De ce patriarhul Bartolomeu de Istanbul este ERETIC

După ce am văzut ce suntem datori să facem când patriarhul sau episcopul este eretic, să vedem acum și dacă Patriarhul [Ecumenic] de azi este eretic și pricinile converg spre întreruperea pomenirii lui.

A)

Patriarhul nu crede în Simbolul de Credință, în Biserica ”cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică”. În mai 2014, la întâlnirea sa cu Papa, la Ierusalim, a spus în discursul său:

”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică… din pricina precumpănirii neputinței omenești și a voinței limitate a minții omenești, s-a scindat în timp… Bisericile Locale au fost conduse la scindarea unității de credință… ” (Alocuțiunea Patriarhului Ecumenic către Patriarhul Ierusalimului, 24 mai 2014, blogul amen.gr).

Este vreodată posibil ca Hristos, Care este Capul Bisericii, să se rupă de trupul Său, care este Biserica? Biserica niciodată nu se rupe, nu se divizează și nu se desparte, ci ereticii se despart și se taie din Biserică și se află în afara trupului Bisericii până când se pocăiesc, dacă se mai pocăiesc vreodată. Ereticii se taie din vie-Biserică. ”Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard” (Ioan 15:16). Patriarhul Ecumenic exprimă aici teoria ecumenistă că Biserica Ortodoxă este tăiată de la trupul Bisericii celei Una și se luptă dimpreună cu Papa și cu toți ereticii să repare ”scindarea unității de credință”. Privitor la aceasta publică o critică teologică Sinaxa Clericilor și Monahilor care demonstrează învățătura eretică a Patriarhului.

Un alt [exemplu care vădește erezia Patriarhului Ecumenic]:

”De vreme ce, cu toate că o Biserică recunoaște că o altă Biserică este vistier al harului și călăuză a mântuirii, este exclusă, ca venind în contradicție cu această tradiție, încercarea de rupere a credincioșilor dintr-o Biserică și integrarea lor la cealaltă… nu este concurentă a celorlalte Biserici Locale, ci un trup cu acestea” (Alocuțiune către delegația papală la sărbătoarea Tronului, Constantinopol 1998). Patriarhul Ecumenic acceptă că ereticii sunt vistieri ai harului, deci au Taine și este interzisă ruperea credincioșilor de o ”Biserică” și integrarea lor în alta.

În alt discurs al său spune: ”Eliberați, deci, de anchilozările trecutului… Fiecare Biserică este Biserica Sobornicească-Universală¹, dar nu integralitatea acesteia. Fiecare Biserică își împlinește universilitatea-catolicitatea, atunci când este în comuniune cu celelalte Biserici… unul fără celălalt suntem sărăciți” (Discurs la Geneva, 17 februarie 2008).

Este vrednic de uimire! Vorbește un Patriarh Ortodox? Aici răstoarnă întreaga eclesiologie ortodoxă a Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți ai Bisericii și crede într-o ”Biserică” [concepută] după fantezia lui; aceasta constituie o tăgăduire conștientă a unității Bisericii celei Una. Nu crede că Biserica Ortodoxă este Sobornicească-Universală și Una. Numai și pentru acest lucru este vrednic de caterisire, ”în consecință, orice cleric și mirean credincios contestă sau neagă în mod conștient credința ortodoxă empirică în Duhul Sfânt a Bisericii, așa cum aceasta este definită cu toată precizia în hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice și mai cu seamă în articolele monosemantice ale Simbolului de Credință, pe bună dreptate cade din Trupul Bisericii, fiind supus caterisirii sau afurisirii conform Sinoadelor Ecumenice” (Ἡ νέα ἐκκλησιολογία τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου κ. Βαρθολομαίου [Noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu], p.13, ed. Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși, 2015).

Pe scurt, Patriarhul crede în teoria eretică despre ”Biserica divizată și lărgită”. Biserica, însă, nu are nevoie de ecumeniști ca să o unească. Biserica nu se divizează niciodată, pentru că Însuși Hristos este Capul ei, Care totdeauna este unit cu Trupul Său.

