RĂSPUNS LA TEXTUL PĂRINTELUI EFTIMIE TRICAMINAS numit „Către Mitropolitul Serafim de Pireu și teologii din jurul său: Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol are caracter OBLIGATORIU” referitor la un text pus pe seama Mitropolitului Serafim de Pireu
Este cunoscut de toată lumea ortodoxă faptul că Mitropolitul Serafim al Pireului a anatematizat ecumenismul cu toate manifestările lui şi că nu îl pomeneşte pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei. Acest lucru este adus ca argument negativ în discursul logic al textului pr. Tricaminas, care spune că pe de altă parte IPS Serafim ar fi afirmat că nu poate fi oprită pomenirea decât a unui eretic condamnat sinodal. Această afirmaţie din scrisoare este mincinoasă şi constituie o contradicţie logică! Nu există niciun document sau înregistrare din care să rezulte că IPS Serafim ar fi făcut astfel de afirmaţie. Ar însemna că IPS Serafim ar fi nebun şi pregătit pentru spitalizare la grav schizofrenici cu o astfel de contrazicere. Dar să o luăm logic. Dacă ierarhul eretic e deja condamnat sinodal şi caterisit şi anatematizat, cum să-i mai întrerupi pomenirea? Pomenirea ierarhului se întrerupe până la condamnarea lui de către un Sinod, nu după.
Afirmaţiile puse pe seama IPS Serafim sunt de fapt preluate dintr-o broşurică publicată în 2014 ce aparţine pr. Pavlos Dimitrakopulos, care lucra pe vremea aceea (şi în prezent) la biroul antieretic al Mitropoliei Pireului. Afirmaţiile acelea sunt prin urmare concluzii ale acestui părinte Pavlos expuse într-o conferinţă organizată tot de acesta cu mult timp înainte de Sinodul din Creta, la care marii teologi Dimitrios Telenghidis, Gheorghe Metalinos şi Theodoros Zisis nu au vrut să participe, criticând aspru pe pr. Pavlos pentru concluziile sale eronate asupra Canonului 15. Deci adresarea e greşită, nu există nici o bibliografie care să indice că IPS Serafim a făcut acele afirmaţii şi că a susţinut că acest Canon 15 de la Sinodul I-II Constantinopol nu ar fi obligatoriu atunci când episcopul învaţa erezia în public. Greşeala IPS Serafim constă în faptul că nu a oprit publicarea acestei broşuri, căreia probabil nu i-a dat prea mare importanţă la vremea aceea.
Oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc de îngrădire de erezie. Scopul este de a se convoca Sinod care să condamne erezia şi pe eretici, nominal. Întotdeauna aşa a procedat Biserica, a tăiat prin ANATEMA pe eretici în mod nominal, iar cine rămâne în comuniune cu cei anatematizați, sunt şi ei la rândul lor anatematizați. Până în prezent lupta noastră este de a se convoca un astfel de Sinod care să cheme la pocăinţă pe ereticii ecumenişti şi apoi, dacă nu se vor pocăi, să fie tăiaţi prin ANATEMA. Până atunci nu putem vorbi în termenii pe care îi foloseşte pr. Tricaminas, adică nu poate fi vorba de a ne rupe de toţi, deoarece nu sunt condamnaţi nominal. Dacă se sar etapele, atunci există pericol real de schismă, şi se repeta istoria vechilor calendariști, care afirmau că cine rămâne în comuniune cu nou-calendariștii este anatematizat automat, pe baza celor trei anateme date panortodox (dar nenominal) către cei care vor schimba calendarul, urmând calendarului papistaş. În cazul de faţă, deşi există anatema dată împotriva ecumenismului, totuşi nu există (iarăşi) nicio anatemă dată nominal celor care îl propovăduiesc, ceea ce este o problemă gravă şi ne duce pe aceeaşi pistă greşită.
Canonul 15 nu spune să ne rupem de toţi, ci că oprirea pomenirii se limitează la cea a episcopului eparhiot care învaţă erezia, nu la întreaga Biserică ce rămâne în comuniune cu acesta. De aceea, IPS Serafim e în îngrădire faţă de Arhiepiscopul său, Ieronim. Pe Patriarhul Bartolomeu nu are cum să-l pomenească (şi, prin urmare, să-i întrerupă pomenirea), pentru că acesta nu are jurisdicţie în sudul Greciei, nu e pomenit decât de Arhiepiscopul Ieronim în această parte a Greciei.
Este adevărat faptul că IPS Serafim a conslujit cu Arhiepiscopul Ieronim ca membru al Sinodului permanent în ziua de Boboteaza în 2017, lucru pe care îl consider greşit şi pentru care l-am tras la răspundere şi i-am cerut explicaţii. IPS Serafim mi-a răspuns că nu se rupe deocamdată de Sinodul Bisericii Greciei pentru că dacă s-ar rupe ar însemna să se autoexcludă din Sinod, să nu mai aibă nicio putere de a stăvili ecumenismul în Grecia şi să se autoizoleze, ceea ce este cu totul contraproductiv în acest moment.
În această direcţie, este o realitate că Sinodul din Creta nu are caracter panortodox (prin neparticiparea Bulgariei, Georgiei, Rusiei şi Antiohiei) tocmai datorită luptei asidue a IPS Serafim.
Anatematizarea ereticilor ecumenişti se face de către un Sinod. Dacă nu ne-am raporta la un Sinod, am deveni ca protestanţii sau ca stiliştii, care sunt împărţiţi în zeci de denominaţiuni care nu au comuniune unele cu altele şi se anatematizează unele pe altele pentru că, de exemplu, la unele femeile poartă batic, iar la celelalte nu.
Cine nu pomeneşte să nu acuze pe cei care pomenesc şi cei care pomenesc să nu acuze pe cei care nu pomenesc. Aşa se îndeamnă şi în comunicatul Pr. Iulian de la Prodromu. Din păcate, aşa a început şi schisma stilistă – cei care nu pomeneau au început să-i judece ca eretici pe cei care pomeneau, fără să fi fost condamnaţi nici până astăzi de un sinod. E foarte interesant că niciun sinod stilist nu a condamnat până în ziua de astăzi pe Meletie Metaxakis (care a schimbat calendarul) şi nici pe cei care au rămas în comuniune cu el. Dar deşi nu i-au condamnat nominal, au început să le pună eticheta de eretici, ca şi cum ar exista o auto-condamnare, o auto-tăiere din Trupul Bisericii (fapt pentru prima dată întâlnit în Ortodoxie). Dacă era aşa ce folos au mai avut Anatemele nominale ale Sinoadelor Ecumenice?
Din păcate, unii nepomenitori se îndreaptă spre schismă prin faptul că se erijează în Sinoade Ecumenice anatematizând nominal pe cei care au semnat în Creta şi considerând că cei care sunt în comuniune cu aceia sunt ei la rândul lor eretici. Deşi convocarea unui Sinod ar părea imposibil de realizat în situaţia actuală, în care Biserica este aproape înghiţită de erezia ecumenistă, totuşi pronia lui Dumnezeu lucrează, chiar dacă va fi peste 10 ani sau chiar 100 de ani. Datoria noastră este să ne îngrădim şi să mărturisim, nu să condamnăm pe cei care sunt în comuniune cu cei care au semnat în Creta.
Spre exemplu, Gheron Evstratie, duhovnicul lui Gheron Savva Lavriotul, mi-a spus personal:
„Eu nu pot să îi consider eretici pe fraţii mei de la Marea Lavră, care m-au izgonit pentru că am întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu. Ei doar pomenesc pe un ierarh eretic – anume pe Bartolomeu- şi pentru aceasta vor răspunde ei personal.”
Iată discernământul duhovnicesc al unui nepomenitor! Această afirmaţie a lui Gheron Efstratie va fi valabilă însă numai până la condamnarea Patriarhului Bartolomeu de către un Sinod – prin pronia lui Dumnezeu. Astfel că părinţii Lavrioti care l-ar pomeni în continuare pe Patriarhul Bartolomeu (după anatematizarea sa de către Sinod), vor fi şi ei condamnaţi ca eretici. Atunci abia va fi valabil dictonul patristic „Cel ce se împărtăşeşte cu cel afurisit, afurisit este”.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să avem grijă să nu se repete istoria stiliştilor, ci să învăţăm din greşelile lor!
