IV. Erosul Aristotelian: Marcuse și Contracultura drogurilor promovate de CIA
În 1989, Hans Georg Gadamer, unul dintre protejații lui Martin Heidegger și ultimul din generația originală a Școlii de la Frankfurt a fost rugat să ofere o apreciere a propriei munci de către ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. El a declarat: “Cineva trebuie să conceapă etică aristotelică ca reprezentând adevărata împlinire a provocării socratice, pe care Platon a plasat-o în centrul dialogurilor sale asupra interogației binelui”.
Platon descrie ideea de bine că fiind ultima și cea mai înalta idee, ce se presupune a fi cel mai înalt principiu al existenței pentru Univers, Stat și sufletul uman. La polul opus acestui principiu, Aristotel opune o critică decisivă, sub formula celebra “Platon este prietenul meu, dar adevărul este prietenul meu și mai mult”. El a respins ideea că binele este principiul universal al existenței, presupus a opera în același fel atât pentru cunoașterea teoretică, cât și pentru cunoașterea practică și activitatea umană. „
Această afirmație nu numai că enunță succint filozofia subiacentă a Școlii de la Frankfurt, dar sugerează, de asemenea, un punct de inflexiune în jurul căruia putem ordona o mare parte a disputei filozofice a ultimelor două milenii. În termeni simpli, corecția aristoteliană adusă lui Platon ascunde fizica de metafizică, relegând Binele la un simplu obiect al speculației, asupra căruia “cunoașterea noastră rămâne la nivelul ipotezei” -în cuvintele lui Wilhelm Dilthey-filozoful favorit al Școlii de la Frankfurt.
Cunoașterea noastră asupra “lumii reale”, așa cum Dilthey, Nietzche și alți precursori ai Școlii au dorit să sublinieze, devine erotică, în sensul cel mai larg al termenului, ca fixație obiectuală. Universul devine o colecție de obiecte care fiecare operează pe baza naturii proprii (în sens generic) și a interacțiilor reciproce (mecaniciste). Știința devine deducerea categoriilor specifice a acestor naturi și interacții. Din moment ce mintea umană este aproape în exclusivitate un aparat senzitiv, așteptând mărul Newtonian “să plonjeze” în deducție, relația umanității cu lumea (și viceversa), devine un atașament erotic legat de obiecte. Înțelegerea universalului-încercarea minții de a fi o imagine vie a Dumnezeului celui Viu, este, prin urmare, iluzorie. Acest “universal” fie nu există, fie există incomprehensibil că “deus ex machina”. Altfel spus, Divinul există că supra-adăugare (super-adiționare) la universal fizic-Dumnezeu este că un adevărat Zeus-aducând trăsnete asupra lumii dintr-o locație exterioară acesteia. Sau, chiar mai clar: Dumnezeu este cu adevărat Cupidon, lansând săgeți de aur pentru a face că obiectele să se atragă sau să se respingă. Cheia întregului program al Școlii, începând cu fondatorul Luckacs, este “eliberarea” erosului Aristotelian pentru a face starea de spirit a indivizilor una primară din punct de vedere psihologic.
Când liderii ISR au ajuns în SUA, la mijlocul anilor ’30, au fost foarte exaltați, deoarece acest loc nu avea nici un fel de apărare filosofică adecvată împotriva a ceea ce aceștia numeau Kulturpessimismus-pesimism cultural. În orice caz, cu toate că Școală a “săpat” multe drumuri interioare în viață intelectuală Americană înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, această influență era în mare parte exercitată în cercuri academice și la radio; Cu toată importanța sa, radioul nu avea încă influența sa covârșitoare asupra vieții sociale atinsă în timpul războiului. Mai mult, mobilizarea pentru război și victoria împotriva fascismului au deraiat agenda Școlii. În 1945, America era foarte optimistă, cu o populație ferm convinsă că o republica mobilizată și susținută de știință și tehnologie putea realiza aproape orice. Cei 15 ani de după război au cunoscut dominația vieții de familie de către radio și televiziune, ambele conturate de Școala de la Frankfurt, într-o perioadă de eroziune politică, în care potențialul pozitiv al Americii a degenerat într-o poziție pur negativă la adresa amenințării reale și uneori manipulate a URSS. În același timp, sute de mii de tineri, așa-numiții “baby boomers” intrau la colegiu și aveau să fie expuși la otrava Școlii, direct sau indirect. Este exemplificator faptul că, în 1960, sociologia a devenit cel mai popular curs în universitățile americane. Într-adevăr, dacă cineva observă primele manifestații de protest studențești de la începutul anilor ’60, cum ar fi Mișcarea pentru Libertatea Cuvântului de la Universitatea Berkeley sau Declarația de la Port Huron, care a fondat organizația Studenți pentru o Societate Democratică, va fi izbit de lipsa de conținut real a acelor discursuri.
