Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului “Cristiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: “Ce înseamnă un om de dreapta?”, câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:
“Român absolut, asta înseamnă!”
Petre Ţuţea a vazut lumina zilei la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung, Gh. Bariţiu din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea Humboldt din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Termină ca doctor în economie politică şi drept si devine discipol al lui Nae Ionescu.
Colaborează la diverse publicaţii naţionaliste, în special la ziarul Cuvântul condus de Nae Ionescu/ Românismul generatiei legionare interbelice, marele intelectual l-a definit simplu:
” A însemnat să fim noi înşine…” (vezi lucrarea Petre Tuţea – Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).
În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale.
După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate:
“– Tot ce-am suferit – declara Petre Tutea –, aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă… dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor… greu de istorie şi de viitorul lui strălucit”. (ibidem). Hărţuit în permanenţă de regimul comunist prin autorităţile sale represive, Petre Ţuţea a avut curajul să-şi exprime convingerile sale legionare până în ultimele clipe ale vieţii:
“– Un Român absolut trebuie să fie legionar”, spunea el. “Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Si Codreanu a avut acest har, a facut o Miscare puternică” (ibidem). Pentru ca tot el să revină şi să adauge:
“– Legionarismul a fost o revoluţie pentru că a însufleţit o generaţie, construind ordinea de stat pe substanţa istorică a poporului român” (ibidem).
Continuu sub observaţia agenţilor securităţii comuniste după eliberarea sa din închisoare, Petre Ţuţea a suferit enorm, dar cu stoicism, şicanele repetate ale acestora. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă de lângă Cişmigiu, au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale la care acesta lucra.
| Tutea.ro
Un adevărat ROMÂN și un exemplu de urmat mai ales pentru clasa politică lingătoare de blide din ziua de azi, cinste lui, Dumnezeu sa-l odihneasca!
Român patriot !
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !
Dumnezeu să-l odihnească în pace, un mare român
Din pacate in unul din interviurile de dupa 89 ( care se gaseste si pe internet ), nu face diferenta clara intre BISERICA (Ortodoxa) si ‘biserica’ Catolica, vobind despre amandoua la modul laudativ. Vorbeste despre dogmele ortodoxe si despre cele catolice, ca despre ale unor biserici oarecum pe picior de egalitate.
Asemenea confuzii au existat in perioada interbelica, in si in cazul altor intelectali (Gh Savin – Mistica catolica).
Cred ca s-a corectat mai tarziu, dovada fiind celelalte marturisiri si Credinta Ortodoxa marturisita inainte de moarte!
Petre Tutea este un adevarat Roman Ortodox, un model de urmat pt oricine iubeste o viata fara compromisuri, intru Hristos!
Fragmente de cartea „Cumplite incercari, Doamne” – Marcel Petrisor
Chemat la biroul lui Craciun, Tutea, care arata ca un hipopotam jigarit, ochi, de cum intra, un scaun si se aseza pe el, fara sa mai ceara permisiunea.
– Petre Tutea? – il striga Craciun pe nume, ca si cum ar fi vrut sa-l identifice.
– Da, cine-ntreaba? – zise el, dand cu ochii de Craciun ca din intamplare.
– Colonelul Craciun, directorul puscariei.
– Eu in puscarie?! Domnule… cum te cheama? Eu nu-s in puscarie. De vreme ce-s la Aiud si Aiudul e in Ardeal, ma simt aici ca acasa.
– Acasa?! – se mira Craciun.
– Acasa, acasa! Ma simt onorat ca stau aici pentru poporul roman. Mare onoare mi-a facut!
Craciun ramasese si mai surprins.
– Cu sanatatea cum o duci?
– Ce-i asta, colonele? Sau ce grad ii fi avand… Un militar nu-l intreaba pe altul asa ceva.
– Santeti militar, domnule Tutea?
– Soldat, simplu soldat in armata natiunii mele.
– N-am stiut… – rase Craciun. N-am stiut ca santem camarazi de arme.
