“Tudorițo nene” în Postul Crăciunului în fața Sfântului Altar, în Catedrala din Zalău

”E o poveste dedicată renașterii folclorului românesc pe coordonatele muzicii prezentului. Va fi o seară de care ne vom aminti, cu bucurie, multă vreme…” – așa a fost promovat, de către Doina Cociș, concertul Proiectului Dacika, care a avut loc în cadrul lansării  Anul Centenarului în Sălaj, ce s-a desfășurat miercuri, 22 noiembrie 2017, la Catedrala ”Sf. Vineri” din Zalău. Și, poate, mulți au fost reticenți, având în vedere multele evenimente descrise cu niște cuvinte pompoase, pentru că e un ”eveniment oficial”, dar care nu au fost nici pe departe pe măsura așteptărilor. Adică un eveniment de bifat, că dă bine prezența acolo, și cam atât.

Tribut Eroilor, în Sălaj, la Centenar, a fost un eveniment de înaltă ținută, și ar fi multe de spus, dar articolul de față e despre partea artistică a evenimentului în sine, și anume concertul Proiectului Dacika. Un proiect conceput de compozitorul şi orchestratorul Mihai Toma, alături de care au evoluat pianistul Ştefan Doniga, violonista Diana Jipa, soprana Ana Cebotari, percuționistul Niño Benavides, corul şi soliştii Catedralei ”Sf. Vineri” din Zalău.

Despre muzica în sine, pe scurt, se poate spune că e o colecție de teme muzicale folclorice şi patriotice reorchestrate pentru instrumente de suflat tradiționale, instrumente electronice, cor bisericesc şi orchestră simfonică. Însă, dincolo de cuvinte, de descrierea proiectului Dacika, e muzica, o muzică care nu are cum să nu te atingă, iar asta nu are nimic de a face cu patriotismul de fațadă, ci e, pur și simplu, muzică românească pe care o simți ca fiind și a ta.

Știi ce a reușit Proiectul Dacika? Să tranforme sentimentul ăsta care te leagă de ”acasă” într-o stare emoțională accentuată cu fiecare reverberație a muzicii, familiare ca și linie melodică, dar dusă într-o altă dimensiune, cea a emoțiilor create de sunetele specifice muzicii electronice de calitate ori a fluierului, a drâmbei sau a viorii.

Și chiar dacă ar fi fost cântată doar Balada lui Ciprian Porumbescu (superbă interpretarea Dianei Jipa, la fel, corul Catedralei a dat o notă aparte compoziției), și ar fi fost de ajuns pentru ca cei prezenți acolo să simtă fiorul acela care îți face pielea de găină, fiorul  acela pe care nu poți să-l stăpânești și care te umple de un sentiment cu adevărat înălțător. Pentru că muzica adevărată te înalță. Și asta au reușit să facă cei din Proiectul Dacika, să îi facă pe cei din public să simtă, iar asta să fie tot ceea ce contează.

Pe lângă Balada lui Ciprian Porumbescu au fost multe alte piese muzicale românești reinterpretate de o manieră care să te facă să redescoperi acele piese muzicale altfel decât până atunci. Mociriță cu tri foi, Cine iubește și lasă, Așa-i românul, Lie Ciocârlie (și, aici, trilurile vocale ale Anei Cebotari au dus muzica acolo unde se împletește emoția cu tehnica interpretării), Imn de luptă – Cântec despre Bucovina etc.

Și toate au sunat ”altfel”.

Un amestec de folclor cu crâmpeie de Vangelis, Jean Michel Jarre, Tangerine Dream ori Jan Garbarek. Un ritual muzical de excepție. Iar după interpretarea primei colinde de Crăciun, când Alice Ghile a fost ”mare”, lacrimile nedisimulate ale unora din public au fost mai mult decât ar putea să însemne ropote de aplauze. Pentru că să creezi emoție… asta înseamnă muzică. Să reușești să ajungi la sufletul celui care te ascultă. Iar Mihai Toma cu al său Proiect Dacika a reușit asta. Simplu, lăsând imaginația liberă, lăsând muzica să pună laolată sunete, emoții și simțire.”