X

SECRETUL vizitei lui Fifor în Israel. Este vizat SPITALUL MILITAR

http://static1.evz.ro/image-original-605-388/cache/2018-02/fifor-in-israel-465×390.jpg

Iata ce puteam citi luni, 26 februarie pe adevarul.ro:

Ministrul Mihai Fifor face o vizită în Israel, începând de luni şi până miercuri, la invitaţia omologului israelian Avigdor Lieberman, iar discuţiile vor viza cooperarea bilaterală în domeniile apărării şi medicinei, în special în segmentul tehnico – militar, şi evoluţia situaţiei de securitate la nivel internaţional care impune consolidarea dialogului în cadrul organizaţiilor internaţionale, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

În programul delegaţiei române figurează o întâlnire cu şeful Comisiei de apărare şi politică externă din Parlamentul israelian, Avi Dichter, vizitarea Monumentului martirilor şi eroilor Holocaustului din Ierusalim şi o întâlnire cu Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Anul acesta, România şi Israel aniversează 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte.

Insa, aceasta nu este tot:

SECRETUL vizitei lui Fifor în Israel. Este vizat SPITALUL MILITAR

Mihai Fifor, ministrul apărării naţionale a bătut palma cu omologul său din Israel, Avigdor Lieberman, pentru un proiect care vizează Spitalul Militar “Carol Davila”. Este vorba despre colaborarea cu Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv, inclusiv a specializării tinerilor medici militari din România. Pe lângă acest proiect, pe agenda oficialului roman s-au aflat schimburi de date şi informaţii privitoare la dezvoltarea unor proiecte commune în ceea ce priveşte industria de armament.

Mihai Fifor, ministrul apărării naţionale, a avut marţi, 27 februarie, convorbiri oficiale cu omologul său israelian, Avigdor Lieberman, în anul în care România şi Israel aniversează 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) transmite că, în cadrul întâlnirii, au fost abordate teme prioritare de pe agenda bilaterală a cooperării militare, precum şi aspecte privind situația de securitate la nivel internaţional.

Ministrul Fifor a făcut o deplasare la Centrul Medical Sourasky – Spitalul Ichilov, pentru vizitarea facilităţilor de medicină de urgenţă, prilej cu care a avut discuţii aplicate cu directorul general adjunct al unității medicale, profesorul Itzhak Shapira, care a punctat principalele dotări şi programe ale spitalului. Ministrul roman al apărării a subliniat că este foarte important ca în perioada următoare să fie făcute demersuri în vederea cooperării dintre Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Carol Davila” din Bucureşti şi Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv. Cooperarea include specializarea tinerilor medici militari din România.

În contextul vizitei în Israel, ministrul Apărării a vizitat mai multe companii israeliene, Rafael, Elbit, IMI, IAI, IWI, unde au avut loc discuţii şi prezentări legate de posibilităţile de cooperare industrială în domeniul militar.

Colaborarea în domeniul apărării cu Statul Israel a fost consolidată în ultimii ani, axându-se preponderent pe dialog strategic, activități de pregătire și instruire a forțelor armate, precum și pe o cooperare activă în domeniul înzestrării, în cadrul programelor dezvoltate de  Armata României.

“Cei doi oficiali au apreciat cooperarea militară, la nivelul tuturor categoriilor de forţe, subliniind că, în contextul evoluțiilor din mediul internațional de securitate, este importantă identificarea unor noi domenii de colaborare. Oficialul român a prezentat priorităţile de înzestrare ale forţelor armate române, în contextul alocării a 2% din PIB pentru apărare, cu evidenţierea oportunităţilor de cooperare ce se deschid în acest context”, precizează MApN.

Aşa cum a anunţat MApN în programul delegaţiei române figurează o întâlnire cu şeful Comisiei de apărare şi politică externă din Parlamentul israelian, Avi Dichter, vizitarea Monumentului martirilor şi eroilor Holocaustului din Ierusalim şi o întâlnire cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

 

Categorii
Al III-lea război mondialSănătate
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!