Noi DEZVALUIRI despre ,,INTANGIBILUL medic Lucan si REȚEAUA de TRAFIC de ORGANE. Ion Iliescu, SRI, DIICOT știa ce se întâmplă încă din 2004

Circa 14 ani au trecut de la prima sesizare privind activitatea ilegală a medicului clujean Mihai Lucan, fostul şef al Institutului de Transplant Renal, şi până la începerea urmăririi penale. Emanuel Ungureanu, clujeanul de la care a pornit „dosarul Lucan”, povesteşte pentru „Adevărul” cum funcţiona reţeaua de protecţie creată de medic în structuri ale statului precum Poliţie, DIICOT, SRI, Ministerul Sănătăţii, administraţie.

Prima reclamaţie împotriva lui Mihai Lucan a fost făcută în 2004 de către Emanuel Ungureanu, de profesie asistent social, un fost colaborator de-al acestuia printre ale cărui atribuţii se număra convingerea aparţinătorilor să doneze organele rudelor aflate în moarte cerebrală.

Timp de circa 14 ani, actualul deputat USR a făcut nenumărate sesizări organelor Statului Român, începând de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Cluj (DIICOT), Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Cluj, DIICOT Bucureşti, Ministerul Sănătăţii şi terminând cu preşedinţia României.

Emanuel Ungureanu, în prezent deputat USR, a acordat un interviu amplu cotidianului „Adevărul”, în care descrie în detaliu cum funcţiona reţeaua pusă de picioare de medicul Lucan. Prima parte a interviului a fost publicată în cursul zilei de duminică, 24 decembrie.

Ungureanu povesteşte în a doua parte a interviului despre cum s-a lovit de reţeaua de protecţia pe care Lucan şi-a creat-o la nivel local şi naţional.

CAMERĂ SPECIALĂ PENTRU TRANSPLANTAŢI LA HOTEL CONTINENTAL

Adevărul: Ce s-a întâmplat după ce aţi luat decizia să plecaţi?

Emanuel Ungureanu: Am decis că cea mai bună strategie este să mai rămân câteva luni să mai documentez cazuri de genul acesta. La 24 de ore de la discuţia cu Lucan, care a avut impresia că m-a lămurit, m-a chemat la el cu un aer blând şi mi-a zis să-l ajut „pe tâmpitul ăla de neamţ care făcuse indigestie” (beneficiarul rinichiului unei tinere de 18 ani, pe nume Hencz Kinga, aflată în moarte cerebrală – n.r.). Spre surpriza mea, cetăţeanul german fusese român, tipograf în Sibiu, şi a plecat în Germania de vreo 30 ani.

Mai multe am discutat cu soţia lui, care ştia mai bine româneşte. Am aflat că omul era la al doilea transplant. Când am intrat în rezerva de la etajul 3, un salon ceva mai curat, cu un singur pat, cu baie în interior, surpriza mea a fost să văd peşte pe o farfurie. De asemenea, ciudat a fost faptul că pacientul avea o ţigară în mână. Nu mai văzusem aşa ceva, deoarece regulile erau foarte stricte după operaţie. Atunci mi-am dat seama ce sumă importantă a plătit acest neamţ de i s-a permis aşa ceva. Eu fusesem invitat acolo pentru că avea o indigestie, iar profesorul Lucan ştia că cel care avea să-mi devină socru avea preocupări în zona de nutriţie (n.r. – Emanuel Ungureanu este căsătorit cu fiica unui medic de familie pasionat de nutriţie) – a şi scris un capitol de nutriţie în acel ghid pentru pacienţii transplantaţi despre care v-am spus. Peştele, am aflat mai târziu, fusese comandat de la hotel Continental (un hotel aflat în centrul oraşului, aproape de Institutul de Urologie şi Transplant Renal- n.r.) şi aici veţi vedea cum funcţiona reţeaua. Pacienţii erau luaţi de la Aeroportul Internaţional de Emil Sabo, care se recomanda şi cu numele Sabău. Este un clujean care conduce o afacere şi care a fost acuzat de DNA de o fraudă când a fost director general la CFR Marfă, un apropiat al lui Blaga (Vasile Blaga- fost şef al PDL-nr). El apare şi în dosarul Iacob.