E multă anxietate în a fi determinat să te conformezi sistemului. “Sunt o ființă umană! „Nu mă încătușa și mutila!”, suna un slogan inițial a Universității Berkeley, dar este clar că “problemele” citate derivau mai mult din manualele de sociologie decât din nevoile reale ale societății.
1. Revoluția psihedelică a CIA
Neliniștile mocnite din campusurile anilor ’60 se poate să fi trecut sau să fi avut un rezultat pozitiv. Nu același lucru se poate spune și despre traumatica “decapitare” a națiunii prin asasinarea lui Kennedy și introducerea simultană pe scară largă a consumului de droguri. Drogurile au fost dintotdeauna un “instrument analitic” al Romantismului secolului al XIX-lea, ca în cazul simboliștilor francezi, și au fost populare în cadrul elitelor boeme europene și americane de după cel de-al Doilea Război Mondial. Dar, în a două jumătate a anilor ’50, CIA-ul și serviciile aliate de intelligence au început experimentarea extensivă cu halucinogenul LSD, pentru a investiga potențialul său de control social. Este acum un fapt bine documentat că milioane de doze au fost produse și distribuite sub “egida” operațiunii CIA MK ULTRA.
LSD a devenit un drog recreațional chiar în cadrul Agenției, fiind chiar distribuit la liber între prietenii “familiei”, incluzând un număr substanțial de veterani ai OSS. De exemplu, veteranul Diviziei de Cercetare și Analiză al OSS, Gregory Bateson, a fost cel care l-a “aprins” pe poetul stilului Beat, Allen Ginsberg, în cadrul unui experiment LSD al US Navy de la Palo Alto, California. Nu numai Ginsberg, ci și nuvelistul Ken Kesey, precum și membrii inițiali ai trupei rock Greatful Dead au “deschis” ușile percepției la US Navy. Guru-ul revoluției psihedelice, Timothy Leary a descoperit pentru prima dată drogurile halucinogene în 1957 prin intermediul revistei Life (al cărei publisher, Henry Luce, a fost inițiat chiar de Guvern, asemeni multor altor formatori de opinie) și și-a început carierea ca și angajat contractual al CIA. La reuniunea din 1977 a pionerilor halucinogenelor, Leary a admis deschis că: „Tot ceea ce sunt datorez viziunii CIA”. Halucinogenele au că efect unic transformarea victimei într-o persoană asocială, centrată în totalitate pe sine și preocupată de obiecte. Chiar și cele mai banale obiecte ajung să aibă o “aura”, despre care Benjamin vorbise inițial. Victimele devin atemporale și profund deziluzionate. Cu alte cuvinte, halucinogenele determină instant o stare de spirit identică cu cea prescrisă de teoriile Școlii de la Frankfurt. Popularizarea acestor droguri a creat o vastă labilitate psihologică în vederea transpunerii în practică a acelor teorii. De aceea, situația de la începutul anilor ’60 a reprezentat o strălucită re-intrare în scenă a Școlii de la Frankfurt, fiind exploatată la maxim. Una din ironiile “Generației Acum”, de la 1964 încoace este că, în pofida tuturor protestelor sale la adresa modernității, nici una din ideile sau realizările sale nu avea mai mult de 30 de ani vechime. Teoria politică a fost rezultatul exclusiv al Școlii de la Frankfurt. Lucien Goldmann, un radicalist francez, și fost profesor invitat al Universității Columbia în 1968, avea absolută dreptate, când, în 1969, spunea despre Herbert Marcuse: “Mișcările studențești au găsit în munca sa și numai în ea formularea teoretică a problemelor și aspirațiilor lor”. Părul lung, sandalele, comunitățile “iubirii libere”, mâncarea macrobiotică, stilul de viață “eliberat”, toate au fost elaborate la începutul secolului, fiind în întregime testate de diferite experimente sociale conectate la Școala de la Frankfurt, precum “comuna” din Ascona, din jurul anului 1920. Chiar sfidătoarea formulare “Niciodată să n-ai încredere în cineva de peste 30 de ani”, a lui Tom Hayden, a fost aproape o versiune mai puțin urbană a cărții lui Rupert Brooke din 1905, intitulată “ Nu merită să vorbești cu cei de peste 30 de ani”. Planificatorii sociali ce au conturat anii ’60, s-au bazat, pur și simplu, pe materiale deja existente.