Părintele Matei Vulcănescu
Protoprezbiter al Mitropoliei Pireului
Foarte echilibrat acest de punct de vedere!
Intrutotul de acord!.
De ce nu incetati sa mai umflati artificial traficul pe site si nr de citiri ale foecarui articol? Este evident ca nu are cum un articol sa aiba aproape 1000 de vizualizari intr-o ora. Nu au site-uriele de stiri cunoscute atatea vizualizari la un articol cat apare la boi umflat din burta numai intr-o ora la un articol. Nu stiti cine e tatal minciunilor?
Vizualizarile includ si accesarile din partea motoarelor de cautare care indexeaza tot continutul ca sa fie redat la cautari. Plus, orice incarcare de pagina e o vizita. Si tu daca intri de 10 ori sa vezi ce-a mai comentat lumea, va fi echivalentul la 10 vizite. In plus, sa te uiti de fiecare data la nr de share pe facebook, care multiplicat in functie de lista de prieteni a celui care distribuie articolul va genera f usor un nr considerabil de vizite. De aceea va rugam sa distribuiti articolele noastre pe facebook. Multumim!
Multumesc pt raspuns.
AXIOS! AXIOS! AXIOS!
Mihaela
pai sunt citite de foarte multi (mai multi decat crezi tu) spre deosebire de articolele din media mainstream (.majoritatea corect politice) da oare tu cunosti termenii de bagare a nasului unde nu ti fierbe oala si de f..de grija nesolicitata?
Pt Kosk – chiar crezi ca la ora 8 dimineata intr-o ora citesc 1000 de oameni un singur articol de pe acest site despre care nu stie mai nimeni, eventual cativa crestini. Si un articol de pe un site ca hotnews de ex abia are 1000 de vizualizari in cateva zile, si e mult mai vizibil. In plus, articolele apar mai tarziu decat la ora indicata (figureaza un articol de ex ca e postat la ora 8, dar la ora aceea nici nu era pe site, si apare direct cu un nr impresionant de vizualizari) Pactica asta spune ceva despre sinceritatea administratorilor site-ului.
Citind acest drept la replica, l-am contactat telefonic pe pr Sava si mi-a cerut sa va scriu urmatoarele:
-Nu este adevarat ca Mitropolitul Serafim al Pireului nu îl pomeneşte pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei
-Gheron Evstratie nu ar fi spus niciodata asa ceva
Cu alte cuvinte, nu este nimic adevarat.
Depinde cine spune adevarul. De ce credeti ca p Sava este sincer 100%, incat sa trageti concluzia ca nu este nimic adevarat?
Pr Vulcănescu e un sarpe viclean.Daca nu e o problemă să pomenești episcopul eretic atunci nu are rost nepomenire si asteptam ca si el liniștiți în pat un sinod ecumenic care sa condamne peste o 100 de ani ereziile si eretici dacă va mai fi cineva împotriva ereziilor.
Slavă Domnului!
Daca aveti certitudinea ca pr Matei spune adevarul atunci e bine sa ne-o prezentati si noua.
Evident, este cuvantul unuia impotriva cuvantului celuilalt.
Nu am tras nici o concluzie, poate exprimarea nu a fost cea mai fericita, pr Sava a dorit sa spuna ca cele doua afirmatii ale pr Matei nu sunt adevarate.
„Oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc de îngrădire de erezie. Scopul este de a se convoca Sinod care să condamne erezia şi pe eretici, nominal” – această frază cred că este fundamental greșită și foarte promovată de cei care imită lupta contra eresului. Să ne spună pr. Matei la care Sfânt Părinte a văzut să spună că scopul îngrădirii de eretici este convocarea unui sinod și nu mântuirea sufletului, care e primejduită de comuniunea cu erezia – asta ne spun toți Părinții.
De asemenea accentul exagerat pe condamnarea nominală este un artificiu folosit des pentru a discredita anatemele din 1583 și 1983 asupra calendarului papist și ecumenismului. Bunăoară Sinodul Sf. Fotie (mai numit și VIII Ecumenic) a condamnat Filioque fără a condamna pe cineva nominal și cu toate acestea el este mereu adus ca argument împotriva papismului.
„IPS Serafim e în îngrădire faţă de Arhiepiscopul său, Ieronim” – curioasă afirmație. Există vreo dovadă că are loc o astfel de îngrădire? În afară de co-liturghisirile lor destul de recente în spațiul nostru nu a ajuns nici o informație legată de acest subiect. Sau în viziunea unora „îngrădirea” și „co-liturghisirea” sunt compatibile?
Și apropo de sinodului care sa anatemizeze, bun, dar din cine sa fie compus?! Căci apostazia a cuprins mai toată ierarhia cu câteva excepții, chiar și cei care nu au participat în Creta, de exemplu patriarhia de la Moscova &co dar care este super eretica
Sa se autoanatemizeze!?
Repet si aici intrebarea catre parintele Matei si cei de-un gand cu el in sensul ca un sinod Ortodox trebuie sa dea neaparat anatemei NOMINAL si pe incepatorii/propovaduitorii ereziei pe care o condamna:
Ce iconoclast a fost dat anatemei NOMINAL de sinodul VII Ecumenic ?
Erezia este o molima duhovniceasca care se ia usor mai ales de catre acei credinciosi care nu sunt sinceri in ceea ce fac, dar o pot contacta din nestiinta si cei care sunt sinceri in cautarea adevarului, acestia din urma putand scapa mai usor de aceasta boala daca mai au si un dram de smerenie.
Pentru ca este foarte contagioasa Sfintii Apostoli si urmasii acestora, Sfintii Parinti, sunt categorici poruncind celor dreptcredinciosi sa se osebeasca de cei contaminati de erezie: „ De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, stiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.”(Tit 3,10), de aceea cel cazut in erezie se osandeste , cateriseste, daca e episcop sau preot, singur prin caderea in erezie, nu cum spun unii azi ca osandirea vine abia in urma unui sinod, iar la Sfintii Parinti gasim multe indemnuri de acest fel.
Contrar acestei evidente putem vedea azi cum unii ignora aceste porunci si sfaturi ale Sfintilor, producand sminteala in randul credinciosilor simpli indemnandu-i, sfatuindu-i sa mearga la slujbele celor care sunt in tangenta, comuniune, cu purtatorii molimei ecumeniste, sau chiar sa participe la slujbele acestora din urma, a ecumenistilor. De aceea acesti sfatuitori sunt sunt vinovati de „sange” (Sfantul Vasile cel Mare), deoarece ii pot duce la pierzare pe cei pe care-i smintesc prin asemenea sfaturi, varsand sange nevinovat al unor suflete nevinovate, suflete ce li se vor cere din mainile lor (Sfantul Grigorie de Nazianz).
Are mare dreptate Parintele Elefterie Tarcuta: „Majoritatea preotilor si credinciosilor s-au contaminat si ei, pastrand unitatea (comuniunea) cu mai-marii Bisericii, cazand si ei in acelasi pacat impotriva Duhului Sfant, si spun acum: Dar ce rau a facut ecumenismul [implicit sinodul din Creta], ce a schimbat in Biserica? Pentru aceasta,ei nu mai pot vedea adevarul, cazand sub blestem a doua oara asa cum a spus Sfantul Apostol Pavel” (Scrisoarea Parintelui Elefterie Tarcuta catre patriarhie, din 08.08.2017, pg.4). Astazi putem vedea cum pomenitori declarati „antiecumenisti” nu mai fac deosebire intre starea de dinainte de sinodul din Creta cu cea de dupa acest sinod apostat. Acestia chiar daca, de forma, se declara impotriva ecumenismului promoveaza un ecumenism practic prin faptuirea comuniunii cu ereticii ecumenisti; o asemenea faptuire, comuniunea cu ereticii, pentru ecumenistii declarati este un scop pe care inca nu l-au atins in mod oficial, astfel acesti pomenitori au ajus in acest sens mai „tari” in ecumenism decat cei care sunt pe fata de partea ecumenismului. De aceea sunt intr-o grava eroare cei care, „nepomenitori” fiind, cauta sa „scoata” acest soi de pomenitori din categoria ereticilor.