Aceste învățături ecumeniste și eretice ale Patriarhului au fost adoptate și de așa-zisul ”Sfânt și Mare Sinod” din Creta și încetează astfel să mai fie simple opinii ale unui Patriarh. În felul acesta, un astfel de Sinod care îi recunoaște ca Biserici pe eretici, potrivit și cu toate textele teologice pe care le semnează ecumeniști de zeci de ani, încetează să mai fie un Sinod ortodox. Sinodul acesta este un sinod mincinos, eretic, tâlhăresc și ecumenist, așa cum mulți au atras atenția până acum, printre care și domnul profesor Dimitrios Tselenghidis. Însă, cel mai important este că hotărârile acestuia au valabilitate și autoritate sobornicească-universală și consecințe soteriologice asupra noastră, a tuturor, până când se va întruni un nou Sinod Ortodox care să invalideze hotărârile acestuia. Însă, toți cei care continuă să pomenească și să aibă legătură eclesială cu unioniștii ecumeniști de cuget latin înseamnă că acceptă în fapt și hotărârile acestui Sinod și nu sunt lipsiți de răspundere și nici scutiți de osândă, potrivit învățăturii de veacuri a Sfinților Părinți ai Bisericii, așa cum am fost de acord mai sus. De asemenea, trebuie să se înțeleagă că până și episcopii care nu au participat la Sinod și chiar și cei care nu au fost de acord cu textele presinodale sunt datori fiecare în parte, ca păstor responsabil al Bisericii, să-și delimiteze personal poziția și să osândească pozițiile Sinodului ca fiind eretice, lucru pe care nimeni nu l-a făcut până acum, prin urmare și aceștia acceptă în fapt hotărârile Sinodului, în ciuda textelor critice pe care le pot scrie.

Ecumeniștii și Patriarhul după recunoașterea de către ”Sinodul” menționat a papistașilor și a altor confesiuni creștine ca ”Biserici” vor trece apoi inevitabil la următoarea fază al ecumenismului intercreștin și interreligios, sincretic și luciferic, care presupune ”unirea” Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu papistașii prin ”potirul comun”, care este o urmare firească a acestui demers, și supunerea acestora față de primatul puterii și infailibilitatea ereziarhului Papă, adică, transformarea Bisericilor Autocefale Ortodoxe în Biserici Uniate. Aceasta înseamnă supunerea dogmatică și administrativă a Bisericilor Autocefale Ortodoxe, ca Uniate, față de Papă, pe baza pretențiilor Vaticanului și a codicelui Canoanelor Bisericilor Catolice Răsăritene (Uniate), care a fost editat de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990.

Prin acest ”Sinod”, deci, este deconstruită întreaga eclesiologie ortodoxă și în schimb se introduce o eclesiologie episcopocentrică și euharistică de inspirație papistașă, potrivit mentorului și celui mai mare ”teolog” ecumenist al noii epoci, Mitropolitul Ioannis Zizioulas. Însă o asemenea eclesiologie conduce la o ”Biserică” secularizată care, după cum se poate înțelege, nu poate oferi mântuire celor care o urmează. Se îndoiește cumva cineva că Vaticanul și Papa, cu care vor să ne unească ecumeniștii eretici, precum și toate celelalte amalgamuri protestante nu sunt ”Biserici” secularizate și conduc popoarele la închinarea la Antihrist?

B)

Patriarhul Ecumenic nu crede că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat și Mântuitor al lumii, așa cum Îl mărturisim în Simbolul nostru de credință: ”și într-unul Domn Iisus Hristos”, și acest lucru se dovedește iarăși din înseși cuvintele și faptele sale. Nu crede ”într-un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 4:5).

În 2001, în Africa de Sud, a declarat:

”Biserica Ortodoxă nu dorește să-i convingă pe ceilalți despre o anumită concepție asupra Adevărului sau a Revelației” (publicat pe pagina de internet a Patriarhiei Ecumenice).

Hristosul nostru în Evanghelie le-a dat poruncă Apostolilor: ”mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28:19-20). Patriarhul este însă mai presus de Hristos și de Evanghelie și ne spune că nu e nevoie să îi deranjăm pe sărmanii [eterodocși] ”pentru o anumită concepție asupra Adevărului sau Revelației”. De aceea desființează misiunea și Botezul și interzice Botezul ortodox [pentru cei dintre eterodocși care vor să se întoarcă la Biserică], pentru că doar cu Mirungerea făcută după un botez inexistent, oamenii rămân nebotezați!