Emil Sabo (Sabău) l-a adus de la aeroport şi l-a cazat la Hotelul Continental, de acolo el a fost transferat la institut. Eu când m-am întors să aduc sucul natural pe care mi-l dăduse viitorul socru, nu l-am mai găsit în Institut, pacientul fusese transferat la Hotelul Continental la etajul 2 într-o cameră pregătită special pentru asta, cu perfuzii, cu igienă specială. De acolo, la nici 24 de ore a şi plecat cu avionul în Germania. Asta era reţeaua, în miezul zilei pacienţii străini făceau transplant acolo, iar apoi erau transferaţi al hotel.

Cazul Iacob – Emil Sabău (Sabo)

Iulian Iacob, braşoveanul care în 2005 s-a autodenunţat pentru trafic de organe după ce şi-a vândut un rinichi care a fost transplantat la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj (ICUTR), a vorbit cu jurnaliştii de la Jurnalul Naţional despre implicarea lui Emil Sabău în cazul său:

„Un anunţ din ziar i-a atras atenţia pe la sfârşitul lunii septembrie 2000. Acolo scria negru pe alb că se căuta donator de rinichi. Exista şi un număr de telefon. Aşa că nu a ezitat să sune. I-a răspuns o femeie, care susţinea ca este din Galaţi şi că băiatul ei, Răducu, avea nevoie urgent de un transplant renal.

A înţeles că starea tânărului era critică, pentru că se afla deja internat la Cluj-Napoca, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal. Femeia i-a spus că trebuie să meargă la Cluj, unde avea să se întâlnească cu o persoana pe nume Emil Sabău, care urma sa i-l prezinte pe Răducu şi totodată să se ocupe de analizele de compatibilitate ce trebuiau făcute. Tot atunci au vorbit şi despre preţ: „Am întrebat-o despre bani. Dânsa mi-a zis că o sa-mi dea 70 de milioane, că mai mulţi nu are de unde. Erau oameni necăjiţi, dar voiau sa îşi salveze fiul. Am fost de acord, pentru că m-am gândit că, având banii aceia, pot şi eu sa îmi cumpăr o cămăruţă printr-un bloc de nefamilişti”.

CAPCANA. Drumul la Cluj nu s-a lăsat aşteptat. Acolo urma să se întâlnească cu Emil Sabău, în faţa Clinicii de Urologie şi Transplant Renal. La acea vreme, Emil Sabău era angajat ca jurist la Institutul de Transplant din Cluj. Iulian susţine că pe acest bărbat nu l-a văzut niciodată îmbrăcat în halat alb, ci doar în costum. Iacob îşi aminteşte că s-a întâlnit cu acest Sabău pe aleea din fata Institutului şi că el a fost cel care l-a dus în cabinetul unde se făceau analizele iniţiale, de stabilire a grupei sangvine şi RH.

,,Rezultatele au venit destul de repede. În acel moment, Sabău nu i l-a prezentat pe Răducu, băiatul femeii din Galaţi cu care vorbise la telefon. Imediat după confirmarea analizelor, juristul l-a luat de-o parte şi i-a vorbit despre afacerea pe care urmau să o încheie. I-a explicat că este compatibil cu un bolnav pe care institutul îl avea pe lista de aşteptare, dar care nu era din ţară. Era un străin. Suma pe care urma să o primească în urma transplantului cu străinul i-a furat repede imaginaţia lui Iulian – 7.500 de dolari: „Mi-a luat minţile cu banul. Deja mă gândeam la o garsonieră, la o căsuţă acătării, cu bucătaria mea, cu baia mea. Am fost de acord cu propunerea lui”.

Fragment din articolul „Trafic de rinichi dirijat de „halatele albe” (Jurnalul Naţional)

LA ACEA ORĂ LUCAN ERA DUMNEZEU LA CLUJ

Adevărul:Unde v-aţi angajat după ce aţi renunţat la slujba de la Institut?