Marturisesc inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor ca Gheron Evstratie, duhovnicul lui Gheron Savva Lavriotul, mi-a spus personal:
„Eu nu pot să îi consider eretici pe fraţii mei de la Marea Lavră, care m-au izgonit pentru că am întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu. Ei doar pomenesc pe un ierarh eretic – anume pe Bartolomeu- şi pentru aceasta vor răspunde ei personal.”
Patristic.
Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți. SFÂNTUL THEODOR STUDITUL. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR. SFÂNTUL AMFILOHIE DE ICONIUM. Vol. 1. Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheș, editura Σοφία (Sophia), București, 2006, 25. Patriarhului Nichifor, p. 26:
Dacă nu va avea loc un „Sinod care să condamne erezia și pe eretici, nominal”, atunci în mod sigur va avea loc Înfricoșătorul Sinod care va da anatemei pe toți păcătoșii, după cum ne binevestește Sfântul Apostol și Evanghelist Matei în capitolul 25, citat și în această frumoasă rugăciune:
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea noastră în ziua înfricoșătoare a Judecății de Apoi:
„Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” (Matei 7, 1)
„Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.” (Romani 14, 4)
„De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.” (I Corinteni 10, 12)
„Iar eu am zis întru îndestularea mea: „Nu mă voi clătina în veac!” Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.” (Psalmul 29, 6-7)
Parinte Matei, am inteles ca Gheron Evstratie nu-i considera eretici pe fratii lui care pomenesc pe Bartolomeu. Dar pun 2 intrebari:
1. Au acesti frati si altfel de partasie cu Bartolomeu sau eretici cunoscuti, in sensul impreuna-slujirii si impartasirii, sau nu?
2. Desi nu-i considera eretici pe fratii lui dela Marea Lavra, Gheron Evstratie are partasie cu acestia? In sensul ca, daca s-ar ivi ocazia, ar sluji impreuna cu ei?
Multumesc. Si va rog nu uitati si de intrebarea de mai sus cu Sinodul VII Ecumenic.
Pt. BALTAG LICA:
„Părintele izgonit din mănăstire folosește cuvinte dulcegi pentru a nu enerva și mai tare pe frații tari în cerbice spre a nu veni și mai aspru împotriva lui.”
Cred ca gresesti ! O spune din smerenie, nevrand sa judece pe nimeni. El a facut deja marturisire de credinta fata de Hristos. Si sunt sigur ca, in cazul convocarii unui Sinod antiecumenist, ar participa bucuros. Daca era fricos nu se situa impotriva valului ecumenist. Lupta poate fi dusa si prin rugaciune !
Restul opiniilor tale sunt corecte !
Doamne ajuta !
Pr.Matei spune ca Mitr.Serafim de Pireu nu il pomeneste pe Arhiep.Ieronim, insa cu cine a slujit si s-a impartasit in Duminica Ortodoxiei anul acesta? Si de ce nu spune ca a fost avansat (ca si Ep.Longhin) in Sinodul Permanent al Greciei format din 12 Ierarhi? In ultimii ani de Duminica Ortodoxiei slujea in Catedrala Sfintei Treimi din Pireu si de fiecare data rostea si Anatematismele impotriva tuturor ereziilor chiar si a ecumenismului pan-eretic, iar anul acesta a slujit si s-a impartasit impreuna cu cei 12 Ierarhi printre care si Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, care la randul lui s-a rugat cu papa si Bartolomeu in Insula Lesbos. Dar despre faptul ca Mitr.Serafim a fost in nov 2016 la Patr.Kiril al Rusiei si a slujit si s-a impartasit cu toti ereticii ecumenisti, printre care si Mitr.Nifon al Targovistei, de ce nu vorbeste nimic Pr.Matei? Nu cumva pt ca luandu-i apararea Mitr.Serafim, de fapt se apara pe sine? Iertati-ma va rog, dar trebuie sa spunem adevarul, altfel ne asemanam intru totul ecumenistilor de care ne-am ingradit.
Bine punctat Maximos
http://ortodoxos.ro/2017/10/17/mai-lupta-mitropolitului-serafim-de-pireu-contra-ecumenismului/
de vazut si de luat aminte !!!!!! trebuie avut grija pe ce cale mergem, pe cine urmam
Πάτερ Ματθαίε, λυπούμαστε πολύ, αλλά ψεύδεστε. Ήμουν παρών στην Ημερίδα που διοργάνωσε ο π. Παύλος Δημητρακόπουλος, ενώ εσείς δεν παραβρεθήκατε. Στην ημερίδα αυτή μίλησε, εκτός των άλλων και ο μητροπολίτης Πειραιώς κ. Σεραφείμ. Με την παρουσία του και όσα είπε ουσιαστικά επιβεβαίωσε και στήριξε τον π. Παύλο Δημητρακόπουλο. Επί πλέον, στην ομιλία του, υποστήριξε παράδοξα πράγματα και διέστρεψε τὰ κείμενα των Αγίων, όπως του Αγίου Θεοδώρου του Στουδίτου. Σε αυτές τις αντορθόδοξες θέσεις του απάντησε ο π. Ευθύμιος. Τα βίντεο υπάρχουν στο youtube στην διεύθυνση https://www.youtube.com/watch?v=QsmIbGWvbpM για να τα δεί κάθε καλοπροαίρετος αναγνώστης, και να καταλάβει τι άσχημο παιχνίδι παίζετε πάτερ. Ο κάθε χριστιανός, και μάλιστα ο ιερέας, δεν πρέπει να λέει ψέματα, ούτε να εμπλέκετε σε παιχνίδια δεσποτάδων εναντίον της Ορθόδοξης Πίστης.
Σημάτης Παναγιώτης, θεολόγος καθηγητής
Google translations:
Părinte Matei, ne pare rău, dar minți. Am fost prezent la conferința organizată de Pr. Pavlos Dimitrakopoulos, în timp ce nu ați participat. În timpul întâlnirii, a vorbit și mitropolitul de Pireu, domnul Serafim. Prin prezența sa și prin ceea ce a spus el, a susținut în esență și a sprijinit pe părintele Pavlos Dimitrakopoulos. Mai mult, în discursul său, a susținut lucruri paradoxale și a distorsionat textele sfinților, cum ar fi Sf. Teodor Studitul. La aceste poziții neortodoxe, a răspuns Părintele Eftimie. Videoclipurile se află pe youtube la https://www.youtube.com/watch?v=QsmIbGWvbpM pentru a vedea fiecare cititor bine definit și pentru a înțelege ce joc urât jucați. Fiecare creștin și, într-adevăr, preotul nu trebuie să mintă sau să se angajeze în jocuri de despoți împotriva credinței ortodoxe.
Sematis Panagiotis, profesor teolog
„pentru a vedea fiecare cititor bine definit”
Exactă, ca sens, traducerea. Doar o mică precizare: „pentru a vedea fiecare cititor bine intenţionat”
Am folosit traducerea Google mai întâi din greacă în engleză, și apoi din engleză în română. M-am gândit că se obține o traducere mai bună așa. Am mai ajustat foarte puțin textul. N- am știut cum să traduc: „pentru a vedea fiecare cititor bine definit”, și l-am lăsat așa.
Preotul Efthimios Tricaminas in răspunsul către Mitopolia de Pireu , sustine ingradirea de erezie si eretici prin nepomenirea, ruperea comuniunii cu ierarhul eretic, deoarece, asa cum spune: „ Pomenirea episcopului înseamnă comuniunea de credință cu acesta.[Iar] Pomenind un minciuno-episcop ne molipsim de erezie, devenind eretici” (Paragr.14). Parintele Efthimios mai spune ca Mitropolitul de Pireu sustine contrariul fara a aduce „ nici o dovadă biblică, patristică, sau canonică” in acest sens.
Mitropolia de Pireu in raspunsul dat de Parintelui Matei Vulcanescu nu face decat sa confirme spusele Parintelui Efthimios Tricaminas, pentru ca ofera un raspuns fara argumente din Sfintii Parintii.
Parintelui Efthimios Tricaminas isi fundamenteaza pozitia folosind argumente patristice imbatabile.