La Geneva, în 1995, adoptă declarația demonică și blasfemiatoare ”Toate religiile sunt căi ale mântuirii” (Ἐπίσκεψις, nr. 523, p. 12) și se leapădă de Hristos. Deci, toate religiile mântuiesc, atunci de ce să mai vină Hristos pe pământ, ca să se facă om și să se răstignească, de vreme ce toate religiile mântuiesc, potrivit Patriarhului Ecumenic. Pentru Patriarh, Hristos nu este Dumnezeu, iar creștinismul este doar o religie între toate celelalte religii. Și Patriarhul este încă pomenit zi și noapte ca unul care drept învață cuvântul adevărului…

La a 6-a Întâlnire Mondială a Religiei și Păcii, din 4.11.1994, declară:

”Noi, conducătorii religioși, trebuie să aducem în prim plan principiile duhovnicești ale ECUMENISMULUI, ale fraternității și păcii. Dar, pentru a reuși acest lucru, trebuie să fim uniți în duhul Dumnezeului celui unic… romano-catolici și ortodocși și protestanți și evrei, musulmani și indieni, budiști…” (Ἐπίσκεψις, nr. 494, p. 23, Geneva 1994).

Prin urmare, deci, Patriarhul, prin obiectivele ecumenismului și ale religiei mondiale, după Sinodul din Creta, din nou s-a grăbit să ia parte și el încă o dată, ca reprezentant și Patriarh Ecumenic al Ortodoxiei, adică reprezentându-ne pe noi toți, la rugăciunile în comun cu toți dușmanii lui Hristos și ai Maicii Domnului și a aprins și el lumânărica pe altarul comun al lui Baal-Satana (Assisi 2016).

Prin urmare, cunoaștem bine care este duhul Dumnezeului celui unic cu care este unit Patriarhul, este cel pe care îl pregătesc conducătorii întunericului ai veacului acestuia. Când, însă, Patriarhul este numit de unii ”ecumenist”, atunci pur și simplu declară că nu este ecumenist. Atât de puțin preț pune pe inteligența noastră și, îndeobște, pe noi, creștinii ortodocși.

C)

Patriarhul Ecumenic este, de asemenea, un batjocoritor al Sfinților Părinți ai Bisericii, pentru că la sărbătoarea tronului din 1999, referitor la papismul și la relațiile pe care trebuie să le avem cu acesta, a spus:

”Este necesară pocăința noastră pentru cele din trecut. Nu trebuie să irosim timpul căutând vinovății. Înaintașii noștri, care ne-au lăsat ca moștenire ruptura dintre noi, au fost victime nefericite ale șarpelui începător al răutății și se află deja în mâinile lui Dumnezeu, Care este drept Judecător. Cerem pentru aceștia mila lui Dumnezeu, dar suntem datori în fața Lui să îndreptăm greșelile lor” (Vezi «Ἐκκλησιαστικὴ Ἀλήθεια», 16.2.1998, și periodicul Ἐπίσκεψις).

Sfinții Părinții ai Bisericii, pe care îi cântăm cu cele mai minunate cântări, ”Ceata Sfinților Părinți… taina Cuvântării de Dumnezeu luminat o au dat Bisericii,… dumnezeiască tabără, de Dumnezeu grăitorii ostași întrarmați ai oastei Domnului, cei ce au adunat știința păstoririi și mișcați fiind de prea dreapta mânie, cu praștia Duhului foarte îndreptățit i-au azvârlit afară pe eretici, lupii cei cumpliți, și pe bolnavii nevindecabili i-au tăiat din pliroma Bisericii, stelele mult-luminoase…, stâlpii cei nesurpați…, florile Raiului cele cu duhovnicească mireasmă, gurile Cuvântului cele de atot-aurite…, podoaba lumii și lauda Bisericii” ².

Toți aceștia, pentru Patriarhul Ecumenic, sunt ”înaintașii noștri, care ne-au lăsat ca moștenire ruptura dintre noi, au fost victime nefericite ale șarpelui începător al răutății”, Sfinții Părinți ai Bisericii ”au fost victime nefericite ale șarpelui începător al răutății”. Vai și de trei ori vai pentru noi care trăim. A scos pe gură o asemenea blasfemie și el este încă de atâția ani patriarh și Sfântul Munte îl pomenește. Cine îmi va da râuri de lacrimi să plâng zi și noapte!

