Părintele Ioan Ungureanu face recurs contra caterisirii pronunțate de Consistoriul Eparhial Iași

Recursul Părintelui Ioan Ungureanu către MMB

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Subsemnatul, preot Ioan Ungureanu, preot paroh al Parohiei “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni, din Protopopiatul Botoșani, Judeţul Botoșani, domiciliat …, strada…, nr. …, în calitate de parte care a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 3/2017 pronunţată de Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, prin care am fost condamnat cu pedeapsa caterisirii, prevăzută de art. 5, paragraful (B), alin. (1), lit. e) al Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR, depun în 3 exemplare

Motivele de formă:

Din documentele reținute în motivarea sentinței nu se face dovada efectuării inspecțiilor din partea organismelor de cercetare administrative eparhiale, reținându-se doar diverse rapoarte întocmite la nivelul protopopiatului Botoșani, care nu pot fi considerate rapoarte de inspecție ale organelor de cercetare eparhiale.

Nu mi s-a respectat dreptul la apărare, deoarece nu mi s-a permis să văd dosarul, condiționându-mi-se acest lucru de prezentarea la instanță, în condițiile în care nu mi se rezolvaseră toate solicitările legate de legalitatea procesului în care eram implicat.

Nu am putut beneficia de un avocat bisericesc, deoarece, în situația în care episcopul și-a judecat propria cauză, avocații bisericești, care sunt numiți de către episcop, pot fi prezumați a nu fi obiectivi.

Mi s-a considerat neparticiparea la ședințe ca atitudine răuvoitoare, în ciuda faptului că RACDIJBOR permite apărarea în scris, fără a impune prezența fizică în sala de judecată.

S-a considerat demersul meu pe lângă Sfântul Sinod un “demers personal, ce excede cadrul procesual”, ignorându-se faptul că la Sfântul Sinod depusesem o listă de incompatibilități de formă și fond, de a căror rezolvare depindea legalitatea și valabilitatea procesului în care eram implicat.

Acuzatorul meu, preot inspector Florin Chirilă s-a aflat într-o gravă incompatibilitate de ordin moral, întrucât, cu ocazia prezenței sale în parohie, a făcut acuzații extrem de grave la adresa mea, de natură a mă prejudicia pe mine și imaginea Bisericii Ortodoxe. Aceste acuzații nu au fost probate niciodată și nici nu au fost reținute măcar de Consistoriul Eparhial care m-a judecat. Pentru acele acuzații l-am acționat într-un proces penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la adresa mea, prin declarațiile publice că mă va da în judecată pentru amenințarea cu moartea, în condițiile în care știa că nu l-am amenințat cu moartea și nici nu are probe care să ateste că aș fi făcut așa ceva.

Motivele de fond:

ÎN FAPT:

Întreaga procedură a judecății este nulă de drept, deoarece procesul încalcă prevederile canonului 118/107 Cartagina, care prevede că episcopul nu poate judeca o cauză în care este implicat direct. Acest canon transpune în legislația bisericească un principiu fundamental de drept, nemo in rem suam auctor esse potest, “nimeni nu poate fi judecător în cauza proprie”. Faptul că adevăratul judecător al cauzei este arhiepiscopul Iașilor se vădește din formularea “se propune sancționarea Pr. Ioan Ungureanu de la Parohia Schit Orășeni, protopopiatul Botoșani cu pedeapsa caterisirea…”, de unde rezultă că Consistoriul Eparhial face doar o propunere de sancțiune, pe când decizia o ia Chiriarhul, care, în această speță, își judecă propria cauză, deoarece motivul caterisirii este întreruperea pomenirii Înaltpreasfinției Sale pentru participarea la sinodul eretic din Creta.

De asemenea, grava incompatibilitate existentă este probată și de faptul că acuzațiile care nu aveau legătură directă cu episcopul au fost retrase: navetismul, insulta, calomnia, defăimarea, instigarea la atitudini negative, rămânând ca acuzații doar presupusa schismă, neascultarea față de autoritățile bisericești, contrazicerea publică a poziției Bisericii și acuzația de săvârșire a sfintelor taine și ierurgii cu nerespectarea prevederilor tipiconale.

Nu s-a demonstrat în niciun fel faptul că sinodul din Creta este ortodox. Pe parcursul întregii motivări există expresia “presupusa erezie”, fără a se aduce vreo dovadă reală în sensul că mă înșel în privința presupusei erezii și că sinodul din Creta a fost perfect ortodox. Se propune ca singură argumentare poziția oficială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adică al părții implicate direct în acest proces.

