Pentru că în momentul de faţă ne confruntăm cu o polemică pe baza expresiilor “părtăşie la erezie” sau “părtaş cu ereticii” încercăm prin acest mic articol să aducem un plus de lumină asupra acestor două sintagme. Expresia părtăşie (cu ereticii sau la erezie) o găsim şi la Sfinţii Părinţi și în continuare vom aminti câteva texte de la sfinţii Marcu Evghenicul şi Teodor Studitul în care folosesc termenul de părtăşie.
“Refuzul părtăşiei cu ereticii la toate nivelele cere luptă, în schimb cedarea şi pogorământul întinează pe ortodox”.
“Şi poate vor porni şi o prigoană împotriva celor ce se tem de Domnul de vreme ce [aceştia] în niciun fel nu primesc părtăşia cu ei… Trebuie ca cei ce-L iubesc pe Dumnezeu să se pună cu adevărat în linie de bătaie prin însăşi faptele [lor] şi să fie pregătiţi să pătimească toată primejdia pentru dreapta credinţă şi nu să se păteze prin părtăşia cu necredincioşii.”
“Dar trebuie a ne păzi şi de părtăşia cu «ortodocşii» care au părtăşie cu ereticii. Despre un astfel de arhiereu Sfântul Marcu îi scrie unui ieromonah: «să îndemni pe preoţii lui Dumnezeu să fugă în toate chipurile de părtăşia cu el şi nici să liturghiseasca împreună cu el, nici să-l pomenească nicidecum, nici arhiereu să-l socotească pe acesta, ci lup şi simbriaş, nici să liturghisească nicidecum în bisericile latineşti ca să nu vină şi asupra voastră mânia lui Dumnezeu care a venit asupra Constantinopolului din pricina nelegiuirilor întâmplate acolo». Şi tot acolo spune: «Aşadar, fugiţi şi voi, fraţilor, de părtăşia cu cei lipsiţi de părtăşie şi de pomenirea celor nepomeniţi»”.
(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 128-129) “
….Aşadar, fugiţi şi voi, fraţilor, de părtăşia cu cei lipsiţi de părtăşie bisericească şi de pomenirea celor nepomeniţi. Iată, eu Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă că arhiereu ortodox vinovat este că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit.”
(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 223) “
…dar mai presus de orice lucru să fugi de părtăşia cu erezia luptătoare împotriva lui Hristos, căci împărtăşirea de ea înnegreşte şi pierde sufletul.”
(Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, vol. 1, Ed. Sophia,pag.79) “
…ai ales mai bine să pătimeşti pentru Hristos decât să te împărtăşeşti cu împărtăşania eretică ce desparte de Hristos. Căci cel ce se împărtăşeşte cu ea este străin de moştenirea lui Hristos, precum Iuda, şi părtaş cu cei ce L-au luat pe Domnul ca să fie răstignit …”( pag. 89 ) “
…Iar eu te sfătuiesc, dacă a avut parte prin împărtăşanie de părtăşia cu cei necredincioşi, să se ţină departe de Sfintele Taine până la unu sau doi ani…”( pag 92).
“… iar Sfântul Atanasie porunceşte ca nu numai să nu avem nicio părtăşie cu ereticii, dar nici [măcar] cu cei ce au părtăşie cu cei necredincioşi. Şi cum nu e părtăşie (chinonia), dacă trebuie să şezi într-un asemea loc şi să fii hrănit de asemenea [oameni].”
(Dreapta Credinţă în scrierile sfinţilor Părinţi, Editura Sofia, 2006, vol I, Cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, pag, 137)
“…. Mărturisesc înaintea multor bărbaţi vrednici care sunt de faţă că nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el [patriarhul] sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici în timpul vieţii nici după moarte, după cum nu primesc nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care le-a primit şi el, şi cei dimpreună cu el …”
(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 231)
A renunţa la expresia “părtaş la erezie” sau “părtăşie cu ereticii” înseamnă a renunţa la duhul patristic în cadrul căruia Sfinţii Părinţi au folosit această terminologie. În convorbirea telefonică cu părintele Sava postată pe internet se vede clar cum se evită folosirea acestui termen prin sintagma “comuniune cu erezia” (“…oamenii majoritatea nu înţeleg că sunt în comuniune cu erezia”) Termenul de comuniune în acest context nu înseamnă decât părtăşie. Dacă Sfinţii Părinţi au folosit termenul părtăşie de ce să nu-l folosim şi noi, care încercăm să păşim pe calea lor. În această convorbire, părintele Sava spune că preoţii trebuie să meargă numai la consistoriu nu şi la recurs unde să dea mărturie, dacă părinţii vor să dea mărturie şi la recurs şi la consistoriul patriarhal, oare putem noi să-i judecăm? Eu personal nu m-am prezentat la consistoriu şi nici recurs n-am făcut. Asta înseamnă că eu am avut o poziţie mai bună decât cei care am fost la recurs? Suntem oare noi în măsură să punem o normă după care să se ghideze preoţii? Trebuie lăsat la latitudinea fiecăruia până unde vor să ajungă cu mărturisirea (consitoriu eparhial, consistoriu mitropolitan, consistoriu patriarhal).
În continuare vom încerca să vedem dacă cumva există o stare (nu cum se afirmă în discuţia telefonică cu părintele Sava în care se spune că anumiţi părinţi vorbesc de trei căi; nimeni n-a făcut această afirmaţie: că există 3 cai, una este starea iar altă calea; toţi ştiu că există două căi Raiul şi iadul sau calea dreptei credinţei şi calea ereziei) prin analiza unui text al Sfântului Teodor Studitul.
“Dar dacă [preotul] pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e ortodox, trebuie să ne îndepărtăm de dumnezeiasca împărtăşanie; dar când e vorba de masă de obşte – de vreme ce doar acolo [la Liturghie] din frică îl pomeneşte [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze şi să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu eretic, nici cu episcopul său”
(Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, vol. 1, Ed. Sofia, 2006).
Dacă Sfântul Teodor Studitul ar fi văzut în preotul care pomeneşte din frică pe ierarh un eretic, atunci cu siguranţă nu ar fi fost de acord ca acest preot să binecuvânteze masa de obşte şi să cânte cu cei ortodocşi (cântarea se referă clar la o rugăciune sau ierurgie). Ştim că preotul care pomeneşte de frică este conştient de erezia episcopului său, frica reprezintând singura cauză pentru care acesta pomeneşte, deci în sinea lui el este ortodox, dar pomenitor din frică. Prin această pomenire din frică, el îşi calcă într-o oarecare măsură conştiinţa, fiind un compromis pe care îl săvârşeşte, această părtăşie pe care el o are.