Emanuel Ungureanu: Eu mi-am făcut strategia în felul următor: trebuie să rămân în zonă, să mai aflu alte cazuri. La acea oră Lucan în Cluj era Dumnezeu. Faptul că eu, un asistent social pârlit din Suceava devoalez faptul că face trafic organe, m-a făcut să cred că lumea o să mă ridiculizeze. Am mai stat trei luni, timp în care nu s-a mai întâmplat nimic similar, şi i-am cerut profesorului Lucan să mă transfere la Pediatrie 2, dar i-am spus că vreau să rămân cumva în anturajul lui. El ştiind că ştiu anumite lucruri mi-a zis: „Du-te la Pediatrie 2, la copiii tăi, dacă asta vrei, să-i ajuţi. A vorbit cu şeful de la Pediatrie 2, Ioan Figan, şi cu Aurel Bizo – şeful secţiei de Nefrologie, şi m-am transferat.

Eu eram un potenţial pericol pentru el şi a insistat să mi se desfacă contractul de muncă pe motiv de indisciplină, dar directorului economic Sanda Baciu i s-a făcut milă şi l-a convins ca în cartea de muncă să apară „cu acordul părţilor”. Lucan voia să mă scoată indisciplinat pentru ca, dacă eu aş mărturisi ce s-a întâmplat cu cazul Kinga, să poată să spună: „Cine zice asta, ăsta care e un nenorocit şi a avut probleme de disciplină, ăsta vorbeşte?”. A încercat, dar nu i-a ieşit.

„Lucan conducea atunci (anul 2000 – n.r.) filiala APR Cluj, de aici şi o prietenie foarte apropiată de Teodor Meleşcanu, cu protecţia necesară de care avea nevoie Lucan în faţa serviciilor secrete, fiind ştiut faptul că Meleşcanu are legături vechi cu structuri specifice ale statului (Meleşcanu a fost directorul Serviciului de Informaţii Externe între 2012 şi 2014-nr) .

Emanuel Ungureanu

AM TRIMIS SESIZARE LA COTROCENI, LA ION ILIESCU

Adevărul: Când aţi făcut prima reclamaţie?

Emanuel Ungureanu: Eu am trimis în mai 2004 o scrisoare la Cotroceni, la Ion Iliescu, atât m-a dus mintea atunci. Am mai trimis şi la Ministerul Sănătăţii, era la vremea aceea ministru Ovidiu Brânzan. Eu nu puteam să dorm noaptea, aveam coşmaruri. Am scris doar despre cazul acela, pentru că pe acela îl ştiam. Am auzit după aia de la Carmen Lăpuşan că veniseră italieni, evrei, apoi a recunoscut şi Lucan într-un interviu în Adevărul despre un azer.

 

Nu există niciun dubiu că el a făcut trafic de organe pentru că el a recunoscut asta într-un interviu din 2005 din Jurnalul Naţional că SRI ştia despre acest trafic de organe şi că nu trebuie vorbit mai multpentru că ne periclitează intrarea în Uniunea Europeană.

Jurnalul Naţional: „Ce va spune numele de Emil Sabău? (angajat al Institutului acuzat de Iulian Iacob că i-a cumpărat un rinichi pe care ulterior, Lucan l-a transplantat unui neamţ-nr)” Mihai Lucan: Vorbeşte cu el! Am vorbit cu SRI. Ei văd altfel lucrurile. Dacă se declanşează un scandal acum, când noi ne aflăm în prag de aderare la UE, o să aibă un efect negativ. Nu vrea nimeni scandalul ăsta. Doar cei care n-au nici un pic de logică ar putea face lucrul ăsta. Jurnalul Naţional: Cât timp a lucrat pentru dumneavoastră la Institut? Vreo trei ani! Domnule, eu personal nici nu cred că e sau că a fost băgat în aşa ceva”

Extras din articolul din Jurnalul Naţional „Şantaj pentru un rinichi de calitate”

Adevărul: Care a fost reacţia lui Lucan după reclamaţie?