Demonstrarea faptului că sinodul din Creta este ortodox și că nu există nicio erezie de care să fie contaminat episcopul locului este absolut obligatorie pentru stabilirea vinovăției mele. Dacă procesul ar fi respectat dreptul meu la apărare și aș fi ajuns să îmi fac apărările pe fond, aș fi cerut o astfel de expertiză. Din păcate, consistorialii au considerat cererile mele perfect legitime legate de forma procesului ca tergiversări și expresii ale relei mele voințe și au trecut la judecarea pe fond a problemei, fără ca mai întâi să fi rezolvat problemele de formă.

Nedemonstrându-se faptul că sinodul din Creta a fost ortodox și ce erezia nu există, cele patru acuzații nu sunt demonstrate nici măcar cât s-a încercat demonstrarea acuzațiilor de care am fost exonerat, deoarece singura lor demonstrare este o înșiruire de canoane care se referă la situația de schismă provocate pentru orice alt motiv decât erezia.

Întrucât nu s-a demonstrat în cadrul acestui proces faptul că eu am oprit pomenirea pentru alt motiv decât participarea la erezie a episcopului, actul caterisirii se află sub incidența canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care consideră nule caterisirile preoților ortodocși de către episcopi părtași la erezie.

Circumstanțele agravante sunt interpretări subiective ale Consistoriului, deoarece prin acțiunile mele eu am apărat dreapta credință, în timp ce imaginea Bisericii au prejudiciat-o angajații Mitropoliei, care au năvălit asupra unui sat pașnic, care își vedea de viața sa duhovnicească, în deplină armonie spirituală. Angajații Mitropoliei sunt cei ce au făcut un circ mediatic din care imaginea Bisericii a avut grav de suferit, lansând la adresa mea acuzații iresponsabile privitoare la pretinse amenințări cu moartea. Aceste acuzații mincinoase, niciodată probate, au făcut înconjurul trusturilor de presă, generând titluri bombastice în ziare și emisiuni de televiziune.

În ceea ce privește acuzația de prejudiciere a vieții de parohie, aceasta este circumstanțială și fără niciun temei, deoarece parohia întreagă îmi acordă sprijinul său, după cum s-a văzut și din memoriile trimise către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în care credincioșii își exprimau dorința de a nu avea preot pomenitor în parohia lor, de a nu avea nicio comuniune cu erezia ecumenismului, legiferată prin sinodul din Creta la nivelul întregii Biserici. M-am bucurat și mă bucur în demersul meu de sprijinul majorității covârșitoare a creștinilor ortodocși din parohia Orășeni Schit.

ÎN DREPT:

Singurul motiv pentru care am fost acuzat de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și care mi se reține în sarcină de către Consistoriul Eparhial desemnat să mă judece este apărarea dreptei credinței împotriva inovațiilor eretice pe care ecumenismul le aduce în viața Bisericii Ortodoxe de un secol și cărora sinodul din Creta le-a dat girul său, statuând colaborarea ecumenistă ca politică misionară a Bisericii Ortodoxe, iar eclesiologia de tip ecumenist ca nouă viziune eclesiologică asupra Bisericii Ortodoxe.

Am afirmat și afirm că deciziile sinodului din Creta sunt eretice și, spre deosebire de Consistoriul Eparhial, eu am și demonstrat acest lucru, prin scrierile pe care le-am compus în această perioadă, prin predicile pe care le-am rostit, prin documentele pe care mi-am pus semnătura, prin conferința științifică Mărturisirea dreptei credințe împotriva ecumenismului promovat de către pseudosinodul din Creta, pe care am organizat-o la Botoșani, la data de 18 iunie și care a demonstrat motivele pentru care ecumenismul este o erezie, motivele pentru care sinodul din Creta este eretic și motivele pentru care oprirea pomenirii ierarhului participant la un asemenea sinod este canonică și corespunde practicii patristice în astfel de situație. Din păcate, toate argumentările teologice s-au izbit de o atitudine refractară a autorităților bisericești, pentru care interpretarea oficială a sinodului din Creta a fost întotdeauna mai importantă decât adevărul de credință, iar fidelitatea necondiționată față de episcop a fost mai importantă decât rămânerea în comuniune cu Hristos Însuși și cu Adevărul propovăduit de El lumii.

