Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunţat recent că România doreşte să completeze escadrila de F16 Fighting Falcon cu încă patru aeronave şi are în proiecţie achiziţionarea a încă 36 de astfel de aparate de zbor. Cum la această oră Forţele Aeriene Române au în dotare 12 astfel de aparate, la finalul acestui program de înzestrare piloţii români vor opera 52 de astfel de aparate cu o lungă experienţă de luptă în teatrele de operaţii.
Preţul unui astfel de aparat este situat între 15 şi 19 milioane de dolari la care se adaugă alte sume pentru echipamente auxiliare şi muniţie, aşa că valoarea totală a programului nu este de neglijat. Specialiştii militari spun însă că programele de înzestrare ale Armatei sunt obligatorii din două motive. În primul rând, conform expertului Ion Petrescu, este vorba de mişcările militare ale Rusiei din ultimii ani şi, apoi, despre rolul asumat de România în NATO.
Obiectiv strategic asumat
„Întărirea defensivei naţionale vine în contextul dislocărilor de trupe, nave şi aeronave, ale unor state interesate în controlarea evoluţiilor politico-militare din arealul nordic al bazinului Mării Negre, la interferenţa spaţiilor de interes strategic ale NATO, UE şi Federaţiei Ruse“ consideră expertul. Ion Petrescu susţine că Rusia rămâne imprevizibilă şi că responsabilii de la Bucureşti conştientizează acest fapt. „Înzestrarea cu echipamente moderne militare constituie un obiectiv strategic asumat, la Bucureşti, de cei conştienţi că oricând se poate repeta imprevizibila operaţiune militară răsăriteană, din primăvara anului 2014, a cărei victimă a fost Ucraina, deposedată brutal de Crimeea şi Donbas, ţintele următoare fiind alte teritorii vizate de Moscova“ precizează Petrescu.
Întreţinerea este asigurată
Un alt analist, Aurel Cazacu, crede că, la această oră, contextul regional nu ne permite o altă linie în domeniul echipării Forţelor Armate. “Acest program de înzestrare a Forţelor Aeriene cu avioane F-16 Fighting Falcon este esenţial dacă vrem să avem de spus un cuvânt în zonă”, spune Cazacu. Expertul consideră că programul F-16 va fi mai puţin costisitor în contiuare pentru că mentenanţa se face în România. “Reparaţiile şi reviziile vor fi mai ieftine pentru că se pot face la Aerostar Bacău care trece de la întreţinerea vechilor MIG 21 la cea a avioanelor americane”, a conchis analistul.
Polonezii cresc ritmul de înzestrare
Ion Petrescu susţine că pe lângă avioanele aliaţilor NATO care se află în zonă, apărarea flancului estic al Alianţei cade pe umerii României şi Poloniei. „Cum Slovacia are numai două escadrile tactice, cu aeronave de provenienţă sovietică, precum MiG-29, Ungaria dispune de 12 aeronave multirol, de tipul JAS 39 Gripen (netestat în vreun teatru de război), iar Bulgaria mizează pe 16 avioane de tipul Mig-29, modernizate conform standardelor NATO, este limpede că doar Polonia şi România contează, în situaţii de criză, în defensiva aeriană de la frontiera răsăriteană a Alianţei Nord-Atlantice“, spune analistul. Petrescu mai arată că polonezii au făcut progrese mari în acest domeniu şi nu au de gând să se oprească.
„Forţele Aeriene Poloneze operează o flotă de 48 de avioane de tipul F-16C / D Block 52. Ministerul polonez al Apărării vrea înlocuirea aeronavelor de tipul Su-22 şi MiG-29, prin posibila achiziţionare a unor avioane de luptă de tipul F-35 Lightning II sau a unei versiuni mai noi a lui F-16”, precizează expertul. Ion Petrescu consideră că achiziţionarea celor 36 de avioane de luptă este aproape obligatorie şi că nu este o extravaganţă pentru că asigură numai minimul necesar pentru Forţele Aeriene.
„În acest context, opţiunea Statului Major al Forţelor Aeriene Române, susţinută de şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, şi promovată de ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, de a fi achiziţionate 36 de avioane de tipul F-16, constituie expresia variantei minimale, a întăririi defensivei aeriene”, spune Petrescu. F-16 a fost testat în diferite teatre de război şi este mult mai ieftin decât noul F-35. Cele din dotarea forţelor SUA au participat, printre altele, la Războiul din Irak, Balcani, Afganistan sau Libia. Oricum, acest tip de avion este în dotarea forţelor aeriene din 28 de ţări. Până în prezent, Lockheed Martin a livrat aproape 5.000 de avioane F-16.
Ce operează ruşii în zonă
Conform experţilor, în arealul Mării Negre operează bombardiere tactice ruseşti de tipul Su-24, avioane similare fiind şi acum utilizate în operaţiunile aeriene din Siria. Reamintim că un astfel de avion rusesc a fost doborât de un avion de luptă multirol F-16 Fighting Falcon aparţinând Forţelor Aeriene ale Turciei la 24 noiembrie 2015 lângă graniţa siriano-turcă după alte câteva incursiuni ruse, în octombrie 2015, în spaţiul aerian turc. Rusia mai are în zonă şi avioane Su-27 de aceeaşi generaţie cu F-16. În total, Federaţia Rusă are forţe aeriene cu un personal de două ori mai numeros decât întreaga armată română şi un număr de peste 3.000 de aeronave, de la avioane de vânătoare şi bombardament – convenţional şi nuclear –, până la avioane de transport şi elicoptere de atac.