Daca luam numai exempul Sfantului Vasile cel Mare, la care Parintele Efthimios face referire, acesta a rupt comuniunea cu Eustatie de Sevasta, care era adeptul unei forme de pnevmatomahism moderat, inainte de vreo condamnare sinodala, nemairecunoscand validitatea „Tainelor” savarsite de acesta si a celor din gruparea pnevatomata a carei capetenie devenise dupa moartea lui Macedonie. Cei care sustin ca Sfantul Vasile a facut aceasta in urma unei condamnari sinodale a acestei forme de pnevmatomahism, ca sa nu mai vorbim de lipsa asa-zisei condamnari nominale, se gasesc in ignoranta, „argumentele” acestora se rezuma doar la clișee, ex. „scoaterea din context”, ei situandu-se de fapt de partea celor pe care Sfantul Vasile ii considera vinovati de sange ca unii ce aduc sminteala in randul credinciosilor.
Rectific:Preotul Efthimios Tricaminas in răspunsul către Mitopolia de Pireu , sustine ingradirea de erezie si eretici prin nepomenirea, ruperea comuniunii cu ierarhul eretic, deoarece, asa cum spune: „ Pomenirea episcopului înseamnă comuniunea de credință cu acesta.[Iar] Pomenind un minciuno-episcop ne molipsim de erezie, devenind eretici” (Paragr.14). Parintele Efthimios mai spune ca Mitropolitul de Pireu sustine contrariul fara a aduce „ nici o dovadă biblică, patristică, sau canonică” in acest sens.
Mitropolia de Pireu in raspunsul dat de Parintelui Matei Vulcanescu nu face decat sa confirme spusele Parintelui Efthimios Tricaminas, pentru ca ofera un raspuns fara argumente din Sfintii Parinti.
Parintele Efthimios Tricaminas isi fundamenteaza pozitia folosind argumente patristice imbatabile.
Daca luam numai exempul Sfantului Vasile cel Mare, la care Parintele Efthimios face referire, acesta a rupt comuniunea cu Eustatie de Sevasta, care era adeptul unei forme de pnevmatomahism moderat, inainte de vreo condamnare sinodala, nemairecunoscand validitatea „Tainelor” savarsite de acesta si a celor din gruparea pnevatomaha, a carei capetenie Eustatie devenise dupa moartea lui Macedonie. Cei care sustin ca Sfantul Vasile a facut aceasta in urma unei condamnari sinodale a acestei forme de pnevmatomahism, ca sa nu mai vorbim de lipsa asa-zisei condamnari nominale, se gasesc in ignoranta, „argumentele” acestora se rezuma doar la clișee, ex. „scoaterea din context”, ei situandu-se de fapt de partea celor pe care Sfantul Vasile ii considera vinovati de sange ca unii ce aduc sminteala in randul credinciosilor.
Mai nou unii, renuntand sa mai sustina povestea potrivit careia Sfantul Vasile ar fi respins ideea validitatii „Tainelor” ereticilor datorita condamnarii sinodale a acestora, vin cu o noua dezinformare potrivit careia Sfantul Vasile ar fi avut aceasta atitudine fata de ereticii necondamnati sinodal din cauza unei incalcari canonice din parte acestora, ca: “Sfantul Vasile in acea epistola sa referit la episcopul Fronton care a fost instalat cu sila in mod necanonic. In cazul acesta este justificata reactia celor care s-au lepadat de el. Deja era dat un canon in prinvinta instalarii necanonice”. O asemenea sustinere este insa contrazisa de Sfantul Nicodim Aghioritul care in talcuirea canonului 68 apostolic aduce ca argument impotriva falsitatii „Tainele” ereticilor tocmai acel fragment din scrisoarea Sfantului Vasile cel Mare in care acesta nu recunoaste „Tainele” ereticilor care n-au fost condamnati de vreun sinod ortodox : „ cei de eretici botezati, sau hirotonositi, nici macar crestini nu pot fi cu acest ereticesc botez, sau mai bine a zice spurcare, nici ierei si clerici, cu aceasta ereticeasca hirotonie. Pentru aceasta fara primejdie unii ca acestia se si boteaza de ierei dreptslavitori , si se hirotonisesc de dreptslavitorii arhierei; drept acea prin urmare si marele Vasile scriind catre nicopoliteni, zice : ‘Eu nu voi numara impreuna candva cu adevaratii preoti ai lui Hristos, pe acela ce s-a hirotonisit si a luat purtarea de grija a norodului din spurcatele maini ale ereticilor, spre spurcare dreptslavitoarei credinte‘ ”.(Pidalion, p.119, In Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe, Edit. Credința Strămoșească , 2007 , desi la autor este trecut numele Patriarhului Neofit al Constantinopolului, adevaratul autor este Sfantul Nicodim Aghioritul, Patriarhul Neofit doar a binecuvantat publicarea Pidalionului).
Foarte argumentat ati raspuns @Dorin si @Grigorie, insa incapatanarea si ”discernamantul” cu ”iconomie” a ”semi-arienilor” anti-ecumenisti a capatat radacini adanci. Dar nu este plina cartea Strajerii Ortodoxiei de astfel de pilde? Adica, in toata istoria Bisericii Sfintii Parinti s-au ingradit de eretici pana la condamnarea sinodala, nevoind sa mai aiba comuniune cu ei, iar unii mai indrazneti, chiar au afirmat ca ereticii necondamnati inca sunt lipsiti de har.
Sfântul Maxim afirmă că Duhul Sfânt este absent din acea biserică care nu mai mărturiseşte Credinţa Ortodoxă, ceea ce face zadarnică orice comuniune cu ea. Comuniunea cu o biserică presupune unitatea credinţei, mărturisirea unei credinţe neortodoxe de către această biserică exclude orice comuniune cu ea. (Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag.181, Ed. DOXOLOGIA, 2010)
Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El şi cu cei care Îl mărturisesc în mod ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturiseşte pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiţia, se plasează în afara Lui. Acela care nu primeşte pe Apostoli, pe Prooroci şi pe Învăţători, ci nesocoteşte expresiile şi glasurile lor, acela dispreţuieşte pe Hristos Însuşi.(Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag. 200, Ed. DOXOLOGIA, 2010)
La un moment istoric dat, când erezia s-a răspândit în toate bisericile, Biserica Sobornicească s-a redus la un mic număr de credincioşi, chiar putem spune, la unul singur… Fiecare parte, chiar şi cea mai mică a Bisericii, fie şi un singur credicios, poate fi numit Biserică Sobornicească. Celor care voiau să-l silească pe Sfântul Maxim să se împărtăşească cu monoteliţii, le răspunde: “chiar dacă întregul univers (Oikoumeni) s-ar împărtăşi cu voi, eu unul nu mă voi împărtăşi”. El opune catholicitatea sa unei ecumenicităţi eretice.(Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag. 209, Ed. DOXOLOGIA, 2010)
Dacă „porţile iadului nu vor putea birui Biserica” întemeiată de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” şi definitiv cu Biserica.(Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag. 211, Ed. DOXOLOGIA, 2010)
Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti (Catholiceşti). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credincioşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă.(Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag. 211, Ed. DOXOLOGIA, 2010)
Comuniunea care se realizează în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos presupune încă şi mai mult adevărata credinţă. Dacă nu se mărturiseşte Dreapta Credinţă, se răstoarnă şi se desfiinţează marea, luminoasa, prealuminata şi slăvita Taină a Ortodoxiei creştinilor. Invocarea Sfântului Duh în epicleza Sfintei Liturghii rămâne fără de răspuns şi, prin urmare, Darurile ce se pun înainte nu mai sunt sfinţite. Aşadar, nu se mai realizează o comuniune adevărată. (Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. O introducere, pag. 263, Ed. DOXOLOGIA, Iaşi 2013)
Pag. 76 – Fiind adus Moise și văzând că Luchie episcopul se pornise să-și pună mâinile peste el, a zis: «Să nu fie ca eu să fiu hirotonit prin mâna ta. Căci nu se pogoară Harul Sfântului Duh când îl chemi tu». Luchie însă a zis: «De ce rostești cu bănuială acestea?». Iar Moise i-a răspuns: «Nu vorbesc din bănuială, ci știu bine cele pe care le grăiesc. Fiindcă tu nu numai că lupți împotriva dogmelor apostolești și înveți cele contrarii, ci la cuvintele de hulă adaugi încă și fapte fără de lege.
