Rețeaua de TRAFIC de ORGANE a medicului Lucan. Cazul ARȘINEL, cazul SOCACIU și cei 23 de COPILAȘI băgați în MORMÂNT

Până la scandalul Arşinel, practicile incorecte ale medicului Mihai Lucan au fost ţinute sub tăcere de autorităţile responsabile.

„Am fost singurul nebun care spuneam lucrurile aceastea, până când un procuror din Bucureşti m-a crezut”, arată Emanuel Ungureanu, cel de la care a pornit dosarul DIICOT. El spune că l-au motivat mormintele celor 23 de copii pe care i-a îngropat anii aceştia din cauza sistemului.

Dosarul Mihai Lucan a pornit de la sesizările lui Emanuel Ungureanu, un fost colaborator de-ai medicului, angajat ca asistent social clinician la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj (ICUTR) în perioada 2002-2003. Emanuel Ungureanu, care este acum deputat USR, a aflat despre practicile medicului şi din perspectiva faptului că din 2007 a înfiinţat şi conduce Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru”, care oferă sprijin pentru peste 100 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică dependenţi de dializă din toată ţara.

„Eu motivaţia mi-o iau din morminte. Sentimentul de frică a dispărut după ce am îngropat primii 5 copilaşi care au murit din cauză că nu au putut fi transplantaţi. În total, am îngropat 23 de copilaşi”, spune Emanuel Ungureanu în a treia parte a interviului acordat către „Adevărul” în care povesteşte culisele unuia dintre cele mai mari dosare de corupţie medicală din România.

În prima parte a interviului, Emanuel Ungureanu a vorbit despre începuturile colaborării sale cu medicul Lucan.

În episodul 2 s-a referit la oamenii despre care crede că l-au făcut intangibil pe medicul urolog clujean timp de aproape 14 ani.

Adevărul: După scandalul Iacob, Lucan s-a speriat şi a renunţat să mai facă transplant unor persoane din străinătate?

Emanuel Ungureanu: Nu s-a speriat, acele foi care dovedeau că Iacob a fost operat la ICUTR au fost distruse, nu într-o inundaţie, aşa cum a spus Lucan, ci a fost pus un doctor s-o facă, care va mărturisi procurorilor asta, chiar dacă din punct de vedere al Codului Penal faptele s-au prescris, trebuie să fie consemnate undeva, puse în presă şi să rămână în istorie. Eu vreau să scriu o carte să povestesc experienţele mele, ale bolnavilor, ancheta procurorilor pentru a fi un fel de manual care să arate cum a fost România pe zona de transplant. Să vedem de unde am pornit. E important ca ceilalţi doctori să ştie că „aşa nu se face”. Dacă nu se face acest lucru e complet inutil sacrificiul de vieţi, e inutil că Adina a murit (Adina Bleotu – n.r.) şi ceilalţi copii cu insuficienţă renală.

„Diferenţa dintre a avea un copil cald lângă tine sau unul rece într-un mormânt în România depinde de sunetul pragmatic al banilor”

În ziua în care Mihai Lucan era audiat la Bucureşti, Emanuel Ungureanu a fost la mormântul Adinei Bleotu: „Sunt aici pentru că am promis acum mulţi ani, atunci când Adina Bleotu era în viaţă şi simţea umilinţele unui copil care se afla pe patul unui spital. Aştepta un transplant la ICUTR de la mama eu, era anul 2003. Atunci lucram ca asistent social la institutul condus cu mână de fier de profesorul Mihai Lucan. Adina avea nevoie de un transplant şi avea o mamă donator.

Din păcate, a dat peste un Menghele al medicilor din România, Mihai Lucan, care a spus mamei cu cinism că nu are suficient de mulţi bani. Mama l-a implorat, a început să plângă şi a venit la mine. M-am dus la profesorul Lucan şi l-am rugat să accepte să primească puţinii bani pe care-i strânsese femeia. O să vă întrebaţi de ce nu am căutat un procuror. Pentru că găsisem o lume în care pacienţii care aveau nevoie de un rinichi depindeau de un singur doctor. Dacă ei mergeau să-l reclame, exista riscul să nu mai existe altcineva care să le salveze copilul. Eu am făcut o strategie care mi-a făcut să-mi fie ruşine în faţa Adinei care m-a întrebat: „De ce sunt oamenii atât de răi, mama îmi oferă un rinichi, nu e destul?”.

