Familia MOSCOVICI. Un exemplu, ca sa intelegem mai bine …

Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

“Din zilele lui Weishaupt, Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.“
   

Walther Rathenau, 24 decembrie 1921, Wiener Freie Presse:

„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „

Azi scriam ca mi-e dor de Mugur Vasiliu:

Mi-e dor de EI…

Iata un text de MUGUR VASILIU:

[…]

Mergem, cum s-ar spune, în paralel cu tatăl şi fiul. Poate fi o metaforă sau putem să ne referim la mulţi taţi cominternişti şi politruci de mare notorietate din acele vremuri (să zicem doar câţiva: Hannah Rabinsohn, cu numele de scenă Ana Pauker – cea al cărei portret şi l-a pus pe perete, în semn de înaltă preţuire, urmaşul şi coreligionarul ei şi, totodată, foarte tânărul „nostru” prim ministru actual, Mihai Răzvan Ungureanu – Walter Neulander, pe numele românesc Roman, Saul Brukner, cum îi spuneam noi Silviu Brucan, Gerbert Moscovici, cunoscut ca Alexandru Bădulescu, Gizela Vass, Paul Niculescu Mizil, generalul Tismeninsky, cum s-ar zice Tismăneanu, secretarul partidului comunist din Austria, Patapievici, generalul Nikolsky, generalul Geoană, generalul Guşă, generalul Postelnicu şi, în general, mulţi, mulţi generali şi nu numai generali) şi despre care astăzi nu se mai ştie nimic, cu desăvârşire, ca şi cum n-ar fi existat. Nouă ne apare că, nu doar că au existat, dar mai există şi astăzi, prin copiii lor.

[…]

Mai întâi, o relaţie mai occidentală: Pierre Moscovici, membru al parlamentului francez, şi al celui european, etc, fost comisar european pentru România. El este fiul unui luptător bolşevic din Brăila, care s-a făcut parte din mişcarea de propagandă bolşevică în România, şi care s-a refugiat în Occident, după venirea la putere a facţiunii româneşti a bolşevismului. Dar, mai mult, dacă ne ducem ceva mai în spate ne întâlnim cu cel mai important Moscovici, care este bunicul celui dintâi.

Să pornim cu începutul – adică cu bunicuţu‘: Gelbert Moscovici (fratele liderului social – democrat Ilie Moscovici) care a mai fost cunoscut – în documentele PCR – şi sub numele de Alexandru Bădulescu sau Ghiţă Moscu.

Vom folosi câteva citate din lucrarea „România ca o pradă” de Radu Theodoru:

„De la început fac distincţia netă dintre iudeo-comunismul bolşevizant şi kominternist dominant până în deceniul 3 şi mişcarea muncitorească destabilizată, deturnată şi intoxicată de acesta. Comunismul din România a fost o marfă evreiască de import. Lucrul reiese clar din analiza structurii conducerii partidului comunist al anului 1921; al delegaţiilor acestuia la diferitele congrese organizate de Komintern, al fracţiunilor fugite peste hotare. (…)

La Viena exista o facţiune condusă de Gelbert Moscovici, reprezentantul României la Comintern care milita pentru metode teroriste.(…)

• În 1921 la al III-lea congres al Kominternului, singurul membru din delegaţia peceristă ales ca membru al Comitetului Executiv al Internaţionalei comuniste a fost evreul Gelbert Moscovici. Au participat 14 militanţi comunişti reprezentând un grup de emigranţi aflat în URSS şi alt grup fugit din ţară. Iată-i: Gelbert Moscovici, Dobroceaev zis Bonaparte, Al. Starâi zis Bodeev, N. Gorniski zis Turcescu, C. Palade zis Georgescu, Saul Ozias zis Sandu, Al. Lichtblau zis Hugo şi încă unul de acelaşi calibru cu numele pierdut prin arhive.
• Cu începere din 1924 Comitetul Central al PCR, ziarele, organele teoretice de presă ale acestui partid iudaizat la vârf: SOCIALISMUL; MUNKAS; LUPTA COMUNISTĂ; LUPTA DE CLASĂ; propagă ideile Kominternului, adică România este un stat multinaţional şi militează pentru autodeterminarea minorităţilor, vizând ungurii din Transilvania şi mixtura iudeo-găgăuză-rusească din Basarabia.(…)
• Din conducerea PCR în acel timp: Elek Koblos -secretar general, Marcel Pauker, David Fabian, H. Sternberg, M. Kohane, I. Fonagy, Al. Dobrogeanu-Gherea, B. Stefanov, S. Margulies, H. Gherstein.(…)
• La 8 august 1924 se elaborează planul de declanşare a operaţiunilor zise „revoluţionare” din România. Preşedintele planificatorilor, V. Kolarov, este membru al Comitetului Executiv al Kominternului. Cum consider acţiunea de la Tatar-Bunar ca pe expresia tipică a uneltirilor iudeo-bolşevice împotriva unităţii naţionale, dezvăluind până la ultimele consecinţe obiectivele războiului psihologic, citez pe larg din Proiectul de Operaţie al comuniştilor din România aprobat de Comitetul Executiv al Internaţionalei Comuniste la 8 august 1924, subliniind că după părerea mea, iudeo-comuniştii din România erau implicaţi adânc în alcătuirea planului şi aveau misiuni exacte în desfăşurarea lui:

(…) Ca principiu s-a admis că în toate acţiunile ce vor avea loc în statele din Balcani, Uniunea Sovietică să nu participe oficial. Ajutorul efectiv, cu oameni şi mijloace materiale este dat numai de comunişti grupaţi în cen­tre, care-şi iau asupră-şi responsabilitatea pentru ei. Planul se reduce la următoarele acţiuni: întreaga Românie este împărţită în cinci zone.