Căci ce rău-credincios nu a pătruns prin tine în adunările bisericești? Care dintre bărbații vrednici de laudă n-a fost izgonit?» … Pe când Moise spunea acestea cu îndrăzneală, Luchie, auzindu-l , era gata spre ucidere, dar temându-se ca nu cumva să se ridice din nou răzmeriţa norodului, care de-abia se sfârşise, a poruncit ca Moise să fie încredinţat spre hirotonie altor episcopi, aşa cum ceruse.
Pag. 102 – Când Ipatie a cunscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cunveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, ca să nu mai fie pomenit la Proscomidie…Nestorie însuşi i-a cerut să-l mustre pe Ipatie, căci Nestorie era încă episcop în Constantinopol. Deci i-a zis Evlalie lui Ipatie: «De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a vedea ce se va petrece?». Iar Ipatie i-a răspuns: «De când am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el și nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop». Atunci Evlalie i-a spus cu mânie: «Mergi și îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te și pedepsesc.» Și i-a răspuns Ipatie: «Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gând să le sufăr pe toate, și cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut».
Pag. 287 – Păzitor riguros al Sfintelor Canoane și al Sfintelor Predanii (Sf. Theodor Studitul), s-a ferit până la moarte de împărtășirea cu ereticii și de pomenirea episcopilor eretici. Credea și propovăduia că până și simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o ‚,întinare” și știrbește ortodoxia celui care îl pomenește, în timp ce comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos’’; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar și cei ce sunt în comuniune cu ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și, potrivit, lui Atanasie cel Mare, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar și de cei de-al doilea. (Sf. Theodor Studitul
Citatele numerotate sunt din cartea ”Strajerii Ortodoxiei”
Pag. 353 – Antiunioniştii însă au respins unirea şi privindu-i ca pe nişte întinaţi pe cei ce o recunoscuseră, s-au despărţit de patriarhul Vekkos şi de partida lui. Îi învinuiau pe aceştia că au căzut din preoţie, iar Tainele pe care le săvârşesc sunt nevalide, potrivit canoanelor 1 şi 2 ale Sinodului al III-lea Ecumenic. De aceea, îi îndemnau pe credincioşi să nu meargă la bisericile unde slujeau patriarhul şi clericii unionişti. Vekkos a validat unirea în cadrul unui sinod, iar în iulie 1277 a lansat o „excomunicare patriarhală împotriva „schismaticilor antiunionişti”.(Sinodul unionist de la Lyon-1274)
Pag. 566 – Într-adevăr, ortodocșii au întrerupt comuniunea cu Sfântul Macedonie al Constantinopolului când acesta a consimțit la abandonarea Sinodului al IV-lea Ecumenic. Restabilirea comuniunii a avut loc numai după ce Patriarhul a mărturisit public recunoașterea Sinodului. […] Locuitorii Constantinopolului preferau să rămână neîmpărtășiți cu anii, decât să se împărtășească cu patriarhul eretic Timotei.
Pag. 172 – Drept aceea, nu ne vom face niciodată, cu niciun chip și nicio pricină, părtași vrăjmașilor Bisericii lui Dumnezeu (monofiziților) și anatemelor aduse asupra lor, atâta vreme cât prin harul lui Dumnezeu avem Credința Apostolească în care stăm și ne lăudăm întru nădejdea Slavei lui Dumnezeu
Pag. 277 – Preoții, conduși de nesăbuință, nu l-au căutat pe Domnul, ci au adunat un „sinod” spre bună-plăcerea lui Ahab. „Toți s-au abătut împreună netrebnici s-au făcut” (Ps.52,4), afară de prea puțini…Alții au naufragiat deplin în privința Credinței, iar alții, măcar că nu s-au scufundat de la cugetele eretice, dar din pricina părtășiei lor cu ereticii, au pierit și ei odată cu aceia. Dar și cei ce au cugetări ortodoxe sunt tulburați în ce privește adevărul, din pricina înverșunării prigoanei, întocmai cum talazurile îi amețesc pe cei nedeprinși a călători pe mare. (Sf. Theodor Studitul)
Pag 531 – Un caz asemănător este şi cel al Sfântului Grigorie de Nazianz (tatăl Sfântului Grigorie Teologul), care din simplitate , şi nu deoarece ar fi primit erezia ariană, a semnat în 361 un simbol de credinţă semi-arian. Atunci monahii au încetat comuniunea cu el, act la care desigur, Sfântul Grigorie (fiul) şi alţii împreună cu el nu au luat parte. Comuniunea monahilor a fost restabilită după ce Sfântul Grigorie l-a convins pe tatăl său să mărturisească public un Simbol Ortodox
Pag.421 – „Drept aceea să nu fie nimic comun 絜tre latini și cei ce voiesc să viețuiască cu buna-cinstire, să aibă 絈părtășire cu Hristos și să urmeze Sfinților, fără a cădea sub anatema lui Pavel și sub blestemele Sfintelor Sinoade și ale tuturor Părinților teologi”.
Din cartea Străjerii Ortodoxiei –Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei (Arhimandrit Vasilios Papadakis, Ed. Egumeniţa, 2015)
Pag. 32 – Este eretic şi se supune legilor rânduite împotriva ereticilor cel care se abate chiar şi cu puţin de la Credinţa Ortodoxă (Sf. Fotie cel Mare)
Pag. 91 – Poporul credincios, care luptase atât de mult împotriva rătăcirii ariene, vedea o nouă primejdie a coborârii Persoanei lui Iisus la treapta de creatură – de data aceasta pe o altă cale. Nestorie cugeta cele ale lui Arie, iar credincioşii „nu au voit să aibă părtăşie cu el, de vreme ce are astfel de cugete. Astfel, chiar şi acum, poporul din
Constantinopol nu merge la bisericile lui, afară de câţiva nemintoşi şi adulatori de-ai săi. Mai toate Mănăstirile şi Arhimandriţii nu au comuniune cu el, temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina credinţei lui.”
Pag.62 – S-a abătut peste noi o grea prigoană, frați preacinstiți, pesemne cea mai grea din câte au fost. Căci sunt prigoniți păstorii, ca să se risipească turma(Matei 26,31). Încă mai amarnic este că, deși cei prigoniți suferă pătimirile cu încredințarea lăuntrică a muceniciei, cu toate acestea poporul nu-i cinstește pe acești atleți ai credinței ca pe niște mucenici, căci și cei care îi prigonesc pe ei sunt socotiți a fi creștini. Una este astăzi vina care se pedepsește fără cruțare: păzirea cu scumpătate a predaniilor părintești. Din această singură pricină cei binecinstitori sunt surghiuniți din patrie și duși în locuri pustii.(Sf.Vasile cel Mare)
Pag.63 – Nu ne luptăm nici pentru bani, nici pentru slavă, nici pentru alte bunuri pieritoare. Ne ținem neclintiți în luptă doar pentru avuția noastră cea de obște, pentru comoara credinței sănătoase lăsate de Părinți. (…)Urechile celor simpli au fost amăgite și obișnuite cu înșelăciunea ereziei. Copiii cei mici din Biserică sunt deprinși cu învățături stricate – dar ce putem face? Botezurile sunt săvârșite de eretici, la fel și prohodirea celor adormiți, cercetarea suferinzilor, mângâierea celor întristați, sprijinirea celor în necazuri și ajutorările de tot felul, ca și săvârșirea Sfintelor Taine. Prin toate acestea se naște o legătură cu ei în popor și ajung să fie cu toții într-un cuget, încât, în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da o oarecare libertate, nu va mai fi nicio nădejde ca pe cei prinși în această înșelăciune îndelungată să-i mai putem întoarce din nou la cunoștința adevărului (Sf.Vasile cel Mare)
Pag. 288 – Împărtăşania bisericii eretice a iconoclaştilor, care „s-au rupt pe sine din trupul cel cu încincite vârfuri al Bisericii” şi „s-a tăiat” din trupul lui Hristos, „supunându-se anatemelor veşnice”, nu este numai lipsită de valabilitate şi vrednică de lepădat, ci, mai mult, de-a dreptul vătămătoare. După marele Mărturisitor Teodor, împărtăşania ereticilor din afara Bisericii nu este „Trupul lui Hristos”, ci „împărtăşire de vrăjmaşul”, „pâine veninoasă” şi „otravă nu de trup vătămătoare, ci care înnegreşte şi întunecă sufletul.” „Precum se osebeşte lumina de întuneric, aşa şi împărtăşania ortodocşilor de cea a ereticilor; una luminează, cealaltă întunecă, una uneşte cu Hristos, cealaltă cu diavolul, una dă viaţă sufletului, cealaltă ucide”. Cel ce se împărtăşeşte cu acestea (împărtăşania ereticilor) este, ca şi Iuda, străin de moştenirea lui Hristos, şi părtaş celor cate L-au răstignit pe Domnul. (Sf. Theodor Studitul)
Am gasit ceva interesant la Sfantul Vasile cel Mare si as dori sa stiu parerea Pr.Matei Vulcanescu despre aceste scrieri :
Aveţi grijă să nu fiţi înşelaţi de minciunile lor, în timp ce spun că-şi fac mărturisire de dreaptă credinţă. Astfel de oameni Îl negustorescpe Hristos, ei nu mai sunt creştini, căci preferă numai ceea ce le este folositor în această viaţă în locul vieţii trăite după adevăr : când cred că au dobândit această putere deşartă, atunci se alătură duşmanilor lui Hristos; când văd popoarele tulburându-se, atunci se prefac din nou că s-au întors ladreapta credinţă [3].