L-am implorat pe Lucan s-o ajute pe Adina să facă acest transplant. Mi-a zis: „Emanuel, trebuie să inventezi o poveste pentru PRO TV. M-am dus la jurnalista Irina Corduneanu de la PRO TV, i-am spus că Adina scrie poezii ca Blaga, că desenează foarte frumos şi am rugat-o să-i pună o cameră în faţă lui Lucan şi să-i spună cât de bun şi de salvator de vieţi este. Adina a primit acel rinichi de la mama ei pentru că a dat frumos la TV, pentru că a spus lucrurile pe care trebuia să le spună pentru ca Lucan să pară salvator.

https://www.facebook.com/baricada.tv/videos/162758854484028/

 

Peste ceva ani, din păcate, rinichiul mamei Adinei a cedat şi Adina a intrat din nou pe dializă. Asta nu a împiedicat-o să intre la Facultatea de Medicină, a intrat prima la Timişoara.

Dragii mei, după ce a avut nevoie de un nou transplant, Adina a fost nevoită să apeleze din nou la ICUTR, la Lucan. Atunci, profesorul devenise şi mai cinic, primise protecţia de consilier medical al premierului Emil Boc.

23 iulie 2012 este data în care Adina Bleotu merge la clinica Lukmed, părinţii erau pregătiţi cu banii care ştiau că trebuie daţi pentru transplant. Lucan le-a dat sentinţa: „Ştiu cine sunteţi şi nu vreau să vă primesc”. În ciuda faptului că aveau analize de compatibilitate făcute cu tată şi cu fratele, i-a refuzat. Nu pot să uit o afirmaţie a mamei Adinei: „Domnu Emanuel, diferenţa dintre viaţă şi moarte, diferenţa dintre a avea un copil cald lângă tine sau unul rece într-un mormânt în România, depinde de sunetul pragmatic al banilor, de foşnetul banilor”. Sunt prea mulţi copii reci în morminte în România, din cauza sistemului medical.

Adina se întoarce după acea dezamăgire a refuzului lui Lucan, eu nu pot să-l numesc nici medic, nici academician, pentru mine este unul dintre cei mai mari mafioţi din istoria Clujului, indiferent ce vor spune procurorii, judecătorii, evaluarea am făcut-o după multe, multe mărturii cumplite de la bolnavii umiliţi de el şi de la activitatea de trafic de organe.

Aici la Timişoara, Adina a decedat la clinica „Luis Ţurcanu”, în urletele unui medic, pe nume Bogdana, care urla la ea că nu are loc pentru ea în spital, era în clinica de hematologie. Cert e un lucru, anul acesta Adina ar fi trebuit să termine medicina, era un copil extraordinar. Dacă am fi trăit într-o lume în care reacţia societăţii la indivizi ca Lucan ar fi fost rapidă şi consistentă, ea ar fi fost în viaţă. Mulţi copiii ar fi fost în viaţă dacă noi am fi investit în spitale. Sunt aici (la mormântul Adinei Bleotu-nr) pentru că în ultima oră din viaţă, Adina i-a spus mamei: „Mama, nu ştiu de ce nu ai tu curajul să spui ceea ce mi se întâmplă, dar te rog să-i spui lui Emanuel să vorbească despre toate nedreptăţile care mi s-au întâmplat în aceşti ani”.

A ÎNCEPUT BUSINESS-UL LUKFURT

Ce s-a întâmplat după ce Mihai Lucan a renunţat să transplanteze străini la institut?

După această poveste începe businessul numit Lukfurt (clinică inaugurată în 2007 pe un teren de 1.000 de metri pătraţi din centrul oraşului, concesionat de la Primărie cu 70.000 de euro pe perioada de existenţă a construcţiei -nr) – aşa spuneau pacienţii şi personalul de la Institut: „Mergi la Lukfurt în această seară?” Aici a început sclavia, pentru că personalul de la clinica privată era format în mare parte din angajaţi ai Institutului. Sumele pe care le câştigau medicii şi asistentele în raport cu munca de la Lukmed erau derizorii, era practic sclavie.