Unii poate vor spune: “Da, dar Sfântul Teodor accepta binecuvântarea preotului pomenitor care nu a avut o părtăşie conştientă cu ereticul, cu episcopul său”. În prima parte a textului Sfântul Teodor spune că preotul care pomeneşte din frică poate binecuvânta, iar în partea a doua spune numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu eretic nici cu episcopul său. Oare Sfântul Teodor se contrazice pe sine? Nu, în niciun caz, este clar că preotul care pomeneşte din frica este conştient de erezia episcopului său. Atunci care este sensul părţii a doua a textului “dacă nu a avut conştient părtăşie cu eretic sau episcopul său”? Prin această părtăşie conştientă Sfântul Teodor vrea să spună că dacă preotul şi-a însuşit credinţa sau o parte din credinţa eretică a ierarhului său, deci are părtăşie conştientă, nu poate binecuvânta masa.
Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe interzic cu desăvârşire rugăciunea în comun cu ereticii. Dacă preotul pomenitor din frică ar fi eretic atunci însuşi Sfântul Teodor Studitul, care vedem că este un canonist desăvârşit, nu ar fi acceptat ca un preot pomenitor din frică, deci ortodox dar părtaş din frică prin pomenire la erezia episcopului, să binecuvânteze masa de obşte – nu o simplă masă, ci o masă de comunitate fie ea monahala sau laică. Cel ce binecuvântează masa este mai mare decât ceilalţi care participă la masă, pentru că cel mic se binecuvântează de cel mai mare, deci acel preot care pomeneşte din frică se bucură de cinste înaintea mesenilor. Un eretic nu poate să se bucure de această cinste.
Iată că unii vor să “simplifice” lucrurile spunând că există numai Ortodoxie şi erezie și că nu există părtaş la erezie, deşi am adus în față atâtea texte în care avem acest termen de părtăşie folosit de Sfinţii Părinţi, constatăm că întocmai ca în textul de faţă există trei stări (nu căi):
- starea ortodoxicșilor, care sunt îngrădiți de orice erezie, nu au părtăşie (comuniune) cu ereticii sau erezia,
- starea ereticilor, adică a celor ce primesc învăţătura eretică,
- starea în care o parte din oameni (cler şi credincioşi) au cuget ortodox, dar nu reuşesc să se îngrădească de eretici, deci să întrerupă comuniunea (părtăşia cu aceştia).
Cu siguranţă că ultima categorie de oameni dacă nu se va îngrădi, nu va întrerupe părtăşia cu ereticii, va merge pe calea ereziei şi va moşteni osânda veşnică, iadul. Dacă aceasta a treia categorie sau o parte din aceasta va reuşi să se îngrădească de orice erezie va merge şi va moşteni viaţa veşnică. Nicăieri nu s-a vorbit de trei căi cum se spune în convorbirea telefonică amintită. Din această analiză se vede că sunt trei stări şi două căi.
Ne cerem iertare că am cutezat, noi, să cercăm unele taine greu de pătruns ale Ortodoxiei. Nicăieri la Sfinţii Părinţi n-am găsit explicarea acestor lucruri. Aceştia ne-au transmis doar mesajul pe care şi noi trebuie să-l respectăm: să fugim de comuniunea cu ereticii indiferent în ce constă această. Ar trebui, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi să nu ispitim mai mult lucrurile cu mintea noastră slabă. Prin această prezentare nu am căutat să rezolvăm această problemă teologică, am vrut să arătăm că lucrurile nu sunt aşa de uşor de înţeles, că pe această temă se poate discuta îndelung şi nu ştim dacă la un moment dat vom înţelege cu desăvârşire toate aspectele legate de problema în discuţie.
Trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem, să ne îngrădim de erezie şi să păstrăm comuniunea dintre noi chiar dacă există unele mici neînţelegeri. Sfântul Marcu Evghenicul spune:
“Acelea [scripturile canonice] ca unule predate de Dumnezeu, suntem datori unii faţă de alţii şi a le crede şi a le întări chiar dacă unele par că nu sunt în acord [cu altele], dar acestea [cele predate de Părinţi] suntem datori a nu le crede în chip absolut, nici a le primi fără cercetare. Căci este cu putinţă ca acelaşi dascăl să nu le grăiască pe toate după acrivie. Altminteri, pentru ce au mai avut Părinţii nevoie de Sinoade Ecumenice, dacă fiecare nu ar fi căzut nicidecum din adevăr?”
(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 130).
Am amintit acest text pentru a arăta că au existat unele neînţelegeri şi între Sfinţii Părinţi, dar totuşi ei au rămas în comuniune şi prin Sinoadele Ecumenice au realizat un singur Crez. Deci să lăsăm şi noi fiecare atitudinile exclusiviste, să ne acceptăm şi să ne sprijinim pe calea mântuirii, să lăsăm polemicile şi să ne zidim duhovniceşte unii pe alţii. Unui părinte i s-a imputat folosirea unor cuvinte sau expresii incorecte din punct de vedere teologic. Oare a fost întrebat acest părinte ce a vrut să spună prin aceste cuvinte, înainte de a fi criticat pentru folosirea acestora? Oare înainte de aceste critici s-a încercat să se vadă mesajul predicii în care au fost folosite aceste cuvinte? Dacă ne dorim să răstălmăcim cuvintele altora, vom găsi întotdeauna prilejul, chiar putem ajunge să răstălmăcim cuvintele unor sfinţi, dacă nu avem o vedere de ansamblu a ceea ce au vrut să exprime şi izolam unele cuvinte din afirmaţiile lor. Să avem dragoste unii faţă de alţii şi să ne corectăm între noi cu pace şi răbdare. În Sfânta Evanghelie se spune:
“De-ţi va greşi fratele, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, că din gură a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii. Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ca un păgân şi ca un vameş.”
Matei 18:16
Sunt unele probleme numai de competența sinoadelor şi noi n-avem decât datoria de a le accepta ca atare. Să ne rugăm cu toţii şi să mai lăsăm deoparte polemicile. Pace, sănătate şi mântuire!
