fi o chestiune pentru o decizie viitoare. ”

În mare măsură, consecința terorismului KLA, deteriorarea situației de securitate din Kosovo a oferit în mod convențional NATO pretextul de a-și construi forțele terestre în Macedonia (compuse în mare parte din trupe britanice și franceze). Potrivit NATO, a fost deci necesar să se aibă în vedere „un exercițiu [militar] mai complicat și mai ambițios [în Macedonia] pentru a trimite un semnal politic clar [la Belgrad] despre implicarea NATO”

Rolul armatei de eliberare din Kosovo

În paralel cu înființarea operațiunilor sale militare în Albania și Macedonia, NATO a stabilit legături directe cu Armata de Eliberare a Kosovo (KLA). Un briefing al Departamentului pentru Apărare al SUA confirmă în acest sens că „contactele inițiale” dintre KLA și NATO au avut loc până la jumătatea anului 1998:

„… oamenii au conștientizat că noi [NATO] trebuie să avem UCK [acronim pentru KLA în albaneză] implicat în acest proces deoarece au demonstrat cel puțin potențialul de a fi opozanții oricărei înțelegeri cu partidele existente din Kosovo. Trebuie să fie aduse laolaltă într-un fel și de aceea am făcut niște contacte inițiale cu grupul, să încercăm să-i aducem în procesul de negociere.

În timp ce aceste „contacte inițiale” au fost recunoscute oficial de către NATO doar la jumătatea anului 1998, KLA a primit (conform mai multor rapoarte) „sprijin sub acoperire” și instruire de la CIA și Bundes Nachrichten Dienst (BND).

Crearea concomitentă a forțelor KLA a făcut parte din planificarea NATO. La mijlocul anului 1998, „sprijinul ascuns” a fost înlocuit treptat – în ciuda legăturilor KLA cu crima organizată – prin sprijinul oficial („evident”) al Alianței militare, încălcând Rezoluția 1160 a Consiliului de Securitate al ONU din 31 martie 1998, care condamnă: … toate actele de terorism ale Armatei de Eliberare a Kosovo sau ale oricărui alt grup sau individ și sprijinul extern pentru activitatea teroristă din Kosovo, inclusiv finanțe, arme și formare „.

La 24 septembrie 1998, a fost adoptată încă o rezoluție-cheie a Consiliului de Securitate al ONU (RCSONU 1199), care a cerut „urgent autorităților din Belgrad și conducerii comunității albaneze kosovare să intre fără condiții intr-un dialog semnificativ cu privire la problemele de stare politică”. a cerut Belgradului să își retragă trupele din Kosovo.

În urma unui val reînnoit de terorism KLA, autoritățile iugoslave au fost acuzate de „represalii împotriva etnicilor albanezi”, care au reunit miniștrii apărării din Vilmoura în Portugalia (24 septembrie, în aceeași zi cu adoptarea RCSONU 1199), cu „justificarea” unui „avertisment de activare” pentru o campanie de lovituri aeriene împotriva pozițiilor sârbe. Declarația de la Vilmoura a făcut apel la Belgrad să „ia măsuri imediate pentru a atenua situația umanitară …, să oprească acțiunile represive împotriva populației și să caute o soluție politică prin negocieri cu majoritatea albaneză”.

Această așa-numită „avertizare de activare” a fost urmată la mijlocul lunii octombrie de „un ordin de activare” de către Consiliul Nord-Atlantic, care autorizează comandantul suprem al NATO pentru Europa, generalul Wesley Clark, să inițieze „atacuri aeriene limitate” și o „campanie aeriană etapizată” dacă autoritățile iugoslave refuză să respecte RCSONU 1199.37

Sub amenințarea iminentă a loviturilor aeriene, Belgradul (după adoptarea RCSONU 1199) a îndeplinit o retragere parțială, creând aproape imediat condiții pentru ca KLA să poată ocupa posturile deținute anterior de forțele sârbe care se retrag. La rândul său, consolidarea KLA a fost însoțită de o activitate teroristă reînnoită și de o „înrăutățire a situației securității”. Obiectivul ascuns al NATO, în acest sens, a fost acela de a folosi insurgența KLA pentru a provoca în continuare tensiuni etnice și pentru a genera conflicte sociale în Kosovo.

Între timp, trimisul american Richard Holbrooke a intrat în discuții cu președintele Milosovic. Forțate sub amenințarea atacurilor aeriene ale NATO, negocierile privind statutul politic al Kosovo au fost, de asemenea, inițiate la Pristina între o delegație sârbă condusă de președintele Milan Milutinovic și Ibrahim Rugova, președintele Ligii Democrate (DLK), reprezentând etnicii albanezi. În timp ce dl Christopher Hill, reprezentantul SUA, a fost invitat ca observator la aceste reuniuni, Milutinovic a insistat asupra faptului că negocierile (care au decurs din RCSONU 1199) au fost o problemă internă.

În urma acordului dintre trimisul american Richard Holbrooke și președintele Slobodan Milosevic, Iugoslavia urma să finalizeze negocierile privind „un cadru pentru o soluționare politică” până la 2 noiembrie 1998. Mai mult, o misiune de verificare pentru a asigura conformitatea cu Rezoluția ONU 1160 și RCSONU 1199, a fost pusă în aplicare în Kosovo sub auspiciile Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). O misiune paralelă NATO de verificare aeriană (care completează misiunea de verificare a OSCE) a fost înființată în urma unui acord semnat la Belgrad la 15 octombrie 1998 de șeful Statului Major General iugoslav și de comandantul suprem al forțelor NATO pentru Europa, generalul Wesley Clark.

Termenii ambelor acorduri de verificare OSCE și NATO au fost ulterior încorporați în RCSONU 1260 din 24 octombrie. În timp ce Belgradului i-a fost acordat un termen de 96 de ore pentru respectarea prevederilor, Alianța a decis să amâne inițierea atacurilor aeriene în urma discuțiilor de la Belgrad (25-26 octombrie) între președintele Slobodan Milosevic și generalul Wesley Clark. Potrivit declarației Alianței: „NATO va rămâne pregătită să efectueze operațiunile aeriene dacă acestea vor fi necesare” Între timp, NATO a lansat operațiunea Eagle Eye folosind un avion neînarmat și vehicule aeriene fără pilot (UAV). Activitățile de supraveghere Eagle Eye au fost coordonate cu „verificare la sol” desfășurată de echipele de observatori ale OSCE și de Misiunea diplomatică a observatorilor kosovari (KDOM).

Un fost „Iran-contragate” conduce oficial misiunea de verificare a OSCE