În toate activitatea mea din ultimul an am fost fidel jurământului depus la hirotonire: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”¹. Înainte de a depune un jurământ de fidelitate față de episcopul locului, am depus un jurământ de fidelitate față de Sfintele Evanghelii, față de Domnul Hristos, Cel care a adus în lume Sfânta Evanghelie, față de Sfinții Apostoli, care au dus Evanghelia în lumea întreagă, față de Sfintele Canoane și față de Sfinții Părinți ai Bisericii, care au continuat activitatea Sfinților Apostoli. Dacă acestora le-am jurat credință necondiționată, episcopului i-am jurat ascultare condiționată de faptul că el însuși va face ascultare necondiționată față de Sfânta Evanghelie, față de Domnul Hristos, față de Sfinții Apostoli, față de Sfintele Canoane și față de Sfinții Părinți, așa cum la rândul său a jurat când a fost hirotonit întru arhiereu, promițând că va păstra învățătura de credință ortodoxă neatinsă de niciun fel de erezie.

Am considerat necesar să iau măsura întreruperii pomenirii ierarhului meu la slujbele religioase, până în momentul în care se va dezice de inovațiile neortodoxe pe care sinodul din Creta le-a adus în viața Bisericii, în momentul în care acesta, după ce a promis credincioșilor că va apăra cu toate puterile în sinod Ortodoxia, s-a întors din Creta cu niște documente semnate în care se desființa termenul de “eretic” și se înlocuia cu termenul edulcorant de “eterodox”, în care se accepta că în afara Bisericii lui Hristos mai există “biserici și comunități creștine”, în care se acceptau ca esențiale premisele eretice ale Declarației de la Toronto, care vorbesc despre existența “bisericii în afara Bisericii” și despre faptul că niciuna dintre membrele CMB nu este Biserică reală, în care se promitea o colaborare strânsă cu toate ereziile reprezentate în CMB pentru “refacerea unității creștine”, în care erau condamnați apriori toți cei ce s-ar opune ecumenismului, în care Biserica era angrenată în activități lumești de extracție francmasonic-newagiste, de genul ecologiei (consemnată în calendarele ortodoxe printr-o zi a “rugăciunii pentru mediu”, pe care Biserica Ortodoxă o ține alături de papistașii occidentali, într-o zi de rugăciune ecumenistă necanonică), promovării păcii planetare și a colaborării ecumeniste dintre ortodocși și neortodocși pentru realizarea unor obiective politice mondiale care nu au nimic de-a face cu orizontul spiritual în care trebuie să trăiască ortodoxul creștin, în care, în loc să elimine practica ecumenistă a căsătoriilor mixte, sinodul a ratificat-o, ignorând prevederile canonului 72 Quinisext.

Fidel legământului depus la hirotonire și ascultând cuvintele marelui duhovnic Iustin Pârvu: “Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”², în consultare cu mai mulți părinți preoți și duhovnici am căutat dialogul cu ierarhul nostru, am încercat o cale de a ne face auzite îngrijorările legate de riscul pe care sinodul din Creta îl reprezintă pentru viața duhovnicească a Bisericii noastre și a parohiei pe care o conduc de 17 ani.

Încă din primul moment m-am izbit de acuza de schismă, de o atitudine brutală, care nu m-a convins în niciun fel de faptul că în Creta s-ar fi desfășurat un sinod ortodox și că nu există motive de îngrijorare, deoarece consecințele acestui sinod nu se vor face simțite în viața parohiei mele.

Am întrerupt pomenirea ierarhului, în deplin acord cu canonul 31 apostolic și cu canonul 15 I-II, care permit preotului să se despartă de episcopul său doar pentru motivul căderii în erezie a episcopului. Am rămas de atunci în cadrul descris de aceste canoane, neaderând la vreo grupare eretică sau schismatică, nefăcând ascultare de alt arhiereu, rămânând în cadrul Sfintei Biserici Ortodoxe.

Canonul 31 apostolic prevede caterisirea preotului care se face vinovat de schismă, ca urmare a întreruperii comuniunii cu ierarhul pentru orice motiv, în afara cazului în care “îl vădeşte cu ceva vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii”³. În tâlcuirea canonului, profesorul de drept Ioan N. Floca explică faptul că: “şi complicii clericilor cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că, dacă vreun preot constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de episcopul său fără nicio formalitate (canon 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie” (s.n.)⁴.