2. Eros și Civilizație
Documentul fondator al contraculturii anilor ’60 și care a adus “mesianismul revoluționar” al Școlii de la Frankurt din anii ’20 în contextul și prim-planul anilor ’60 a fost lucrarea “Eros și civilizație” a lui Herbert Marcuse. Publicată inițial în 1955 cu finanțare din partea Fundației Rockefeller, documentul sintetizează ideologia Kulturpessimismus a Școlii de la Frankfurt în forma conceptului de “dimensionalitate”. Într-una dintre cele mai bizare pervertiri filozofice, Marcuse pretinde să derive acest concept din Friedrich Schiller. Schiller, a cărui moștenire de gândire Marcuse intenționat o pervertește, este identificat ca moștenitor al lui Kant. Conform gândirii acestuia, umanitatea cunoaște două dimensiuni: o dimensiune a instinctelor senzuale și una a impulsurilor către formă/organizare. Schiller pledează către armonizarea celor două instincte în interiorul ființei umane sub formă instinctului creativ de joc (interacțiune). Pentru Marcuse, pe de altă parte, singura speranță de scăpare din mono-dimensionalitatea societăților moderne industriale este eliberarea părții erotice din om, a instinctului senzual, rebeliunea față de “raționalitatea tehnologică”. După cum va spune în 1964 în a sa carte “Omul unidimensional” : “O confortabilă, fină, acceptabilă și democratică lipsa de libertate prevalează în civilizația industrial avansată, un jeton al progresului tehnologic”. Această eliberare erotică este greșit identificată de Marcuse cu instinctul de interacțiune al lui Schiller, care mai degrabă decât a fi erotic este o expresie a carității, concept mai înalt al iubirii, asociat cu adevărata creativitate.
Teoria contrară, a eliberării erotice a lui Marcuse, este implicită în opera lui Sigmund Freud, nefiind, însă, mod explicit scoasă în evidență, cu excepția freudienilor renegați, precum Wilhelm Reich sau, până la un punct, Carl Gustav Jung. Fiecare aspect al culturii în Occident, inclusiv rațiunea însăși, spune Marcuse, acționează pentru a-l reprima.
“Universul totalitar al raționalității tehnologice este ultima transmutație a ideii de rațiune”, sau “Auschwitz-ul continuă să bântuie, nu memoria ci realitățile omului: zborurile spațiale, rachetele și navetele cosmice, frumoasele mașinării electronice.”
Această eliberare erotică trebuie să ia formă “Marelui Refuz”, o respingere totală a mostrului capitalist și a realizărilor sale, incluzând “raționalitatea tehnologică” și “limbajul ritual autoritarian”
Ca parte a “Marelui Refuz”, omenirea trebuie să dezvolte un “ethos estetic”, transformând viața într-un ritual estetic, într-un “life-style” (un non-sens care a apărut în limbaj în 1960 sub influență lui Marcuse). O dată cu Marcuse, ca punct de referință, anii 60 au fost plini de justificările intelectuale obtuze ale rebeliunii sexuale adolescentine lipsite de conținut.
“Eros și Civilizație” a fost retipărită în 1961 într-un format ieftin de buzunar și a continuat în câteva ediții. În prefața la ediția din 1966, Marcuse a adăugat că noul slogan “Make love not war” era exact ceea ce dorea să exprime. “Lupta pentru eros este o lupta politică”. În 1969, el nota că până și folosirea obsesivă de către Noua Stângă a obscenităților în manifestele sale era o parte a “Marelui Refuz”, numindu-l “o sistematică rebeliune lingvistică care lovește contextul ideologic în care cuvintele sunt folosite și definite”.
Marcuse a fost ajutat de psihoanalistul Norman O. Brown, protejatul său din cadrul OSS, care a contribuit la opera “Viața împotriva moartei” -1959 și “Corpul iubirii” -1966, chemând bărbatul să-și lepede confortabila “armură” a egoului și să îl înlocuiască cu un ego corporal dionisiac, care va îmbrățișa realitatea instinctuală a perversității polimorfice și va face să aducă omul “înapoi” la “unirea cu natură”.
Cărțile lui Reich, care pretindeau că nazismul a fost cauzat de monogamie, au fost re-editate. Reich a murit într-o închisoare din America, fiind închis pentru banii luați în schimbul promisiunii vindecării cancerului prin “recanalizarea” “energiei orgonice”.
Educația primară a devenit dominată de succesorul principal al lui Reich, A. S Neil, un militant ateist, membru al cultului teozofic din anii ’30, ale cărui teorii educaționale cereau că elevii să fie învățați să se revolte împotriva profesorilor, care erau, prin natura lor “autoritari”.