Se ştie foarte bine că chirurgii câştigă bani din şpaga de după. Pentru a avea controlul asupra medicilor, Lucan condiţiona accesul chirurgilor la sala de operaţii de munca la Lukmed. Altfel nu aveau acces, pentru că toate foile erau semnate de Lucan şi dacă avea dreptul şi dacă nu. În această perioadă l-a pus Dan Luscalov, un medic apropiat, şef la Agenţia Naţională pentru Transplant. Lucan şi-a asigurat controlul absolut asupra sistemului de transplant şi nu putea să facă asta fără ajutorul lui Irinel Popescu (actualul şef al Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni) şi a lui Victor Zota – care e şi acum coordonator al programului de transplant cu toate că a fost condamnat penal definitiv pentru trafic cu ovocite. Acest trio a coordonat activitatea de transplant din România.

Activitatea Lukmed este un alt episod, din punctul meu de vedere foarte amplu, vorbim aici despre tentativă de omor şi despre înşelăciune din cauza faptului că Lucan prin aparatele de crioterapie pe care le folosea necorespunzător, resterilizând acele pentru procedurile de criogenie a pus în pericol viaţa pacienţilor şi s-a făcut şi de ruşine la nişte congrese.

Acel aparat despre care zic procurorii – GALIL- avea un cod de bare şi nişte consumabile care veneau în funcţie de proceduri. Lucan, fiind extrem de lacom şi zgârcit, s-a gândit să fenteze acel aparat. Îl ţinea în priză tot timpul, deşi după fiecare procedură trebuia scos din priză, rebăgat codul şi rebăgate consumabilele, el a ales să excrocheze atât firma producătoare – Galil- cât şi pacienţii resterilizând acele ace. Aparatul GAGLIL care era în proprietatea Institutului de Urologie şi a fost transferat la clinica privată.

„Astfel, în perioada 2007-2009 un număr de 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/renală) care au fost efectuate în cadrul clinicii private cu ajutorul unei aparaturi medicale (GALIL) aparţinând institutului şi transferată fără titlu din incinta acestei instituţii în cea a clinicii private, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kit-urilor necesare utilizării acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către instituţia de stat, iar pacienţilor le-a fost percepută sume consistente de bani cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale + alte consumabile specifice (butelii cu gaze – heliu şi argon), întreg setul constând aproximativ 3.800 euro per pacient. Astfel, prin modalitatea expusă anterior persoanei vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu în cuantum de 2.763.429,54 lei.

Comunicat DIICOT din 20 decembrie

Mai existau şi alte forme de „căpuşare” a Institutului?

Mai sunt multe alte aparate care aparţineau Institutului şi erau folosite de Lucan. Toată infrastructura ICUTR era folosită la Lukmed în aşa fel încât clinica privată să aibă cheltuieli minime şi profit maxim. Era folosit tot personalul de la brancardieri, infirmieră, firmă de curăţenie, firmă care steriliza hainele şi instrumentarul, mentenanţa computerelor, a lifturilor, bacomantele acelea de cafea. Lucan lua mită şi de la aerul care era respirat în Institutul de Transplant sau în Lukmed.

Una dintre procedurile de ultimă oră cu care a fost promovată clinica Lukmed a fost crioterapia. Cum se derula aceasta la Lukmed?

Vorbind despre crioterapie: este foarte discutabil diagnosticul pe care îl punea Lucan. Din punct de vedere al medicilor cu care am discutat indicaţia de crioterapie nu exista în multe cazuri. El alegea multe cazuri terminale, în aşa fel încât dacă pacientul murea să poată susţine că nu s-a mai putut face nimic.

