Ne aflăm într-un moment critic al istoriei Pămîntului, un moment în care umanitatea trebuie să îşi aleagă viitorul. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai fragilă şi mai interdependentă, viitorul ne rezervă totodată mari pericole dar şi mari promisiuni. Pentru a merge înainte trebuie să recunoaştem că deşi aflîndu-ne în mijlocul unei diversităţi magnifice de culturi şi forme de viaţă sîntem o singură familie umană şi o singură comunitate pămîntească cu un destin comun. Trebuie să ne unim forţele pentru a aduce în faţă o societate globală sustenabilă, fondată pe baza respectului faţă de natură, drepturile universale ale omului, echitate economică şi o cultură a păcii. În acest scop este absolut necesar ca noi, oamenii de pe pămînt, să ne declarăm responsabilitatea unii faţă de alţii, faţă de mai marea comunitate a vieţii şi faţă de generaţiile viitoare.
Pămîntul, casa noastră
Umanitatea este parte dintr-un vast univers aflat în proces de evoluţie. Pămîntul, casa noastră, este viu prin faptul că deţine o comunitate unică de forme de viaţă. Forţele naturii fac ca existenţa să fie o aventură solicitantă şi nesigură, dar Pămîntul a asigurat condiţiile esenţiale pentru evoluţia vieţii. Capacitatea de rezistenţă a formelor de viaţă şi bunăstarea omenirii depind de păstrarea unei biosfere sănătoase, împreună cu toate sistemele sale ecologice, o bogată varietate de plante şi animale, soluri fertile, ape pure şi sol curat. Mediul, la nivel global, cu sursele sale limitate, este o preocupare comună a tuturor oamenilor. Protecţia vitalităţii Pămîntului, a diversităţii sale şi a frumuseţii este o sarcină sacră.
Situaţia globală
Tiparele dominante ale producţiei şi consumului produc devastarea mediului înconjurător, epuizarea resurselor şi o extincţie masivă a speciilor. Comunităţile sînt compromise. Beneficiile dezvoltării nu sînt împărţite în mod echitabil şi prăpastia dintre săraci şi bogaţi se măreşte. Nedreptatea, sărăcia, ignoranţa şi conflictele violente sînt răspîndite pe tot globul şi produc mari suferinţe. O creştere fără precedent a populaţiei umane a suprasolicitat sistemele ecologice şi sociale. Sistemele de bază ale securităţii globale sînt ameninţate. Aceste tendinţe sînt periculoase dar nu inevitabile.
Provocările viitoare
Alegerea ne aparţine: Formăm un parteneriat global pentru a avea grijă de Pămînt şi unii de alţii sau riscăm distrugerea noastră ca specie şi a diversităţii vieţii. Sînt necesare schimbări fundamentale în sistemul nostru de valori, în instituţiile noastre şi în modul nostru de viaţă. Trebuie să realizăm că atunci cînd necesităţile primare au fost asigurate, dezvoltarea umană înseamnă a fi mai mult nu a avea mai mult. Deţinem cunoştinţele şi tehnologia pentru a asigura cele necesare tuturor şi pentru a reduce impactul nostru asupra mediului înconjurător. Apariţia unei societăţi civile globale crează noi oportunităţi de a construi o lume democratică şi umană. Provocările noastre referitoare la mediu, politice, sociale şi spirituale sînt interconectate şi împreună putem crea soluţii complete.
Responsabilitatea universală
Pentru a realiza aceste aspiraţii trebuie să trăim cu un simţ al responsabilităţii universale, identificîndu-ne pe noi înşine cu întreaga comunitate globală precum şi cu comunităţile locale. Sîntem totodată cetăţeni ai diferitelor naţiuni precum şi ai unei lumi în care localul şi globalul sînt interconectate. Toată lumea împărtăşeşte responsabilitatea pentru prezentul şi viitorul bunăstării marii familii umane precum şi a mai marii comunităţi a vieţuitoarelor. Spiritul de solidaritate umană şi bunătate faţă de toate formele de viaţă este consolidat atunci cînd trăim cu veneraţie faţă de misterul de a exista, recunoştinţă pentru minunatul dar al vieţii şi umilinţă privind locul omului în natură. Avem nevoie urgentă de o viziune comună a valorilor de bază pentru a asigura o fundaţie etică pentru noua comunitate mondială. Prin urmare, uniţi în speranţă afirmăm următoarele principii interdependente pentru un mod de viata sustenabil, ca standard comun după care conduita tuturor cetăţenilor, organizaţiilor, afacerilor, guvernelor şi instituţiilor transnaţionale trebuie să se ghideze şi să fie evaluată.