După toate acestea, deci, care sunt doar puține din multele pe care le-a grăit și le-a făptuit Patriarhul, ce suntem datori să facem?

Prin urmare, de vreme ce Patriarhul este în chip dovedit un eretic ecumenist și blasfemiator, suntem și noi obligați să punem în aplicare Sfintele Canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul Canon al 15-lea al Sinodului I-II Ecumenic de la Constantinopol, la care ne-am referit în mod exhaustiv mai sus. Potrivit Sfintelor Canoane ale Bisericii, suntem datori să facem oprirea pomenirii numelui Patriarhului Ecumenic și al tuturor ecumeniștilor eretici, filounioniști și de cuget latin.

Așadar, vă facem cunoscut în mod oficial că întrerupem pomenirea Patriarhului Ecumenic de la Taine și slujbe. Ne pare rău, dar nu putem pomeni un eretic și să ne pierdem în osânda veșnică dimpreună cu el, ca niște eretici.

În sfârșit, vă amintim din nou că Sfântul Munte a întrerupt pomenirea între 1924 și 1974, când au venit din lume în Sfântul Munte noi obști, care îndată au reluat pomenirea acestuia. În ce privește chestiunea pomenirii numelui Patriarhului, deși Sfânta Chinotită, neurmând acrivia și tradiția patristică ortodoxă, așa cum aceasta este exprimată prin caracterul obligatoriu al Canonului 15 al Sinodului numit I-II, cu autoritate ecumenică³, care este valabil sub toate aspectele, cu toate acestea, respectând libertatea conștiinței monahale, a hotărât: ”Să lase la latitudinea conștiinței fiecărei mănăstiri pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic” (Α 52-a Ședință a Dublei Sinaxe extraordinare, 13 noiembrie 1971).

Întreruperea pomenirii se face în semn de protest, cu scopul suprem de osândire a ereziei și de caterisire a episcopilor eretici, dacă nu se pocăiesc.

Menționăm ilustrativ doar două dintre mănăstirile care au rămas consecvente în întreruperea pomenirii. Sfânta Mănăstire Caracalu, în răspunsul ei către Sfânta Chinotită, a scris următoarele: ”Sfânta noastră Mănăstire, la Sinaxa de azi, din 21.9.1972, a examinat din nou subiectul controversat al pomenirii… Dorim să reiterăm hotărârea noastră din convingere și neclintită de a continua întreruperea pomenirii Patriarhului în semn de protest, dat fiind că noul Patriarh Ecumenic, Dimitrie I, va continua linia pe care o urmează Sfântul Sinod și pe care a trasat-o Patriarhul Atenagora” (Orthodoxos Typos, nr. 213, 1.07.1974).

Sfânta Mănăstire a Sfântului Pavel, sub Egumenia lui Gheronda Andreas, a răspuns după cum urmează: ”… hotărârea noastră este că nu putem să purcedem la discuție decât dacă Sanctitatea Sa declară prin intermediul presei că nu va urma calea predecesorului său”. De asemenea, același Egumen al Sfintei Mănăstiri a Sfântului Pavel, părintele Andreas, a răspuns Sfintei Chinotite: ”Motive de conștiință bisericească nu îmi permit să reiau pomenirea, pentru că Patriarhul Ecumenic este modernist, merge pe urmele ecumenistului Atenagora, ale cărui opinii și cugete eretice [actualul Patriarh] nu le-a condamnat” (Orthodoxos Typos, nr. 213, 1.07.1974).

