Pr. Matei Vulcănescu – Cuvânt la Lansarea cărții ”Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta”

Trebuie sa subliniem de la inceput faptul ca asa numitul Sinod din Creta  nu poate fi impus pt ca in Biserica Ortodoxa nu se „impune”, exista ceea ce este canonic si ceea ce este necanonic, evanghelic si anti-evanghelic. Nu ce vrea un Patriarh  sau ce nu vrea un Patriarh sa „impuna”. Ce e canonic si evanghelic se impune prin forta canonicitatii si evanghelicitatii, iar orice tentativa de a impune ceva ne-canonic si anti-evanghelic e caduc si nul de fapt si de drept.
Putem spune, fara sa gresim, ca pseudo Sinodul din  Creta nu si-a atins scopul, a fost un esec total. Promovarea ecumenismului la nivel panortodox a fost gandul unora sau altora, dar eveniemntele istorice ne arata clar ca nu s-a promovat la nivel panortodox ecumenismul. Acest sinod fiind sortit pieirii din fasa.  Pseudo Sinodul NU a avut reprezentare panortodoxa. Pretentia de panortodoxie a ecumenistilor a fost distrusa din fasa de ortodocsi. Deci titlul aceste carti reprezinta doar o intentie a ecumenistilor, nu si o reusita.

Lipsa de unitate a Bisericilor Locale a fost scoasa efectiv in vitrina. Faptul ca patru Biserici Locale ce reprezinta mai mult decat 70 la suta din ortodocsi nu au participat scoate in evindenta lipsa caracterului panortodox al acesui asa zis Sinod.  Ba mai mult Bisericile acestea locale ce nu au participat( Bulgaria, Georgia, Rusia si Antiohia) au criticat in termeni duri textele si modul de organizare al Sinodului, afirmand sus si tare faptul ca nu este panortodox si  nimeni din cei ce nu au participat nu sunt obligati sa raspecte deciziile acestui pseudo sinod.

Nu vreau sa trec cu vederea contributia gazdei noastre, IPS Serafim al Pireului care impreuna cu alti episcopi ai Bisericii Greciei, dar mai ales IPS Ierotheos al Nafpaktosului au luptat pe viata si pe moarte impotriva acestui pseudo sinod.  Trebuie sa aducem un omagiu IPS Ierotheos care a rostit urmatoarele cuvinte in Sinodul Ierarhiei Greciei, care se dorea a fi un sinod de receptare a pseudo Sindoului din Creta. Dar acest sinod de receptare a fost „sabotat” de IPS Ierotheos impreuna cu ceilalti episcopi marturisitori. Imi aduc aminte cuvintele care mi le-a spus IPS Ierotheos confirmate si de IPS Serafim de Kithiron si Serafim de Pireu:

Daca nu am acceptat in Creta sa semnez credeti ca o sa ma faceti sa accept aici in Sinodul Local al Greciei? Nicodata! Delegatia Bisericii Greciei ce a fost trimisa la Creta a incalcat flagrant dispozitia Sinodului ierarhiei dinainte de Creta. Delegatia Greaca nu a fost mandatata ca sa semneze decat ceea ce hotarase ea ca propunere, adica un text acceptabil, ortodox.

Sinodul Ierarhiei de dupa Creta  s-a stabilit doar sa se faca o informare a poporului aspura a ceea ce s-a petrecut. S-a anuntat apoi ca in Sinodul ierarhiei a fost acceptata expunerea Mitropolitului de Serres, Theologos. O alta dezinformare sfruntata, pentru ca expunerea pro Creta a acelui ierarh nu a fost acceptata in Sinod. Ierarhi s-au ridicat si au protestat.  Inaltpreasfintitulul Serafim de Kithiron a dat un comunicat pe siteul Katanixis in care explica faptul ca anuntul oficial al Ierarhiei dezinformeaza, pentru ca nu s-a acceptat textul lui Theologos de Seres.

Era necesar un raspuns la Catehismul Patriarhiei Romane care, din pacate, nu numai ca nu reuseste sa ne arate de ce este ortodox pseudo sinodul din Creta, ci ne convinge exact contrariul, atunci cand citim putin mai mult din istoria Bisericii. Domnul Mihai-Silviu Chirila a venit in intampinarea acestul Catehism, sau mai bine zis Domnul Mihai Silviu Chirila face un catehism corect, unul care face cinste Patriarhiei Romane si Bisericii Ortodoxe Romane.  Ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane deschisa spre un dialog constructiv cu pliroma Bisericii are ocazia sa fie condusa de Duhul Sfant catre tot Adevarul.  Exista, din pacate, persecutii la adresa preotilor ravnitori din partea autoritatilor eclesiastice. Lucrul acesta ne aminteste de intunecatul Ev Mediu si vedem ca lucrurile nu s-au schimbat mult de atunci. Desi tehnologia a evoluat, la fel si stiintele, totusi patimile au cam ramas aceleasi. Cunoastem ca persecutori ai ortodocsilor au fost intodeauna ereticii tuturor vremurilor. Niciodată ortodocșii nu au persecutat pe eretici. In loc ca autoritatile eclesiastice sa aiba rabdare, sa intre intr-un dialog constructiv cu personalitati ca Mihai Silviu Chirila, care este un exponent real al pliromei Bisericii, care arata clar existenta Duhului Sfant in Biserica Ortodoxa Romana, din moment ce exista capacitatea de a reactiona la microbii ereziei. Atunci cand Duhul lipseste, atunci și capacitatea de a reacctiona lipseste.