Unele argumente logice în susţinerea existenţei “părtăşiei la erezie”
În continuare vom prezenta şi unele argumente logice care susţin existenţa unei stări intermediare (nu căi) între Ortodoxie şi erezie. Dacă cel ce pomeneşte pe ierarhul eretic fără a-i împărtăşi credinţă, deci îl pomeneşte din anumite frici este eretic după cuvintele unora, atunci am avea următoarea situaţie: Niciun părinte dintre cei îngrădiţi de erezie şi de ierarhii eretici, până la ora actuală, nu a intreupt pomenirea exact în momentul semnării documentelor eretice. Deci avem părinţi care au întrerupt pomenirea la două săptămâni după sinod, la o lună, la mai multe luni, un an şi chiar mai mult. Prin urmare toţi aceşti părinţi au fost eretici?! Atunci cine i-a primit pe ei la Ortodoxie? Dacă ei au fost eretici, trebuiau să se lepede de documentele eretice din Creta şi să fie primiţi la Ortodoxie prin mirungere. Să zicem că aceşti părinţi s-au lepădat de aceste erezii prin întreruperea pomenirii ierarhului. Întrebarea este cine le-a făcut mirungerea? Cine i-a primit la Ortodoxie? Niciun părinte n-a primit mirungere de nicăieri. Şi dacă părinţii aceştia au fost eretici, după canoanele Bisericii ar fi fost reprimiţi la Ortodoxie după lepădarea de erezie şi mărturisirea de credinţă ortodoxă scrisă, dar numai în rândul laicilor. Atunci cu ce putere aceşti părinţi slujesc, cine i-a primit pe ei, în pofida normelor canonice, în rândul clericilor?
Totuși fraţilor, dacă noi suntem la ora actuală întru slujire clericală, în Ortodoxie, este pentru că noi nu am fost într-o stare de erezie, ci în stare de părtăşie la erezie. Dacă noi preoţii îngrădiţi până la ora actuală am fost într-o stare de părtăşie la erezie nu putem spune că preoţii care încă nu s-au îngrădit şi dintre care unii se vor îngrădi sunt eretici, ci părtaşi la erezie.
Este clar că dacă moartea îi va prinde în stare de părtăşie la erezie vor avea parte cu ereticii, dar dacă se vor întoarce vor avea parte cu ortodocșii. Această stare de părtăşie la erezie în Biserica are loc până la întrunirea unui sinod ortodox care va anatemiza erezia şi ereticii. În momentul în care sinodul va da anatema, cei prinşi în starea de părtăşie cu erezia, îşi vor pierde această stare de părtăşie şi vor fi eretici, vor fi primiţi la Ortodoxie numai prin lepădarea de erezie şi mărturisirea de credinţă ortodoxă scrisă şi prin mirungere. Iar ierarhii şi toţi clericii pe care această anatemă îi va prinde în comuniune cu ierarhii eretici vor fi primiţi prin mirungere şi trecuți în rândul laicilor, conform canoanelor Bisericii. Dacă afirmaţiile celor care spun că şi cei care au părtăşie la erezie sunt eretici, atunci noi toţi clericii îngrădiţi de erezie, care înainte am avut părtăşie cu aceasta, trebuie să fim primiţi la Ortodoxie, dar trecuţi în rândul mirenilor şi atunci cei care fac aceste afirmaţii să găsească preoţi care să oficieze tainele şi ierurgiile necesare comunităţilor de ortodocşi, care s-au îngrădit de ierarhii eretici.
Din toate aceste aspecte rezultă clar că, clericii, şi nu numai, care au duh ortodox, dar pomenesc ierarhii semnatari ai documentelor eretice din anumite nedumeriri sau frici, până la o condamnare sinodală, se află într-o stare intermediară între Ortodoxie şi erezie, stare ce le permite revenirea întru totul la Ortodoxie prin îngrădirea de ierarhii eretici, fără mirungere şi fără a fi trecuţi în rândul laicilor.
Hotarele iconomiei (d.p.d.v. al mărimii şi al timpului pentru care este folosită) nu le putem fixa noi, ci această intră în compentența unui sinod şi, în altă ordine de idei, putem spune că hotarul ca timp al iconomiei în privinţa stării de părtăşie este de fapt întrunirea unui sinod, după care vom avea doar două stări: ortodocşi (îngrădiţi în toate de erezie) şi ereticii condamnaţi.
Nu există niciun canon care să dea dreptul clericului căzut în erezie să revină în Ortodoxie în treaptă clericală în care a fost, ci numai în rândul laicilor. Aşadar clericii care s-au îngrădit de erezie prin încetarea pomenirii ierarhului şi cei care se vor îngrădi până la un eventual sinod ortodox nu au fost şi nu sunt eretici, ei înşişi fiind ortodocşi în sinea lor. Una este când un ortodox cade în erezie, deci are o cugetare eretică, şi alta când un ortodox se trezeşte peste noapte cu nişte documente eretice semnate în numele lui, rămâne în sinea lui ortodox, dar nu reuşeşte să se dezică de semnatari.
În altă ordine de idei dacă pomenitorii, adică cei ce nu s-au îngrădit de ierarhii eretici sunt eretici, deci nu părtaşi la erezie, şi numai cei îngrădiţi sunt ortodocşi, atunci cum putem să mai afirmăm că există har în biserica unde sunt pomeniţi ierarhii, că mai sunt taine valide? Dacă toţi sunt eretici, pentru cine se mai pogoară Duhul Sfânt să sfinţească Tainele? Dumnezeu mai trimite harul Său să săvârşească Tainele ca să şi le administreze ereticii? Cu siguranţă că dacă în biserica unde sunt pomeniţi ierarhii nu mai există decât eretici, harul nu va mai lucra în acea biserică, însă din istoria Bisericii ştim că harul lucrează până la condamnarea oficială a ereziei.
Putem aminti de existenţa a trei stări şi în alte cazuri asemănătoare: în cazul unui război avem 3 stări: 1. învingătorul, 2. învinsul şi 3. starea celui care este în luptă care nu este nici învingător nici învins; după încheierea războiului rămân doar două stări.