Acesta era Sfântul Munte, Cinstită Sfântă Chinotită și Sfințiți Egumeni, pe care unii dintre noi l-am apucat și unii dintre sfințiile voastre, dintre cei mai vechi, Sfințiți Egumeni, de multe ori ați liturghisit fără să pomeniți numele Patriarhului Ecumenic, după cum făceau aproape toți aghioriții de la mănăstiri și schituri. Pe mulți dintre acești Bătrâni îmbunătățiți azi îi cinstim ca fiind Bătrâni duhovnicești, foarte înaintați în virtute și sfinți. De ce însă nu le urmăm pilda și în această privință a întreruperii pomenirii episcopilor ecumeniști, așa cum a făcut dimpreună cu toți ceilalți și Cuviosul Gheronda Paisie? Erau înșelați atâția Bătrâni virtuoși și monahi aghioriți, cu care azi ne lăudăm? Nu cumva credeți că fără pomenirea numelui episcopului (desigur, în cazul unui episcop eretic) Tainele sunt invalide? Atâția ani și atâtea mii de dumnezeiești liturghii pe care le-au săvârșit au fost, deci, invalide? Nu se împărtășeau cu Trupul și Sângele lui Hristos? Îndepărtează-te de blasfemie! Potrivit ecumeniștilor, au Taine valide toți ereticii, și este posibil ca sfințiile-voastre să puneți la îndoială validitatea Tainelor vechilor aghioriți, pentru că nu-l pomeneau pe ecumenistul Atenagora? Toți cei care cred astfel au o eclesiologie eretică și eronată. Biserica este Hristocentrică, iar nu episcopocentrică, iar Tainele le sfințește Preasfântul Duh, iar nu numele episcopului.

În sfârșit, așa cum v-am semnalat și în ultima noastră Epistolă către Sfânta Chinotită (20.6.2016), așteptam ca într-un interval de timp rezonabil să fie discutată și de către sfințiile voastre chestiunea așa-zisului ”Sfânt și Mare Sinod” și, ca organ prin excelență instituțional al Sfântului nostru Loc, să luați o poziție clară față de hotărârile de la acest Sinod. În loc de aceasta, a existat doar tăcere absolută și desconsiderare a problemei, iar unele mănăstiri au mers chiar mai departe și au recurs la prigoane împotriva monahilor aghioriți, înainte încă de a se întruni Dubla Sinaxă consacrată. După cum se știe, Dubla Sinaxă nu s-a ocupat și nici măcar nu a discutat cel mai important dintre toate subiectele, care a fost miezul acestui Sinod, și toată lumea creștină ortodoxă aștepta să audă glasul ortodox al Sfintei Chinotite și al Egumenilor, după cum credea. Însă această atitudine de tăcere vinovată și de evitare de a lua o poziție se tâlcuiește prin scrisoarea-raportul oficial către Sfânta Chinotită al Egumenului Sfintei Mănăstiri Stavronikita, Arhimandritul Tihon. În această scrisoare se dezvăluia – ”căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă” (Luca 8:17) – trădarea credinței ortodoxe și învoirea clară a Sfintei Chinotite cu hotărârile ecumeniste și eretice ale Sinodului din Creta, de aceea și Sfântul Munte a fost reprezentat oficial în persoana Egumenului, care descrie Sinodul eretic ca fiind foarte ortodox, după cum și noi suntem martori care am auzit cu urechile noastre pozițiile antiortodoxe ale acestuia referitoare la Sinod. Ați acceptat, deci, ca Sfântă Chinotită hotărârile eretice ale Sinodului. Nu vă exprimați însă clar și cu directețe, pentru că, pe de o parte, vă temeți și tremurați în fața Patriarhului ca nu cumva să vă caterisească și să vă pierdeți tronurile stărețești, iar pe de altă parte, vă bateți joc de noi cum că, chipurile, veți studia problema și tot o veți amâna sau, cel mult, veți scoate vreun text dulce-sărat, după cum se obișnuiește, ca să vă adormiți fiii duhovnicești și pe creștinii naivi și necatehizați, iar ceilalți Părinți Aghioriți evlavioși, de frica iudeilor, ”ca să nu fie dați afară din sinagogă” (Ioan 9:22), atât de către Sfânta Chinotită, cât și de către Patriarh, vor continua să tacă, învoindu-se și pomenindu-l pe Patriarh din ”discernământ duhovnicesc”, temându-se ca nu cumva să iasă în afara ”Bisericii” ecumeniștilor. Acesta este, cinstiți Părinți, adevărul și realitatea vrednică de plâns și jalnică și nu mai amăgiți lumea [cu alte justificări]. Pentru noi, Părinții Aghioriți ortodocși, care ne luptăm împotriva panereziei ecumenismului, ”zarurile au fost aruncate…” .