Ar fi pacat ca structurile bisericesti superioare sa ramana in istoria Bisericii Ortodoxe Romane ca niste persecutoare de crestini. Ne gandim la Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa care a spalat obrazul Bisericii Ortodoxe Romane prin actiunile lui curajoase de marturisire in vremuri tulburi, in clipa in care structurile ierarhice superioare erau intru totul supuse statului ateu.
Dumnezeu ridica astazi alti Gheroghe (Calciu) care, fara frica sa apere Adevarul. Trebuie sa-l felicitam pe Mihai Silviu pentru lupta sa pe plan juridic de aparare a dreptatii canonice si legale a actului de aparare a credintei.

Problema obligativitatii canonului 15
Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol (Pidalion, pg. 85):  Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol (Pidalion, pg. 85):

Cele rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot, episcop sau mitropolit ar îndrăzni, să se îndepărteze de împărtășirea cu patriarhul său și nu ar pomeni numele lui, așa cum este hotărât și rânduit, la Dumnezeieștile Taine, mai înainte de înfățișarea Sinodului și condamnarea lui definitivă (a patriarhului ce ar greși în ceva – nota noastra) face schismă. Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie străin de toata preoția, în caz că se va vădi de acest nelegiuit lucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care învinuiesc și se îndepărtează de întâistătătorii lor, fac schismă și rup unitatea Bisericii. În schimb, cei care se despart de împărtășirea cu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, aceia care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în biserică, unii ca aceștia nu numai că nu sunt supuși certării canonice, îngrădindu-se pe sine de împărtășirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului, ci și de cinstea cuvenită Dreptmăritorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și învățători mincinoși (nu se referă la pierderea sau nu a Harului, ci la faptul ca aceștia învață minciuna, deci sunt minciuno-episcopi – nota noastră) Și (cei care întrerup pomenirea lor – nota noastră) nu au rupt unitatea Bisericii, prin schismă, ci, s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de dezbinări.

Explicitand Canonul 15 I-II Constantinopol putem sa observam urmatoarele lucruri:

Intreruperea pomenirii tine de constiinta, de discernamant si de aceea nimeni nu poate judeca situatiile particulare, decat cei aflati in acea situatie. Ea nu reprezinta un scop in sine.
Intreruperea pomenirii este directa, adica nu intrerupem pomenirea unui episcop ortodox  pentru ca pomeneste un mitropolit eretic (conform Sf. Teodor Studitul în Scrisoarea Fiului Navcratie). Discernamantul ne impune ca sa avem un criteriu clar si anume Marturisirea credintei in mod public. De aceea subiectul acesta este unul delicat, sensibil, si nu imperativ.

„cei care se despart de împărtășirea cu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți”

Din aceasta fraza se desprind mai multe lucruri importante pentru a intelege duhul canonului, pentru ca ideologizarea unui canon duce de fapt la ceea ce a insemnat protestantismul sau sola Scriptura, unii vorbind astazi de sola canon 15, protestantii spun Scriptura se interpreteaza singura, iar in cazul nostru se spune canonul 15 se interpreteaza singur. Caderea de la Evanghelie la ideologie este foarte periculoasa. Ideologia este lipsita de iubire, este rece si taie in carne vie, critica si calomniaza tot ce nu se incadreaza in viziunea ei stramta.  La aceasta se refera „Litera ucide iar Duhul face viu”. Litera este ideologizarea, iar Duhul este dragostea care aduce libertate: „Cine vrea sa-mi urmeze Mie sa se lepede de sine, sa-si ia crucea”. Mantuitorul spune „Cine vrea”,”cine doreste”.

In acelasi timp spune „chiar inger din cer daca v-ar vesti o alta evanghelie decat cea vestita voua, sa fie anatema”.

Din aceste considerente observam care este duhul care trebuie urmat in propovaduirea si in lupta fieraruia dintre noi pentru Adevar, si anume sa dam anatema pe cel care are cuget eretic exprimat public.