Să ne referim la Sfânta Cuvioasa Maria Egipteanca sau la alţi sfinţi cu o viaţă asemănătoare. Prima parte a vieţii starea de păcat, a doua parte a vieţii (47 de ani în pustie) starea de luptă cu duhurile desfrânării şi cu amintirile desfrânate şi starea a treia când a ajuns la apatie, la nepătimire, la îndumnezeire, când luptele cu diavolii au încetat şi când ea a ajuns la măsura în care când se ruga se înălţa deasupra pământului. Am îndrăznit să fac astfel de comparaţii ştiind că şi Mântuitorul în viaţa Sa s-a folosit de pilde sau exemple din natură şi societate pentru a se face înţeles auditoriului.
În continuare vom prezenta două cazuri din care rezultă că există o stare intermediară între Ortodoxie şi erezie, între statutul de ortodox şi cel de eretic.
- Dacă un ortodox merge la adunarea penticostalilor (sau al oricărei alte erezii), dar nu primeşte “botezul” penticostal este reprimit în comunitatea ortodoxă doar prin pocăinţă (spovedanie, căinţă, canonul de la duhovnic şi hotărârea fermă de a nu mai greşi).
- Al doilea caz un ortodox merge la adunarea penticostalilor şi primind “botezul” penticostal se face mădular “viu” al acelei erezii. În acest caz acest ortodox s-a lepădat de Ortodoxie, a devenit eretic (cu acte în regulă) şi poate fi reprimit la Ortodoxie, decât prin lepădarea de erezia în care a intrat, prin mărturisirea dreptei credinţe, prin mirungere şi i se rânduieşte canonul potrivit acestei mari căderi.
În primul caz avem un ortodox care se clatină în credinţa lui, cochetează cu ideile străine (eretice) deci are o oarecare părtăşie la erezia respectivă. Acest “ortodox” cade sub afurisire. În cadrul canoanelor Bisericii termenul de afurisire este folosit cu dublu sens: afurisirea ca îndepărtarea de la pricestuire, de la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi afurisirea ca excomunicare, adică excluderea din Biserică. Acestui “ortodox” i se va rândui primul fel de afurisire, adică îndepărtarea de Sfintele Taine, dar dacă el persistă în această cădere va primi al doilea fel de afurisire cu sensul de excomunicare.
În cazul al doilea ortodoxul a trecut (a aderat) la erezie, drept urmare a trecut sub pedeapsa anatemei. Observăm că există o distincție clară între cele două cazuri, în primul caz avem o stare de părtăşie cu erezia, iar în cel de al doilea o stare a ereticului, a celui ce a apostat de la Ortodoxie şi s-a dus la adunarea ereticească, a ales altă cale.
În concluzie, în privinţa credinţei avem trei stări:
- Starea ortodoxului curat de orice întinare cu ereticii şi erezia
- Starea părtaşului la erezie, a acelui ce se clătina în credinţa dar nu a făcut pasul trecerii la erezie
- Starea ereticului, a celui ce este membru al adunării ereticeşti.
ieromonah Grigorie Sanda, schitul Lacul Frumos
Precizare: Articolul de față nu este definitiv, fiind propus discuției celorlați părinți nepomenitori.
Actualizare: Părintele Grigorie Sanda a adus noi lămuriri privind înțelegerea corectă a termenului părtășiei la erezie în predica la Duminica fiului risipitor.
dupa ce in urma cu mai multi ani a fost descoperit ca fiind agent al serviciilor maghiare, sociologul e scos de la naftalina zicand ca Biserica e sub 50% incredere iar mult iubita justitie de ma noi cu 60%. Deci stem un stat mai degraba ateu… . Cu toate ca se profita de cazul pomohaci si altele…, sondajul e dea dreptul neverosimil, securistic
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/increderea-romanilor-in-biserica-pentru-prima-data-sub-50-808920
.
Dap… ne dăm și noi cu părerea…, doar sântem „sociologi”„ (faină meserie!) Sub 50 la sută și cu peste 60 la sută bate suta sau nu?!… Dar la slugile mamonei mai lăsăm ceva?…Că doar „încrederea” este la cote maxime…Maxim… maxim… maxim din cât la sută?… Că nu iese deloc suta… „Iar a furat Biserica”. Și la procente fură, domnule!…. Mama ei de matematică!…
„Spain: In fiecare luna o manastire catolica se inchide:
88 cloistered monasteries have been closed down in Spain between 2007 and 2016 and the rate accelerates, reports Spanish daily ABC (October 7). In 2016 every month a contemplative monastery died. ABC points out that these numbers do not take into account the closing of apostolic religious communities.”
„Copycat: Another Cathedral Is Turned Into a Pub
The cathedral of Paderborn Diocese in Germany will be turned into a pub on October 14 in order to stage a populistic banquet for hand-picked „needy people”.
This is a copycat event of Pope Francis’ October 1 meal in the Basilica San Petronio in Bologna, Italy.”
La care se mai adauga 2 stari:
4. Starea părtaşului la erezie, a acelui ce se clătina în credinţa dar nu a făcut pasul trecerii la erezie, si in calitate de ortodox botezat se va inchina antihristului
5. Starea părtaşului la erezie, a acelui ce se clătina în credinţa dar nu a făcut pasul trecerii la erezie, ci doar si-a bagat un cip in cap (sau mana), ca sa poata cumpara sau vinde.
Cica intre rece si fierbinite mai este o stare intermediara: caldicel:
„Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. ”
Tocmai ce incepuse sa imi placa starea asta intermediara, si na pocinog…
Ar mai fi o varianta referitor la starea asta intermediara intre Ortodoxie si erezie; cred ca intre Ortodoxie si erezie, numai Nirvana ar mai putea fi. Deci, e ok.
mircea.v
Tema e supusa dezbaterii.
Dupa parerea ta, cum e daca:
Maine un preot nu mai pomeneste Ierarhul.
Sa dea Bunul Dumnezeu ca sa se trezeasca la realitate si sa-i intareasca Bunul Dumnezeu pe toti ierarhii Bisericii !!!!! Este foarte posibil ca de frica superiorilor sa se afle si dansii in starea de partasie la erezie !!!!! Adica totusi sa aibe cuget ORTODOX ! Totusi sa iubeasca sincer pe Domnul Iisus Hristos ADEVARUL !!!!!!! V-ati gandit la asta ?! Adevarul este ca ierarhii care fie din erezie, fie de frica, fac lucrarea satanei de strambare a credintei noastre, cu scopul de a ne desparti de Hristos Dumnezeu ADEVARUL, sunt pe calea iadului !!! De ce ?! Pentru ca lucreaza pierzarea sufletelor !!!!!! Sunt unelte ale satanei !!!! Ei au datoria Sfanta de a lupta pentru mantuirea sufletelor !!!!!! De altfel aceasta datorie o avem fiecare dintre noi, doar ca Dumnezeu Nu ne-a incredintat turma spre pastorire directa (ma refer la noi, mirenii). Marturisirea dreptei credinte si apararea acesteia cu orice pret, nu este o optiune ci o obligatie a noastra, a tuturor !!!!!