Crioterapia tumorilor presupune introducerea unor ace in ţesutul tumoral şi distrugere termică. Acele ace sunt de unica folosinţă. Pentru a avea un profit cât mai mare resteriliza acele. Astfel proprietăţile acelor pot fi sever afectate, punând în pericol viaţa pacienţilor. A fost şi un scandal în urmă cu câţiva ani când a raportat la un congres internaţional un număr mare de proceduri, iar firma furnizoare s-a sesizat pentru că numărul acelor comandate a fost mult mai mic. De asemenea, se spune ca ar fi modificat şi softul aparatului. De asemenea exista indicii clare ca indicaţia medicală pentru crioterapie a fost forţată ,de multe ori fără respectarea ghidurilor de Urologie .Vorbim de cazuri în stadii avansate, care nu aveau indicaţie – Lucan le lua banii şi mureau nu din cauza operaţiei, ci din cauza stadiului avansat al cancerului. El rămânea cu banii.

Totodată există suspiciunea că înşela pacienţii prin faptul ca le promitea o operaţie (laser, plasma), dar de fapt erau operaţii banale.

EPISODUL ARŞINEL

Povestiţi-ne despre episodul Arşinel

Eu eram în concediu când am compus acea scrisoare deschisă care a pe făcut înconjurul internetului, pentru că pe televiziuni a început o blocadă datorată relaţiilor pe care le-a avut cu Irinel Popescu ((actualul şef al Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni); relaţia cu Cozmin Guşă (coproprietar al postului Realitatea TV-nr) a influenţat alte televiziuni; relaţia cu Adrian Sârbu (co-proprietar PRO-TV) nu mai era de aşa natură să împiedice apariţia punctului meu de vedere, PRO TV fiind singura televiziune naţională care a preluat ceea ce am spus. Scrisoarea a indignat mii de pacienţi, pentru că condiţiile în care a fost făcut transplantul au fost mai ciudate. Cazul a fost clasat foarte repede de o apropiată a procurorului Maghiar (Florin Maghiar – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj), doamna Laura Oprean.

Credeţi că Arşinel i-a plătit operaţia medicului Lucan?

Nu, Arşinel nu a dat bani, ci i-a adus beneficii de imagine, care s-au răsfrânt asupra clinicii Lukmed. Foarte mulţi dintre cei care nu plăteau aduceau beneficii de imagine. În 2002, de exemplu, a fost foarte mulţumit de apariţia la emisiunea „Surprize, surprize” cu cazul unei jurnaliste de la Cluj, care a primit un rinichi de la un fost deţinut.

PROCUROR-ŞEF: „CE SĂ-I FACEM LUI LUCAN, CĂ TOCMAI AM APELAT LA EL PENTRU O COLEGĂ”

Cum s-a derulat interacţiunea cu procurorii clujeni?

Iniţial eu am încercat să depun plângerea la Parchetul Curţii de Apel şi m-am informat de la un procuror de la acea Curte, dacă am vreo şansă, în condiţiile în care Parchetul Curţii era controlat de procurorul Maghiar. Acelui procuror, Maghiar i-a spus: „Acuma ce să-i facem lui Lucan, că tocmai am apelat la el pentru o colegă de-a ta”. Medici de la ICUTR mi-au spus că Maghiar era foarte des văzut în anturajul lui Lucan la clinica privată. Aveau o relaţie amicală, se sfătuiau constat.

Având în vedere ce mi-a spus, am depus plângere la Parchetul Tribunalului, dar Curtea de Apel a tras acest dosar foarte repede şi l-a clasat pe motiv că trenează când, de fapt, procurorul care se ocupa de dosar nici nu a audiat martorii pe care i-am nominalizat în dosar. Este probabil unul dintre cele mai importante cazuri de muşamalizare din istoria de după 1990 şi fiind uşor de demonstrat. Se vede în dosar clar o incompatibilitate Luscalov, locotenentul lui Lucan, care era directorul executiv al Agenţiei de Transplant şi coresponda cu procurorii şi din acea poziţie, cât şi din cea de medic coordonator al activităţii de transplant pe Transilvania, şi ca medic de laborator, el era cel care punea oamenii pe lista pentru transplant.

Astăzi, când vorbim, există nişte criterii clare de determinare a beneficiarului unui organ disponibil pentru transplant?