Este foarte important acest aspect Evanghelic al Canonului 15, si anume ca nu impune ci expliciteaza o stare de fapt. Nu este un imperativ, ci legitimeaza o stare de fapt.  Aceasta stare de fapt este demostrata istoric. De a lungul a doua milenii de Ortodoxie multi crestini s-au delimitat, au intrerupt comuniunea liturgica cu intaistatatorii lor pe motiv ca aceia invatau erezii, molipsind mintile credinciosilor cu invataturi contrare Evangheliei, dar in acelasi timp existau si oameni cu mai putin discernamant care intrerupeau comuniunea cu intaistatatorii lor pe motive neintemeiate dogmatic, ci pe motivatii morale, de disciplina, nedreptati de ordin moral- material, pe anumite pareri personale sau datorita unor filosofii, ideologii gresite asupra a ceea ce insemna Dogma ortodoxa.

De aceea Canoul legitimeaza intreruperea pomenirii in cazul ereziei.

Discuția ideologica pe baza acestui canon a dus la rupturi intre frați de același cuget si a arătat o gândire scolastica, de tipul, mai este Har Dumnezeiesc in Sfintele Taine sau nu ? Ca si cum Harul Dumnezeiesc ar fi un curent electric de la priza si indiferent ce ar crede Compania de Curent furnizoare despre curentul electric, curentul nu e afectat in nici un fel.  Pentru a intelege ce este Harul Dumnezeiesc trebuie sa ajungem la starea de Har sau sa citim măcar ce au scris cei ce au ajuns la starea de Har si au explicat, mai ales Sfantul Grigorie Palama, Teologul Energiilor necreate, ce anume este Harul Duhului Sfânt.

Harul Duhului Sfant este lucrarea comuna a celor Trei Persoane, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh. Dumnezeu in lucrare. Asa cum atunci cand ne aflam in relatie cu un om nu ne aflam in relatie cu vorba lui, cu privirea lui, cu ajutorul pe care-l primim de la el, ci cu el insusi care se manifesta prin lucrarea lui fata de noi, prin gesturi si vorbe, la fel si in relatia noastra cu Dumnezeu noi nu relationam cu o energie impersonala ci cu insusi Persoana Fiului si cu Persoana  Duhului si cu Persoana Tatalui. Deci puterea pe care o primim, lucrarea lui Dumnezeu in noi de vindecare, de transfigurare, de schimabre a vietii, de luminare si indumnezeire a noastra se face prin relatia noastra personala cu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, care se manifesta fata de noi prin darurile Duhului Sfant, prin Sfintele Taine. Deci nu Taina in sine ne mantuieste ci Taina este rezultatul relatiei noastre cu Dumnezeu, este elementul vazut in unire cu elementul nevazut.
Ce relatie cu Dumnezeu poate avea omul eretic?   Il mai ajuta pe el impartasirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos? Impartasirea cu Sfintele Taine( Botez, Mirungere, Eugaristie, Tarnosire)  este precedata de marturisirea invataturii descoperite de Dumnezeu, asa cum El a revelat-o. Sa nu uitam ca si Iuda s-a impartasit si l-a vandut pe Hristos. Deci Sfintele Taine nu mai vindeca pe cel care nu are relatia vie cu Hristos cel Viu, ci o relatie magica cu niste energii care sunt un fel de curent electric de la priza.
Ceea ce este minunat este libertatea, Duhul Libertatii autentice, dragostea nu impune, nu gandeste raul.

De aceeia ne luam libertatea de a ne ingradi, de a pune gard intre cel care invata o alta Evanghelie si mine. Aceasta ingradire este o lucrare a Duhului si a Libertatii, ea nu poate deveni ideologie, daca devine ideologie atunci ucide constiinte, forteaza duhul, rupe, si rezultatul este contrar, adica in loc ca sa ne eliberam de erezie, devenim exemple negative care ii imping pe oameni in erezie, pentru ca nu vad dragostea noastra si vad lipsa liniei in Duh, care e specificata foarte clar in Canonul 15 si anume: (acei ce opresc pomenirea).

