20.09.2017
Sicriul e urcat pe remorca unui tractor și acoperit cu coroane. Câțiva militari își duc mâna la caschetă pentru un ultim onor. Cortegiul e format din câțiva oameni care înaintează greu prin noroiul din cimitir.
Cei mai mulți vor să privească în groapa deschisă. Cineva constată că, la țară, locurile de veci sunt mai spațioase decât cele de la oraș. „Ai loc și să te scarpini pe spate”, se glumește. „Vezi, asta-i casa în care trupul se întoarce, degeaba faci tu vile pe pământ”, e de acord toată lumea.
Suntem la Miheșu de Câmpie, la înmormântarea lui Dumitru Șomlea, decanul de vârstă al veteranilor de război din Mureș. Televiziunile nu au ajuns. Dispariția unui interlop ar fi generat isterie.
Dacă viața lui nea Dumitru nu a fost o știre, de ce ar fi moartea lui? Cât a trăit, Șomlea nu a cerut nimănui compasiune. Și-a purtat bătrânețile cu demnitate.
Se plângea doar de faptul că soția, Maria, l-a părăsit mult prea repede, în 1988. Și că Dumnezeu îi îngăduie prea mult timp, pe pământ, fără ea.
În februarie împlinise 103 ani, iar ultimele zile, după ce starea lui de sănătate se deteriorase, și le-a petrecut într-un azil din Sărmașu.
În 2014, înaintea Crăciunului, a fost vizitat de video-bloggerul Mihai Zmenta. La finalul unei discuții filmate, bătrânul, țintuit la pat, a vrut să-i pupe mâna, iar tânărul și-a retras-o stânjenit.
„Mă rog zi și noapte pentru voi, să aveți zile bune cu frații, cu părinții, cu rudele”, i-a spus la despărțire Dumitru Șomlea.
Filmulețul se încheie cu prezentarea fluturașului de pensie de veteran de război al bătrânului: 252 de lei. Valoarea a șase ani în care a purtat haina militară și în care luptase în Moldova sau la Oarba de Mureș.
Își aducea aminte mereu de camarazii lui, de aliații nemți, și apoi de ruși, care aveau un singur lucru în comun: „Îi trimiteau pe români la înaintare”.
„Mantaua mea toată a fost găurită de gloanțe, însă pe mine nu m-au atins, că m-am rugat la Dumnezeu: «Tată scump, Dumnezeule, de atacul ăsta apără-mă!».
Cum a zis Antonescu la Prut – «Ostași români, treceți Prutul, vă comand!» – și rușii, de pe malul celălalt, cum au mers ai noștri pe apă, pe toți i-au secerat. Și au înroșit apa.
La Oarba luptam împotriva nemților. 11.000 de camarazi au pierit. Cum cădeau în față, completau mereu cu alți soldați, să urcăm acolo, să îi rupem pe inamici, pe creasta dealului.” Războiul, pe scurt, într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani pentru zi-de-zi.ro.
Dumitru a supt de la țâța războiului. S-a născut la 13 februarie 1914 cu câteva luni înainte de izbucnirea primei conflagrații mondiale. Îi plăcea să spună că e anul în care s-a purtat o bătălie în ceruri și Satana a fost aruncat pe pământ.
El avea să cunoască toată cruzimea războiului, în unități de aviație și infanterie. Încorporat la Cluj, în 1939, ca pușcaș de aviație, Șomlea a fost avansat la gradul de plutonier când a împlinit 100 de ani.
Din generația lui mai sunt foarte puțini veterani în viață. În 2015, mai trăiau 415 în Mureș, acum mai sunt printre noi 160. Media lor de vârstă e undeva la peste 95 de ani.
Sergiu Colceriu, comandantul Comenduirii garnizoanei Târgu-Mureș, e prezent la înmormântare. L-a cunoscut pe Șomlea. În ultimii trei ani a venit la toate aniversările sale. Bătrânul se bucura ca un copil când îi vedea pe mai tinerii militari. Își păstrase luciditatea, dar și un optimism contagios.
„Îmi pare rău să o spun, dar n-am văzut așa ceva la mulți dintre tinerii de azi, acel optimism debordant.
Acești oameni ar fi trebuit să fie invitați în toate școlile din România, să le vorbească elevilor. Nici nu se mai fac programe de acest fel, nici starea lor de sănătate n-o mai permite.
Ei își iubeau țara într-un mod care nu putea fi pus la îndoială. Era vie senzația asta, autentică, nu era ceva de paradă”, spune maiorul.
Nepoata lui nea Dumitru, Valeria, evocă, printre lacrimi, imaginea celui despre care spune că i-a fost și tată.
„De când m-am născut și până acum el a fost constanta mea, înțelegeți? Și când am trecut prin momente bune, și când am traversat perioade mai dificile.
Tata a murit de tânăr, și bunicul mi-a ținut loc de tată. Am avut o relație apropiată și mai strânsă. E un vers dintr-o poezie persană: «Păsările mor, dar mereu îți vei aminti zborul».
A fost un om deosebit, care a pus suflet în toate, și în credință, și în muncă, și în veselie. El iubea tot, de la vecinul pe care-l saluta dimineața la țara în care s-a născut.
Era curios, îl interesa tot ce se întâmpla în lumea asta. Puteam povesti și despre Angela Merkel, și despre faptul că soldatul român de rând n-a avut viață ușoară nici când aliați ne-au fost nemții, nici când au întors armele.
Voia să știe tot ce se întâmplă în țara asta, un bătrânel foarte sfătos. Cu el moare o generație care a făcut multe și a trecut prin multe. Cu ei moare o tradiție de oameni sfătoși și cinstiți”.
Dumitru Șomlea a fost chemat la Dumnezeu pe 16 septembrie, ziua în care, cu 73 de ani în urmă, a început lupta alături de camarazii săi la Oarba de Mureș.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Rusine presei din România
Ruşine şi tuturor celor prin a căror contribuţie un veteran de război care nu a „profitat” de „şansa” de a muri pe front are o pensie de două milioane vechi, iar un militar fără o zi de luptă iese la pensie la 40 de ani cu un venit de zeci de milioane.
Iar torționarii sunt răsplătiți cu pensii nesimțite
Daca era un hortyst se facea tamtam
Dumnezeu să-l ierte și odihnească în pace!