Există, da, criteriile s-au pus imediat după acest scandal. Eu lucrez acum la o nouă lege a transplantului – unul dintre motivele pentru care am vrut să intru în Parlament este adoptarea unei noi legi a transplantului. Ce este acum în dezbatere pe site-ul Ministerului este o formulă gândită de Victor Zota, fost traficant cu ovocite, şi a lui Irinel Popescu. Vă daţi seama în ce hal suntem ca ţară? Eu vin cu o variantă a legii spaniole, cu criterii care s-au introdus deja la Institutul de Transplant, în sensul că doctorul Iacob Gheorghiţă a făcut un fel de soft, în baza căruia pacienţii sunt chemaţi pe bază unor criterii clare, lucru care se putea face foarte uşor şi până acum.

Haosul din lumea transplanturilor a fost întreţinut cu bună ştiinţă pentru ca aceşti dumnezei medicali, Mihai Lucan, Irinel Popescu, Zota să decidă în mod discreţionar în situaţii speciale alocarea de organe, inimă, ficat, rinichi, către VIP-uri, nu vorbim doar despre oameni de afaceri, vorbim şi despre politicieni care au ajuns pe lista de aşteptare cu prioritate.

Emanuel Ungureanu, deputat USR

23 DE COPII AM ÎNGROPAT ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ

Cum vă explicaţi că, după atâtea sesizări pe care le-aţi făcut, dumneavoastră şi alţii, abia cum s-au mişcat lucrurile?

N-am fost eu şi alţii, dacă eram eu şi alţii, lucrurile erau altfel. Abia acum lumea începe să spună că nu eram nebun şi asta pentru că m-a crezut un procuror din Bucureşti, nu unul din Cluj. Complicitatea tăcerii, omerta a fost cauzată de faptul că fiecare a avut un interes. Atâta timp cât s-au folosit de Lucan a tăcut pentru că le-a dat sentimentul că este singurul urolog bun din România, ceea ce e complet fals. S-au gândit numai la ei, egoismul nostru crâncen ne-a adus aici, „fiecare pentru el”, ăsta a fost sloganul după care s-au ghidat procurori, poliţişti, parlamentari, angajaţi ai SRI. Au avut şi ei un copil, o nepoată care a avut nevoie de Lucan. În lista celor care l-au ajutat se află şi fostul şef al Poliţiei Judeţene, Ioan Păcurar, dar şi domnul Marcel Bonţidean, fost şef al Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, care făcea trafic de influenţă pe lângă Lucan, ducând pacienţi. Lucan nu a putut face nimic singur, a existat complicitate din partea doctorilor, din partea politicienilor, a mediului de afaceri, a procurorilor, poliţiştilor şi aşa mai departe.

Credeţi că dacă nu deveneaţi parlamentar exista acest dosar?

Exista. Procurorul de la DIICOT Bucureşti a crezut în ceea ce i-am spus după episodul Arşinel. A crezut în mine, deşi iniţial nu a crezut că nu poate să existe în România o persoană care să poată să iasă singură şi să spună lucrurile acestea. Sigur că în teoria conspiraţiei şi în mintea bolnavă a altora eu sunt omul serviciilor, omul lui Coman, omul lui Sinescu (urologi care s-ar afla în conflict cu Lucan-nr), pentru că în mintea lor bolnavă nu poate să existe curaj. Tot timpul oamenii care ies în faţă trebuie să fie oamenii cuiva.

Ţi-am spus că după prima experienţă cu procurorii DIICOT, când am fost chemat să dau declaraţie de faţă cu cel pe care-l acuzam de trafic de organe, m-a cuprins frica.

Sentimentul de frică, care este şi bun pentru că te protejează, a dispărut după ce am îngropat primii 5 copii cu insuficienţă renală cronică, pe care am încercat să-i ajut prin intermediul Asociaţiei pe care am înfiinţat-o. 23 de copii am îngropat în total în această perioadă. Datorită acestor copii mie nu mi-e frică.

Dacă vă aduceţi aminte, în ziua în care Lucan a fost reţinut eu nu m-am bucurat. Pentru mine nu e o zi de bucurie. M-am dus la mormântul Adinei, pentru că această fată, prin testament mi-a transmis şi mie şi mamei sale să vorbim despre toate umilinţele la care a fost supusă, nu numai de la Lucan, ci şi de la alţi medici.