Emanuel Ungureanu: A reacţionat prin Ioan Figan (directorul de la Pediatrie 2-nr). Figan îi era dator pentru că îi aranjase să fie operat pe creier. Acesta a pus două asistente sociale de la Departamentul de Asistenţă Socială, cu care eu nu mă întâlnisem niciodată, le-a pus să facă referate false că vin la serviciu cu întârziere, că nu-mi îndeplinesc îndatoririle de serviciu. Atunci un jurnalist clujean mi-a dat un reportofon ca să le înregistrez atât pe ele, cât şi pe Figan, cu ce pregăteau. Le-am înregistrat. Una dintre ele era însărcinată şi ştiu că a plâns şi a zis că regretă ce a făcut. Atunci jurnalistul s-a dus cu reportofonul la Figan şi, din acel moment, nu mi-a mai făcut nimic. I-am spus că eu voi pleca din clinică atunci când voi dori, pentru că îmi fac treaba, tocmai mă întorsesem din prima tabără pentru copii dependenţi de dializă. Aici îmi aduc aminte de caracterul doctorului Aurel Bizo, care mi-a făcut un raport de activitate absolut elogios, pe care l-a depus la registratură Spitalului de Copii în contraponderea cu mizeria ce mi se pregătise, el informându-mă de capcana pe care voia să mi-o întindă Figan. Cu asemenea mârşăvii se ocupa Lucan, încercând să elimine mizeriile pe care le făcea el.

PROCUROAREA L-A CHEMAT SĂ DEA DECLARAŢIE DE FAŢĂ CU RECLAMATUL

La DIICOT când aţi ajuns?

Am ajuns în 2004, după ce am depus la Cotroceni şi la Ministerul Sănătăţii acele documentele pe care eu acum le caut în arhiva Cotroceniului. La DIICOT m-am dus şi m-am întâlnit cu Teodora Molnar, DIICOT abia s-a înfiinţat în 2004. Procuroarea mi s-a părut foarte speriată de lucrurile pe care le ştiu. Ea mi-a spus că a mai documentat cazuri şi are în lucru un dosar, dar care-l vizează pe Emil Sabo, nu pe Lucan, lucru care mi s-a părut straniu. I-am spus tot ceea ce ştiu şi m-a chemat a doua zi la ora 13.00 să scriu o declaraţie. Am avut inspiraţia să ajung la 13 fără 10. Nu mică mi-a fost surpriza, când îndreptându-mă spre camera unde era doamna Molnar, pe treptele Curţii de Apel, unde era sediul DIICOT, l-am văzut pe Emil Sabo, urcând la ea. M-am întors cu viteză, pentru că m-am speriat foarte tare. Am sunat-o pe doamna Molnar:

„Păi eu nu v-am rugat să-mi asiguraţi protecţie, dumneavoastră mă puneţi să mă vadă ăsta cum spun lucrurile pe care vi le-am spus?” Cu un glas foarte rece mi-a zis: „Voiam să văd dacă vă cunoaşteţi cu adevărat”.

Ulterior am plecat la poliţiştii de la Crimă Organizată care aveau sediu în Piaţa 1 Mai şi am căutat-o, la indicaţia unui jurnalist clujean (Mihai Şoica), pe doamna comisar Marin. Doamna comisar părea şi ea speriată, dar era foarte hotărâtă. M-a chemat într-o încăpere „hai, să vorbim aici, să nu ne audă Oţel (Ioan Oţel, şeful pe atunci al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog – n.r.) şi nu ştiu ce încredere pot avea în colegi, pentru că oricum lucrurile se vor bloca la Bucureşti.

Doamna mi-a confirmat că există şi alte cazuri de genul acesta, dar nu ne putem atinge de el pentru că are protecţie la Curtea de Apel şi din partea lui Ioan Oţel. De la acel moment, plângerea „a murit”.