CALEA CĂTRE ÎNAINTE
Ca niciodată în istorie destinul comun ne îndeamnă să găsim un nou început. O astfel de reînnoire este promisiunea acestor principii ale Cartei Pămîntului. Pentru a împlini această promisiune trebuie să ne angajam să adoptăm şi să promovăm valorile şi obiectivele Cartei. Aceasta necesită o schimbare a minţii şi a inimii. Necesită un nou simţ al interdependenţei globale şi al responsabilităţii universale. În mod imaginativ trebuie să dezvoltăm şi să aplicăm viziunea unui mod de viaţă sustenabil local, naţional, regional şi global. Diversitatea noastră culturală este o moştenire preţioasă şi diferitele culturi vor găsi căile lor distincte de a realiza această viziune. Trebuie să aprofundăm şi să extindem dialogul mondial care a generat Carta Pămîntului pentru că avem multe de învăţat din căutarea colaborativă a adevărului şi înţelepciunii care este în curs de desfăşurare.
Viaţa de multe ori implică tensiuni între valorile importante. Această înseamnă alegeri dificile. Cu toate acestea trebuie să găsim moduri de a armoniza diversitatea cu unitatea, exercitarea libertăţii cu binele comun, obiectivele pe termen scurt cu ţelurile pe termen lung. Fiecare individ, familie, organizaţie şi comunitate au de jucat un rol vital. Artele, ştiinţele, religiile, instituţiile educaţionale, media, afacerile, organizaţiile non-guvernametale şi guvernele sînt toate chemate să ofere o conducere creativă. Parteneriatul guvernului, societăţii civile şi al mediului de afaceri este esenţial pentru guvernarea eficientă.
Pentru a construi o comunitate globală sustenabilă, naţiunile lumii trebuie să îşi reînnoiască angajamentul faţă de Naţiunile Unite, să îşi îndeplinească obligaţiile în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare şi să sprijine implementarea principilor Cartei Pamîntului cu un instrument juridic internaţional în materie de mediu şi dezvoltare. Fie ca timpurile noastre să fie amintite pentru trezirea unui nou respect pentru viaţă, pentru rezolvarea fermă a obţinerii sustenabilităţii, pentru accelerarea luptei pentru dreptate şi pace şi pentru celebrarea cu bucurie a vieţii.
Acum s-ar putea să vă gîndiţi că toate acestea sună foarte frumos şi rezonabil. De ce să nu ne unim împreună într-o celebrare a vieţii plină de bucurie? Dar adevăratele intenţii din spatele Cartei Pămîntului şi al Agendei globale verzi în general sînt eliminarea suveranităţii naţionale şi plasarea întregii umanităţi sub controlul unui singur „Guvern al Pămîntului”. Ei specifică în mod clar şi explicit că acesta este ţelul lor:
„În viziunea mea, după 50 de ani în serviciul sistemului Naţiunilor Unite, eu percep cea mai mare urgenţă şi necesitate absolută pentru guvernarea adecvată a Pămîntului…nu există nici o umbră de îndoială asupra faptului că actualele sisteme politice şi economice – asta dacă acestea pot fi numite sisteme – nu mai sînt adecvate şi vor conduce la sfîrşitul evoluţiei vieţii pe această planetă. Prin urmare noi trebuie în mod urgent şi absolut să căutăm noi modalităţi. Cu cît pierdem mai puţin timp cu atît mai puţine specii şi mai puţină natură va fi distrusă.