A fi partas la erezie, nu inseamna a fi eretic deja, dar a fi pe o cale (ma refer aici la calea pe care „merge” inima lui) stramba, care nu poate duce la Rai ! A fi partas la erezie, inseamna a participa la raspandirea duhului ereziei in Biserica lui Hristos ! Aceasta lucrare este satanica ! Ca unii realizeaza sau nu, este prin Mila lui Dumnezeu !!!!
Parintele Ieromonah Grigorie, afirma ca niciun preot nu a intrerupt pomenirea ierarhilor eretici imediat dupa adunarea eretica din Creta. Sa ma ierte parintele, dar eu am citit un articol scris de un pelerin Roman in Muntele Athos, pelerin care l-a intalnit pe Gheronda Gavriil, fost ucenic al Sfantului Paisie Aghioratul. Gheronda Gavriil afirma ca Sfintia sa a intrerupt pomenirea ereticului Bartolomeu imediat dupa sinodul din Creta.
Prin Mila lui Dumnezeu, nici eu nu am rabdat ca sa mai fiu pus de catre preot, in acelasi duh (eretic) cu ierarhul, imediat dupa ce am vazut semnatura lui pe documentele eretice din Creta ! Da, s-a intamplat prin Mila lui Dumnezeu ! Asadar problema cu erezia, dragii mei, este ingaduita de Dumnezeu incercarea asta, Dumnezeu care „face curat” in Biserica !!!! Fatarnicii cad afara din Biserica lui Hristos !!!!! Se alege turma cea mica !!!!! Ma rog Bunului Dumnezeu ca aceasta turma mica sa cuprinda toate sufletele !!!!
Sfântul Teodor Studitul- Scrisoarea 452
Lui Nichita egumenul
Nu cred că e nepotrivită Sfinţiei tale părinteşti scrisoarea aceasta, nu numai pentru că plineşte cele ale dragostei, ci şi fiindcă dezvăluie ceva întristător care s-a aciuat în sufletul nostru smerit. Şi, dacă porunceşti, ia aminte la cele spuse.
După întoarcerea de la întrevederea cu sfinţii voştri părinţi din Akrita, m-am întâlnit cu fratele nostru Atanasie, povestindu-i fiecare din cele discutate întru Domnul şi spunându-i că şi [egumenul] din Midichia îl susţine pe [egumenul] [din mănăstirea] lui Maximin în schimbarea lui cea preafrumoasă, adică în apărarea [credinţei] şi în mărturisirea [ei]. Dar el a dezmințit şi eu am cerut pricina dezminţirii. Iar acela a zis: „În ceea ce priveşte problema apărării [credinţei] [apologetica] – fapt care el[2] l-a semnat, iar eu l-am citit – zice să ne împărtăşim dar să nu avem părtăşie [cu ereticii] şi să existe iconomie [în această privinţă] prin slăbirea acriviei, căci aceasta nu este cădere de la adevăr”.
Ce înseamnă acestea, preacinstite părinte? Nu mărturiseşte [acela], precum spune în Typos, că „cruţându-mi bătrâneţea, mi-am pierdut sufletul, având părtăşie pe baza tăgăduirii icoanei lui Hristos şi a Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor; căci aceasta înseamnă erezia iconomahă şi prin acest fapt m-am pierdut împreună cu cei necredinciosi, apoi şi până la sfârşit am rămas neprigonit în mănăstirea mea, agitând lumea în urma noastră”?
[Făcând] astfel, [de fapt el] nu se mărturiseşte şi nu plânge, ci arată doar acele bâiguieli – cum mi-a spus cel ce mi-a explicat -, de vreme ce şi-a adus ca apărător al cauzei sale pe un oarecare părinte Dianion, care ar fi făcut acelaşi lucru şi pe care, zice el, l-a primit Sfântul Vasile; apoi [mai aduce ca exemplu] şi pe tatăl lui Grigorie Teologul. O, dreaptă mânie şi a sfântului nostru arhiereu, şi a întregii plinătăţi a mărturisitorilor! Căci dacă acel lucru [împărtăşirea] nu este părtăşie, nici cădere [din dreapta credinţă], ce folos s-a dobândit de pe urma luptelor cu aceia [cu ereticii] şi a Vărsărilor de sânge şi a necazurilor? Şi pentru ce a mai fost canonisit şi el însuşi? Şi de ce îşi mai lasă mănăstirea? Şi de ce este oprit de la slujirea celor sfinte? O, iarăşi zic, dumnezeiască mânie! Fiindcă ţine adevărul întru nedreptate, i se pare că şi Părinţii pătimesc la fel cu el.