În urma acestora și potrivit atitudinii mărturisitoare de veacuri a Părinților Aghioriți dinaintea noastră și după aceste ultime evoluții negative și asupriri împotriva Proistamenului Gheronda Savva Monahul, a lui Gheronda Heruvim Monahul de la Sfânta Kathismă a Sfântului Ioan Cucuzel și a celor cinci monahi de la Mănăstirea Hilandar, pe care i-a alungat Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte, care, [astfel], are întâietățile în asuprire, vă facem, deci, cunoscut că, întrucât dorim să rămânem creștini ortodocși și monahi aghioriți, următori Sfinților Părinți, prin dumnezeiescul har purcedem la întreruperea pomenirii numelui Patriarhului, care se impune. Prin urmare, întrerupem oficial pomenirea Patriarhului în Taine și slujbe. Ne pare rău, dar nu putem să pomenim un eretic și să ne pierdem ca eretici în osândă veșnică. Suntem păcătoși, ca oameni, și prin pocăință ne luptăm pentru mântuirea noastră, niciodată însă nu vom deveni eretici, prin harul lui Hristos. Păcătoșii se mântuiesc, ereticii niciodată. Ne pare rău că însuși Patriarhul ne determină la acest demers prin toate discursurile și faptele sale mai înainte menționate.

”Urât-am adunarea celor ce viclenesc şi cu cei necredincioşi nu voi şedea… Să nu pierzi cu cei necredincioşi sufletul meu şi cu vărsătorii de sânge viaţa mea” (Ps. 25:5.9).

”Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (2 Petru 2:1).

”Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu” (Fapte 4:19). ”Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5:29). ”Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit (și am fost învățați de Sfinții Părinți)” (Fapte 4:20) și ”întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi” (Fapte 4:12).

”Dacă episcopul sau preotul, cei ce sunt ochii Bisericii, se poartă rău și smintesc poporul, trebuie îndepărtați. Căci vă este de folos să vă adunați în casa de rugăciune fără ei, decât împreună cu ei să fiți aruncați ca Ana și Caiafa în focul gheenei” (Atanasie cel Mare, PG 33‐35, ΒΕΠΕΣ 33, 199).

”Cei ce se prefac că mărturisesc credința ortodoxă sănătoasă, însă au comuniune cu eterodocșii, pe unii ca aceștia, dacă după poruncă nu cedează, să-i aveți nu doar ca pe unii afurisiți, dar nici frați să nu-i mai numiți” (Sfântul Vasilie cel Mare către monahi, PG).

Suntem datori, de asemenea, să vă adresăm un ultim apel. Poziția dumneavoastră este ”pe muchie de cuțit”, gândiți-vă la răspunderile înfricoșătoare pe care le aveți înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Sfințiile voastre, ca Sfântă Chinotită și ca Egumeni veți fi fără cuvânt de răspuns în ziua judecății, toți cei care vă veți pleca, veți accepta hotărârile acestui mincinos sinod ERETIC și veți continua întru cunoștință să îl pomeniți pe ereticul Patriarh. Să cunoașteți cu toții că sfințiile voastre veți scinda societatea monahală aghiorită. Voi veți fi cei care veți crea schisme, iar nu noi, Părinții Aghioriți, care vrem să rămânem ortodocși. Voi veți distruge Grădina Maicii Domnului. Noi îi urmăm pe Sfinții Părinți ai Bisericii, pe Sfântul Cosma Protosul și pe Cuvioșii Mucenici din timpul Patriarhului Vekkos și punem în aplicare, ca și aceștia, Canonul 15. Voi, însă, prin atitudinea voastră trădătoare dovediți că îi cinstiți în mod fățarnic. Ați uitat oare cuvintele înfricoșătoare ale Preasfintei noastre Doamne, Născătoarea de Dumnezeu, care i-a spus Sfântului Cosma Zografitul: ”vin dușmanii mei și ai Fiului meu”, care sunt cei de cuget latin și ecumeniștii de azi.

