Scurtă cronologie a ecumenismului – cuvânt prezentat de ieromonah Spiridon la sinaxa ortodocșilor anti-ecumeniști de la Botoșani, 18.06.2017. Textul este alcătuit de ieromonah Ioan Chițu dimpreună cu ieromonah Spiridon Roșu.

  1. Considerații generale despre originile ecumenismului

Originile ecumenismului actual se pot regăsi la mijlocul secolului al XIX-lea în Anglia şi America, atunci când au început să se manifeste primele iniţiative de a uni diferitele confesiuni creştine, greşit autointitulate „biserici”. Astfel, s-au înfiinţat o serie de alianţe sau federaţii cu caracter interconfesional, care îşi propuneau rugăciuni în comun şi acţiuni filantropice. În 1844, la Londra, s-a înfiinţat YMCA (Asociaţia creştină a tinerilor), care în scurt timp s-a extins în toată lumea, având în 1952 patru milioane de membri organizaţi în zece mii de filiale.

În 1894 se organizează o ramură pentru femei a Asociaţiei creştine a tinerilor: YWCA (Uniunea tinerelor creştine). În 1895 ia naştere Federaţia universală a asociaţiilor creştine de studenţi. Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos, în cartea sa Ecumenismul fără mască, realizează o analiză a activităţii celor două organizaţii: YMCA şi YWCA, subliniind faptul că nu au avut nicio doctrină clar stabilită, ci o ideologie neclară, bazându-se pe „o teorie umanistă asupra lumii, în care nu se face referire nici la păcatul strămoşesc, nici la mântuirea sufletului”. Ele au cultivat „o întoarcere a omului spre trup, ajungându-se până la un cult adus trupului” sub masca promovării sănătăţii. Genul de educaţie promovată „favorizează o atitudine laxă faţă de păcat şi o ironizare a adevărului dogmatic al Bisericii Creştine. Acceptă filantropia ca pe o împărţire de bunuri materiale, dar nu în numele lui Hristos şi a Bisericii Sale”, astfel încât multe generaţii de tineri au crescut într-un fals creştinism. Mai mult, după cum este menţionat într-o publicaţie americană din 1971, în cadrul unor filiale ale YWCA din America şi Canada s-a promovat legalizarea consumului de marijuana, a avorturilor si a faptului că Numele Iisus Hristos să nu mai fie menţionat nicăieri.

Termenul „ecumenism” provine din grecescul oikoumene, ce are sensul de a locui, a popula. Ecumeni înseamnă „pământ populat, locuit, oicumena”. În vechime, Biserica lui Hristos numea prin oicumena pământul și locuitorii lui (Matei 24, 14; Luca 21, 25; Apocalipsa 3, 10, 12, 9). Adjectivul ecumenicînseamnă „universal, adică privitor la întregul pământ și populația lui”.  Termenul modern de „ecumenism” a fost inventat și folosit pentru prima dată de către pastorul metodist John Mott (1865-1955), la Conferinţa Misionară Mondială, desfăşurată la Edinburgh, Scoţia, în 1910, în cadrul căreia s-au pus bazele Mișcării ecumeniste. Este de subliniat faptul că pentru denumirea acestei Mișcări nu s-a folosit termenul latin occidental universalism, ci cuvântul grecesc oecumenicos (de unde și ecumenism), care este preluat din limbajul si gândirea ortodoxă dar căruia i se atribuie un alt sens. Scopul este de a masca intențiile ascunse ale Mișcării prin utilizarea acestui termen de origine ortodoxă și vizează posibila identificare a Sinoadelor Ecumenice cu Consiliul Ecumenic al „Bisericilor”, care s-ar putea autoproclama în viitor drept „Sinod ecumenic”.

  1. Forme de organizare a ecumenismului

În anul 1948 a fost constituit „Consiliul Mondial al Bisericilor” (World Coucil of Churches- WCC). În cadrul acestui organism toate organizațiile religioase membre sunt acceptate cu denumirea de „biserică” indiferent de doctrina lor, ceea ce crează de la început o mare confuzie și se sugerează nejustificat ideea unei uniformități religioase. Prima sa adunare generală, care a avut loc la Amsterdam, a reunit reprezentanții a 147  așa–zise biserici, între care se numărau și câțiva reprezentanți(din proprie inițiativă) ai unor Biserici Ortodoxe: Patriarhia de Constantinopol, Biserica Ciprului, Biserica Greciei. Tot atunci a fost ales primul secretar general al Consiliului, pastorul olandez Wilhem Adolf Visser’t Hooft.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Română  au aderat la „CMB” în anul 1961, participând de atunci la toate adunările sale generale, fără o catehizare prealabilă a preoților și poporului credincios și fără a exista o dezbatere publică pe această temă. În anul 2015, „CMB” număra peste 345 de  așa-zise biserici membre, din 110 țări și teritorii din lume.

  1. Ideologia Mișcării ecumeniste

Ideologia aflată în spatele Mișcării ecumeniste este erezia care susține că Biserica lui Hristos nu există în prezent și că  nimeni nu se află în posesia Adevărului deplin, iar Biserica se va constitui în viitor prin eforturile de unificare a așa ziselor biserici în cadrul Mișcării ecumeniste. Conform gândirii ecumeniste niciuna din biserici nu este Biserica lui Hristos cea adevărată, dar în acest caz nici din combinarea tuturor acestor biserici nu se va forma această adevărată Biserică. Iar dacă toate bisericile creștine, trebuie să se raporteze unele la altele pentru a se întregi reciproc, urmează consecința inevitabilă că trebuie să se unească și cu celelalte organizații religioase necreștine așa încât ecumenismul creștin  va sfârși într-o religie sincretistă universală.