Cartea lui Neil- “Summerhill”, s-a vândut în 24. 000 de exemplare în 1960, ajungând în 1968 la 100. 000 de exemplare și la 2 milioane în 1970. Până la acest an, a devenit o lectură obligatorie în 600 de universități, devenind astfel una din cele mai influente texte educaționale ale perioadei, fiind un punct de referință pentru scriitorii actuali ai domeniului.
Marcuse a deschis calea pentru revenirea în prim-plan a tuturor celorlalți teoreticieni ai Școlii de la Frankfurt, reintroducându-l în America pe mult-uitatul Lukacs. Marcuse însuși a devenit “toiagul luminat” al atacurilor la adresa contraculturii, fiind constant contestat de diferite surse, precum periodicul sovietic Pravda și, apoi, de guvernatorul Californiei, Ronald Reagan. Singura critică adevărată a venit din partea Papei Paul al VI-lea, care, în 1969, l-a denunțat pe Marcuse (un pas extra-ordinar, așa cum Vaticanul obișnuiește pentru denunțarea formală a indivizilor în viață), împreună cu Freud, pentru justificarea “dezgustătoarei, desfrânatei exprimări a erotismului” și a denumit teoria eliberării “o teorie care deschide calea pentru libertinaj camuflat în libertate, o aberație a instinctului”.
Erotismul contraculturii a însemnat mult mai mult decât “iubirea neîngrădită” și atacul violent la adresa familiei nucleare. A însemnat totodată legitimarea eros-ului la nivel filozofic. Oamenii au fost obișnuiți să se perceapă că pe niște obiecte, determinate de natura lor. Importanța omului ca persoană dăruită cu chip divin și har creativ, capabilă să acționeze la nivelul întregii civilizații umane, a fost înlocuită de ideea că persoana este importantă grație faptului că el/ea este negru/neagră, este de sex feminin sau are impulsuri homosexuale. Acest fapt explică deformarea mișcării drepturilor civile în mișcări de tipul “puterea negrilor” și transformarea problemelor legitime legate de drepturile femeilor în feminism. Discursul privind drepturile civile ale femeilor a fost forțat în a se transforma într-un alt “cult al eliberării”, completat cu alte ritualuri de tipul sau închinate zeiței Astarte.
Un rezumat al cărților “Politica Sexuală” a lui Kate Millet (1970) și “Femeia eunuc” a lui Germaine Geer (1971) demonstrează complotul fundamentat pe lucrările lui Marcuse, Fromm, Reich și alți extremiști freudieni.
Reclame
Asadar, inca o confirmare ca oricum o dam, tot aici ajungem:
Intregul material de mai sus credem ca poate fi rezumat in cuvintele biografului lui Gross:
“s-a spus că a adoptat Babilonul și civilizația sa, în opoziție cu cea creștină a Europei….. Dacă Isabela nu ar fi fost înfrântă de către Ilie, istoria umanității ar fi fost diferită și mai bună. Isabela a fost, de fapt Babilonul, “religia iubirii”, Astarte, Ashtoreth; Ucigând-o, moralismul monoteist a înlăturat plăcerea din lume”.
Si asta pentru ca bolsevismul e cu luciferianismul:
Ce nu ne spune autorul articolului despre principalele personaje ale Scolii de la Frankfurt:
Georg Lukács (Löwinger György Bernát) a fost evreu.
Herbert Marcuse (1898 – 1979), cel ce a lucrat la Office of Strategic Services (OSS, predecesorul CIA) a fost evreu.
Theodor W. Adorno (alias: Theodor Adorno-Wiesengrund, nascut Theodor Ludwig Wiesengrund) a avut tata evreu.
Walter Bendix Schönflies Benjamin (1892 – 1940) a fost evreu.
Bertolt Brecht (Eugen Berthold Friedrich “Bertolt” Brecht, 1898 – 1956) a fost evreu.
Johanna “Hannah” Arendt a fost evreica.
Arnold Franz Walter Schoenberg sau Schönberg (1874 – 1951) a fost evreu.
Karl Kraus (1874 – 1936), cel numit de evreul Stefan Zweig “maestrul ridicolului veninos” si nominalizat de trei ori la premiul Nobel pentru literatura, a fost evreu.
Hanns Eisler (1898 – 1962), cel ce a compus imnul RDG, a avut tata evreu. Fratele sau a fost un ziarist comunist iar sora a fost lider al Partidului Comunist German.
Otto Hans Adolf Gross (1877 – 1920), cel cu comunitatea Ascona, a fost evreu.
Siegfried Kracauer (1889 – 1966), a fost evreu.
Max Horkheimer (1895 – 1973), a fost evreu.