Nu recunosc pe un astfel de episcop al lor şi n-aşputea număra în rândul preoţilor lui Hristos pe cel care a fost pus peprima treaptă de nişte mâini necurate, spre surparea credinţei. Aşa judeceu lucrurile. Dacă aveţi vreo părtăşie cu mine, cugetaţi ca mine; dar dacă nu primiţi sfat decât de la voi înşivă, atunci fiecare e stăpân pe propriullui cuget, iar eu sunt străin de acest sânge[4].
Dacă vă scriu aceste lucruri n-o fac pentru că nu mai cred în voi, ci făcându-vă cunoscută părerea mea vreau să spulber nehotărârea multora, ca nu cumva să fie atraşi la comuniunea cu ei, iar după ce au primit de la ei punerea mâinilor să nu ne silească – odată ce pacea va fi revenit după aceste triste evenimente – să-i mai numărăm în ceata sfinţilor slujitori. Salutăm prin mijlocirea voastră pe toţi clericii, atât pe cei care locuiesc în oraş, cât şi pe cei aflaţi în parohii la ţară, şi împreună cu ei, tot poporul care se teme de Domnul.1. Auzind că din pricina că li s-a răpit Biserica, cu ocazia instalării episcopului arian Fronton, preoții din Nicopole s-au îndreptat spre noul episcop, Sfântul Vasile cere preoţimii să-şi regăsească vechea ortodoxie. Le cere totodată să stea alături și să ajute pe fraţii lor din Coloneea, al căror episcop Eufroniu i-a părăsit trecând la Nicopole. Propriu-zis, la protestul enoriaşilor, Sf. Vasile a fost nevoit să lase pe Eufroniu să gireze amândouă eparhiile (ep. 227, 228).
2. Fronton.
3. Așa pare că s-a întâmplat și în Nicopole: o parte din preoţii hirotoniți de Fronton (şi probabil că şi el) s-a întors la ortodoxie pentru că au văzut că poporul rămăsese ataşat ortodoxiei.4. Matei 27, 24.|
Sfântul Vasile cel Mare – Scrieri, colecția PSB, Despre Sfântul Duh,Epistole. Editura IBMBOR, București 1988, pag.497-499
Așa cum știm, în anul 375 episcopul Eustațiu de Sevasta, devenit între timp
căpetenie a eresului pnevmatomah, îl înscăunează pe un oarecare apostat,numit Fronton, ca episcop al Nicopolei. Unii din preoții „hirotoniți” deFronton s-au întors, se pare că împreună cu acesta, la ortodoxie după ce auvăzut că majoritatea credincioșilor din Nicopole au rămas statornici îndreapta-credință. În aceste condiții unii ortodocși erau nedumeriți în legăturăcu autenticitatea arhieriei lui Fronton și a hirotoniilor săvârșite de el.Sfântul Vasile cel Mare le răspunde acestor nehotărâți, (așa cum am vazut inepistola de mai sus) nerecunoscând ca fiind valida episcopia acestuiFronton și nici hirotoniile săvârșite de el: „Nu recunosc pe un astfel deepiscop al lor şi n-aş putea număra în rândul preoţilor lui Hristos pe cel carea fost pus pe prima treaptă de nişte mâini necurate, spre surpareacredinţei. Aşa judec eu lucrurile. Dacă aveţi vreo părtăşie cu mine,cugetaţi ca mine; dar dacă nu primiţi sfat decât de la voi înşivă, atuncifiecare e stăpân pe propriul lui cuget, iar eu sunt străin de acest sânge[4]. Dacă vă scriu aceste lucruri n-o fac pentru că nu mai cred în voi, cifăcându-vă cunoscută părerea mea vreau să spulber nehotărârea multora, canu cumva să fie atraşi la comuniunea cu ei, iar după ce au primit de la eipunerea mâinilor să nu ne silească – odată ce pacea va fi revenit după acestetriste evenimente – să-i mai numărăm în ceata sfinţilor slujitori.”
Acestea s-au întâmplat înaintea Sinodului II Ecumenic care a condamnat erezia pnevmatomahă. Cei din gruparea lui Eustație de Sevasta care în anul375 l-au hirotonit pe Fronton ca episcop al Nicopolei nu erau condamnați la acea dată de vreun sinod pentru erezie. Aceștia aveau să-și dea pe față doctrina rătăcită în anul următor, 376, într-un sinod ce l-au ținut în Cizic; aveau să fie condamnați abia în anul 378 în sinodul de la Sirmium, iar apoi de sinodul 2 Ecumenic. Pnevmatomahii erau cunoscuți în acea vreme ca fiind adepții unei noi forme de arianism. La început ei au fost susținătorii termenului omiousios (asemănător după ființă) , în loc de omoousios (deoființă), ei mai sunt numiți și semiarieni. Semiarienii, între care și Eustație de Sevasta, au fost condamnați de sinodul ortodox din Gangra. În urma sinodului din Lampsacus aceștia refuză să fie în comuniune cu partida ariana a lui Eudoxiu, fapt pentru care sunt alungați din scaunele episcopale de către Valens
.
Pentru a fi reabilitați, din rândurile aceastei fracțiuni sunt trimiși la Roma un grup din care a facut parte și Eustație de Sevasta. Aceștia nu reușesc să se întâlnească cu împăratul Valentinian, însă au mers la episcopul Romei pe care la început au încercat să-l convingă de „justețea” termenului omiousios, că ar avea același înțeles ca omoousios. Episcopul Liberiu nu a fost de acord cu ei considerându-i eretici. În această situație aceștia au acceptat să renunțe la termenul omiousios, prezentând apoi în scris o mărturisire de credință în care au fost de acord cu omoousios, cu învățătura de credință de la Niceea. În urma acestui act ei au fost primiți în comuniune de episcopul Romei, reabilitarea lor fiind recunoscută apoi și în Răsărit, reocupându-și fiecare scaunul episcopal din care a fost alungat. Unii din această grupare au acceptat sincer dogma ortodoxă, nu era însă și cazul lui Eustație de Sevasta și a celor apropiați lui în credință, care așteptau momentul prielnic în care să-și dea pe față adevărata lor doctrină.
În anul 372 la cererea Sfântului Vasile cel Mare, Eustațiu semneză o mărturisire de credință ortodoxă, de față fiind și Fronton care se afla sub jurisdicția episcopului Teodot de Nicopole. Eustație nu se dezice pe față nici de această mărturisire de credință ortodoxă, însă în anul următor (373) l-a acuzat în mod public pe Sfântul Vasile de apolinarism, răspândind peste tot această acuză nedreaptă, cerându-le episcopilor din regiune să rupă comuniunea cu Sfantul Vasile. Mai mult, acolo unde aveau ocazia, această grupare a lui Eustațiu înscăunau episcopi din cei care erau de partea lor, cum a fost și în cazul lui Fronton. În urma mutării la cele veșnice a episcopului Teodot de Nicopole, Eustațiu a încercat să ocupe acest scaun episcopal, însă pentru că nu a fost dorit de majoritatea credincioșilor din Nicopole, cei din gruparea acestuia au hirotonit ca episcop al Nicopolei pe Fronton. Abia în anul următor această grupare și-a expus public doctrina afirmând că Fiul este de o ființă asemănătoare cu Tatăl, iar pe Sfântul Duh punându-L în rândul celor create. Aceasta înseamnă ca la momentul cand l-au hirotonit pe Fronton ca episcop cei din gruparea lui Eustație nu aveau vreo condamnare pentru erezie dată de vreun sinod, ținând seama de faptul că au fost reabilitați de episcopul Romei.