Dar hai să vedem cuvântul lui fără logică. „M-am împărtăşit, dar nu am avut părtăşie”. Zice undeva cel cu glas mare între teologi [3]: „M-am împărtăşit de chip şi nu l-am păzit. Se împărtăşeşte de slăbiciunea mea ca şi chipul să-l mântuiască, şi trupul să-l facă nemuritor. Iată, dar, se face părtaş cu a doua părtăşie şi care e mult mai uimitoare decât prima”. Iată că „m-am împărtăşit” este înţeles ca „a avea părtăşie”. Căci împărtăşire şi părtăşie este acelaşi lucru, una trăgându-şi numele de la a avea parte împreună de ceva, iar una de la a face părtaşi pe cei ce au ceva împreună. Dar şi insuflatul Apostol [zice]: „paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este părtăşia de sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este părtăşia cu trupul Domnului? Fiindcă o pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi dintr-o singură pâine ne împărtăşim” (1 Cor. 10, 16-17). Iată, a arătat şi aici lumina lumii[4] că părtăşia este participare, şi nu este cineva întreg la minte care să nu spună că participarea este împărtăşire. Aşadar, după cum dumnezeiasca pâine cu care se împărtăşesc ortodocşii îi face pe toţi cei ce se împărtăşesc de ea un singur trup, tot aşa şi pâinea ereticească îi face părtaşi unii cu alţii pe cei ce se împărtăşesc de ea şi îi înfăţişează un singur trup potrivnic lui Hristos. Deci cel grăitor în deşert degeaba grăieşte în deşert. Iar dacă totuşi mintea celui ce s-a împărtăşit nu a fost de acord cu fapta [împărtăşirii], acest lucru este şi mai mult o lepădare, fiindcă – de vreme ce ştia că face un lucru străin [de credinţă] – a păcătuit întru cunoştinţă, netemându-se de Dumnezeu, Care ucide şi sufletul şi trupul prin azvârlirea în gheenă, ci [înfiicoşându-se] de cel care bate trupul doar pe lumea asta (cf Mt. 10, 28). Pentru ce sunt puse laolaltă cele care nu se pot împăca?[5] De ce îi crede ajutători pe sfinţii care sunt [de fapt] împotrivitori faţă de el?[6] Deja şi numai acordul sau dezacordul [lăuntric] în ceea ce priveşte mărturisirea şi lepădarea [de credinţă] se socoteşte de ei [de sfinţi] ca împlinire a faptei şi la ei nu ţine ca dovadă făţărnicia că numai se atinge de jertfă [cu gura, iar cu mintea petrece nedespărţit de Hristos] – şi nu [zic] [jertfă] idolească, ci nici când e vorba de jertfa propriu-zisă [a lui Hristos, săvârşită de eretici]. Şi exemplele sunt nepotrivite[7].
Aşadar, ce altceva decât aceasta a fost în prigoana dinainte? Sfântul patriarh a fost dat jos, a fost exilat, a fost îndepărtat într-un ţinut de la marginea [imperiului][8]. În locul lui pe scaun a fost un luptător împotriva lui Hristos, un sinod de nelegiuiţi, anatematizarea Sfântului Sinod de la Niceea[9], proclamarea unei credinţe odinioară antihristice, îndepărtarea sfinţilor episcopi şi egumeni, a monahilor şi monahiilor. Valuri de sânge, morţi neaşteptate, încarcerări, foamete, jafuri. Şi ceea ce e mai înfricoşător şi de văzut, şi de auzit: cinstita icoană a lui Hristos ocărâtă, călcată în picioare; [la fel] a Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Bisericile şi altarele, ruinate, cele sfinte, profanate şi predate focului. Aşa stând lucrurile, oare nu tot cel ce are părtăşie, adică se împărtăşeşte de pâinea otrăvitoare[10] se leapădă de Hristos, fiind departe [de El] şi necuvios, afară numai dacă şi-a revenit cumva prin pocăinţă? Aşa se ţine adevărul şi pentru el au fost ucişi mucenicii şi au suferit toate cei ce s-au ţinut de el. „Şi dacă cineva umblă după dreptarul acesta”, zice Apostolul, „pace şi milă peste el şi peste Israelul lui Dumnezeu” (Gal. 6, 16). Căci cazul lui Dianion şi al tatălui Teologului – şi dacă mai este vreun altul asemănător era vreo farsă a unei scrisori meşteşugite, scrisă în chip mincinos de eretici, iar sfinţii aceia au subscris ei [scrisorii] din simplitate faţă de sofismele din ea, iar nu din oarecare frică – să nu fie! Fiindcă de îndată ce au cunoscut vicleşugul, au revenit şi au apărat cu bună îndrăznire [credinţa dreaptă].
Acestea, părinte sfinte, dacă sunt lege pentru tine [înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor], transmite-i-le bărbatului ca, cunoscând adevărul, să lepede acel nedrept înscris şi să fie rânduit împreună cu cei drept credincioşi; şi, de vreme ce este şi bătrân şi canonisit, de aceea să lase şi vestita-i mănăstire. Iar dacă nu, făgăduieşte-ne că nu ai nici o părtăşie în ceva cu bărbatul [acela], dacă nu se căieşte.
Bucura-te, Cipriane care faci rugaciune non-stop la butoane / Bucura-te, ca desi esti doctor in ale T-ologiei, esti beteag in ale SOCI-ologiei/ Bucura-te ca alergi dupa cate un nou nepomenitor, ca mai apoi sa-i rupi cate un picior/Bucura-te, ca fiind creierul miscarii de aparare a Ortodoxiei, ai reusit sa faci din toti nepomenitorii propria tinta minciunii si a vicleniei./ Bucura-te ca stetoscopul tau n-a dat gres decat in proportie de 99%./Bucura-te ca mouse-ul tau e pe post de metanier/ Bucura-te ca ecranul laptopului este icoana cu hramul „tuturor site-urilor”.
Bucura-te ca desi cunosti limba lui Socrate la perfectie, ti-ai insusit de la greci doar parsivenia ca lectie/ Bucura-te preaminunatule, si preainteleptule marturisitor care ai dobandit doar o cununa la coafor/ Bucura-te ca ai incurcat dogmele mai mult decat Bula slovele/ Bucura-te ca ai ametit canoanele la fel de tare ca damele/Bucura-te ca atat de cinstit ai aparut in ochii lumii/incat si Pinocchio pare mai serios pentru unii
Bucura-te cel prin care poporul roman si-a gasit calea marturisirii, incat toate babele si-au bagat net pentru comentarii/ Bucura-te cel care a prezidat orice SINAXA incat finalul s-a transformat doar in METAXA/ Bucura-te cel care a reprezentat pe crestinii marturisitori in Tesalonic, incat la ontoarcere te-ai ales doar cu un polonic/ Bucura-te ca rusii au preferat la sinaxa pe altcineva, pentru ca tu sa nu-ti mai faci din nou inima rea
Bucura-te suplete in ale comentariilor sece/ Bucura-te cel care esti smerit si rabdator ca un berbece/ Bucura-te bunule pastor de oi virtuale pe care le hranesti doar cu solutii mortale/ Bucura-te ca la o mare nevoie si strigare esti urmat in forta de like uri bizare/ Bucura-te predicatorule, povatuitorule si micropastorule, care iti pui contul la bataie pentru orice letcaie/
Bucura-te, Cipriane reper universal pentru orice gogomanie/ Bucura-te cel care atragi instinctiv maxima grosolanie / Bucura-te ca singur te-ai descalificat, chiar si in cursa de a fi campion- surclasat / Bucura-te ca pentru tine tradarea este o virtute de taina, incat toti prietenii au simtit asta sub haina ( pe propria piele)/ Bucura te ca pentru tine a fi luptator, inseamna a-ti mai ucide un colaborator/ Bucura te ca ai fost mereu un model de urmat, incat tu ai crezut ca vei ramane in CREZ ca Pontiu Pilat / Bucura-te ca in occident ai imbarbatat pe orice marturisitor, incat la plecarea ta i-a ramas buzunarul fara vreun chior
Bucura-te singura materie-cenusie dintre cei cu doctorate/Bucura-te ca cenusa-materie se punea pe cap pentru pacate / Bucura-te ca floarea de colt este mai in comuniune cu florile campului, decat esti tu in comuniune cu muritorii pamantului /Bucura-te ca perla e praf si cenusa pe langa a ta celebritate /Bucura-te ca diamantul e ca o plastilina pe langa obrazul tau „frate” / Bucura-te, nestatornicule, nelinistitule, neobositule si …epitetele toate, care te caracterizeaza din plin nefartate .