Bazele teoretice ale ecumenismului sunt:

  • teoria unității pierdute a Bisericii care promovează erezia potrivit principiului inclusivității că întreaga omenire ar fi încorporată într-o „unitate nevăzută” a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând ca în cadrul „Consiliului Mondial al Bisericilor” să se înfăptuiască și o „unitate văzută” prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor). Dar învățătura ortodoxă spune că Unitatea Bisericii nu se poate pierde niciodată pentru că Hristos ca și Cap al Bisericii nu se desparte de Trupul lui, dar în schimb persoane izolate sau grupuri de persoane se pot despărți pe ei înșiși de Trupul Bisericii prin acceptarea ereziilor sau schismelor. Dar aceasta nu afectează nici unitatea, nici unicitatea și nici integritatea Bisericii. Teoria unității pierdute a Bisericii încalcă învățătura patristică care afirmă că ereticii nu sunt și nici nu pot fi numiți creștini din cauză că prin păcatul ereziei s-au despărțit pe ei înșiși de Dumnezeu.
  • teoria „ramurilor” care își are rădăcinile în protestantism și susține erezia că diferitele „confesiuni”, recunoscute ca „biserici”, sunt ramuri ale „Bisericii nevăzute” și toate acestea ar constitui Biserica cea adevărată ca și cum Hristos, Capul Bisericii ar putea avea mai multe trupuri;
  • teoria existenței harului în afara Bisericii celei una constituie erezia prin care se admit și eterodocșilor din afara Bisericii anumite taine sau unde de har în „tainele” lor. Dar erezia conține în sine hulă împotriva Duhului Sfânt și în acest caz nu poate coexista la un loc erezia și Harul. În conexiune cu teoria aceasta au fost dezvotate și alte teorii ca de exemplu:

1.teoria ecumenistă baptismală Prin aceasta se acceptă validitatea botezului heterodocșilor în afara Bisericii dar și faptul că săvârșirea botezului de către eretici invocând cele trei Persoane Treimice îl face pe cel botezat membru al Bisericii Adevărate lui Hristos, indiferent de dogmele pe care le crede;Canoanele Bisericii sancționează prin caterisire pe preotul care nu face deosebire între Sfintele Taine ortodoxe și așa zisele taine ale ereticilor

2.teoria succesiunii apostolice în afara Bisericii care susține că prin simplul act exterior al punerii mâinilor clericilor asupra candidaților la hirotonie permite recunoașterea pentru eterodocși a unei preoții valide;

Toate aceste teorii au dus la practicele de neacceptat și osândite de Sfintele Canoane și Sfinții Părinți ale rugăciunilor în comun la început, dar mai apoi al slujbelor în comun a diferitelor ierurgii sau Taine, mergând până la împărtășirea comună!

  • teoria „minimalismului dogmatic” este centrată pe erezia conform căreia dogmele se împart în principale și secundare, iar unirea dintre diferitele confesiuni necesită doar acordul cu privire la dogmele principale, concept denumit ca și credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelalte Dogme ale Bisericii, zise secundare. În documentul adunării WCC de la Lima 1982 sunt recunoscute și acceptate doar trei taine- botezul, Euharistia și ministeriul(slujirea clericală), iar celelalte 4 Sfinte Taine- mirungerea, cununia, spovedania și Sfântul Maslu sunt disprețuite și anulate, căzând sub anatema hotărârilor Sinodului VII Ecumenic.

Pe lângă teoriile eretice doctrinare de mai sus mai există și niște strategii greșite de ordin practic:

  • teoria „dialogului iubirii” promovat în Adunările Consiliului Mondial al Bisericilor sub forma unui limbaj ambiguu și duplicitar cu scopul egalizării tuturor religiilor care zic ecumeniștii că ar avea ca numitor comun pe „Duhul Sfânt. Prin aceasta se urmărește a se trece sub tăcere Adevărul evanghelic, abaterile de la credință ale ereticilor, cu motivația de a nu leza conștiița lor. În numele unei false iubiri, dar care este o înșelare, se săvârșește negocierea adevărurilor de credință, interpretând forțat și abuziv principiul  iconomiei care se știe că nu se poate aplica în chestiuni dogmatice.
  • teoria activismului social are consecințe dezastruoase în cadrul vieții bisericești, în erodarea conștiinței dogmatice ortodoxe; prin aceasta se dorește, în numele unor valori morale sau de altă natură, general acceptate, apropierea dintre membrii diferitelor confesiuni mai ales pe baza activităților practice, cu implicații sociale, realizate întotdeauna de către un grup mixt interconfesional: activități culturale, manifestări muzicale, excursii, tabere de vacanță, burse de studiu și schimburi de experiență, activități în privința protecției mediului înconjurător, mișcări pro-viață, asociații de caritate, grupuri și organizații neguvernamentale îndreptate împotriva depravării morale a societății și în special grupări „pentru pace” etc. Acolo unde există dezacorduri în privința principiilor generale de învățătură(dogme) nu pot avea loc acorduri în privința activităților practice a principiilor respective.
  1. Abateri de la eclesiologia ortodoxă. Scurt istoric al ecumenismului

Rătăcirile grave de la învățătura ortodoxă de credință se pot desprinde urmărind desfășurarea acțiunilor ecumeniste de a lungul timpului.