Seva, motivaţia eu mi-o iau din morminte, nu mă poate opri nimeni decât dacă mă suprimă fizic. Nu am nevoie de motivaţii exterioare. Eu nu am nevoie nici de laude, nici de încurajări pentru că eu le am. Eu lucrez pe bază de conştiinţă, nu pe bază de interese.

Cum a ajuns Victor Socaciu să primească doi rinichi „dintr-un foc“ la spitalul condus de Mihai Lucan. „Cazul este mai flagrant decât cel al lui Arşinel“

„Cântăreţul cu patru rinichi” – aşa cum a fost promovată în 2009 ştirea despre transplantul pe care Mihai Lucan i l-a făcut artistului Victor Socaciu este un nou exemplu privind neregulile grave din sistemul de transplant românesc. „Un astfel de transplant, în care sunt donaţi doi rinichi de copil unui adult, încalcă logica, bunul-simţ şi criteriile medicale“, spune actualul manager al Institutului de Transplant Renal din Cluj, Silviu Moga.

Mass-media din România relata, pe 18 septembrie 2009, că artistul Victor Socaciu are patru rinichi, dintre care doi transplantaţi de la o fetiţă de 10 ani intrată în moarte cerebrală.

Cazul prezentat în urmă cu 8 ani ca o nouă reuşită extraordinară a medicului Mihai Lucan devine astăzi un nou exemplu al unui sistem de transplant în care organele donatorilor erau atribuite preferenţial către VIP-uri, politicieni, persoane cu bani. Omul de la care a pornit dosarul DIICOT, deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a fost martor la moartea a 23 de copii cu insuficienţă renală cronică din cauza sistemului corupt de transplant, a declarat:

„Cazul Socaciu e şi mai flagrant decât cazul Arşinel, pentru că Socaciu a fost transplantat cu ambii rinichi ai unui copil de 10 ani care a suferit anevrism cerebral, în condiţiile în care erau copii compatibili pe secţia Nefrologie Pediatrică internaţi la Spitalul Pediatrie 2 din Cluj”.

Emanuel Ungureanu, care cunoaşte poveştile dramatice ale copiilor care suferă de insuficienţă renală cronică datorită Asociaţiei de Solidaritate şi Empatie Delia Grădinaru, pe care a înfiinţat-o pentru a ajuta aceşti mici pacienţi, îşi aminteşte că „cei doi rinichi puteau salva vieţile a 2 copii, verişori, Gabi şi Viorel Bora. Gabi suferise două transplanturi nereuşite, iar de fiecare dată i se promitea că următorul rinichi va fi şi cel valabil. Problema celor care nu erau transplantaţi era fie că nu erau suficient de importanţi, nu aveau bani sau nu aveau imagine de oferit. Socaciu şi Arşinel nu aveau bani, dar ofereau imagine care urma să fie convertită în bani prin clinica privată Lukmed, care avea astfel mai mulţi clienţi care veneau la maestru”.

Cazul Socaciu

Victor Socaciu a ajuns la dializa în 2009, ca urmare a unui diabet care i-a generat insuficienţă renală cronică. Medicul Mircea Penescu, director pe atunci la Spitalul de Nefrologie Carol Davilla din Bucureşti, i-a recomandat ca unica şansă pentru a scăpa de dializă, transplantul. A luat legătura cu Mihai Lucan, de la ICUTR Cluj, şi s-a înscris pe lista de transplant. „Într-o lună sunt gata”, ar fi spus el apropiaţilor, explicându-le că „Lucan are nişte interese mari, aşteaptă o aprobare importanta pentru un proiect de-al lui, şi îl voi ajuta să o obţină”, au declarat surse din anturajul artistului pentru „Adevărul”. După nici o lună, a primit telefon că s-au găsit rinichi compatibili, a plecat urgent la Cluj, iar a doua zi a fost operat. Cei doi rinichi transplantaţi funcţionează şi în ziua de astăzi.

Mulţumirea către familia donatoarei a venit la televiziune, la Pro TV, de unde aflăm din emisiunea Happy Hour, că Socaciu a compus o melodie pentru fetiţă („Îmbrăţişare-n cer”). Din aceeaşi emisiune aflăm că acestuia i-a fost mai uşor să ajungă la televiziune, decât la părinţii îndureraţi, pe care „intenţionează să-i viziteze pentru a le mulţumi personal pentru gestul lor”.