Canonul 13 I-II, pe care îl invocă Consistoriul, pedepseşte ca schismatic pe preotul care se desparte de episcopul său “pentru oarece vinovăţie” înainte de judecarea şi condamnarea episcopului de către un sinod. În tâlcuirea canonului 15 I-II, Pidalionul explică natura acestor vinovăţii invocate: “Însă aceasta să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (adică furare de cele Sfinte) şi altele ca acestea s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâistătătorul său”⁵. După care, Pidalionul introduce o excepţie: “iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru asta se despart de ei înainte de sinodiceasca judecată, pentru eresul acela, unii ca aceştia, despărţindu-se de aceia, nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici”⁶. Canonul 13 I-II nu poate fi interpretat fără partea a doua a canonului 15 I-II, deoarece canonul 15 I-II “întregeşte canoanele 13 şi 14”⁷. Despre raportul dintre ele, profesorul Floca spune: “având în vedere prevederile canoanelor 13 şi 15, se menţionează că acestea prevăd numai situaţia când cei vizaţi provoacă schisma faţă de superiorul lor invocând anumite delicte săvârşite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care însă superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior”⁸. Condiţia de propovăduire a ereziei este îndeplinită, deoarece episcopul a profesat erezia ecumenismului în faţa întregii planete, împreună cu ceilalţi episcopi care au semnat documentele de la Creta. Ecumenismul, prin natura sa, este osândit avant la lettre şi de către Sinoadele Ecumenice, care au condamnat în deciziile lor “dialogul spiritual şi cooperarea” cu cei ce se opun deciziilor dogmatice ale Bisericii, cu cei ce l-au proclamat pe episcopul Romei ca locţiitor al lui Hristos pe pământ, cu cei ce blasfemiază contra Sfintei Fecioare Maria, contra Sfintelor Icoane, contra Sfintei Cruci, contra Sfintelor Moaşte, contra Sfintei Preoţii, contra Sfintei Tradiţii, contra Sfintelor Taine etc., dar şi de către învăţăturile Sfinţilor Părinţi, întrucât, exprimând consensus Patrum cu Sfinţii din veacuri, toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe din secolul XX au condamnat ecumenismul, erezia epocii în care au vieţuit, considerându-o “erezia ereziilor”, “panerezie”, unii dintre ei (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, Sfântul Paisie Aghioritul) luând exact măsura pe care o iau eu acum, de oprire a pomenirii ierarhului eretic şi primind cununa sfinţeniei prin recunoaştere sinodală din partea Bisericilor ai căror patriarhi i-au nepomenit la un moment dat.

Din cuprinsul canoanelor 31 apostolic și 15 I-II, a căror interpretare o dă Pidalionul sau mari profesori de teologie, în consens cu Pidalionul, neputând fi interpretate de fiecare după propriile interese, reiese că este falsă argumentarea Consistoriului, care afirmă că preotul nu se poate despărți de episcopul său înainte de condamnarea aceluia. Dimpotrivă, canonul 15 I-II ne învață că în cazul ereziei, preotul poate și chiar trebuie să se despartă de episcopul său înainte ca episcopul să fie judecat pentru fapta sa.

Invocarea schismei, aşa cum este definită de către articolul 11 (1) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, este lipsită de temei în cazul meu, deoarece eu nu am dat o interpretare deosebită unor norme de disciplină, morală sau cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii, ci am aplicat cu precizie învăţătura canonică raportată la situaţia în care Biserica este infestată de erezie. Din nota care însoţeşte în Regulament încadrarea canonică a Art. 11, alin. 1, vedem care sunt considerate motivele de schismă la care se referă acest articol: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că “trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.)⁹; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare).

Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de către Regulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei.

În situația în care canoanele 31 apostolic și 15 I-II permit despărțirea preotului de episcopul său înainte de judecarea acestuia din urmă, acuzația de neascultare față de autoritatea bisericească este neîntemeiată, întrucât canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic arată că nesupunerea preoților ortodocși față de episcopi părtași la erezie (cum era Nestorie înainte de a fi condamnat la sinodul al III-lea) nu este considerată nesupunere, iar pedeapsa pentru aceasta, caterisirea, este lipsită de valabilitate canonică; în partea a doua a canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, sinodul poruncește direct ca față de episcopii condamnați de către sinod preotul ortodox să nu aibă niciun fel de ascultare. Episcopii condamnați de sinodul al III-lea ecumenic erau în linii mari aceiași episcopi care înainte de sinod, ca și Nestorie, fuseseră părtași la erezia nestoriană. Adică se aflau exact în situația în care se află acum ierarhul meu, care a semnat documentele sinodului din Creta, ce legiferează panerezia ecumenistă, după care a învățat pe toți credincioșii din Mitropolia Moldovei, cu capul descoperit și în fiecare biserică parohială, prin intermediul unei Pastorale Pascale, că cei ce critică sinodul din Creta o fac “fără motive întemeiate”, adică a învățat că sinodul din Creta este necriticabil, pentru că a fost ortodox. Același episcop i-a învățat pe credincioșii din parohia mea, prin intermediul unei scrisori pe care le-a trimis-o la fiecare acasă, că sinodul din Creta este “sinodul Bisericii Ortodoxe, organizat la Creta”, că “a afirmat cu tărie că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească”, că “nu a negociat credința”, că “nu a dat dogme noi”.