„pentru oarecare erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, aceia care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în biserică”

Acesta este pentru noi un criteriu vital, care ne arata cand se intrunesc conditiile opririi pomenirii: intaistatatorul(episcopul) predica o erezie public.
Ni se mai aminteste si care este criteriul pentru intreruperea pomenirii si anume ca erezia respectiva sa fi fost  condamanta fie de Sfintii Parinti fie de Sfintele Sinoade, si acest lucru pentru a nu gresi, pentru a avea un criteriu sigur. Parintele Theodoros Zisis a intrerupt pomenirea episcopului sau in momentul in care s-au intrunit in constiinta sa mai multi factori determinati pentru aceasta acctiune. Factorii au insemnat impunerea cu forta a ereziei din Creta, interzicerea de a mai vorbi in public impotriva ereziei din Creta si a ecumenismului.
Criteriul opririi pomenirii este legat de pregatirea constiintei pentru acest pas ultim de actiune impotriva ereziei.  Constiinta fiecaruia este judecatorul care ne spune daca a venit momentul sa intrerupem pomenirea sau nu. Constiinta insa trebuieste a fi educata, numai o constiinta dogmatica treaza, vie, in relatie cu Hristos primeste de la Duhul Sfant toata incredintarea pentru face acest pas. Cel care intrerupe pomeirea e om duhovnicesc, nu judeca, nu e nelinistit, nu e agitat, nu preseaza pe altii, ci se judeca pe sine. El raspunde pentru faptele si marturisirea lui, nu altcineva. Cine il vede, simte duhul lui si ii urmeaza in exemplu, fara sa fie nevoie ca acela sa spuna ceva. Mai observam un element important si anume:

„îngrădindu-se pe sine de împărtășirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului”.

Biserica Ortodoxa are Sinodalitate, ea nu este o forma sau alta de protestantism. Intreruperea pomenirii se face inainte ca invatatura acelui episcop sa fie cercetata de un Sinod. Acesta este un element esential in acest canon, pentru ca ne pune in fata si scopul intreruperii pomenirii, intreruperea pomenirii nu reprezinta un scop in sine, ci un vehicul catre ceva, si anume catre convocarea unui Sinod Ortodox care sa cerceteze pricina.

De aceeia cei care au oprit pomenirea mai sunt numiti in totalitate si NERVUL BISERICII pentru ca ei, la fel cum nervul intr-un organism acctioneaza ca un semnal de alarma asupra unei boli, la fel si Nervii Trupului Bisericii acctioneaza tragand semnalul de alarma pentru a nu lasa boala sa se extinda in Trupul Bisericii, care duce la caderea din Trup a multor organe( madulare). Nervul transmite semnalul la creer si astfel creerul trimite anticorpii pentru a incepe lupta cu microbii. La fel si in Biserica rolul nepomenirii nu este acela de a forma o grupare a „nepomenitorilor salvati de erezie” ci acela de a transmite semnalul pericolului iminent catre creer, catre episcopii ortodocsi din toata lumea pentru a se aduna reprezentand pleroma credinciosilor pentru a condamna invatatura eretica. Daca oprirea pomenirii nu isi cunoaste scopul atunci ramane sterp, nu aduce roada si anume vindecarea din Trupul Bisericii.

Cei care au intrerupt pomenirea

„de cinstea cuvenită Dreptmăritorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și învățători mincinoși”.

Aici este un alt element important, si anume ca acestia primesc cinstea cuvenita Ortodocsilor (Dreptmaritorilor). Acest element ne arata faptul ca desi Canonul nu obliga pe nimeni la intreruperea pomenirii ne arata ca acestia primesc cinstea de a fi Ortodocsi, aratand ca Ortodox nu este cel care tace in ziua in care exista pericolul ereziei, ci cel care lupta, care mărturisește si cel care opreste pomenirea directa a episcopului sau eretic ca ultima faza a luptei de marturisire. Episcopul acela care invata public erezia, (iar aici e necesar a face cateva observatii referitor la intreuperile de pomenire facute unor episcopi care nu invata erezia ei personal in public, nici nu au semnat in pseudo Sinodul din Creta si in felul acesta sunt discutabile) este numit minciuno-episcop si minciuno-invatator, pentru ca prin erezie isi pierde nu functia ci calitatea de pastor luminat, devenind despot întunecat, episcotos, asa cum il denumeste Sfantul Ioan Damaschin.
De aceea el rămâne episcopul locului, dar un episcop in intuneric. Doar o forma exterioara lipsita de Duhul lui Hristos, deci pierzându-și calitățile terapeutice.

„Și (cei care întrerup pomenirea lor – nota noastră) nu au rupt unitatea Bisericii, prin schismă, ci, s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de dezbinări.”

Lupta pentru pastrarea unitatii Bisericii este tocmai lupta dusa în acest duh, in acest sens, Sinodalitate, izbăvirea de schisma, de dezbinare, schisma și dezbinarea fiind aduse de erezie.
Cartea domnului Mihai-Silviu Chirilă reprezinta o critica constructiva, o deschidere către o dialectica, către un dialog cu Patriarhia Romana, care prin acest Nerv al Bisericii, anume Domnul Chirilă, este ferită de schisme si erezii, in masura in care Patriarhia se pleacă cu adevarat la un dialog autentic, si nu se pune in postura de persecutor sau de surd.

protoprezbiter Matei Vulcanescu