Doamna Marin şi-a notat lucruri, a spus că pe o parte le ştie. Ea trebuie să fi avut un dosar care a ajuns pe undeva. Mi-a spus că nu ştie de ce parte este Teodora Molnar. Dacă era nu avea încredere în procurorul DIICOT, eu ce să mai fac atunci. Teodora Molnar trebuie să dea socoteală pentru acel dosar, să explice unde s-a oprit dosarul, de ce nu m-a chemat la declaraţii, de ce nu sunt probe.

Ce s-a întâmplat după acest episod?

Surpriza mea a fost că ei nu s-au oprit, am crezut că se vor speria, dar nu a fost aşa. M-a sunat secretara ministrului Sănătăţii, Ghiocel o chema, să mă cheme la o discuţie cu un secretar de stat din Minister. Eu mi-am amintit că acel secretar de stat, un medic din Iaşi fusese la nişte băute cu Lucan, la nişte congrese şi erau foarte apropiaţi. Mi-am dat seama că toate porcăriile de la Figan veneau pe această filieră, sistemul încercând să mă elimine. În vara acelui an, imediat după ce Lucan a aflat de scrisorile mele şi de demersurile la DIICOT, a încercat să mă dea afară de la Pediatrie 2. A făcut mai mult decât atât. A pus pe cineva să-mi vandalizeze maşina. Ştiu asta sigur că înainte de a pleca la mare, eu aveam domiciliu pe o stradă unde locuiau şi socrii mei, am găsit maşina vopsită pe partea stângă, o maşină vişinie.

Probabil că după al doilea scandal Iacob din 2005, cineva i-a spus că lucrurile erau prea groase şi a renunţat la sumele importante pe care le primea de la străini, nu cred că după acest an a mai făcut transplanturi la străini, pentru că a transformat Lukmed într-o afacere mai prosperă şi mai puţin riscantă, a acoperit-o cu hârtii. Afacerea aducea este 1 milion de euro pe an, în afară de şpaga pe care o lua de la pacienţi.

Ce s-a întâmplat în cazul Iacob 2?

Acest tip din Braşov (Iulian Iacob – n.r.) fusese băgat în reţea după ce şi-a vândut un rinichi. I s-a dat doar o parte din banii promişi, cerându-i-se să aducă alţi donatori pentru a primi restul de bani. Dacă un pacient cu insuficienţă renală îşi căuta rinichi pe piaţa neagră, Lucan închidea ochii, se făceau acte notariale ca şi cum ar fi fost prieteni şi totul se face benevol. Lucan ştia acest lucru, el făcea intervenţia şi încasa banii. Cam atâta era treaba lui.

„Mi-am dat seama că în anturajul lui Lucan activa un personaj pe nume Ioan Oţel, şeful pe atunci al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (BCCOA), un individ extrem de viclean şi ticălos, care era foarte apropiat de Lucan şi care l-a protejat în toţi aceşti ani de posibilele probleme în justiţie şi care a acoperit traficul de organe împreună cu cei care conduceau structura SRI în acel an şi bine-înţeles cu larga protecţie a procurorului Maghiar, fost şef al Parchetului Curţii de Apel Cluj. Cam ăsta era cercul de prieteni”

Emanuel Ungureanu, deputat USR

Cel puţin 10.000 de mărci la început, iar apoi a crescut la 15.000 – 20.000 euro pentru operaţie. Plata pentru rinichi era separată.

Cel puţin 10.000 de mărci la început, iar apoi a crescut la 15.000 – 20.000 euro pentru operaţie. Plata pentru rinichi era separată.