Deoarece exista o diferenţă mare de greutate între donatorul – o fetiţă de 10 ani aflată în moarte cerebrală – şi primitor – Victor Socaciu, a fost nevoie să i se transplanteze ambii rinichi

 

Motivul pentru care artistului, care la acea vreme era şi deputat PSD, i s-au transplantat doi rinichi la Institutul de Transplant Renal din Cluj este faptul că „unul ar fi fost insuficient pentru un organism adult”, scria presa în 2009.

„Din fericire pentru domnul Socaciu a avut cea mai bună compatibilitate cu donatorul, mai bună decât copiii care ar fi putut să intre în sala de operaţie”, declara atunci, fără să clipească, Dan Luscalov, care era atunci directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant şi subordonatul lui Mihai Lucan la ICUTR.

Actualul manager al Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj (ICUTR), Silviu Moga, a declarat pentru „Adevărul” că „logic, de bun simţ şi conform criteriilor medicale un rinichi al unui copil de 10 ani ar avea cele mai mare şanse să funcţioneze la un alt copil de vârstă similară. Astăzi la Institut un astfel de transplant nu ar avea loc, pentru că după plecarea domnului Lucan au fost introduse criterii clare privind beneficiarii unei grefe”.

 

„Aceşti doi rinichi puteau să salveze doi copii”

Moga a explicat pentru „Adevărul” cum se făcea alocarea unui rinichi la Institut: „Nu ştiu să vă zic, dacă Socaciu era pe listă sau nu, dar nu are importanţă. Aceasta e o formalitate care se putea trece face chiar în ziua transplantului. Problema este alta: criteriile de alocare a grefelor. Când apărea un donator cadavru noi primeam primele criterii: grupa sangvină, care era esenţială, apoi vârsta şi greutatea”. Pentru doi rinichi erau chemaţi 6 pacienţi din cei 5-600 care aveau aceeaşi grupă de sânge pentru continuarea analizelor. „Mai puţin contau vârsta şi greutatea, cum a fost de exemplu în cazul lui Socaciu. Aceste aspecte sunt importante pentru că de exemplu, având o diferenţă de greutate de la 50 de kilograme cam cât are un copil, la circa 100 cât are un adult, ai nevoie de doi rinichi. În cazul Socaciu, aceşti doi rinichi puteau să salveze doi copii”, explică medicul.

Nu erau aleşi pacienţii care se potriveau cel mai bine cu donatorul

Aici abia apare marea problemă a sistemului de transplant dominat de Lucan: „Problema era că cei 6 pacienţi aleşi din circa 500 nu erau cei care se potriveau cel mai bine cu donatorul. Au fost cazuri în care compatibilitatea imunologică era zero. Toate controalele de la minister întrebau despre criteriile de selecţie a celor 6 pacienţi pentru că nu se putea justifica pe ce bază au fost chemaţi. De multe ori nu se chema pe bază de compatibilitate, nu erau chemaţi cei care corespundeau cel mai bine din punct de vedere urologic”, spune actualul manager al Institutului.

„În absenţa acestor mafioţi erau salvate sute de vieţi. Nu numai cei 23 de copii pe care i-am îngropat eu, ci sute de alţi bolnavi de insuficienţă renală, cât şi de alte patologii, acest tip de monopol existând pe mai multe patologii”

Emanuel Ungureanu, deputat USR

„În absenţa acestor mafioţi erau salvate sute de vieţi”

De la începutul anului la Institut există critierii clare de determinare a primitorilor. „Se face tipizarea tuturor posibililor primitori, avem circa 2.000 la ora actuală, pentru a şti cam ce gene au, iar când apare un donator chemarea lor la analize se face pe baza compatibilităţii HLA, a grupei sangvine, vârstei, greutăţii. Contează de asemenea criteriul urgenţei în care se află pacienţii, vechimea de pe lista de transplant, iar în ceea ce priveşte minorii ei au prioritate”, spune Moga. De asemenea, el susţine că acum se realizează procese verbale cu toate analizele şi cu declaraţiile pacienţilor „pentru ca cel refuzat să poată vedea de ce a fost refuzat. Înainte, erau trimişi la plimbare pur şi simplu”.