  1. Hotărârea Sinodului Patriarhiei Ecumenice, prin care se permite, ca, în lipsa preoţilor armeni şi din motive de iconomie, să li se administreze credincioşilor armeano-gregorieni de către preoţi ortodocşi Sfintele Taine Ortodoxe ale Botezului şi ale Nunţii, iar, în apropierea obştescului sfârşit, şi Sfânta Împărtăşanie, dar atenție credincioșii rămânând pe mai departe membri ai așa zisei biserici armeano-gregoriene.
  1. Enciclica sinodală a patriarhului Ioachim al III-lea al Constantinopolului ridică pentru prima dată problema unirii cu celelalte „biserici” solicitând părerea celorlalte Biserici Ortodoxe locale, solicitare la care multe Biserici răspund favorabil.
  1. Enciclica Patriarhiei Ecumenice către „venerabilele biserici creștine de pretutindeni”, pornind de la ideea că ,,diferenţele dogmatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea colaborării în vederea unirii”, le îndeamnă să se considere unele pe altele nu ca fiind „străine și în disensiune, ci înrudite și de aceeași familie în Hristos și de același trup și împreună-moștenitoare ale făgăduinței lui Dumnezeu în Hristos”. În plus, enciclica sugerează formarea unei „comunități a bisericilor” după modelul Ligii Națiunilor care cuprinde un program bine definit pentru a ajunge la unire, program ce consta în dialoguri şi conferinţe teologice, contacte regulate prin corespondenţă, relaţii cât mai strânse între reprezentanţii Bisericilor, ca şi între şcolile teologice, educarea în spirit ecumenist a credincioşilor de toate confesiunile. Dar aceste deziderate ecumeniștii au reușit să le pună în aplicare abia în 2016 în cadrul așa-zisului sfânt și mare sinod din Creta.

 1922, 24 ian.  Meletie al IV-lea este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deşi cu o lună înainte fusese sancționat canonic și depus din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică şi amestecare cu ereticii” (în „bisericile” acestora).

  1. Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane.

 1923, Iunie. Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea convoacă „Conferinţa Pan-ortodoxă” de la Constantinopol cu obiectivul de schimbare a calendarului şi modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea veșmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie şi a episcopilor etc.), ce a fost contestată la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei, Dimitrie al Serbiei şi Sf. Tihon al Moscovei.Adevărata motivație a schimbării calendarului bisericesc nu era cauzată de chestiunile astronomice ci de a uniformiza calendarul liturgic ortodox cu calendarul apusean în vederea înlesnirii unirii Bisericii Ortodoxe cu celelalte așa-zise biserici.

1925, Londra. Şi mai caracteristică este hotărârea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, prezenţi la comemorarea Sinodului I Ecumenic, care a avut loc la Londra în 1925. Cu acest prilej, în frunte cu patriarhul Fotie al Alexandriei, ei au participat în ţinută liturgică, rostind Crezul şi alte rugăciuni, la o slujbă oficiată de ierarhia anglicană. Tot atunci, ei au acceptat în discuţii cu anglicanii ca, pretextând motive de iconomie, clericii ortodocşi şi cei anglicani să oficieze reciproc credincioşilor lor Sfintele Taine ale Botezului şi ale Nunţii, precum şi înmormântările.

  1. Pe baza interpretării greșite a principiului „iconomiei”, patriarhul Serbiei, Dimitrie, a împărtăşit la Sfânta Liturghie 6 anglicani fără ca aceștia să aibă botezul ortodox. Deşi, întocmai ca şi în cazul intercomuniunii la nivelul ierurgiilor şi în cazul intercomuniunii la nivelul Sfintelor Taine, teologii, ierarhii şi sinoadele unor Biserici Ortodoxe, s-au pronunţat în mod principial că intercomuniunea nu trebuie admisă decât pe baza unităţii de credinţă. Asta înseamnă că ereticul se leapădă public de ereziile din trecut și mărturisește public solemn că acceptă întreaga învățătură ortodoxă. Tocmai acest principiu ortodox se încalcă prin activitățile ecumenismului.
  1. Biserica Ortodoxă Română hotărăște în privinţa relaţiilor cu anglicanii valabilitatea tainelor și intercomuniunea cu ei, prin aplicarea într-un spirit nou a tradiţionalei iconomii ortodoxe.

 1935, Iulie. Patriarhul Meletie Metaxakis înnebuneşte, şi după şase zile de chinuri şi remuşcări profunde, moare la Zürich, în Elveţia spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”.

  1. Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord şi de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” şi silit să se retragă. Athenagora declara: „Greşim şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice”.

1948, Moscova. Patriarhia Moscovei a convocat în iulie 1948 conferința Bisericilor Ortodoxe autocefale cu scopul de a respinge oficial invitația de a participa la adunarea Generală din august 1948 de la Amsterdam când a și fost fondat Consiliul ecumenic. În cadrul consfătuirii s-au remarcat prelegerile Sfântului arhiepiscop Luca al Crimeei,  cât și a Sfântului Episcop Serafim Sobolev, care a calificat ecumenismul drept erezie împotriva dogmei despre una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, după cum mărturisim în simbolul credinței. Sfântul ierarh Serafim, cercetând succesiv aceste patru însușiri ale Bisericii, a arătat cum sunt denaturate de ecumenism cu scopul de a pune bazele unei noi „biserici ecumenice”, unde se vor reuni toți ereticii împreună cu falșii creștini ortodocși: „Ecumeniștii ortodocși falsifică Predania și Scripturile, încât nu mai poate fi recunoscut articolul nouă al Simbolului Credinței. În consecință, rezultă un amestec al adevărului cu minciuna, al ortodoxiei cu ereziile, ceea ce duce pe ecumeniștii ortodocși la o denaturare extremă a noțiunii adevărate de Biserică, și mai cu seamă pentru faptul că ei, fiind membri ai Bisericii ortodoxe, sunt în același timp și membri ai ‘bisericii ecumenice’, mai exact, ai unui soi de comunitate universală cu nenumăratele ramificații eretice. Ei ar fi trebuit să rețină pentru totdeauna cuvintele lui Hristos: ‘Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș.’ ” (Mat.18, 17)

În ciuda acestor mărturii individuale valoroase, rezoluția definitivă a conferinței din 1948 în problema ecumenismului a fost lipsită de un răspuns ortodox ferm și principial și s-a preferat o soluție de conjunctură, lăsând să se întrezărească posibilitatea recunoașterii ecumenismului în alte împrejurări.