La Sinodul 2 Ecumenic li s-a cerut acestora să-și păstreze credința mărturisită în scris la Roma în fața episcopului Liberiu, însă ei s-au lepădat de acea mărturisire scrisă, cu toate că înainte făcuseră mare caz de acel act prin care li s-a anulat excomunicarea. Prin urmare Sfântul Vasile a considerat învalida arhieria lui Fronton, dar și hirotoniile săvârșite de el, deoarece s-a convins de faptul că aceia care l-au hirotonit pe acesta ca episcop sunt eretici, aceasta fără a mai aștepta excomunicarea acestora de către un sinod.
Rog redacția să-mi returneze și să-mi difuzeze din nou toate comentariile la acest articol. Ele sunt întrebări esențiale, cel puțin din punctul meu de vedere.
Dacă Vulcănescu nu poate sau nu vrea să răspundă la ele e treaba lui.
Dar nu privați cititorii de alte replici prin cenzură, fiind corecți politici.
Nu mai stim ce s-a intamplat. Daca pt anumite motive le-am trecut la spam sau sters, atunci au fost eliminate automat de un script dupa o saptamana de la stergerea lor.
Comentariu republicat după ce a fost șters:
Părinte Matei Vulcănescu,
Vă rog să veniți cu o replică și la următoarele afirmații și întrebări:
1. ”Este cunoscut de toată lumea ortodoxă faptul că Mitropolitul Serafim al Pireului a anatematizat ecumenismul cu toate manifestările lui şi că nu îl pomeneşte pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei.” – gogonele. Vă referiți la nepomenirea pseudo-arhiepiscopului ca o pură formalitate, adică contrar ecleziologiei Bisericii lui Hristos, pe cînd rostul întreruperii pomenirii unui pseudoierarh e întreruperea comuniunii cu acesta și a celor de un cuget cu el, respectiv ca erezia acestui pseudoierarh să nu afecteze însăși șansa mîntuirii celui îngrădit. Întreruperea pomenirii (adică și a comuniunii) presupune, evident, și ne-conslujirea cu pseudoierarhul. Asta e o evidență. Pentru dvs, se pare că nu. Tot afirmați același lucru de ani de zile.
2. ”Pe Patriarhul Bartolomeu nu are cum să-l pomenească (şi, prin urmare, să-i întrerupă pomenirea), pentru că acesta nu are jurisdicţie în sudul Greciei, nu e pomenit decât de Arhiepiscopul Ieronim în această parte a Greciei.”, ”De aceea, IPS Serafim e în îngrădire faţă de Arhiepiscopul său, Ieronim.” – aceste 2 citate sunt completarea celui de la pct 1.
Faptul că spuneți că nu-l pomenește pe Bartolomeu, pentru că ”nu are cum” e irelevant. La noi preoții pot să nu-l pomenească pe patriarhul Kiril, dar îl pomenesc pe mitropolit, care la rîndu-i îl pomenește pe patriarh. Deci? Care e relevanța? Comuniunea există doar. Fiind atît de evident acest lucru, plus faptul că Serafim de Pireu conslujește după Creta cu Ieronim al Atenei ( nu doar cu ocazia Bobotezei 2017, https://www.flickr.com/photos/142275543@N05/32020834341/in/album-72157677360826110/ ), cu alți ereziarhi aprigi, ca Kiril al Moscovei în noiembrie 2016, dar și cu alte ocazii, este total mincinos a afirma că ”IPS Serafim e în îngrădire faţă de Arhiepiscopul său, Ieronim”. Dacă pentru dvs această nu e o minciună, atunci cred că ar fi corect să considerăm că raționamentul dvs, acela că ”nepomenirea ereticului la slujbă, însă conslujind cu acesta în anumite ocazii, este îngrădire de erezie, deci îngrădire de eretici”, este un eres. Nu știu dacă acest eres este unul personal sau poate chiar IPS Serafim de Pireu și toată mitropolia lui crede la fel ca dvs, totuși acest raționament viclean și antipatristic, deci antibisericesc și vrăjmaș față de Hristos, rămîne eres. Eres de care trebuie să vă lepădați prin pocăință publică, dacă doriți a muri ortodox.
3. ”Este adevărat faptul că IPS Serafim a conslujit cu Arhiepiscopul Ieronim ca membru al Sinodului permanent în ziua de Boboteaza în 2017, lucru pe care îl consider greşit şi pentru care l-am tras la răspundere şi i-am cerut explicaţii.”
Ce semnificație ați dat expresiei ”l-am tras la răspundere” pe IPS Serafim de Pireu, dvs fiind preotul lui? Ce măsuri ați aplicat prin tragerea la răspundere a lui? Atrag atenția acestei expresii, pentru că ceea ce a continuat după acest citat nu este o continuitate logică a unei trageri la răspundere. Mai degrabă este o exagerare și o neînțelegere personală a acestei expresii românești. Bănuiesc că ați vrut să vă exprimați altfel decît ceea ce implică tragerea la răspundere.
4. ”IPS Serafim mi-a răspuns că nu se rupe deocamdată de Sinodul Bisericii Greciei pentru că dacă s-ar rupe ar însemna să se autoexcludă din Sinod, să nu mai aibă nicio putere de a stăvili ecumenismul în Grecia şi să se autoizoleze, ceea ce este cu totul contraproductiv în acest moment.”
Ce înseamnă mai exact ruperea de sinod, așa cum o interpretați în relatarea dvs?
a) Oare întreruperea comuniunii cu ereticii ecumeniști necondamnați nominal, pînă la ”sinodiceasca cercetare” (precum e scris în canonul 15, sinodul I-II), ceea ce presupune și neconslujirea cu acești ereziarhi ecumeniști, este rupere de sinod?
b) cînd Sf. Grigorie Teologul a ajuns în Constantinopol, el scria că creștinii sunt fără de episcop. Evident, el se referea la creștinii drept-slăvitori, nu la cei ce erau în comuniune cu ereticii arieni, care pe atunci erau ”episcopi canonici” ai Constantinopolului și cuceriseră toate catedrele posibile din oraș. Oare a făcut schismă Sf. Grigorie că nu a recunoscut ”canonicitatea” și puterea jurisdicțională a ”episcopilor” locului, care erau cu toții arieni, deci eretici necondamnați nominal? Oare în 381 Sinodul al II-lea Ecumenic organizat de Sf. Grigorie Teologul și prezidat de el o vreme, întrunit de împăratul Teodosie cel Mare, a fost convocat cu participarea ”episcopilor” locului, care erau cu toții arieni? Oare în opinia acestor ”episcopi” arieni, Sf. Grigorie Teologul cînd a venit în oraș să predice, să învețe, nu făcea ”schismă”? Oare creștinii ortodocși de atunci, ce se îngrădiseră de comuniunea cu ”episcopii” arieni cu mult înaintea venirii Sf. Grigorie Teologul, deci nici nu participau la slujbele acestor eretici, nu au recunoscut de fapt canonicitatea și ulterior puterea jurisdicțională a Sf. Grigorie Teologul? Așa se întîmplă cam mereu în istoria Bisericii: ereticii îi numesc pe ortodocși ”schismatici” pentru că nu le primesc învățătura, nu sunt în comuniune cu ei și nu le recunosc autoritatea și puterea jurisdicțională, iar ortodocșii îi numesc ”eretici” pe eretici, nu ”schismatici” pentru că aceștia au strîmbat învățătura Bisericii. Deci, ce fel de putere jurisdicțională are un pseudoierarh, chiar necondamnat nominal? Dacă totuși apare un ierarh ortodox care condamnă erezia și anatemizează nominal pe eretici, ce autoritate are el singur față de ”episcopii” eretici, mai ales dacă acest episcop nu este protejat de o autoritate lumească dreptslăvitoare, cum ar fi un domnitor sau un împărat ortodox? Iar de ar fi chiar 2 episcopi care ar face același lucru, deci sunt deja un sinod, ”episcopii cu cuget ortodox” care nu se rup de comuniunea cu ereticii, eventual conslujind cu ereticii, nu i-ar numi schismatici pe aceștia 2? Cine sunt schismaticii atunci în mod real?