Din moment ce Naţiunile Unite este unica organizaţie mondială universală care este disponibilă în prezent, din moment ce deţine 50 de ani de experienţă valoroasă şi multe succese, din moment ce a pavat drumul către guvernarea corespunzătoare a pămîntului, în loc să fie pusă în defensivă sub atacuri şi critici nejustificate, reducerea resurselor şi neplata contribuţiilor obligatorii, guvernele lumii ar trebui cu onestitate să se întrebe dacă o cale mai bună nu ar fi o a doua generaţie a Naţiunilor Unite, modernizată printr-un adevărat salt în timp într-o organizaţie cu adevărat adecvată conservării pămîntului, bunăstării umane şi asigurării justiţiei necesare planetei noastre.
Abordarea continetală rămîne o cale importantă către o uniune mondială. Cineva ar putea concepe cinci uniuni continentale: Uniunea Europeană, una Americană, una Africană, una Asiatică şi una Australiană. O uniune mondială ar putea fi construită ca o super structură şi apoi instrumente politice economice şi de mediu pentru a atinge aceste obiective”
Din – Carta Pămîntului în acţiune
Spre deosebire de Agenda 21 care este un text de lege clar, Carta Pămîntului trasează principiile pe care legile şi reglementările vor trebui să le promoveze şi să le aplice în mod forţat. Carta „a fost elaborată în coordonare cu un tratat de lege care a fost proiectat pentru a oferi un cadru legal integrat pentru toate legile privitoare la dezvoltarea mediului şi politică.” Acest tratat legal este numit Convenţia Internaţionala privind mediul şi dezvoltarea şi este pregătit de către Comisia privind Legea Mediului la Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN), o agenţie gigant care supervizează peste 700 de agenţii guvernamentale din întreaga lume. În mod interesant Maurice Strong (ocupat om!) este în consiliul de administraţie al IUCN.
Din nou, spre deosebire de Agenda 21, Carta Pămîntului nu este impusă de sus comunităţilor locale. Naţiunile Unite promovează în linişte o mişcare de masă în care oamenii aderă de bună voie la principiile Cartei. Ei consideră că acest angajament personal va fi necesar pentru a aduce transformarea societăţii cerută de Carta. Instrumentul principal utilizat pentru a pătrunde societatea cu conştientizarea şi acceptarea principiilor Cartei este Iniţiativa Cartei Pămîntului. Acesta este un alt „copil” al minţilor lui Strong şi Gorbaciov.
În concordanţă cu propria lor descriere „Iniţiativa Cartei Pămîntului este numele colectiv pentru o extraordinar de diversificată reţea globală de oameni, organizaţii şi instituţii care participă la promovarea Cartei Pămîntului şi la implementarea principiilor sale în practică. Iniţiativa este bazată în mare parte pe efortul voluntar al societăţii civile, dar printre participanţi se numără şi instituţii internaţionale de renume, guverne naţionale, asociaţii universitare, ONG-uri, oraşe, grupuri religioase şi mulţi bine-cunoscuţi lideri în domeniul dezvoltării sustenabile.”
Iniţiativa Cartei Pămîntului este localizată în şi condusă de Universitatea Păcii a naţiunilor Unite. Consiliul de conducere al acestei universităţi conţine nişte nume foarte interesante. Mulţi dintre academicienii săi de vîrf fac parte din Clubul Romei. De fapt infamul Maurice Strong este preşedintele universităţii iar rectorul acesteia, Martin Lees este secretarul general al Clublui Romei. Fondatorul şi totodată cancelarul actual al Universităţii este Robert Muller, fost asistent-secretar al Naţiunilor Unite, şi este clasat ca oficial de rangul 2. Cer imperios cititorului să cerceteze viziunea domnului Muller asupra lumii aşa cum este aceasta subliniată pe website-urile sale http://www.robertmuller.org/ şi http://www.goodmorningworld.com/. Iată cîteva fragmente pentru a vă deschide apetitul:
„Încetul cu încetul o carte de rugăciuni planetară este
astfel compusă de către o umanitate din ce în ce
mai unită aflată în căutarea unicităţii sale. Din nou,
dar de această dată la scară universală, umanitatea
caută nu mai puţin decît reuniunea sa cu „divinitatea”
propria sa transcendeţă în forme superioare de viaţă.
