X

JANDARMERIA a transformat un AUTOCAR în centru de SUPRAVEGHERE și comandă. Sistemul de MONITORIZARE va fi adaptat unui soft de RECUNOAȘTERE FACIALĂ

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

I se spune ochiul din umbră al Jandarmeriei. Preia din mers comanda tuturor camerelor de supraveghere din Bucureşti şi este camuflat la bordul unui autocar vechi de ani de zile. Este vorba despre noul centru mobil de comandă al militarilor din Capitală. Autovehiculului i-a fost refăcută caroseria şi a fost dotat pentru a monitoriza şi înregistra în timp real orice mişcare pe suprafeţe de sute de metri.

Jandarm: Putem vedea faţa oricărui om. Aceste imagini sunt stocate.

La prima vedere arată ca un autocar de transport. În spatele caroseriei şi a geamurilor fumurii se află însă o adevărată tehnologie de monitorizare, înregistrare şi coordonare a jandarmilor din teren. Interiorul a fost adaptat asemenea unui centru de comandă. În locul scaunelor au fost montate mese, pe pereţi au fost puse câteva plasme, iar pe un monitor cu touch screen sunt proiectate hărţi din teren.

În camera de comandă sunt reprezentanţi de la poliţie, salvare, ISU, toate forţele de ordine din Bucureşti.

Camerele instalate pe autocar pot monitoriza câteva mii de metri pătraţi în acelaşi timp.

Laurenţiu Rădulescu, jurnalist Digi24:

Din centrul de comandă pot fi făcute monitorizări cu ajutorul unor camere video performante. Poţi fi identificat de la zeci de metri distanţă de punctul în care se află jandarmii.

Punctul forte este însă conectarea în acelaşi timp la peste 30 de camere din Bucureşti. Pe mai multe plasme sunt proiectate imagini din toată Capitala, indiferent unde este parcată maşina.

Georgian Enache, purtător de cuvânt Jandarmeria Bucureşti:

Ceea ce vedeţi aici este o preluare de pe camerele din municipiul Bucuresti care transmit prin wifi imagini direct în punctul de comandă.

Imagini ajung aici şi de pe camerele montate pe alte autospeciale ale jandarmilor. Sunt folosite atunci când aceştia au nevoie să monitorizeze o suprafaţă mai mare sau când intervin simultan în mai multe locuri.

Sistemul de monitorizare ar putea fi adaptat inclusiv unui soft de recunoaştere facială, atunci când Ministerul de Interne îl va cumpăra.

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. Daca aveau asta la mineriade, parca, parca…. mai avea sens… era faza de deturnare violenta a cursului de indreptare, desteptare a natiei.
    Astia care cauta ca jucariile din filme sa devina “unelte” sint copii crescuti mari cu trupul si ramasi mici cu mintea.
    Acum, chiar ca denota frica de un dusman inexistent chiar daca provocarea de violente de grup este deja o tehnologie de justificare a unor actiuni de forta ale “puterii”, manevre premergatoare deciziilor politice “new-age” si de deturnare na atentiei cetatenilor catre false prioritati.

  2. HRISTOA A INVIAT ! SI BIATA OMENIRE NIMIC NU A INVATAT ,IN CEI 2000 DE ANI ,CUM ISI BATE JOC DIAVOLUL DE NOI TOTI SI CUM NE MANIPULEAZA MINTILE ,SPRE A FACE RAUL ,DUCANDU-NE CATRE IADUL CE-L VESNIC ALATURI DE EL … PREGATIREA CAT MAI SERIOASA CU HRISTOA ,CACI VOM FI NEVOITI MULTI ,SA LASAM TOTUL ,PT. SALVAREA SUFLETULUI NEMURITOR . DOAMNE AJUTA ! SI NE LUMINEAZA MINTILE .

Dă-i un răspuns lui gheorghe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button