Bucura-te, Cipriane purtatorule de biruinta, care ai reusit sa te certi cu toti pentru credinta / Bucura-te ca pe Macarie cel dintai l-ai sacrificat / Bucura-te ca pe primul care a oprit pomenirea nu l-ai suportat / Bucura-te ca pe Chirila cu tot cu fulgi tu l-ai mancat / Bucura-te ca Antim era pentru tine ca un ratat/ Bucura-te ca pe Mihail preotul din start l-ai carotat / Bucura-te ca pe Longhin episcopul mereu l-ai sabotat / Bucura-te ca nici Eftimie – monahul de tine n-a scapat / Bucura-te ca si Zisis profesorul in fata ta a picat / Bucura-te ca Vulcanescu pentru tine e un psihopat / Bucura-te ca pana si Claudiu, micutul ucenic, una in Buza a capatat / Bucura -te ca si Grigorie plapandul c-un sut in fund s-a capatat / Bucura-te, ca Pamvo pentru tine este un manipulat / Bucura-te, ca si pe Xenofont cu Spiridon la spate tu i-ai dat / Bucura-te ca pe Ioan din Turda mereu l-ai controlat/ Bucura-te ca nici Onisim din ghearele tale n-a scapat/Bucura-te ca pe Cosmin, Ioan botosaneanul, si altii inca nu i-ai apucat / Bucura-te ca pe Sava aghioritul aproape l-ai sanctificat, dar inca el in malaxorul tau n-a intrat / Bucura-te ca tuturor romanilor nepomenitori la coaste tu le-ai dat /
Bucura-te ca pe grecii-atoniti usor i-ai scarpinat/ Bucura-te ca pe moldovenii de peste Prut doar Bunul Dumnezeu i-a aparat / Bucura-te ca pe ucrainieni putin i-ai inselat/ Bucura-te ca rusii cu brio au scapat / Bucura-te ca sarbii, bulgarii si georgienii inca de tine n-au aflat/ Bucura-te preaputernicule Cipriane, ca multe ciolane ai sfaramat
Bucura-te, ca precum in Creta credinta s-a tradat, aici in tara tu in schisma pe toti i-ai aruncat / Bucura-te ca iconomia nu ai suportat, pentru ca mai multe suflete s-ar fi salvat/Bucura-te ca atat de mult ai folosit acrivia, incat mai ai un pic si ramai „tu si ea”/ Bucura-te ca ecumenismul pentru tine a fost o tinta, cu timpul nepomenirea ti-a devenit credinta/ Bucura-te ca ai lovit puternic in erezie, incat ai ajuns sa dogmatizezi orice prostie/Bucura-te ca ai acuzat pe cei care „cauta prin ecumenism unitatea pierduta”, iar tu ai reusit sa distrugi unitatea deja facuta/ Bucura-te ca desi ai demascat pe ierarhii care au distrus in Creta „sinodiceasca organizare” ai ajuns sa crezi ca tu singur esti insusi Sinodul cel Mare/ Bucura-te ca precum in Creta botezul ereticilor a fost recunoscut, asa si tu botezul ortodox anticanonic l-ai refacut / Bucura-te ca teoria ramurilor puternic tu ai infierat, dar teoria ta ca doar nepomenitorii sunt biserica, tuturor o ai promovat /Bucura-te ca anateme peste toti ai aruncat, de parca tu singur pe lume esti fara de pacat!
ecumenism in catedrala notre dame de paris .
http://www.medias-presse.info/vepres-oecumeniques-a-notre-dame-de-paris-reparation-des-jeunes-du-mjcf-fustiges-par-mgr-beau-eveque-auxiliaire-de-paris/81401/
se pare ca nu este si nu va fi usor…
este absurd ca cei care s-au ingradit de erezie, cei care au ramas in Biserica, cei care REPREZINTA BISERICA, sa caute acul in carul cu fan, adica sa caute motive sa trimita oamenii la eretici sau partasi la erezie. Oamenii si asa abia asteapta sa se indreptateasca, sa-si linisteasca constiinta, insa oamenii trebuie sa FIE CONSTIENTI ca asa cum stiu sa respitre la fel de bine trebuie sa-si cunoasca si credinta, altfel…SUNT MORTI. Este adevarat vremurile sunt asa cum sunt dar in fata lui Dumnezeu nepasarea (nestiinta) si lasitatea nu sunt virtuti, dimpotriva…nu degeaba ingaduie Dumnezeu invazia musulmanilor……..desi draceasca, credinta lor, ei si-o insusesc din fasa si noi….vai noua….pacat…
sunt cazuri de oameni care au plecat pe drumul Bisericii dar s-au intors inapoi din cauza unor astfel de invataturi o fi bine????? si mai sunt si altii care spun ca desi stiu situatia se simt mai bine la pomenitori de fapt nu se simt bine la nepomenitori adica in Biserica, dar nu se gandesc ca in vasul in care a incaput mizeria (partasia cu erezia) nu mai poate incapea curatenia, adica ADEVARUL.
DUMNEZEU sa intareasca, sa ocroteasca sa miluiasca si sa lumineze tot sufletul sincer care bajbaie in intunericul acestor erezii si blasfemii ale ADEVARULUI !!!!
rose
Si cine trimite oamenii la eretici?
daca de la nivelul celor ingraditi de erezie pleaca invatatura asta, oamenii nu vor intelege niciodata reatatea, dimpotriva, se indreptatesc si raman in continuare partasi la erezie, ba mai si hulesc Adevarul sustinand ca asa e cel mai bine si alte prostii…..