Toate aceste luări de poziție oficiale au complinit condiția propovăduirii ereziei ecumenismului cu capul descoperit, în văzul întregii lumi și în biserici și a atașamentului nestrămutat față de acel sinod eretic.

Tâlcuind canonul 39 apostolic, canonistul român arhid. prof. univ. Ioan N. Floca afirmă că “atunci când preoții au dobândit unități pastorale, pe care le cârmuiau pe propria răspundere, așa cum este situația de astăzi, dependența strictă față de episcop cu privire la orice lucrare a preoției a încetat, ei rămânând totuși supuși supravegherii și controlului din partea episcopului, căruia îi datorează ascultare canonică”¹⁰.

Despre această ascultare canonică, profesorul Floca vorbește într-o notă la tâlcuirea canonului 39: “Canonul nu trebuie înțeles în sens unilateral, adică în sensul că preoții nu pot să săvârșească nimic fără încuviințarea episcopului, ci în acel sens mai larg în care canonul 34 apostolic îi obligă pe episcopi să nu săvârșească nimic mai important fără încuviințarea întâistătătorului lor… Preotul însuși este un păstor, deținând puterea harică și misiunea de a sfinți viața credincioșilor și de a-i duce la mântuire, iar această lucrare o desfășoară pe baza dreptului său propriu, și nu ca simplu delegat al episcopului”¹¹.

Neascultarea faţă de episcop, aşa cum vedem din tâlcuirea canonului 39 apostolic, nu este orbească, aşa cum o învaţă doctrina teologilor ortodocşi contemporani și a celor care au participat ca judecători în Consistoriul în care am fost judecat, ci ţine seama de conştiinţa preotului, mai ales în situaţii legate de salvarea sufletelor credincioşilor de moartea veşnică pe care o aduce cu sine erezia. Doctrina juridică canonică îi conferă preotului un rol al său în mântuirea credincioșilor, un drept al său de a lua decizii legate de sufletele acestora și de mântuirea parohiei sale.

Toată tradiţia Bisericii ne învaţă că ascultarea este o obligaţie, în condiţiile în care episcopul este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. În momentul în care episcopul se întinează cu oarece erezie, lui nu i se mai datorează ascultare, deoarece el, la rândul său, nu dă ascultare lui Hristos şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.

Tot canoanele 31 apostolic și 15 I-II probează nevinovăția mea și în privința acuzației prevăzute de art. 28 RACDIJBOR referitoare la slujirea cu nerespectarea prevederilor liturgice. Este evident că atât timp cât canoanele 31 apostolic și 15 I-II permit preotului să înceteze pomenirea ierarhului participant la erezie, acest lucru nu se poate face decât modificând modul în care se face pomenirea ierarhului la slujbe, adică eliminând numele ierarhului din ecteniile în care acesta este pomenit și referirea la ierarhie în general în aceste ectenii. Nu pot fi făcut vinovat pentru că aplic o prevedere canonică a canonului 15 I-II. Așa cum este formulată acuzația, ea poate cel mult fi îndreptată contra Sfinților Părinți care au întocmit canoanele 31 apostolic și 15 I-II Constantinopol, nici într-un caz contra mea, care nu fac decât să le aplic.

