Însă FMI are sugestii pentru a câştiga războiul împotriva banilor cash…
În ianuarie 2017 Comisia Europeană a anunţat că explorează posibilitatea de a impune limite superioare asupra plăţilor cash, cu o perspectivă de a implementa măsuri regionale mixte începând cu 2018. Pentru a conferi propunerii o aparenţă de respectabilitate şi responsabilitate Comisia a lansat o consultare publică asupra subiectului. Acum, răspunsurile au fost obținute, însă nu sunt ceea ce aştepta Comisia.
Un procent covârşitor de 95% dintre respondenţi se opun unui plafon de cash la nivel UE. Chiar mai emfatic a fost răspunsul la următoarea întrebare:
“În ce fel v-ar produce beneficii dumneavoastră sau afacerii dumneavoastră introducerea de restricţii la plăţile cash la nivelul UE (multiple răspunsuri sunt posibile)?”
În curioasa absenţă a unei opţiuni explicite “deloc”, 99.18% au ales să răspundă cu “fără răspuns”. Cu alte cuvinte, mai puţin de 1% dintre mai mult de 30.000 de persoane consultate au putut să se gândească la măcar un singur beneficiu al declanşării de limitări pentru cash la nivel regional de către UE.
Ce-i drept, 37% dintre respondenţi erau din Germania iar 19% din Austria (56% în total), două ţări ce au o dragoste de mama focului pentru bani fizici. Chiar în rândul milenarilor din Germania, două treimi au declarat că preferă să plătească fizic decât electronic, un nivel mult mai ridicat decât în orice altă economie avansată, cu excepţia Japoniei. Alţi 35% dintre respondenţi erau din Franţa, o ţară care nu este atât de amorezată de cash şi al cărei guvern a impus o limită maximă la cash de 1.000 euro.
Prin chiar natura sa sondajul a atras mai mult ca sigur un număr disproporţionat de arhi-apărători ai banilor fizici. Drept urmare, răspunsurile pe care a reuşit să le obţină sunt puţin probabil să fie o reprezentare perfectă asupra a cum gândesc toţi europenii despre planurile UE de a introduce limite maxime la cash. Oricum, amploarea totală a opoziţiei ar trebui să le dea obedienţilor agenţi din Bruxelles o pauză de gândire (dar probabil nu o vor face).
Respondenţii au citat un număr de obiecţii asupra restricţiilor la cash pe teritoriul UE, şefă peste acestea fiind comoditatea de a folosi cash şi impactul limitat pe care măsura l-ar avea asupra atingerii obiectivelor “declarate” de a reduce terorismul, evaziunea fiscală şi spălarea de bani. Desigur, sunt multiple alte motive de îngrijorare privind traiul într-o societate fără cash (sau cu “cash mai puţin”) ce nu au fost oferite ca opţiune în sondaj, inclusiv puterea major sporită pe care ar conferi-o autorităţilor politice şi monetare, precum şi situația de a fi aproape în imposibilitatea de a mai scăpa vreodată din pârghiile experimentelor monetare ale sistemelor bancare sau ale băncilor centrale.
Cea mai mare îngrijorare invocată de către respondenţi a fost ameninţarea pe care restricţiile la cash ar aduce-o intimităţii şi anonimatului personal. Un total de 87% dintre respondenţi vedeau plata în numerar drept o libertate personală esenţială. Comisia Europeană şi-a permis să nu fie de acord. În broşura ce acompania proiectul legislativ lansat în Ianuarie a evidenţiat că intimitatea şi anonimatul nu constituie drepturi “fundamentale” ale omului.
Chiar aşa este, mulţi europeni au o slăbiciune pentru bani fizici. Dacă autorităţile UE insistă prea mult, prea repede pe războiul contra numerarului, ar putea provoca o reacţie populară ostilă. În Germania, încrederea în instituţiile financiare ale Europei sunt deja la un minim istoric, cu doar unul din trei germani afirmând că are încredere în Banca Centrală Europeană. Cu cât QE durează mai mult, cu atât numărul se micşorează.
Preşedintele Bundesbank Jens WEIDMANN a avertizat deja că ar fi “dezastruos” ca oamenii să înceapă să creadă că numerarul va fi abolit – o trimitere piezişă la riscul dobânzilor negative şi la războiul crescând asupra numerarului declanşând un asalt asupra cash-ului. Şi FMI şi-a făcut loc cu greu în dezbatere cu un document de lucru plin de sfaturi înţelepte pentru guvernele foarte dornice de a-şi “de-numera” (aşa cum numeşte FMI această procedură) economiile împotriva voinţei poporului (accentuare adăugată):
“De-numerarea condusă de sectorul privat pare de preferat de-numerării condusă de sectorul public. Prima pare aproape în întregime benignă (de ex. mai multă utilizare a telefoanelor mobile pentru plata cafelei), însă tot necesită adaptarea politicii. Cea din urmă pare mai contestabilă, iar oamenii ar putea avea obiecţii valide faţă de ea. De-numerarea de orice fel lasă atât indivizii cât şi statele mai vulnerabile în faţa dezmembrării, începând de la pierderea puterii şi până la atacuri şi război cibernetic. În orice caz, tentantele tentative de a impune de-numerarea printr-o lege ar trebui evitate, dat fiind popularul ataşament personal faţă de numerar.
Un program cu rază de acţiune ţintită este necesar pentru a alina suspiciunile legate de de-numerare; în speţă, precum că prin de-numerare autorităţile ar încerca să controleze toate aspectele vieţii oamenilor, inclusiv felul în care îşi folosesc banii, sau că ar determina depunerea economiilor personale în bănci.”
Practic înseamnă să facă mai uşor şi mai ieftin pentru oameni să folosească mijloace electronice de plată concomitent cu subtila strângere a şurubului faţă de cei ce ar prefera să continue folosirea numerarului (din motive perfect valide, aşa cum însuşi FMI recunoaşte), pesemne făcând mai dificil şi mai scump acest lucru. În multe locuri asta deja se întâmplă.
Însă un număr surprinzător de oameni par încă să aibă un puternic simţ de ataşament faţă de banii fizici, îndeosebi în cea mai importantă economie a Europei, Germania. Iar dacă sondajul oferă vreun indiciu, este că aceştia au un interes scăzut de a-şi schimba acele obiceiuri.