Date tehnice şi performanţe
Viteză maximă: Mach 2
Rază de luptă: 550 kilometri
Altitudine maximă: 15.240 de metri
Armament: un tun M61A1 Vulcan şi 7,7 tone de diverse rachete ghidate sau neghidate sau bombe convenţionale sau nucleare
Ce opţiuni ar mai fi
Monomotorul F-16 Fighting Falcon este cel mai ieftin avion de luptă aflat în dotarea NATO. Pentru bimotoarele F-15E Strike Eagle şi preţurile cresc si ajung la 31.1milioane de dolari şi, respectiv, 35 de milioane de dolari. Saab Gripen care este în dotarea a patru ţări NATO este scos la vânzare pentru 40 de milioane de dolari pe unitate. Peste 100 milioane de dolari costă mai noile Dassault Rafale (115 milioane), Eurofighter Typhoon (124 milioane), Lockheed Martin F-22 Raptor (142 milioane) şi Lockheed Martin F-35C Lighting II (116 ).
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Sunteti siguri ca sunt second hand? Nu de alta dar primele 12 au fost third hand deoarece pt portughezii de la care le-am cumparat au fost second hand (la randul lor luindu-le de la americani care au fost primii utilizatori).
Oricum articolele din Adevarul sunt jenante si manipulatoare. Prezinta lucrurile ca si cum asta ar fi cea mai buna optiune cand, de fapt, este de departe o mare teapa. In momentul in care vor ajunge acele avioane in Romania vor fi doar niste jucarii scumpe si nicidecum niste arme adevarate de aparare. Altii se grabesc sa scape de ele si si-au gasit fraierii care sa le dea o gramada de bani .
Din pacate noi nu avem o strategie nationala de aparare capabila sa raspunda interesului national ci doar facem jocurile unor puteri straine care, fiti siguri, ca nu-si vor pune niciodata pielea la bataie pentru noi. Carne de tun ieftina. Asta suntem.
Ar trebui sa ne vedem de necazurile noastre si sa stam cuminti in banca noastra. Ar fi de preferat o politica de aparare bazata pe o putere cat mai mare de mobilizare si de raspuns rapid la nivelul maselor prin actiuni specifice de gherila astfel incat sa fim o tara de neocupat insa nimeni nu mai vrea astazi sa mai sustina valorile nationale (ar fi posibila numai cu oameni care-si iubesc cu adevarat tara insa acum se cultiva mai mult mercenarii decat patriotii). Am acceptat pana si jocul infect de a face declaratii belicoase fata de vecini si sa dam cu batul pe gardul lor. Cui foloseste? Cu siguranta nu Romaniei si romanilor.
Iata si un alt tun de doar „cateva” miliarde de euro: https://gandeste.org/adevaruri/dan-chitic-tradare-nationala-pe-resurse/86176
O lege ce se va vota zilele urmatoare in Cam Dep pt a putea da gratis gazele din platoul continental. Daca nici asta nu este cu adevarat tradare atunci ….
Sa nu uitam ca industria de ingrasaminte chimice a fost pusa pe butuci de DNA pentru ca l-au bagat la inchisoare pe Ioan Nicolae deoarece, in calitate de cel mai mare consumator de gaze la acea ora, negociase cu Ministerul Industriilor un pret mai bun pt gazele pe care le consuma.
Platea un pret bun iar negocierea a fost cat se poate de transparenta si oficiala. Gaselnita cu care l-au inchis a fost ca au fost prea multe gaze romanesti ieftine (trebuiau sa-i dea si gaze scumpe din import). In concluzie Nicolae a fost inchis ceea ce a facut ca si el, la randul lui, sa inchida combinatele de ingrasaminte si sa concedieze oamenii.
Acum toata lumea este fericita: statul a blocat o mega-hotie, romanii au ingrasaminte din import, statul a platit ajutoare de somaj, multi angajati si-au gasit de lucru prin strainatate unde sunt platiti mai bine si se iau masuri ferme ca de acum statul sa nu mai ingradeasca initiativa privata de extractie a gazelor si hotaraste prin lege sa le dea gazele gratis unor companii straine. Minunat, nu-i asa?
Asta nu mai este o noutate, toată industria și resursele au început să fie făcute cadou, sau în cel mai ,, fericit” caz pe sume simbolice, imediat după 89, vinovați evident nu au pățit nimic
Cele care au fost achizitionate de la portughezi initial, au fost „chele” – fara electronica de lupta etc si inaintea portughezilor au fost folosite de Garda de Coasta americana pentru patrulare numai. De aceea au trebuit sa fie modernizate si .. bineinteles .. ca mai mult s-a cheltuit decat daca luau un avion nou. S-au speriat si polonezii cat de mult au cheltuit „ai nostrii” cu modernizarea, incat nu mai vor:
https://www.military.com/dodbuzz/2017/03/24/poland-used-f16s
http://www.f-16.net/aircraft-database/F-16/serials-and-inventory/airforce/FAR/
Tara lucrului bine facut, off off off :)))