1948, Amsterdam. Ia naștere așa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” („CMB”- World Council of Churches WCC ) ce cuprindea inițial 147 de „biserici”. Încă de la acea dată devin membre depline Bisericile Ortodoxe al Constantinopolului, Ciprului și Greciei.

1950, Toronto. S-a întocmit cu participarea ortodoxă, documentul numit “Biserica, bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor” care conține multe învățături eretice în raport cu dogma eclesiologică ortodoxă.

1954, Evanston. A II-a adunare generală a „CMB”. Delegații ortodocși au afirmat deschis că hotărârile adunării s-au abătut atât de mult de la învățătura noastră despre Biserică, încât nu au mai putut fi acceptate și altele. În schimb, au exprimat doctrina Bisericii ortodoxe în declarații separate arătând clar că ecleziologia ortodoxă diferă în esență foarte mult de ecleziologia protestantă, că este imposibil să scrie o declarație comună.

  1. La presiunea factorului politic comunist ierarhi aflați pe treptele cele mai înalte ale conducerii Bisericilor Ortodoxe locale din blocul socialist au aderat la „Consiliul Mondial al Bisericilor” fără o catehizare prealabilă și fără o consultare a preoților și a laicatului ortodox. Tot de la această dată s-au deschis dialoguri teologice bilaterale cu romano-catolicii papistași, cu monofiziții ș.a, dar rezultatele și evaluarea consecințelor acordurilor semnate nu au fost nici mediatizate, nici explicate preoților și credincioșilor. Falsele dialoguri ecumeniste cu celelalte confesiuni eretice întăresc învățătura greșită că Ortodoxia și celelalte pseudo-biserici și confesiuni sunt căi egale ce duc la mântuire .

1961, New Delhi. A IV-a adunare generală a „CMB”. Începând de la această dată, delegații ortodocși renunță de a mai face declarații separate față de declarațiile oficiale ale „CMB” cu toate că învățătura eclesiologică ecumenistă nu a realizat nici cea mai mică apropiere de învățătura ortodoxă. Cu alte cuvinte, delegații ortodocși își însușesc doctrina eclesiologică oficială a ecumenismului.

1961, 1963 Rhodos. Inaugurarea Conferințelor Panortodoxe presinodale.Conferința Panortodoxă recomandă intensificarea activității tuturor “bisericilor” la Mișcarea ecumenică care „își propune restaurarea unității văzute a Bisericii conform principiului de unitate în diversitate și în comuniune”, scopul ecumenismului fiind regăsirea unei „baze euharistice” a unității văzute.

 1964, 6 ian. Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întâlnesc la Ierusalim şi se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.

1964, Aarhus. Biserica Ortodoxă demarează dialogul bilateral neoficial cu anticalcedonienii la inițiativa, sub supravegherea și cu sprijinul economic al „CMB”. Declarația comună de la Aarhus stipulează printre altele: „Ne recunoaștem unii pe alții în aceeași credință ortodoxă a Bisericii. Cincisprezece veacuri de istorie nu ne-au despărțit de credința părinților noștri.” Aceste afirmații șocante încearcă să ne inducă ideea că ereticii monofiziți nu ar fi fost niciodată condamnați la un sinod ecumenic sau local.

 1965, 7 dec. Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, papalitatea latină este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma cea veche şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei, dar se omite esențialul că ereticii papistași nu au făcut dovada lepădării lor de învățăturile eretice care au dus la despărțirea din trecut, ci au adăugat cu timpul și alte rătăciri care îi fac cu totul străini de Biserica Ortodoxă. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos au oprit pomenirea patriarhului Athenagora la sfintele Slujbe și Sfintele Taine.

1967, Nov. Pe fondul unor mișcări ample de protest motivate patristic și canonic, majoritatea monahilor Muntelui Athos s-au opus cu tărie „ridicării anatemei de la 1054”.

  1. În Pastorala de Crăciun,Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos”: romano-catolicii şi ortodocşii, se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau al teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocși pomeniți în timpul Dumnezeieștii Liturghii).

 1971, Febr. Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a „bisericilor” lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.

 1972, Iulie. Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Dimitrie, care promite să continue „politica ecumenică” a predecesorului său.

Tot atunci, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte emite o enciclică de reluare a pomenirii liturgice a Patriarhului Ecumenic, deoarece „s-a stabilit un nou climat”. Totuşi, în septembrie, mai erau şapte Sfinte Mănăstiri ale Muntelui Athos, care încă nu îl pomeneau liturgic pe Patriarh: Esfigmenu, Karakalu, Simonospetra, Sf. Pavel, Xenofont, Grigoriu, Kostamonitu.

 1974, Martie. Patriarhul Ecumenic Dimitrie impune sancţiuni asupra a 13 preoți și monahi, pentru nepomenire liturgică, printre care: arhimandritul Athanasie (igumen la Esfigmenu), arhimandritul Evdochim (igumen la Xenofontos), arhimandritul Dionisie de la Grigoriu şi arhimandritul Andrei de la Sf. Pavel.

