Metroul și autobuzele din New York au renunțat la salutul „doamnelor și domnilor”, care precedau mesajele lor, în favoarea unor saluturi de gen neutru.
Potrivit reprezentanților instituțiilor de transport public, astfel mesajele vor fi transmise mult mai clar către pasageri.
O acțiune similară a avut loc în vara acestui an și în Londra, în urma unei campanii puternice a homosexualilor.
Cred ca e cazul sa ne detasam din ce in ce mai mult de „sistem”, prin „sistem” intelegand o sandrama asupra careia nu avem nici un fel de control, care ia decizii impotriva logicii si a bunului-simt.
E bine sa ne detasam, adica sa ne folosim din ce in ce mai putin de ceea ce ne ofera „sistemul”, chiar pana la delimitarea totala, pentru ca altfel ne obisnuim cu aberatiile, cu anormalul, si pana la urma vom fi „infectati” cu conceptiile „sistemului”.
Deci sa interactionam cat mai putin cu aceasta sandrama.