5. ”ca şi cum ar exista o auto-condamnare, o auto-tăiere din Trupul Bisericii (fapt pentru prima dată întâlnit în Ortodoxie)”
Ce ar însemna atunci ”singur de sine osândit”, învățătura Bisericii cuprinsă în Epistola către Tit a Sf. Apostol Pavel: ”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,/ Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.” Tit 3, 10-11 ? Fiind evident legată și de ”Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema! ” Galateni 1,9.
6. ”Dacă era aşa ce folos au mai avut Anatemele nominale ale Sinoadelor Ecumenice?” – anatemele nominale au fost doar o confirmare a faptului că ereziarhii erau demult sub anatema ereziilor pe care le propovăduiau. Anatema nominală confirma oficial lipsa lor de îndreptare, lipsa lor de pocăință, lipsa de lepădare de eres, nu faptul că nu funcționează anatema asupra lor dacă nu s-a pronunțat anatema nominal la nivel sinodal.
7. ”deşi există anatema dată împotriva ecumenismului, totuşi nu există (iarăşi) nicio anatemă dată nominal celor care îl propovăduiesc, ceea ce este o problemă gravă şi ne duce pe aceeaşi pistă greşită.”
Dacă anatema nu este pronunțată nominal, credeți că ea nu funcționează nominal? Oare este o condiție obligatorie o anatemă pronunțată contra unei erezii să fie mereu repetată nominal pentru orice eretic ce mai apare pe parcursul istoriei și o propovăduiește, iar pentru asta trebuie mereu de întrunit un nou sinod? Vă rog să lămuriți mai detailat acest aspect.
8. ”Oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc de îngrădire de erezie. Scopul este de a se convoca Sinod care să condamne erezia şi pe eretici, nominal. Întotdeauna aşa a procedat Biserica, a tăiat prin ANATEMA pe eretici în mod nominal”
Dacă oprirea pomenirii este un mijloc de îngrădire de erezie, există și alte mijloace sau acesta este, de fapt, unicul mijloc de îngrădire de erezie și de eretici?
Îngrădirea de erezie, deci de eretici, nu are drept scop convocarea unui sinod, cum greșit interpretați, ci are drept scop să ofere șansa de mîntuire, ăsta e scopul în sine, căci comuniunea cu ereticii taie efectiv orice șansă de mîntuire, precum nici întrunirea unui sinod ortodox care să anatematizeze nominal pe eretici nu este condiție obligatorie pentru posibilitatea de mîntuire.
Ba mai mult, nici canonul 15 de la sinodul I-II nu pune drept condiție obligatorie condamnarea nominală a pseudoierarhului.
Îngrădirea de erezie și de eretici este, în primul rînd, învățătură a Bisericii din Sfînta Predanie, nu din canoane, cu atît mai mult nu din canonul 15 de la I-II sau din canonul 33 Apostolic, dar pe care canoanele o întăresc, învățătură cuprinsă succint în ”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” Tit 3, 10. Ăsta e fundamentul. Oare nu e obligatoriu? Respectiv, îngrădirea de erezie înseamnă efectiv lipsa de conslujire cu ereticii, fie chiar în lipsa de condamnare nominală a ereticului.
Oare ce fel de sinod poți convoca în urma conslujirii cu ereticii? Oare mai poate fi numit acela sinod ortodox odată ce ereticii participanți singuri pe sine nu se vor vrea să se condamne?
Cît despre canonul 15 de la Sinodul I-II, precum scrie chiar în partea a 2-a a sa: ”cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop [chiar] înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.”, nu este decît urmarea logică a canoanelor 13, 14 și 15 partea 1-a de la același sinod, în care primele relatează ce este schismă, iar partea a 2-a de la canonul 15 relatează ce nu este schismă. Atît. Adică nici canonul 15, cu toate criteriile sale, nu impune drept scop convocarea unui sinod pentru osîndirea nominală a ereticului odată ce eresul propovăduit de acesta a fost deja osîndit de sfinte sinoade sau de Sfinții Părinți (cum e în cazul panereziei ecumenismului).
9. ”Până în prezent lupta noastră este de a se convoca un astfel de Sinod care să cheme la pocăinţă pe ereticii ecumenişti şi apoi, dacă nu se vor pocăi, să fie tăiaţi prin ANATEMA.”, ”adică nu poate fi vorba de a ne rupe de toţi, deoarece nu sunt condamnaţi nominal.”, ”Dacă se sar etapele, atunci există pericol real de schismă”. – acestea fiind în logica citatului dvs de la pct 8.
a) În primul rînd, ereticii ecumeniști sunt chemați demult la pocăință prin miile și sutele de mii de indignări, scrisori, adresări făcute de creștini ca reacție la faptele ecumeniștilor, deci un sinod repetă doar o procedură pur formală prin această ”chemare la pocăință” a ereticilor, căci în condițiile perpetuării și răspîndirii acestui eres timp de un secol, era suficient timp și multe chemări de pocăință a lor.
Un sinod doar confirmă, iarăși formal, statutul de eretic, nicidecum nu i-l oferă, adică nu este o noutate nici pentru Biserică, nici pentru condamnat acest statut de eretic chiar fără a se întruni acest sinod.
b) Ce înțelegeți prin ” a sări etapele”? Adică ce etape există? Comuniune cu ereticii, îngrădire de eretici și sinod? Sau care alte etape? Fiți mai explicit vă rog.
c) Pe ce baze patristice, scripturistice ÎPS Serafim de Pireu pune drept scop pentru îngrădirea de comuniunea cu ereticii convocarea unui sinod ortodox care să condamne nominal ereticii? De unde e învățătura asta? Arătați-ne-o.
d) De unde învățătura că a rupe comuniunea cu ereticii și cu cei în comuniune cu ei, înainte de a fi condamnați nominal ereticii, este ”pericol real de schismă”? De unde e aceasta? Iarăși, arătați-ne bazele, referințele patristice sau scripturistice.
e) Dacă vedeți obligatoriu pentru aplicarea nominală a anatemei contra ecumenismului convocarea unui sinod ortodox, ce-l împiedică pe ÎPS Serafim de Pireu să se îngrădească la propriu (adică la modul serios, nu așa cum interpretați dvs) de comuniunea cu ecumeniștii și să-i dea anatema nominal, eventual să mai găsească măcar un episcop îngrădit deplin pentru a se numi sinod?
10. ”Sinodul din Creta nu are caracter panortodox (prin neparticiparea Bulgariei, Georgiei, Rusiei şi Antiohiei) tocmai datorită luptei asidue a IPS Serafim.”
Mi se pare total irelevant. Cu sau fără Creta, Rusia și Antiohia implementa și implementează la greu ecumenismul, Bulgaria ceva mai slab, dar aceeași politică ecumenistă, iar Georgia o implementa tacit, mai mult printr-un consens cu ecumeniștii din Bisericile locale și separat cu Vaticanul prin influența statului ”democratic” (de factură masonică) georgian.
Și Patriarhia Rusă a declarat că ”sinodul” din Creta nu a fost panortodox. Și ce-i cu asta? L-a numit pseudosinod cumva? A condamnat hotărîrile lui? Dar chiar de-ar face-o, ar înceta implementarea ecumenismului în jurisdicția sa și ar condamna ecumenismul și pe ecumeniști?
Nici neparticiparea acestor 4 biserici locale nu e avantaj în favoarea ortodocșilor, nici participarea lor nu ar fi fost un dezavantaj în contra ortodocșilor.
Vă rog, pe măsura înțelegerii dvs, și dacă se poate, cu deplinul acord a ÎPS Serafim de Pireu și ca reprezentant al Mitropoliei Pireului să oferiți un răspuns amplu și desfășurat la aceste întrebări.
Mulțumesc anticipat!
Dorin
Bai, tu pricepi ce ti-a explicat colegul? Ce-o tot aburesti cu comentariul sters?
Bine, eu am înțeles că au fost șterse toate comentariile mele automat din cauză că am fost pus în spam. E o problemă că am repostat comentariul?