1975, Creta. În cadrul Comisiei „Credință și Organizare” din cadrul „CMB” are loc așa numita consultație teologică ortodoxă al cărei raport stipulează: „Cât privește problema unirii general-creștine, la consultație s-a remarcat că, biserica ortodoxă nu pretinde ca ceilalți creștini să se convertească la Ortodoxie prin intrarea în Biserică Ortodoxă, ci face apel ca toate bisericile și tradițiile să-și aprofundeze cât mai mult posibil plenitudinea credinței apostolice.”

  1. Mărturisirea de la Tiatheira a mitropolitului grec Athenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, declară că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici. Se mai afirmă că: „ideea că masoneria e o religie, este una greşită”.

1975, Nairobi (Kenya). A V-a Adunare Generală a „CMB” cu tema „Bisericile locale și Biserica universală” subliniază că scopul conlucrării pe plan ecumenic vizează, în primul rând, integrarea progresivă a confesiunilor creștine în consensul ecumenic al Bisericii de totdeauna și de pretutindeni.

 1980, iunie, Atlanta, Georgia, S.U.A. Arhiepiscopul Iacov (Arhiepiscopia Greacă a Americii de Nord şi Sud) slujeşte o slujbă ecumenică fără precedent, împreună cu catolici, protestanţi, baptişti, lutherani, presbiterieni, metodişti uniţi şi chiar cu reprezentanţi ai religiei iudaice.

1982, Lima. Documentul BEM de la Lima care recunoaște tainele protestanților: botezul, euharistia, ministeriul (preoția). Dar respingând patru Sfinte Taine( mirungerea, spovedania, cununia și Maslul) se anulează inevitabil și primele trei Taine care sunt răstălmăcite în sens eretic.

 1983, iulie-aug. Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse de peste graniţe, la o adunare din Vancouver, (Canada), declară: „Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise ramuri, deosebite după credinţă şi felul de viaţă; sau că nu este o Biserică în chip văzut, ci se va alcătui în viitor, când toate ramurile sau sectele sau denominaţiunile, şi chiar religiile, se vor uni într-un singur trup; şi care nu deosebesc preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi împărtăşania ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; aşadar, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în părtăşie euharistică cu aceşti eretici înainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau ţin erezia ecumenistă sub chipul dragostei frăţeşti sau al bănuitei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!”. Lipsește o expunere clară a ereziarhilor ecumeniști care ar trebui supuși anatemei.

1987, noiembrie. Patriarhul Ecumenic Dimitrie şi clerul său concelebrează la o misă romano-catolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. Patriarhul nu primeşte, totuşi, ostia romano-catolică.

1989, octombrie. Patriarhul Parthenie al Alexandriei declară din nou că „Mahomed este un apostol al lui Dumnezeu… un om al lui Dumnezeu, ce a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „atunci când vorbesc împotriva islamului sau a budhismului, nu mă găsesc în înţelegere cu Dumnezeu”. Aici se afirmă învățătura eretică că creștinii și mahomedanii se închină Aceluiași Dumnezeu.

1989, Texas. Conferința „CMB” întărește caracterul și finalitatea Mișcării ecumenice: „Mişcarea ecumenică are un caracter comprehensiv şi indivizibil. Există o singură Mişcare ecumenică, deschisă tuturor Bisericilor, încât nicio Biserică nu poate pretinde să fie considerată centrul acestei mişcări, care este mai mare decât orice Biserică luată individual şi care include toate Bisericile”.

1990 și 1993, Chambésy. Acceptarea ereziei monofizite

După așa-zisa întâlnire istorică de la Mănăstirea Anba Bishoy (Egipt) între 20-24 iunie 1989 unde a fost adoptată Prima Declaraţie Comună asupra hristologiei, adoptată de Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi „Bisericile Ortodoxe Orientale” și s-a renunțat de ortodocșii ecumeniști la denumirea de „Bisericile necalcedoniene” fiind înlocuită cu „Bisericile Orientale Ortodoxe”, în 1990 la Chambésy se fac următorii pași către recunoașterea ereziei severiene potrivit căreia există o amestecare a firilor dumnezeiască și omenească într-o „fire compusă” în persoana Mântuitorului după întrupare. În Declarația comună se arată că ambele familii (ortodocșii și necalcedonienii) sunt de acord „că firile, cu lucrările și voințele lor proprii sunt unite în chip ipostatic și chip natural în mod neamestecat, nechimbat, neîmpărțit și nedespărțit și că ele se disting doar în gândire”. În Declarația a doua de la Chambésy (1990) se recomanda Bisericilor Ortodoxe necesitatea ridicării anatemelor și condamnărilor date împotriva tuturor Sinoadelor şi ereziarhilor monofiziți pe care i-au anatematisit Sfinții Părinți începând cu Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Dialogul ecumenist între ortodocși și monofiziți are ca scop recunoașterea bisericească reciprocă și împărtășirea în comun ca semne exterioare ale comuniunii, fără ca monofiziții să renunțe la ereziile lor.

1991, Camberra, (Australia). A VII-a Adunarea generală a „CMB”de la Camberra cu tema: „Vino, Duhule Sfinte, înnoiește toată creația” întărește viziunea ecumenistă asupra unei lucrări noi a Sf. Duh în epoca noastră și proclamă același duh prefăcut al păcii: „Bisericile de astăzi sunt chemate să-și mărturisească din nou credința lor, și să se pocăiască pentru momentele în care creștinii au rămas tăcuți în fața nedreptății sau a amenințărilor la adresa păcii”, certificând realitatea că orientarea adunărilor ecumeniste este în mare parte către problemele sociale și politice ale lumii, fără să aibă vreo învestire în acest sens.