– Mai mult, tovarasi de lupta, c-avem aceleasi haine…
Craciun se uita fara sa vrea la uniforma-i de colonel securist si apoi isi muta privirea repede pe zeghea lui Tutea.
– Numai ca nu prea seamana uniformele! – exclama el, mirat de ceea ce voia sa zica Tutea.
– Bineinteles ca nu! Cum sa ne semene, cand santem de o parte si de alta a baricadei?!
– Nu-nteleg, domnule Tutea, ce vreti sa spuneti… Noi santem pacifisti.
– Ha! Ha! – rase Tutea de se zgudui scaunul sub el. Unde s-a mai pomenit o prostie ca asta?! Auzi, colonel pacifist! Atunci, de ce ai mai imbracat haina militara?!
Craciun rase auzindu-l. Nu se asteptase la asa ceva: un detinut sa-i vorbeasca pe tonul asta si folosind termenii pe care-i folosise Tutea. Ideea cu colonelul pacifist incepuse sa-i placa. Auzi, dracie! Are dreptate mosul asta: militarul trebuie sa iubeasca razboiul, nu pacea!
– Deci, santem in razboi, domnule Tutea. Si v-ati permis sa va asezati pe scaun?!
– Intr-un razboi foarte mare si foarte lung, domnule, dar acum ati facut armistitiu si ducem tratative.
Dupa ce se aseza mai bine in scaun, continua ca si cum nu l-ar fi durut nici in cot de prezenta lui Craciun.
– Aveti atata onoare, in situatia in care dvs l-ati cerut, sa ma tratati la rangul cuvenit.
– Noi, armistitiu?! – se mira Craciun.
– Dar atunci la ce m-ati chemat?! Si parca vorbeati de pace sau pacifism… Cum ii ziceati?
Aflat in spatele lui Tutea, Lungu nu stia cum sa faca sa nu izbucneasca in ras.
Craciun, la randu-i, crezu o clipa ca are de-a face cu un om nu tocmai zdravan, apoi tresari, schimbandu-si brusc parerea.
– Scuzati – spuse el – , puteti sa stati cum vreti si-mi pare sincer rau ca nu v-am cunoscut pana acum, domnule Tutea!
– Rau ca nu v-ati cunoscut adversarii, domnule, si-i prea tarziu sa incercati acum! Trebuie sa capitulati in lupta poporului roman cu istoria; in marsul sau triumfal noi am castigat si noi impunem conditiile capitularii.
– Dumneavoastra?! – intreba de-a dreptul uluit Craciun. Si cam ce pretentii aveti dvs, domnule Tutea?
– Eu nu mai am pretentii; noi, toti cei de aici, cerem sa depuneti armele si sa-ncetati lupta. Vrem sa plecam cat mai repede acasa. Lupta-i fratricida colonele, si n-are sens.
– Si daca nu cedam?
– Veti muri de rusine, domnule…
–––––––––––––––––––
Cand Craciun ii spuse lui Petre Tutea de Gagarin, mosul exclama:
– Part! Mare lucru! Maimute cosmice si rusii, si americanii! Ce-i daca au sarit nitel mai sus? La capat tot n-o s-o scoata; ai sa vezi, colonele! Mai mare lucru a facut Columb cu trei corabii de talhari, cand a descoperit America, decat bezmeticul asta care s-a suit la cer intr-o cutie de conserve… C-altfel, ce-i o racheta?
– Da, dar n-a vazut ingeri acolo!
– Nici nu era de nasul lui sa vada asa ceva, domnule! Ingerii nu se arata oricui, si cu atat mai putin unui rus tembel.
– Vad ca ai la toate raspuns domnule Tutea – ii zise atunci Craciun, incercand sa-l ia altfel. Dar cu scrisul cum stai?
– S-au batucit degetele lui Ghinea de cat a scris.
– Si ce-ai scris? Ce i-ai dictat?
– Istoria Legiunii, domnule! Istoria poporului roman in cea mai frumoasa aventura a lui; cum am trait-o si eu, dealtfel.
Mare Om.