Prevederea canonului 15 I-II Constantinopol, care spune: “căci cei ce se despart pe sine de împărtășirea cea către întâiul șezător al lor pentru oarecare eres al lor osândit de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, de acela adică care eresul în public îl propovăduiește și cu capul descoperit îl învață, unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sine despre împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci și de cinstea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri” mă exonerează de acuzația de contrazicere a poziției oficiale a Bisericii, deoarece arată că întreruperea pomenirii ierarhului pentru situația în care acesta este eretic nu poate fi pedepsită în niciun fel, deoarece “nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători”. Dacă au osândit minciuno-episcopi și minciuno-învățători, atunci și poziția oficială pe care aceștia o impun în Biserică poate fi numită o “minciuno-poziție oficială”, deoarece ea contrazice tot ceea ce Biserica a învățat întotdeauna, peste tot și pe toți și impune erezia ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştinii”¹², așa cum a făcut-o decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 16 decembrie, care le-a vorbit credincioșilor despre practicarea unui “ecumenism lucid”, în condițiile în care Biserica Ortodoxă, prin cele mai luminate și curate conștiințe ortodoxe ale secolului XX, sfinți precum: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Ioan Maximovici, sfântul Paisie Aghioritul, mari duhovnici precum: părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, sinoadele locale precum sinodul ROCOR, au considerat și condamnat, la unison, ecumenismul ca o erezie și o panerezie.

Poziţia oficială a Bisericii dintotdeauna a fost că în afară de Biserica Ortodoxă nu mai există niciun fel de Biserică, că romano-catolicii şi protestanţii nu au niciun fel de taine, că botezurile lor nu sunt valide, că unitatea Bisericii există deplin în Ortodoxie şi nu se realizează prin dialoguri eretice cu protestanţii şi romano-catolicii, care se pot întoarce la Ortodoxie pentru a participa la unitatea Bisericii, că conlucrarea cu ereticii este interzisă, că dialogurile care au ca scop diluarea credinței și negocierea acesteia sunt interzise, că însoțirea dintre ortodocși și eretici în Sfânta Taină a Căsătoriei este interzisă, că Biserica nu este o organizație lumească și nu militează pentru idealuri lumești (ecologia, pacea planetară etc.).

După toate aceste criterii, rezultă că eu sunt cu adevărat susţinătorul poziţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe, iar cei ce s-au făcut părtaşi la erezia din Creta sunt împotriva acestei poziţii.

În ceea ce privește nulitatea de fond provocată de judecarea de către episcop a propriei cauze, argumentez pe următoarele considerente canonice, pe care le-am trimis spre analiză Sfântului Sinod, la care Sfântul Sinod nu mi-a răspuns niciodată, iar Consistoriul Eparhial le-a ignorat atunci când le-am prezentat:

1. Canonul 118¹³, 112 din Pidalion spune “A plăcut ca un episcop să nu judece judecata sa”, iar tâlcuirea este “Acest canon rânduieşte ca un episcop nici pe un alt episcop poate să judece, care ar avea cu dânsul oarece pricină, nici pe presbiterul care ar avea vreo pricină cu dânsul. Nici pe vreun alt cleric, după canonul 9 al sinodului 4. Ci nici prezbiter pârât de altul, nici diacon poate un singur episcop a caterisi, după al 12-lea al acestuia. Vezi şi pe al 74-lea apostolesc”.

2. Canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic arată că episcopul poate să judece litigii între doi clerici, dar când există un litigiu între un cleric şi episcopul său, judecata o face sinodul eparhiei, nu episcopul respectiv.

3. Deşi canonul 4 al Sinodului Antiohia recunoaşte dreptul episcopului de a caterisi preoţii şi diaconii din eparhia sa, canonul 12 Cartagina stipulează că preotul care s-a judecat de către episcopul său (se subînţelege din coroborarea cu canonul 107/118 Cartagina şi canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic pe alte cauze decât cele în care episcopul este parte implicată), poate face recurs la un tribunal alcătuit din şase episcopi plus episcopul său.

4. Judecarea de către episcop a unei pricini care îl priveşte direct este contrară şi principiului juridic secular nemo in rem suam auctor esse potest, “nimeni nu poate judeca în cauza proprie”. În cazul de încălcare a acestui principiu juridic, secţiile de contencios-administrativ ale tribunalelor pot, atunci când sunt sesizate, dispune respectarea acestui principiu esenţial, de care depinde împlinirea cerinţei constituţionale a asigurării dreptului la un proces echitabil (art. 21, alin. 3 din Constituţia României), cerinţă pe care şi tribunalele bisericeşti sunt ţinute să o respecte, în conformitate cu art. 5, alin. 4) al Legii 489/2006 a Cultelor, care prevede că în activitatea lor cultele au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și cu art. 3, litera i) din RACDIJBOR, care spune că unul dintre principiile canonice fundamentale este garantarea dreptului la apărare și aflarea adevărului.