1993, 17-24 iunie, Balamand (Liban). Oficializarea teoriei „ramurilor” prin introducerea termenului de „biserici surori”.   În cadrul acestui acord teologic între ortodocșii ecumeniști și papistași s-a acceptat că erezia papistașă este biserică-soră cu taine valide și succesiune apostolică. Se mai recunoaște în documentul respectiv că Biserica Universală, pe care noi o credem și o mărturisim a fi Biserica Ortodoxă, ar fi incompletă fără comuniunea cu așa-zisă biserică romano-catolică, făcând în mod viclean și nepotrivit analogia cu trupul omului care  nu este deplin decât având ambii plămâni, adică cele două biserici în viziune ecumenistă. Părinții aghioriți, autori ai Scrisorii Sfintei Chinotite împotriva acordului de la Balamand și a ereziei «bisericilor surori» au arătat că „actuala biserica romană este biserica inovaționismului și a măsluirii scrierilor Părinților Bisericii și a deformării Sfintelor Scripturi și a hotărărilor Sfintelor Sinoade. Grave deosebiri teologice, precum Filioque, primatul și infailibilitatea papală, harul creat etc. primesc amnistie, și este născocită o unire fără niciun acord în dogmă.”

1995, februarie, Patmos.  Din nefericire, întrunirea de la Patmos a constituit unul dintre una dintre puținile atitudini critice privitoare la dialogul ecumenist pentru că atunci poziţia patriarhilor ortodocşi a fost mai radicală, contestând admiterea homosexualităţii şi a lesbianismului ca orientări sexuale normale, care să fie tolerate de toți creștinii. Ca urmare a poziţiei Bisericii Ortodoxe exprimate la Patmos, Patriarhiile Georgiei şi Bulgariei s-au retras din „CMB” în 1997 şi respectiv 1998.

1995, 29 iunie.  Patriarhul Ecumenic Bartolomeu îl vizitează pe papa la Roma, şi „concelebrează o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger loveşte domul în timpul slujbei. Totuşi, Patriarhul nu primeşte ostia binecuvântată de papă.

1998, 9 aprilie. Sfântul Sinod al Bisericii Bulgariei hotărăşte retragerea din Mişcarea ecumenică.

1998, aug.-sept., Harare (Zimbabwe). La ultima adunare generală a „CMB” a secolului trecut, cu tema: „Întoarceţi-vă la Dumnezeu. Bucuraţi-vă în speranţă” se acceptă o „Declaraţie  de orientare  generală a Consiliului pentru viitor” și se face un alt pas către promovarea dialogului ortodox-protestant prin crearea unei comisii speciale mixte.

1998, 30 august București Are loc a 12 a întrunire de rugăciune interreligioasă a comunității Sant’Egidio desfășurată sub numele „Pacea este Numele lui Dumnezeu”, la care au participat mulți ierarhi ortodocși români. În general prezența ierarhilor ortodocși la întrunirile comunității Sant’Egidio încă de la începuturi a fost o constantă.

1998, 8 octombrie Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei condamnă Acordurile de la Chambésy, Balamand, cel antiohian, folosirea de către Biserica Ortodoxă a Finlandei a Pascaliei pe stil nou, teoria ramurilor şi rugăciunile în comun cu eterodocşii şi se retrage din Mişcarea Ecumenică.

1998, 30 noiembrie, Fanar. În adresa patriarhului Bartolomeu către delegația papală se declară: „Aceia dintre strămoșii noștri, de la care am moștenit această scindare, au fost victimele nefericite ale șarpelui, care este originea a tot răul; ei se află acum în mâinile lui Dumnezeu, Dreptul Judecător … Iar acești oameni, fiind cauza schismei, sunt acum în mâinile lui  Dumnezeu, Dreptul Judecător.” Patriarhul ecumenic se revoltă și se dezice de lupta ce dreaptă dusă de Sfinții Părinți în apărarea Ortodoxiei.

 2002, ianuarie, Assisi. Papa cheamă toate religiile lumii la Assisi spre a se ruga pentru pacea omenirii şi unire. Participă reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor ortodoxe, împreună cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au loc două liturghii ecumenice: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine. Cea dintâi include rugăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă înfăţişează unitatea creştină prin împărtăşirea dintr-un potir comun. Aici apare clar obiectivul ecumenismului de armonizare și unificare a creștinismului cu toate religiile păgâne.

  1. Este aprobat regulamentul privitor la rugăciunea comună „confesională” şi „interconfesională” la întâlnirile „Consiliului Mondial al Bisericilor” de către reprezentanţii Patriarhiei Ecumenice!

2006, februarie, Porto Alegre (Brazilia). Ortodocșii ecumeniști  cad de acord la cea de a X-a Adunare Generală a „CMB” că „fiecare biserică este sobornicească și nu doar în parte, este sobornicească, însă nu în deplinătatea ei și își împlinește sobornicitatea ori de câte ori se află în comuniune cu celelalte biserici”. („Textul despre eclesiologie”, paragraful 6) De asemenea, în acelaşi text a fost recunoscut calitatea de Biserică tuturor „bisericilor” eretice protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor şi a fost acceptat că mulţimea cacodoxiilor şi rătăcirilor lor sunt „moduri diferite de exprimare ale aceleiaşi credinţe” şi „diversitate de harisme ale Duhului Sfânt”!

2006, 30 noiembrie. Papa Benedict al XVI-lea vizitează Constantinopolul şi participă la liturghia slujită de Patriarhul Bartolomeu stând pe un scaun arhieresc, îmbrăcat în veşminte liturgice, participă activ la Dumnezeiasca Liturghie în biserica patriarhală și este cinstit ca și cum ar fi  un episcop ortodox.