Rolul intermediarului în special în chestiunea cu străinii era următorul: Lucan nu voia să pună mâna pe bani, de aia a avut tot felul de locotenenţi. Emil Sabo făcea asta. El a încercat să mă pună pe mine în locul lui Emil Sabo sau Sabău (după dosar am înţeles că şi-a schimbat numele). Emil Sabo lua banii de la străini şi îi dădea românului amărât cu rinichiul, îi dădea lui Lucan suma necesară operaţiei şi se ocupa de cazare, să-l ducă la aeroport, ştia engleză foarte bine. Se pare că a fost destul de lacom, deoarece Iacob a fost nemulţumit că i s-a promis o sumă de bani, dar a primit mai puţin. De asta s-a şi dus la OTV, dar pentru că la Dan Diaconescu se întâmplau tot felul de prostii nimeni nu l-a crezut. Iacob a fost şi la DIICOT, s-a început ceva anchetă la Braşov, dar lucrurile s-au oprit. A fost şi la Cluj la Parchet, dar degeaba. Lucan a început să distrugă actele, una dintre metodele prin care a ascuns traficul de organe a fost inundarea arhivei şi, apoi, foile nu se mai găseau.

Procurorul a scris, practic, în rezoluţie, că nu s-a putut demonstra că Iacob a făcut transplantul la Cluj, deşi el indica persoane, sume de bani, locuri. Au zis că nu există probe. Iacob era folosit pentru a găsi alţi donatori săraci. Ăsta era stilul lui Lucan, dacă erai bolnav, tu nu trebuia să vii la clinică doar cu un donator, el tipiza mai mulţi. Apoi Emil Sabo le zicea: „nu eşti potrivit pentru X, dar eşti potrivit cu un alt pacient”, şi astfel le făcea legătura cu oameni de pe lista de aşteptare. După această poveste începe businessul numit Lukfurt, pentru că aşa spunea personalul din Institutul de Transplant. Nu-i spuneau Lukmed. Era un fel de parolă între ei.

Din ceea ce spuneţi, putem trage concluzia că exista o întreagă reţea de protecţie formată în jurul medicului Mihai Lucan?

Marile întrebări după 20 ani de activitate a lui Lucan la Cluj sunt ce rol au avut Emil Boc (care l-a pus consilier pe probleme de sănătate pe vremea când era premier şi a promovat concesiunea unui teren pentru ridicarea clinicii Lukmed-nr), Gheorghe Funar (fost primar al Clujului-nr), Marius Nicoară (actual parlamentar PNL, fost preşedinte de Consiliu Judeţean Cluj-nr), Laszlo Attila (parlamentar UDMR, şeful Comisiei de Sănătate din Senat-nr), Florin Stamtian (parlamentar PNL, fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, fost prefect, ex-director al Clinicii de Ginecologie 1 din Cluj-nr), Teodor Meleşcanu (fost director SIE-nr), Vasile Dâncu(fost vicepremier-nr) în protecţia politică a acestui individ. Ce rol au avut oameni de afaceri precum Ovidiu Turcu? Ce rol au avut oameni din sistem precum Marius Bojiţă (fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie-nr), Ioan Irimie (actual şef al UMF Cluj), Florian Bodog (ministrul Sănătăţii-nr), toţi miniştrii Sănătăţii care au închis ochii la datoriile Institutului, şefa Casei de Asigurări de Sănătate, Emilia Groza, fostul şef al Direcţiei pentru Sănătate Publică Cluj (Mihai Moisescu-nr) care au fost audiat de procurori acu 2 nopţi.

„Toţi aceştia au ştiut toate mârşăviile pe care le face acest mafiot şi au închis ochii”, spune Emanuel Ungureanu

Ce se ştie despre generalii SRI care au fost în aceşti 20 de ani la Cluj, şi care ştiau despre ce se întâmplă? Ce se întâmplă cu traficul de organe, de ce nu l-a investigat nimeni? N-a ştiut SRI despre despre jaful de la Lukmed? Ce putem spune despre procurorii Hrudei şi Mornăilă (fostul şi actualul şef al DIICOT Cluj-nr), care par de pe altă planetă şi spun că nu avut nicio fel de informaţii? Îi întreabă pe aceşti domni cineva, răspund cu funcţia lor? Vreun şef DIICOT, doamna Teodora Molnar, procurorul Maghiar răspund pentru această protecţie de tip mafiot? Ştia fostul şef al Secţiei penale Daniel Morar, actual judecător la Curtea Constituţională ştia de faptul că Lucan ia mită cum respiră?