5. În conformitate cu Regulamentul autorităţilor canonice bisericeşti şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Eparhial funcţionează din încredinţarea chiriarhului (art. 53, alin. [2]), membrii săi sunt desemnaţi de către chiriarh (art. 53, alin. [3]), sunt numiţi prin decizie chiriarhală (art. 53, alin. [4]); chiriarhul este cel ce trimite cauza la Consistoriu (art. 88, alin. [1]); chiriarhul aprobă, respinge sau modifică hotărârea (art. 132, alin. [2]). Prin urmare, întreaga judecată a Consistoriului se desfăşoară în acord cu voinţa chiriarhului, sub atenta sa supraveghere, la solicitarea acestuia, de către oameni numiţi de către acesta, iar sentinţa este aprobată şi pusă în aplicare de chiriarh. De altfel, canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic şi 4 al sinodului Antiohia înţeleg că episcopul este cel ce judecă şi aplică pedeapsa caterisirii în primă instanţă, chiar dacă o face prin organele judecătoreşti bisericeşti, pe care le numeşte să judece în numele său, şi tocmai de aceea Sfinţii Părinţi au adăugat că episcopul nu poate să judece propriile cauze.

6. În situaţii în care episcopul este parte implicată direct în proces, deoarece motivul pentru care sunt trimis în Consistoriu este oprirea canonică a pomenirii pentru o faptă săvârşită de către episcop împotriva dreptei credinţe, membrii Consistoriului, care sunt numiţi de către episcopul respectiv, pot fi prezumaţi ca incompatibili, conform art. 138, lit. (a), întrucât se poate presupune că sunt interesaţi direct de proces, iar interesul, în cazul meu este de a arăta că oprirea pomenirii s-a făcut din motive eronate, care nu îl incriminează pe episcopul care i-a numit să judece cauza mea. O sentinţă în care eu aş fi exonerat de vina de schismă pentru oprirea pomenirii episcopului ca urmare a participării acestuia la sinodul din Creta ar însemna admiterea faptului că episcopul este părtaş la erezia din Creta şi i-ar pune pe membrii Consistoriului în situaţia de a deveni ei înşişi pasibili de judecare în Consistoriu pentru fapta de care sunt eu învinuit.

7. În speţa pe care v-o supun analizei, recuzarea întregului complet de judecată nu ar putea schimba cu nimic situaţia, întrucât un complet de judecată nou ar avea exact aceeaşi problemă de legitimitate ca şi cel dinainte, deoarece s-ar afla în aceeaşi poziţie necanonică de a apăra cauza episcopului care l-a numit.

8. Întrucât Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că apărătorii bisericeşti sunt numiţi din încredinţarea chiriarhului (art. 124 şi 125) şi pot fi sancţionaţi pentru “compromiterea demnităţii misiunii lor” (art. 126), iar sancţiunile sunt aplicate direct de către Chiriarh (art. 26, alin. 5), nu pot beneficia de sprijinul autorizat al unui apărător bisericesc, în condiţiile în care aceştia ar fi implicaţi în apărarea unui caz îndreptat împotriva episcopului care i-a desemnat, iar demonstrarea faptului că eu nu sunt schismatic, de exemplu, le-ar putea aduce acuza de “compromitere a misiunii lor” şi sancţiuni disciplinare. În plus, este de notorietate publică poziţia preoţilor împotriva mea şi a celorlalţi nepomenitori, conturată ca urmare a unor şedinţe de protopopiat, iar în cazul apărătorilor bisericeşti, a cursurilor de pregătire a avocaţilor bisericeşti, organizate de participanţi sau adepţi ai sinodului din Creta.

9. Canonul 12 Cartagina spune că atunci când un cleric a fost judecat de către episcopul său, el poate apela la judecata a şase episcopi din unitatea bisericească superioară (în speţă, Mitropolia), care să judece dacă nu cumva preotul respectiv a fost nedreptăţit. Ideea este întărită de către canonul 14 Sardica, în care se reglementează mai ales situaţii în care un episcop “iute din fire şi pornindu-se în grabă împotriva unui presbiter sau diacon, ar vrea să îl scoată pe acela din Biserică”, recomandându-se “să se poarte grijă ca unul ca acesta să nu se osândească îndată, nici să se despoaie de comuniune”.