Aceste criterii clare despre care vorbeşte Moga sunt norme interne valabile doar la Institutul din Cluj deoarece Legea din România lasă la latitudinea fiecărei instituţii de transplant să-şi facă regulile, rezultatul fiind alocarea preferenţială a organelor.

Situaţia este confirmată şi de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu care preciza pe Facebook:

„Ceea ce nu ştiu mulţi este că politicieni şi oameni cu influenţă ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale domnului profesor, pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi; Domnul Alexandru Arsinel (actor, membru UNPR) şi domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea data) sunt doar doua exemple. Sunt sute altele”.

Concluzia o trage Emanuel Ungureanu: „În absenţa acestor mafioţi erau salvate sute de vieţi. Nu numai cei 23 de copii pe care i-am îngropat eu, cei pentru care am cumpărat sicrie, ci sute de alţi bolnavi de insuficienţă renală, cât şi de alte patologii, acest tip de monopol existând pe mai multe patologii, Lucan nu e o persoană, e o lume, un sistem”.

Părinţii, puşi în situaţii imposibile

Emanuel Ungureanu explică de ce nu a ieşit public în 2009 cu ceea ce se întâmplase în cazul Victor Socaciu. „N-am reacţionat atunci la presiunea unor mame a căror copii aşteptau un rinichi şi cărora Lucan le-a spus să tacă, că dacă spun ceva copiii lor nu vor mai beneficia de transplant. Aceşti oameni şi-au dat seama că intră într-un sistem controlat de un alt grup infracţional organizat, cel de la vârful Agenţiei Naţionale de Transplant, care n-au permis deschiderea altui centru pentru transplant de rinichi. Este un uriaş monopol. De ce nu se fac transplanturi hepatice la Cluj? Pentru ca să aibă monopol Irinel Popescu la Bucureşti. Practic aceşti oameni au blocat activitatea de transplant, monopolizând-o”.

Legat de Dan Luscalov, care era atunci directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant:

„Luscalov prin activitatea de la Agenţia Naţională de Transplant trebuia să-l controleze pe Lucan. El avea un comportament de slugă faţă de Lucan, care de fapt a fost cel care la numit în funcţie. Apoi, în paralel Luscalov era subordonatul lui Lucan la ICUTR. Gândiţi-vă câte operaţiuni făcea un singur doctor. Era cel care înscria pacienţi pe lista de aşteptare, îi chema pentru transplant, în calitate de şef de laborator stabilea compatibilitatea între donator şi primitor, mergea să convingă aparţinătorii să fie de acord cu prelevarea organelor şi era şi coordonator regional de transplant. Făcea toate aceste lucruri simultan. Cine să-i controleze pe acei indivizi?”.

Ungureanu susţine că în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, Luscalov „împreună cu Victor Zota (fost coordonator al Programului naţional de transplant) direcţiona în momentele cheie rinichi, ficat, inimă preferenţial în funcţie de interesele unui grup. De asemenea, el coordona finanţarea programului de transplant din care se alimenta îngrijirea pacienţilor de la Lukmed, aşa cum apare în dosarul DIICOT.

Ce spune Victor Socaciu

„Discuţia asta a mai fost şi în acea perioadă. Că spune domnul ministru, că aş fi beneficiat preferenţial de transplant, asta e o părere. Eu din ce ştiu, pot să vă spun că în primul rând am făcut o serie de analize şi apoi, după un timp oarecare, mai multe luni, a existat posibilitatea unui transplant datorită unei compatibilităţi foarte mari, cu un rinichi care apărut în urma unui accident. Asta e ceea ce ştiu. Am avut partea de o îngrijire cu totul şi cu totul excepţională, iar echipa condusă de domnul Lucan este impecabilă ca şi mâna dânsului, de asemenea unicat. Îmi pare rău de ce i se întâmplă şi ca fost pacient”, a declarat Victor Socaciu pentru „Adevărul”. La 8 ani de la operaţie, Socaciu spune că rinichii transplantaţi funcţioneză bine şi totul este în regulă.

Contactat pe telefon, medicul Mihai Lucan nu a dorit să frunizeze nicio reacţie.