Hinduşii numesc pămîntul nostru Brahma sau Dumnezeu,
deoarece ei nu văd nici o diferenţă între pămîntul nostru şi divinitate.
Acest adevăr simplu al antichităţii răsare din nou încet deasupra
umanităţii, aşa cum noi sîntem pe cale să intrăm în era cosmică
şi să devenim ceea ce am fost sortiţi dintodeaună să fim:
planeta Lui Dumnezeu.”
– Robert Muller,
fost asistent-secretar General al ONU
şi cancelar al Universităţii pentru Pace a ONU
„Ce planetă incredibilă va fi aceasta în univers
cînd vom fi o singură familie umană care trăieşte
întru justiţie, dragoste şi armonie cu pămîntul nostru divin,
cu noi înşine şi cu cerurile”
– Robert Muller,
fost asistent-secretar general al ONU
Ca o insultă finală şi probabil pentru a face clară adevărata intenţie a agendei lor, copia originală a Cartei Pămîntului a fost plasată într-o Arcă a Speranţei special construită. Amplasate în interiorul arcei, împreună cu carta Pămîntului, erau diferite obiecte numite „cărţile Temenos” şi „Măştile Temenos ale Pămîntului” . „Temenos” este un concept adoptat de Carl Young şi denotă un cerc magic, un spaţiu sacru unde reguli şi energii speciale se aplică. Unele din cărţile Temenos au fost create de către copii care le-au umplut cu afirmaţii vizuale pentru Mama-Pămînt. Modelate cu „elementele pămîntului”, măştile Temenos ale pămîntului au fost de asemenea purtate şi create de copii. Exteriorul Arcei este acoperit cu imagini reprezentînd spiritele native ale pămîntului, focului, aerului şi apei. Dacă doriţi puteţi citi mai mult aici. Această Arcă formează o parte majoră a „Programului de Mobilizare Carta Pămîntului” şi vizitează anual sute de şcoli şi universităţi din întreaga lume.
Carta Pămîntului subliniază că omul este propriul său salvator. Prin salvarea Mamei Pămînt vom reveni din nou într-o idilică Grădină a Edenului şi ne vom răscumpăra sufletele noastre pătate. Dar în loc să venereze adevăratul Creator, Agenda Verde Globală caută să ne arunce cu capul înainte într-o nouă religie mondială a venerării Pămîntului. Ei aşteaptă doar criza necesară după care ei presupun că omenirea îşi va vinde sufletele pentru lumea pe care o promite Carta Pămîntului.
„Nu face mediului înconjurător al altora ceea ce
nu vrei să fie făcut mediului înconjurător al tău.
Speranţa mea este că această Cartă va fi un fel
de Cele Zece Porunci, un fel de Predica de pe Munte
care asigură un ghid pentru comportamentul uman făţă
de mediul înconjurător, in secolul care va urma”
– Mihail Gorbaciov
Iata si un fragment din articolul http://www.green-agenda.com/gaians.html:
Dacă citeşti Agenda 21 şi Carta Pămîntului vei fi şocat. Dr. Muller a fondat Universitatea Pacii a ONU pe un munte în Costa Rica. De ce a aleas această locaţie? Din cauza următoarei profeţii antice:
„Profeţia lui Rasur – Într-o zi, cu mult timp în urmă, în satul Quisar, dintr-o dată toţi copiii au dispărut sub pămînt. Părinţii nu au putut înţelege ceea ce se întimpla şi au devenit extrem de îngrijoraţi. Răzbătînd cu greu din pămîntul de dedesubt ei au auzit rîsete şi cîntece şi şi-au dat seama că sînt în siguranţă copiii. Copiii au început să se mişte şi părinţii i-au urmărit după voci pînă cînd au fost opriţi de o forţă magnetică puternică la baza muntelul Rasur. Pămîntul s-a deschis dintr-o dată şi copiii, împreună cu o fiinţă de lumină, Rasur (zeul copiilor indigeni), au apărut în faţa părinţilor surprinşi. Rasur a vorbit apoi copiilor, fără să se uite nici măcar o dată la părinţi şi le-a spus:
„Dragi copii, Marele Spirit este în orice animal, în orice pasăre, fluture, insecta, frunză sau fir de iarbă pe care îl vedeţi. Marele Spirit este de asemenea în voi, copiii creatorului. Vă rog aveţi grijă de minunata natură creată de Dumnezeu şi într-o zi, din acest munte veţi vedea naşterea unei civilizaţii a păcii care se va răspîndi în întreaga lume.”