10. În conformitate cu art. 56, alin. (4) din Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Mitropolitan este alcătuit din 3-5 membri titulari şi doi supleanţi, numiţi de mitropolit dintre preoții aprobați de Adunările eparhiale ale eparhiilor. La rândul său, ultima instanţă la care se poate judeca un dosar de caterisire, Consistoriul Superior Bisericesc este format, conform art. 57, alin. (3) din 6 membri titulari şi câte un supleant pentru fiecare dintre ei, desemnaţi de către sinoadele metropolitane din ţară dintre preoții desemnați de eparhii, alții decât cei din consistoriile eparhiale sau mitropolitane. Din aceste prevederi ale Regulamentului rezultă că în nicio instanţă de apel bisericească nu se îndeplineşte condiţia judecării cazului meu în recurs direct de către şase episcopi, plus episcopul meu, Sinodul Mitropolitan şi Sfântul Sinod primind spre aprobare doar decizia deja judecată a consistoriului mitropolitan sau superior bisericesc.

11. În speţa mea, acuzele care îmi sunt aduse şi care sunt judecate de către consistoriile eparhial, mitropolitan sau superior bisericesc ar putea fi supuse spre aprobare Sinodului Mitropolitan sau Sfântului Sinod, unde ar fi analizate de către episcopi care au acelaşi interes în speţa respectivă ca şi episcopul meu, deoarece sunt cu toţii fie participanţi direcţi la sinodul din Creta, fie participanţi la sesiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care au luat notă de “caracterul ortodox” al sinodului din Creta.

Motivele de drept ale recursului

Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 152, alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) din Regulamentul Autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor bisericeşti de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Obiectul recursului:

Prin acest demers, rog Consistoriul Mitropolitan:

1. Demonstrarea, printr-o expertiză teologică imparțială, alcătuită din experți care nu sunt în niciun fel implicați în sinodul din Creta, în activități ecumeniste sau angajați ai Patriarhiei Române, a caracterului ortodox sau eretic al sinodului din Creta.

2. Deoarece nu s-a demonstrat că sinodul din Creta a fost ortodox, cer constatarea nulității hotărârii de caterisire potrivit canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care a decis că orice caterisire dată de un episcop părtaș la erezie este nulă de drept.

3. Constatarea nulității caterisirii mele deoarece este pronunțată de un episcop care și-a judecat propria cauză, în pofida canonului 118/107 Cartagina care interzice acest lucru.

4. Judecarea procesului meu în conformitate cu canonul 2 de la sinodul Cartagina, de către un complet alcătuit din 6 episcopi care nu au participat la sinodul din Creta, care nu au semnat deciziile acestuia și le-au denunțat public, plus episcopul sufragan, ținându-se cont de canonul 118/107 Cartagina, care cere ca episcopul să nu judece propria cauză, în speță participarea la erezia din Creta, la care, într-o formă sau alta, sunt părtași toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mulți dintre ei având deja pronunțate sentințe de caterisire similare în eparhiile pe care le conduc.

5. Stabilirea, în baza rezultatului comisiei care investighează caracterul eretic al sinodului din Creta, a faptului că s-au îndeplinit sau nu condițiile de întrerupere a pomenirii.

Probe

Atașez înscrisuri care să demonstreze că sinodul din Creta a fost eretic, iar întreruperea pomenirii a fost motivată canonic.

Prezentul recurs se constituie în plângere prealabilă, în conformitate cu Legea 554/2004, a contenciosului administrativ.

Data

Cu deosebit respect,

Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

1 http://patriarhia.ro/images/pdf/HotarariSinodale/2010/Anexa_1.pdf.
2 Părintele Iustin Pârvu, Biserica și noile erezii, f.e., f.l., f.a., p. 27.
3 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 26.
4 Ibidem.
5 Ibidem, p. 362.
6 Ibidem.
7 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 347.
8 Ibidem.
9 Pidalion, ed. cit., p. 475.
10 Ioan N. Floca, op. cit., p. 32.
11 Ibidem.
12http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/
13 În ediţia arhim. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 316, canonul este 107 şi este formulat: “S-a hotărât în acest sinod ca un episcop singur să nu dea sentinţe în afacerile judecătoreşti proprii”. Tâlcuirea este: “Se dispune că un episcop nu poate să dea sentinţă într-o chestiune care îl priveşte” (s.n.). Sentinţa în cazul meu, chiar dacă este pronunţată de către Consistoriu, este aprobată sau respinsă şi pusă în aplicare direct de către episcop.