COMUNICAT despre înființarea Comitetului de luptă [Comunității luptătoare] pentru apărarea caracterului ortodox al Sfintei Mănăstiri a Sfintei Parascheva de la Milohori, Ptolemaida și al Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie Palama de la Filota, împotriva confiscării lor de către Mitropolia Florinei ce a întors spatele Ortodoxiei și s-a afiliat Panereziei Ecumeniste, sau a sincretismului religios [religiilor comparative] sau gnostice care a fost introdusă în mod pseudo-sinodal de către Pseudo-sinodul din Creta
Situaţiile dureroase care s-au creat în Biserica locală în ajunul sărbătorii marii Mucenice Paraschiva la Sfânta Mănăstire a Sfintei Paraschiva de la Milohori, Ptolemaida, ne-au determinat să organizăm un comisariat de laici, din cauza presiunilor pe care le suportă cei trei preavrednici părinţi ai mănăstirii, pentru a o preda nou-numitului „consiliu egumenic”. Aceleaşi presiuni sunt exercitate de mult timp şi asupra părintelui Paisie Papadopoulos, egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie Palama, de la Filota. Comitetul de rezistenţă este compus din credincioşi din jurisdicţia Mitropoliei şi nu numai.
«Φύλακες γρηγορείτε»! [„Străjeri luaţi aminte!”]
Prin această epistolă către poporul lui Dumnezeu declarăm că suntem alături de Biserica sub prigoană.
Există şi oameni care distorsionează credinţa şi aceştia nu sunt numai ereticii dar şi cei care cooperează cu aceştia spre a pune în aplicare planurile de înrobire a Ortodoxiei. Cei care se aliniază cu Ecumenismul sunt inamici ai lui Dumnezeu şi prieteni ai inamicilor Preasfintei şi ai Fiului său, şi ai noştri. Îi iubim, nu le dăm, însă, ascultare. Nu dăm ascultare niciunuia dintre cei care strică credinţa, fie că poartă barbă sau nu. Vom ţine, deci, cu fermitate toate învăţăturile Bisericii, tot ceea ce ne spun cărţile şi învăţăturile Bisericii, tot ceea ce ne arată icoanele şi moaştele. Toate acestea ne vor întări de-acum înainte în încercarea noastră de a nu părăsi nicicând Ortodoxia. Vom lupta, aproape de Dumnezeu, să rămânem Creştini. Creştini Ortodocşi ne-am născut şi Ortodocşi vom muri.
«Ο φύλαξ της Ορθοδοξίας, το σώμα της Εκκλησίας τουτέστιν ο λαός αυτός εστί» (Εγκύκλιος Πατριαρχών Ορθόδοξης Ανατολής του 1848).
(„Străjerul Ortodoxiei este trupul Bisericii, care nu este altul decît poporul [lui Dumnezeu]”) (Circulara Patriarhiilor Ortodoxe din Răsărit de la 1848)
Un Sinod este recunoscut şi acceptat ca valid atunci când deciziile sale sunt acceptate de întreaga Biserică (clerici şi laici) şi nu atunci când unul căruia i se zice episcop sau mai mulţi de acest fel exprimă părerea unei grupări proeminente.
Nici deciziile Sinoadelor nu sunt obligatorii, nici clericii şi laicii care îşi exprimă public altă părere nu sunt prigoniţi, ci credincioşii care se implică în Trupul Bisericii, după ce studiază, cercetează şi se dumiresc întru Duh Sfînt, acceptă sau nu deciziile în deplină libertate de conştiinţă, optând astfel pentru drumul spre mântuire
Ştim bine că marile lupte ale sfinţilor Părinţi pentru păstrarea neîntinată a credinţei Ortodoxe dovedesc câtă importanţă dă Biserica omului. Tot omul este creat după chipul lui Dumnezeu, nu numai „episcopul”! În ceea ce priveşte persoana ca „asemănare”, aceasta numai atunci este sfântă, când nu se lasă manipulată în virtutea atingerii ţelurilor ecumeniste pe plan local sau global, iar societatea ca uniune de persoane îndumnezeite, și nu ca grupare de indivizi, devine sfântă şi respectabilă atunci când nu se supune celei mai sus menţionate manipulări.
Ca urmare scopul tuturor celor care participă la activităţile noastre este dublu:
- Să se facă cunoscut, la început pe plan local, că: „Cel mai important ţel al societăţii este de a participa şi a-L mărturisi pe Dumnezeu cel Întreit în Persoane.
- Să arate că laicii cu toate că nu sunt hirotonisiţi pot să se ocupe cu temele Credinţei şi au posibilitatea, chiar dacă nu au nicio împuternicire oficială în cadrul Bisericii, să ceară socoteală episcopilor când aceştia se îndepărtează „Sinodal” de adevăr!
Rămânem, aşadar, în Biserică, din moment ce numai în cadrul Trupului lui Hristos decăzuta natură umană se poate mântui fără distrugerea şi anihilarea persoanei ca atare.
Rămânem în Biserică, rămânem aproape de cele două mănăstiri ca străjeri şi păzitori întru Adevăr şi Iubire, întărind Părinţii care se luptă pentru credinţă, pentru cereasca noastră patrie.
Comitetul de Luptă pentru Apărarea Caracterului Ortodox al Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschiva dela Milohori, Ptolemaida invită pe toţi creştinii ortodocşi, atât din Elada, cât şi din afara acesteia, să inunde cu proteste mărturisitoare în favoarea Sfintei Mănăstiri Ortodoxe a Sfintei Paraschevi şi a Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie Palama de la Filota, telefoanele şi poşta electronică a Mitropoliei de Florina, care a renunţat la Ortodoxie şi s-a alipit Panereziei Ecumenismului sau Religiilor Comparative sau Gnostice, care a fost introdusă pseudo-sinodal la Pseudo-sinodul din Creta, în scopul de a nu fi predată Sfânta Mănăstire Ortodoxă Mitropoliei ecumeniste care încearcă să o cotropească.
Ε-mail Mitropolia de Florina: [email protected]
Telefon Mitropolia de Florina, kir Theoklitos: (0030) 2385028862
Telefon Protosinghel Arhimandrit Nikiforos Manantis: (0030) 2385028861
Cu sinceritate,
Comunitatea luptătoare
Ptolemaida, 30 iulie 2017
Sursa: https://paterikiparadosi.blogspot.gr/2017/08/blog-post_50.html
Traducere din limba greacă de S.D.
Citiți vă rog și:
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Noi vă înțelegem problema care e întradevăr atac la credință, însă dumneavoastră, domniile dumneavoastră ca preoți ai Credintei Ortodoxe românești, cum de stați indiferenți la atacul celor de la putere cu impunerea vaccinării forțate a tuturor oamenilor din România ?
Bănuiesc căci sunteți informați sub acest aspect ! … Atunci unde sunt acei duhovnici ce se implică în ajutorul celor credincioși, fiindcă aici e cauza mai mare de care nici un cetățean nu va scăpa ?! :/
Într-un „last edit” vă pot lăsa un mesaj : ” Păcate. Adună omul cu grămada, însă dacă credința lui e ștearsă, adică neajutorabilă celor din biserică (adunarea lui Hristos), atunci la ce va folosi ea inaintea venirii Domnului ?
Problema nu este ca stau idiferenti…dar stau si capra unul la altul??
traim vremea antihristului…..le este frica tuturor fatarnicilor de acesta
FEREASCA DUMNEZEU !!!!!!