Calea pe care o urmați conduce la pierea atât a sufletelor voastre, cât și a celor care vă urmează, dar conduceți și Sfântul Munte către dispariția lui. Dacă veți continua această cale eretică, care este trădarea Ortodoxiei, vă denunțăm înaintea înfricoșătorului Judecător, a Bisericii și a istoriei. Mâine veți muri, dar trădarea voastră vă va stigmatiza veșnic. Din mâinile voastre va cere Domnul sângele sufletelor care au avut încredere în voi. Din mâinile voastre va cere Maica Domnului să ia înapoi moștenirea ei, Grădina ei, această minune fără egal a tuturor veacurilor care a rezistat și a stat în picioare și ortodox atâtea veacuri. Ce fel de Munte Sfânt îi veți preda? Noi, Părinții Aghioriți, ne delimităm de poziția voastră înaintea voastră. Nu suntem de acord, nici nu consimțim la trădarea Ortodoxiei. Nu putem să continuăm să ne ștrangulăm conștiința noastră ortodoxă și să ne prefacem că nu pricepem, nici să justificăm în continuu cele de nejustificat și cugetele eretice ale Patriarhului. Am venit de copii în Sfântul Munte, ne-am lăsat părinții, casele, pe toate, ca să devenim niște eretici și să ne tragă după el fiecare patriarh și episcop necredincios? Să nu fie! Ne rugăm să vă dea Domnul pocăință, să schimbați calea pe care navigați, ca să dobândiți și harul mărturisirii.

Poate cuvântul nostru vă va supăra, poate vă va părea dur și mustrător, dar să cunoașteți că nu avem o asemenea intenție, nici nu avem ură față de persoanele voastre de Dumnezeu cinstite. Este un cuvânt care a ieșit din durere și dragoste de credința noastră, de Ortodoxie, și de aceea și este un cuvânt al adevărului, un cuvânt al lui Hristos, cuvânt care, atunci când învață drept trebuie să fie direct și clar. Ne adresăm, deci, dragostei voastre de a vă apleca cu dragoste și părintește asupra tuturor acestora pe care vi le scriem, să vă problematizați împreună cu noi și să purcedeți la tămăduirea răului. Puteți, desigur, să ne și alungați, dacă vreți, atunci îi veți imita pe prigonitorii creștinilor și puterea lumească, ”ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc” (Matei 20:25), de la sfințiile-voastre așteptăm să ”păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste” (1 Petru 5:2).

Noi, săracii și smeriții monahi aghioriți de la chilii și toți cei din mănăstiri care ne urmează calea abruptă, dar predată nouă de Părinți și de trei ori fericită a mărturisirii și mărturiei ortodoxe, avem o durere de negrăit și o adâncă suferință, ne copleșește inima, față de toată această situație pe care o trăim de ani de zile, și vedem cum cad și cei aleși, de la sfințiile voastre de la care lumea așteaptă atât de multe. Trăim cele de pe urmă…

În sfârșit, precizăm către toți că lupta bisericească pe care ne-o asumăm o dăm în primul rând din motive de natură soteriologică, rămânând, deci, credincioși față de eclesiologia tradiției patristice ortodoxe și prin aceasta, înlăuntrul Trupului Bisericii Ortodoxe. Nu procedăm la întemeierea unei alte ”biserici”, departe de noi blasfemia aceasta!, nici nu aderăm la vreo formație stilistă zelotă, cum ar fi, de pildă, Biserica Creștinilor Ortodocși Autentici [gr. G.O.H.], sau la alte formațiuni. Pur și simplu, rămânem CREȘTINI ORTODOCȘI. Rămânem credincioși față de Simbolul Credinței Ortodoxe și mărturisim că am primit adevărul mântuitor de veacuri al Sfinților Părinți, că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și singura Biserică. Osândim și anatemizăm panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios. Orice altceva va fi publicat în numele nostru va fi o calomnie diabolică și josnică.

Ne luptăm cu nădejdea și optimismul că se va milostivi Hristos cel milostiv și iubitor de oameni și cu Acoperământul Doamnei Născătoare de Dumnezeu vor veni zile mai bune pentru Ortodoxia noastră și pentru patria noastră, Grecia.

”Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați”.

”Așa cum au văzut Proorocii, așa cum au învățat Apostolii, așa cum a primit Biserica, așa cum au dogmatizat învățătorii [Bisericii]… astfel cugetăm, astfel grăim, astfel Îl propovăduim pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu”, dar ne și călăuzim ”după cele teologhisite cu dumnezeiască însuflare de Sfinți și cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii” (Sinodikonul Ortodoxiei al Sinodului VII Ecumenic).