Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, i-a retras cetăţenia ucraineană fostului aliat Mihail Saakaşvili, în cadrul unei manevre surprinzătoare percepută ca fiind o tentativă de blocare a aspiraţiilor politice ale fostului preşedinte georgian.
Mihail Saakaşvili, care a combătut corupţia în Georgia în perioada în care a fost preşedinte, din 2004 până în 2013, primise în mai 2015 paşaport ucrainean şi fusese numit de Petro Poroşenko în funcţia de guvernator al regiunii Odesa.
Pe fondul disputelor cu Petro Poroşenko, Mihail Saakaşvili a demisionat în noiembrie 2016 din funcţia de guvernator şi a format un nou partid, care se poziţionează în opoziţie faţă de preşedintele Ucrainei.
Miercuri, Serviciul ucrainean pentru Imigraţie a anunţat decizia retragerii cetăţeniei în cazul lui Mihail Saakaşvili, fără a oferi motivaţia.
„Potrivit Constituţiei Ucrainei, preşedintele poate lua decizia retragerii cetăţeniei (…)”, a precizat Serviciul pentru Imigraţie.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.