Pe scurt, sfintii nu au facut studii de genul asta, oamenii au nevoie de marturisire neclintita pentru ca altfel se smintesc, si nu in ultimul rand in momentul de fata accentul trebuie sa se puna pe ingradire cu toate fortele nu pe mantuirea celor care au ramas…
Este adevarat, nu stim noi judecatile lui Dumnezeu dar e pacat sa dam apa la moara unora…..
rose
Si de la tine ce invatatura pleaca?
Spune-mi te rog, daca maine un preot nu va mai pomeni Ierarhul, cum va fi? Va fi nepomenitor, desigur. Sau ingradit, cum zici tu. Dar va fi miruns? Dar preot va mai fi?
Ba mai mult, un copil nascut dupa Sinodul din Creta si botezat la pomenitori, va fi rebotezat?
Preotii pomenitori slujesc cumva lui Dumnezeu ?! Ori nu este scris, parinte, ca nu putem sluji la doi domni ?!
Eu am foarte mari retineri in a crede ca Duhul Sfant care stim bine cu totii, este Duhul Adevarului, vine in biserica (lacasul unde se tine liturghia) unde sunt pomeniti ereticii ! Sa-mi fie cu iertare, dar nu cred ca preotul poate aduce in biserica Duhul Sfant dupa ce L-a scos afara din biserica pomenind pe eretici, acceptand si tinand pe credinciosi in duhurile necurate ale ereziei, acceptand si tinand pe credinciosi in comuniune de credinta eretica cu ierarhul eretic ! Nu cred ca preotul poate aduce acolo Duhul Sfant !!!!! Ca daca L-ar aduce, atunci NU ar mai putea pomeni pe eretici !!!!!!
Astfel ce Sfinte Taine poate savarsi un preot aflat in comuniune de credinta eretica cu ierarhul ?! Nu cred ca Dumnezeu ingaduie astfel de „iconomie” adica o amestecare de duhuri, o a,estecare a Luminii cu intunericul !!!!!
Nu de cuvinte se ingrijeau Sfintii Parinti ci de intelesul acestora. Nu expresia „partasie la erezie” ingrijoreaza ci felul cum este inteleasa. Nu poate ramane cineva dreptcredincios daca devine partas la erezie dupa cum nu poate cineva ramane eretic daca, cu adevarat, devine partas la Ortodoxie. Cei care sunt ortodocsi nu se pot face partasi la faptele intunericului (Ef.5,11), altfel nu mai sunt dintre cei dreptcredinciosi, iar daca vor staruii pana la final in acestea atunci vor avea parte de intunericul cel din afara (Mt.25,30). Cei care sunt in intunericul ratacirii faptuiesc cele ale intunericului, vietuind in intunecimea pe care si-au ales-o, nefiind partasi la lumina intelegatoare a Ortodoxiei si nu pot fi partasi la sfintenia ce se da in Biserica Ortodoxa, de aceea prin „nu dati cele sfinte cainilor”(Mt.7,6), se arata ca nu pot fi facuti partasi, cei ce nu pot fi partasi, la cele sfinte, mai ales in privinta Sfintelor Taine, asa cum spune si Sfantul Marcu al Efesului: „ fugiţi şi voi, fraţilor, de părtăşia cu cei lipsiţi de părtăşie şi de pomenirea celor nepomeniţi”, sau „ de părtăşia cu cei lipsiţi de părtăşie bisericească şi de pomenirea celor nepomeniţi” (Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, p.p. 129 si 223.)
Din textele patristice expuse nu reiese ca Sfantul Marcu i-ar considera ortodocsi pe cei partasi la erezie, ci din contra spune ca sunt patati „ prin părtăşia cu necredincioşii”, (Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, p. 129), de unde reiese ca acestia nu mai sunt parte a Bisericii care este fara pata fara zbarcitura (Ef,5,27). Iar la Sfantul Teodor Studitul, despre preotul care pomeneste din frica ierarhul eretic, este mai degraba vorba de o parere a Sfantului. Traducerea prin „ar putea” a adverbului τάχα (poate, probabil), nu este singura solutie de traducere din text, in neogreaca s-a tradus astfel: „Ἐδῶ πρέπει ἴσως νὰ δέχεται”, care intr-o traducere libera ar insemna: „Aici [in legatura cu masa comuna] probabil/poate ar trebuii sa fie primim ”, oricum Sfantul Teodor nu recunoste ca fiind valide nici „Tainele” savarsite de acest gen de preoti: „ întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie” (Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, vol. 1, Ed. Sophia,pag.79).p.161
preotul este primit pana in sinod de anatemizare, prin prisma faptului ca se leapada de pacatul ereziei, iar despre copii nu stim judecatile lui Dumnezeu, oricum ar fi parintii sunt responsabili iar proorocul David spune ca „urmasii necredinciosilor vor fi starpiti”. Eu nu pot sa sustin sus si tare ca nu se mantuiesc copiii dar nici nu pot baga mana in foc pentru mantuirea lor si tocmai pentru asta e bine sa tratam cu retinere aceste subiecte.
INTREBARE: au dreptul parintii copiilor sa nu-si cunoasca credinta? au dreptul sa fie indiferenti?
– conform Pidalionului tainele savarsite de ierarhi inainte de a se lepada de erezie, lepadare care trebuie sa aiba loc inaintea unui sinod de anatemizare, prin iconomia lui Dumnezeu devin valabile, insa daca nu se leapada inainte de sinod cum e????????
– dar ce ziceti de botezul care nu se mai savarseste prin intreita afundare totala, (care nu se mai practica) si care conform canoanelor nu este considerat botez?
-sa inteleg ca bagati mana in foc pentru mantuirea tuturor copiiilor botezati la eretici (sau partasi la erezie), ???
-IN CAZ AFIRMATIV, CE ROST MAI ARE DELIMITAREA?????
-daca declaram perfect valabil botezul copiilor la eretici, oamenii nu vor intelege necesitatea de a boteza la un Preot despre care stim sigur ca apartine Bisericii (nepomenitor)- eu nu imi asum aceasta invatatuta, poate v-o asumati voi.