Hinduşii numesc pămîntul nostru Brahma. sau Dumnezeu, deoarece ei au dreptate cînd nu văd nici o diferenţă între pămînt şi divinitate. Acest simplu adevăr antic încet răsare asupra umanităţii, în timp ce noi ne pregătim să intrăm în era cosmică şi să devenim ceea ce am fost dintodeauna sortiţi să fim: planeta lui Dumnezeu” – Robert Muller, cancelar al Universităţii pentru Pace a ONU
„Ce planetă incredibilă în univers va fi aceasta cînd noi toţi vom fi o singură familie umană care trăieşte întru justiţie, pace, dragoste şi armonie cu pămîntul nostru divin, cu noi înşine şi cu cerurile” – Robert Muller, fost asistent-secretar general al ONU
Deci, Dr. Muller care a fost mîna dreaptă a trei secretari generali consecutivi ai ONU şi a fost responsabil pentru formularea a multe din politicile şi programele ONU crede în mod clar că Pămîntul este divin. Într-unul din site-urile sale descrie conversaţii între el şi Dumnezeu şi între el şi Pămînt (în jumătatea a doua a paginii). Are un număr de websiteuri care sînt foarte interesante de citit şi demonstrează în mod clar legătura dintre GAIA, încălziea globală şi guvernul mondial.
http://www.goodmorning-world.blogspot.com
http://www.robertmulller.org
http://www.goodmorningworld.org
http://www.centerforlivingethics.org
http://www.paradiseearth.us
Aceste websiteuri asigură suficient material pentru un an de studiu, rog insistent cititorul să arunce un ochi peste ele.
Si daca Bunul Dumnezeu se supara, doar un pic, si da asa un „cutremur micuţ” ce mai fac ei cu Cartea pământului?
Se pare ca sunt unii care fac,doar un pic,(ceva mai mult!) pe „Dumnezeu”!
Comitetul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite (UNHRC) fundamentat ideologic își propagă agenda sa radicală a avortului din nou.
MAI E NEVOIE DE INCA 50.000 DE SEMNATURI PENTRU CA PETITIA SA CONTEZE, PENTRU CA ONU SA NU RE-DEFINEASCA LA SOAPTELE CUI SE-NCHINA, DREPTUL LA VIATA PRIN DREPTUL LA AVORT
http://www.citizengo.org/en/lf/83766-un-right-life-does-not-mean-right-abortion-birth?m=5&tcid=40933200
Nimic nou sub soare….am citi tot…nu apare nici Putin,nici amestecul Rusiei…..Iulian Chifu stie?..
Ioana Sanziana
articolul s-ar traduce „sa aparam pamantul omorandu-i pe oamenii care ameninta pamantul oamenilor”.
Doamne Ajuta frățiilor Rugăminte va rog din suflet vreau și eu un Duhovnic Pustnic care nu are acte și nu e de acord cu actele biometrice și ciparea să mă învețe tot ce trebuie despre Dumnezeu și cum să mă Mântuiesc nu contează distanta numai că toate rugăciunile mele și mărturisirea mea să ajungă la Tatăl Nostru. sunt din București și poate cineva mă poate îndruma să mă ierte Dumnezeu poate și aici în București pot găsi dar nu știu Mulțumesc anticipat să mă ierte Administratorul daca las datele mele de contact 0764066955 sau [email protected] [email protected] Doamne Ajuta. Cristi.
Parintele Macarie Banu. Manastirea oituz,bacau. Vezi video pe you tube.