(Iată, planul de împărţire a României, în zone – chiar dacă doar cinci, faţă de opt, câte a anunţat Traian Băsescu. El nu este, aşa cum vrea să pară, nou, ci este o etapă în îndeplinirea planului de dezmembrare a României. Nota noastră)

Prima zonă, sau cea de Nord, cuprinde raionul Bucovina, în care, drept focare de propagandă şi cen­tre pentru viitoarea revoluţie se indică: Cernăuţi, Comeanca, Beiţina, Pârcani, cu direcţia generală spre Iaşi. (…)

A doua zonă e Basarabia propriu-zisă. În raionul Basarabia nu se presupune nici o acţiune de seamă. Numai la sud, aproape de vărsarea Nistrului până la gura Dunării, va trebui să aibă loc partea principală a revoluţiei. Drept câmp de operaţii apar: Tusla, Tatar-Bunar, Vâlcov şi Cărţoi. (…)

A treia zonă, Sud-Răsărit, cuprinde Dobrogea românească şi întreaga Silistră. Ca centru al revoluţiei este indicat Călăraşi-Silistra-Mânăstirea. (…)

A patra zonă cuprinde raionul Banat şi Ungaria de răsărit. Ca centru se indică: Lugoj, Simeria, Caransebeş. (…)

Tot astfel în zona a cincea, care cuprinde partea de Nord, Ungaria răsăriteană şi Transilvania au centrul la Cluj-Dej şi Oradea. Aici pot avea loc numai demonstraţii, desfăşurându-se numai acţiuni mici cu detaşamente de lucrători şi ţărani.

Conducerea generală a operaţiei în zona întâi şi a cincea au luat-o asupra lor tov. Bădulescu (n.n. să fim foarte atenţi, Bădulescu fiind numele conspirativ al evreului din conducerea PCR Gelbert Moscovici, fapt care demonstrează clar complicitatea Comitetului Central al PCR în 1924 la planul şi acţiunile armate de dezmembrare a României) Zicinski, Rarenciuc şi Koz.

În a doua zonă German, Goldstein şi Griitzenberg.

În a treia şi a patra, tovarăşii Kalifarski, Rankevici, Mironovici Ivan, Karl Koz şi Weisenbrog.

Conducerea generală a revoluţiei, Comitetul Executiv o încredinţează troicii speciale compusă din tovarăşii Bădulescu (Gelbert Moscovici), Goldstein şi Kalifarski..” Am citat, selectiv, din lucrarea lui Radu Theodoru, „România ca o pradă”.

Acesta este bătrânul Moscovici, un adevărat luptător bolşevic cominternist, părinte al propagării bolşevismului în România – ca formă de dezmembrare a statului român.

Acum, despre tătic: despre Serge Moscovici nu se ştie prea mult nici acum în România, „ţara sa de origine”. Când comisarul UE, Pierre Moscovici, a întocmit raportul care facilita intrarea României în acest organism, s-a amintit, fugitiv, şi de tatăl său: „Persecutat înainte de 1944, ca evreu, Serge Moscovici devine militant comunist”, dar în anii următori, după ce bolşevismul cominternist, care a introdus în România dictatura comunistă, a pierdut partida (până în 1989!), Serge Moscovici „constată că a făcut o greşeală” şi se refugiază în Occident – unde face o mare carieră ca om de ştiinţă. În nici un dicţionar sau document public nu se precizează ce activitate a avut ca activist bolşevic cominternist şi care îi sunt înaintaşii – ceea ce se găseşte ca notă biografică este că Serge Moscovici a fost fiul unui „negustor de cereale” din Brăila. Despre celelalte ramuri ale familiei sale nu veţi găsi nimic, la suprafaţă. În acest caz sunt mai mulţi cominternişti, de toate naţionalităţile, care au făcut aceiaşi „constatare” – de fapt, care nu au mai putut face faţă noii politici comuniste (începând cu Gheorghe Gheorghiu-Dej), semnată, de această dată, de conducători care nu erau evrei, dar care au fost, la rândul lor, deosebit de nocivi pentru români, în deceniile următoare.

Şi astfel ajungem în zilele noastre cu această „minunată” genealogie a familiei de luptători împotriva românilor, Moscovici – fireşte ceea ce am scris aici sunt doar câteva linii referitoare la această genealogie. Rudele sunt cu mult mai multe şi ca urmare activitatea familiei este cu mult mai „bogată”. Cu alte cuvinte, subiectul este mult mai vast.

În sfârşit: „prietenul României”, în zilele noastre, şi totodată comisar UE pentru România (este fiul lui Serge Moscovici), Pierre Moscovici – francez, deci pronunţia numelui nu mai este aceiaşi (rusească) cu cea a înaintaşilor săi. Despre el nu este interesant să spunem multe lucruri în plus. Dar, ceeace nu am menţionat despre înaintaşii lui Pierre Miscovici – de fapt, am lăsat ca un fel de surpriză, este că amândoi şi încă vreo două rude au fost comisari sovietici pentru România. Iată cum se închide – sau doar continuă, fiindcă nu ştim ce comisariate ne mai rezervă viitorul – acest arc peste timp: înaintaşii comisari sovietici pentru România – „tânărul” de astăzi, comisar european pentru România.