2007, 8–15 octombrie, Ravenna (Italia). „Referinţele Documentului de la Ravenna la credinţa apostolică, la Tainele de iniţiere, la Preoţie, la Euharistie şi la succesiunea apostolică se fac cu atâta naturaleţe pentru Biserica romano-catolică, încât cineva ar putea crede că Biserica romano-catolică în toate aceste puncte este ortodoxă. Din Documentul de la Ravenna transpare tendinţa de a înfrunta chestiunea primatului papal ca o normalizare a privilegiilor papale şi nu ca o problemă profund teologică care se referă la însăşi taina lui Hristos”. (arhim. Gheorghe Kapsanis, Stareţul Mănăstirii Grigoriu din Sf. Munte Athos)

2008, 6 ianuarie. Episcopul Sofronie al Oradiei (Patriarhia Română) concelebrează slujba Aghiazmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului.

2008, 25 mai. Într-un gest fără precedent şi care a şocat întreaga lume ortodoxă, Mitropolitul Nicolae (Corneanu) al Banatului (Patriarhia Română) se împărtăşeşte în public într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor ortodoxe, după o lună şi jumătate Sinodul Bisericii Române a emis o hotărâre prin care se interzice oricărui membru al Bisericii Ortodoxe, cleric sau mirean, să se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau afurisirii în cazul neascultării, dar evită să arate că implicarea Bisericii Ortodoxe Române în mișcarea ecumenistă este adevărata cauza a derapajelor unor ierarhi ortodocși spre erezie și în același timp a evitat aplicarea unei sancțiuni canonice asupra Mitropolitului Banatului.

2013, Busan (Coreea de Sud). La cea de a X-a Adunare Generală a „CMB”, IPS Nifon al Târgoviștei, reprezentantul B.O.R. declară: „Unitatea Bisericii s-a pierdut și în forma sa actuală din moment ce este divizată, Biserica este deficitară din punct de vedere al Sfintelor Taine. Toți oamenii sunt frați întru Hristos, Sfântul Botez creștin constituind doar o etapă superioară, mistică în cadrul rudeniei spirituale existente între aceștia”. Niciun ierarh din sinodul BOR nu a sesizat gravitatea afirmațiilor și nu a cerut explicații și cu atât mai puțin sancțiuni canonice așa cum s-ar fi cuvenit.

2014, mai, Ierusalim. Întâlnirea dintre Papa Francisc și Patriarhul ecumenic Bartolomeu. În declarația comună semnată de către cei doi se afirma „Întâlnirea noastră fraternă de astăzi este o nouă și necesară etapă pe drumul unității către care numai Duhul Sfânt poate să ne conducă, cea a comuniunii într-o diversitate legitimă. […]  Deși conștienți că unitatea este manifestă în iubirea lui Dumnezeu și în iubirea aproapelui, așteptăm cu nerăbdare acea zi în care, în sfârșit, vom împărtăși împreună Cina euharistică. ” Din nou se arată în mod grav și inacceptabil împăcarea între Biserica Ortodoxă și erezia papală fără nicio pocăință a acesteia din urmă.

2014, septembrie, Seul (Coreea de Sud). Summitul pentru Pace organizat de Alianța Mondială a Religiilor și de organizația „Cultura cerească, pacea mondială, restaurarea luminii”.  Reprezentanții principalelor religii ale lumii au semnat în cadrul unei ceremonii festive acordul pentru unitatea religiilor „ce constituie o promisiune inovatoare a religiilor de a se  uni în mod necondiționat și fără discriminări pentru a obține adevărata pace„. Acordul are următorul conținut: “Ne angajăm în fața lui Dumnezeu, a tuturor oamenilor lumii și a avocaților păcii să devenim una sub Dumnezeu prin unitatea religiilor” . Practic acest acord e un pas foarte important pentru viitoarea unire în apostazie a tuturor religiilor într-o religie globală care va avea și un conducător unic, după cum arată profețiile apocaliptice.

2015, 10 septembrie, Fanar. În discursul său, patriarhul Bartolomeu afirmă faptul că opoziția față de planurile Patriarhiei Ecumenice pentru „unitate ecumenică” este diabolică. De fapt orice opoziție este diabolică, afirmă patriarhul, și cu adevărat defăimătoare, ceea ce correspunde exact cu opinia papismului, a „bisericii surori” a Fanarului. De aici se vede că cei mai fervenți susținători ai ecumenismului sunt de fapt cei mai înverșunați prigonitori ai ortodocșilor.

 2015, 25 septembrie, New York.  În cadrul vizitei papei la memorialul 11 septembrie are loc un serviciu interreligios la care participă și arhiepiscopul ortodox al Americii.

2016, 2-3 februarie.  În cadrul lucrărilor Soborului Bisericii Ortodoxe Ruse membrii sinodului arhieresc au arătat că în forma sa actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încalcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a  Bisericii.Aceasta este o nouă biruință a ereticilor ecumeniști asupra cugetării ortodoxe a pleromei Bisericii pravoslavnice Ruse.

2016, 12 februarie, Havanna (Cuba). Declarația comună a papei Francisc și a patriarhului Kiril al Moscovei din care spicuim: „Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină.” (1) „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.” (5) „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos.” (6) „Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor.” (12) Prin această declarație comună se urmărește acceptarea de către ortodocși a împăcării cu papistașii fără a li se cere niciun fel de pocăință. Tot atunci s-a exprimat ideea falsă că dacă toți martirii aparținând diferitelor „biserici” au suferit o persecuție din motive religioase înseamnă că toți au luptat și au mărturisit același adevăr. Aceasta este o necinstire a Sfinților Mărturisitori ai Ortodoxiei și o deturnare vicleană a sensului luptei și jertfei lor.

