România a devenit, în premieră istorică, importator net de buşteni, pe fondul unor modificări legislative importante, dar şi al unor scumpiri agresive a masei lemnoase.
Anul trecut a fost extrem de agitat pentru sectorul forestier.
„Preţul mediu de pornire a fost de 180,26 lei pe metru cub, iar preţul mediu de adjudecare a fost cu 43% mai mare, adică 258,75 lei pe metru cub. În medie, metrul cub de răşinoase a fost adjudecat cu 317,05 lei, metrul cub de fag cu 238,5 lei, iar metrul cub de stejar cu 388,06 lei, creşterile de preţuri, în urma licitaţiilor publice, fiind de 52% la răşinoase, 43% la stejar şi 41% la fag”, a anunţat recent Romsilva, citată de Gândul.
Regia Naţională a Pădurilor are, pentru 2018, un program de recoltare de 9,98 milioane de metri cubi. Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului – aproximativ 47% din totalul fondului forestier naţional.
Pentru ceilalţi proprietari de păduri scumpirea masei lemnoase este un succes, pentru procesatori, producătorii de mobilă şi ceilalţi operatori din industria lemnului a fost un dezastru.
În acelaşi raport, Doina Pană mai arată că, datorită Radarului Pădurilor şi a sistemului 112 pentru transportul de lemn, instrument implementat în 2014, „de la 8,8 milioane mc/an lemn tăiat ilegal (conform raportului Curtii de Conturi a României din anul 2014), s-a ajuns la cca 0,4 milioane mc/an (…) Sistemul informatic SUMAL funcţionează din 2014, fără întrerupere. El a fost dezvoltat în plus, în 2014, faţă de cerinţele Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, încât drumul lemnului de când pleacă din pădure până la destinatarul final (mobilă sau ieşire din ţară) este urmărit în timp real prin intermediul Radarului Pădurilor”.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Doamne ,in ce hal suntem !!Mai morti ca noi astia de azi nu au existat pe meleagurile astea,e din ce in ce mai evident.Am ajuns sa sclavagim ca idiotii ptr straini prin a ne taia singuri padurile ptr un rahat de salar (ca angajatii ca si sclavaloi ai strainilor patroni, sunt si au fost si vor fi …da ,ati ghicit dresatii de romani…care sunt ca afara de terminati in prostie….BA trezitiva cretinilor si nu va mai doriti ca afara…un rahat de neamt ,francez sau englez ,in-afara de chilotii de pe el nu are absolut nimic ,totul e al STATULUI si al bancii ,asa vreti sa fiti si voi ??Daca asa vreti asa vom avea…Ne vor controla si in anus ,cand va veni vremea .Numai sclavilor le e frica de Adevar si libertate.Autostrazile si curatenia lor nu va fi niciodata pe aceste meleaguri!De ce ?Fiindca asa au stabilit stapanii pamantului ,strainii sa fie in aceasta tara),dar salar ca-n romanica ,ca doar nu vrei ca-n austria sau suedia (ikea) de exemplu,sa-l incarcam cu ale noastre maini (lemnul tarii ,baaa,aurul verde )in trenuri ,vapoare si alte mijloace de transport ,ptr bani evident si acum sa-l cumparam tot de la straini pe alti bani…evident.Si noi stam si bem berula ,nu le dam foc la toti rahatii de straini (politicienii si toti care ii apara =STATUL),ca cica nu e cilivizat ,adica dresat.Unde si cand a mai existat vreo populatie mai idioata ca noi cei din 2017 ??Rezist..?…unde mata rezisti ??Fac hahalerele de romani marsuri cu copii in brate (ca afara…uciga-i crucea pe cei de afara ) sa apere giustitia…Da mai sunteti cretinilor si avocati deacuma ?!Sau sunteti dresati ca si avocati de …. televizor.Legi cerem ,ei legi o sa ne dea ,de-o sa ne usture curu’…Ne-am jucat cu viata ,mai ales dupa 90 incoace ,cat a fost liniste si pace ,de-acum Dumnezeu sa ne ajute .ca de oprit de la autodistrugere si haos ,nici papusarii si stapanii straini nu ne mai pot opri .
Like
cred chiar ca ne importam propriul nostru lemn de fapt ..
Cea mai mare vina o au ierarhii si preotii,dar nu am timp sa va explic de ce…
ma scuzati dar lumea la tara in proportie de 80% sau mai putin sau mai mult se incalzeste cu lemn
adica e si vina consumului intern de lemn nu numai companiile straine si mafia de la romsilva
vina e si a noastra si a lor pentru ce s-a facut sa fim seriosi si sa ne punem sacul cu nisip si pocainta in cap
daca lumea de la tara nu ar fi consumat lemn asa de mult fenomenul era mai scazut ca amploare
de asemenea nu am vazut proteste pentru mediu in tara sau ONG sau organizatii carora sa le pese cu adevarat in mod dezinteresat de problema mediului