 2016, Aprilie, Lesbos. Declarația comuna a papei Francisc și a arhiepiscopului Ieronim al Atenei afirmă printre altele: „La rândul nostru, supunându-ne voinţei Domnului nostru Iisus Hristos, noi am decis ferm şi cu toată inima că vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii.”

2016, 16-27 iunie, Kolimbari, Creta (Grecia) Desfășurarea “sfântului și marelui sinod”. Prin documentele semnate  și aprobate de reprezentanții a zece Biserici locale au fost admise cununiile mixte între ortodocși și heterodocși cu încălcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii și tot cu această ocazie s-a acceptat denumirea istorică de „biserici” pentru eterodocși, deși acest lucru a fost condamnat cu sute de ani înainte la Sinodul Ortodox de la Ierusalim din 16 martie 1672 când a fost anatematisată Mărturisirea de credință a Patriarhului ecumenic Kiril Lukaris datorită influențelor calvino- reformate. Pseudo-sinodul din Creta impune erezia ecumenismului ca doctrină oficială a Bisericii si constituie o încununare a eforturilor de peste 100 de ani cu privire la participarea reprezentanților ortodocși la mișcarea ecumenistă.

2016, 15-21 septembrie, Chieti (Italia). În cadrul întâlnirii comisiei mixte de dialog între ortodocșii ecumeniști și papistași este recunoscut primatul papal de către reprezentanții ortodocși. De la întâlnire au lipsit reprezentanții Bisericii Bulgare.

 2016, Septembrie, Ierusalim. Festivalul Mekudeshet (termen ebraic cu referire la căsatorie, consacrare) adună laolaltă „cele trei mari religii monoteiste” – creștinismul, reprezentați de papistași, iudaismul și mahomedanismul – sub o nouă formă de întâlnire interreligioasă și spirituală: „Amen – O casă de rugăciune pentru toți credincioșii”, întâlnire în cadrul căreia cele trei credințe sunt chemate să dialogheze, studieze, cânte și să se roage împreună într-o singură casă de cult temporară. Organizarea festivalului este realizată de un grup din Israel ce se autointitulează: „The Borders Disolvers” activi în diferite domenii culturale cu scopul de a schimba realitatea de pe teren. Astfel unele titluri de pe internet vorbesc despre dizolvarea frontierelor și venerarea împreuna a aceluiași dumnezeu. Din nou se arată scopul ecumenismului de unire sincretistă a creștinismului cu religiile necreștine.

2017, mai.Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii afirmă : „Eu știu că aici sunt și creștini și musulmani; fiecare se adresează unuia și aceluiași Dumnezeu Creator și iată, în răspuns la aceasta, noi primim un ajutor dumnezeiesc real.”Aici apare ideea eretică conform căreia islamicii se închină la același Dumnezeu ca și creștinii.

2017, aprilie, Geneva. Patriarhul Bartolomeu recunoaște deschis care a fost scopul „sinodului” din Creta: „În cele din urmă, participarea ortodoxă în eforturile de reconciliere și unitate a creștinilor în sânul a ceea ce se numește „Mișcarea Ecumenică“, care până acum s-a bazat pe deciziile luate fie în mod individual de către Bisericile Autocefale, fie în cadrul Conferințelor pan-ortodoxe, a trebuit să fie ratificată pe cale sinodală, care este metoda autentică pentru a formula o poziție uniformă a Bisericii Ortodoxe. Noi, ortodocșii(a se înțelege ecumeniștii și cei aflați în comuniune cu ei), suntem ferm convinși că mișcarea ecumenică și Consiliul Mondial al Bisericilor au ca scop și ca motiv de existență îndeplinirea ultimei rugăciuni a Domnului, „ca toți să fie una“ (In. 17, 21) …” Prin aceasta se urmărește ștergerea diferențelor dintre Ortodoxie și erezie și apoi unirea tuturor în apostazie.

2017, 28 aprilie, Cairo. Rugăciunea ecumenistă la care participă papa Francisc, patriarhul ecumenic, patriarhul Alexandriei și întăi-stătătorii monofiziților.

Trebuie să facem precizarea că nu au fost cuprinse în enumerarea cronologică anterioară toate evenimentele mișcării ecumeniste, ci doar cele pe care le-am considerat cele mai importante.

Concluzii:

Din cele prezentate mai sus se vede clar că toate demersurile ecumeniste caută să convingă omenirea că la început toate pseudo-bisericile și confesiunile așa- zis creștine, iar pe urmă toate religiile sunt căi diferite, dar egale ca valoare care duc spre mântuire. Dar de aici se desprinde înfricoșătoarea hulă și erezie că Mântuitorul nu ar fi trebuit să Se întrupeze, că nu era necesar să se jertfească pe Cruce și nu  trebuia să înființeze o singură Biserică cu o unică Tradiție Apostolică, pentru al cărei Adevăr s-au nevoit și s-au jertfit toate cetele de Sfinți de 2000 de ani până astăzi. Ereticii ecumeniști oferă soluția înșelătoare a creării unei structuri religioase globale în care toți oamenii să trăiască în pace, armonie și fericire pământească indiferent de ce credință au, urmărind doar împlinirea unor idealuri umaniste, dar care nu au nicio legătură cu învățătura și viața Adevăratei Biserici.

Noi, preoții de aici și poporul creștin-ortodox pe care îl reprezentăm și care am oprit pomenirea ierarhilor semnatari ai documentelor din Creta și a celorlalți ierarhi care susțin tacit acele documente, mărturisim că nu vom accepta niciodată erezia ecumenismului, fiind conștienți că numai în acest fel vom rămâne statornici în Biserica lui Hristos, adică în Adevăr.

de ieromonah Ioan Chițu