Etc.
Referitor la Radio, poate e bine sa amintim de colosul General Electric Company:
Pe vremea cand avea sloganul “noi aduce lucruri bune pentru viata“ , au fost printre principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei. Care bomba atomica a fost tot a afacere evreiasca:
BOMBA ATOMICA, o afacere a elitei EVREIESTI?
Este cotata a sasea companie pe plan mondial si s-a format in 1892 prin unirea Edison General Electric Company si Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan. Companie membra a Council on Foreign Relations
Acum au sloganul “ imaginatia la lucru “.
National Broadcasting Company (NBC), celebra televiziune americana, are sediul in Rockefeller Center. Formata in 1926 de Radio Corporation of America (RCA), este primul mare broadcast network din SUA. Din 1986 este controlata de General Electric (GE). Actualul Presedinte al CNN, evreul Jeff Zucker, a fost CEO la NBC Universal.
Multi ani imperiul RCA and NBC a fost identificat cu evreul David Sarnoff.
Radio Corporation of America (RCA) se afla ca si GE tot in Rockefeller Center inca din anii 1930, prin aranjamentele lui John D. Rockefeller Jr.
In articol este mentionata deseori Fundatia Rockefeller. Familia asta s-a ocupat si se ocupa cu multe:
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)
Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 2 )
Tot la capitolul Radio, un personaj important din articol este Paul Felix Lazarsfeld (1901 – 1976), dar nici despre el nu se mentioneaza ca a fost evreu.
Tot asa cum nu se mentioneaza acest fapt nici cand se fac referiri la personaje importante ale revolutiei psihedelice CIA, miscarii hippie sau la inaintasii revolutiei sexuale:
Irwin Allen Ginsberg (1926 – 1997), cel cu Generatia Beat, homosexual, budist practicant, a fost evreu.
Iata si un fragment din “Beatlemania “, un fenomen creat artificial? publicat in Ziua:
Noul “stil de viata” indus tineretului de “Tavistock Institute” si “Stanford Center” prin intermediul muzicii “beat” si a drogurilor a creat rapid un adevarat cult printre tinerii americani si, ulterior, cei europeni. Un personaj-cheie, din acest punct de vedere, a fost Alan Ginsberg, omul care a mediatizat intens practica drogurilor – in primul rand a LSD-ului – prin clipuri publicitare care, in mod normal, ar fi costat milioane de dolari, dar care pe Ginsberg nu l-au costat nici macar un cent. Si aceasta pentru ca “nota de plata” a publicitatii facute de Alan Ginsberg LSD-ului era platita de catre altii: “Tavistock Institute” si “Comitetul celor 300”. Pretins “poet”, Alan Ginsberg a avut rolul, trasat de “Tavistock Institute”, sa popularizeze “noua subcultura pop” si sa forteze acceptarea ei, prin muzica “beat” si LSD, de o masa cat mai mare de “teenagers” americani. In acest sens, Ginsberg a colaborat cu romancierul Norman Mailer, despre care se stie ca si-a petrecut o buna parte a vietii in diverse spitale psihiatrice, mare favorit al “Hollywoodului comunist”, individ dispus oricand sa stea la taclale nopti intregi, la televiziune, in talk-show-uri, cu Alan Ginsberg pe teme ca sexul, drogurile, revolutia etc. Sub presiunea “Comitetului celui 300”, multi dintre “mogulii” canalelor americane TV au acordat, gratuit, spatii imense de program muzicii “beat” si formatiilor de acest gen, in timp ce Alan Ginsberg si Norman Mailer scriau articole kilometrice despre “noua cultura pop”, despre droguri ori despre “revolutie”. Nu se cunoaste in istoria publicitatii din mass-media americana un caz de campanie pentru promovare de o asemenea amploare, care sa fie asigurata gratuit, cel putin pentru Ginsberg si Mailer.
Un element esential al “culturii hippie” – consumul de droguri – care separa atat de transant tanara generatie “hippie” de “establishment” si o definea l-a reprezentat LSD-ul, acidul lisergic. Acest tip de drog fusese pus la punct de compania elvetiana “Sandoz” si constituia inventia lui Albert Hoffman, unul dintre chimistii companiei, care incercase, de fapt, sa obtina pe cale sintetica ergotamina, un drog cu efecte puternice asupra creierului. Proiectul capatase finantarea “Comitetului celor 300” prin intermediul uneia dintre bancile acestuia, “SC Warburg”. Introdus in SUA de scriitorul si filosoful Aldous Huxley, “drogul minune” (LSD) a inceput sa fie distribuit in plicuri mici la concertele pop, prin campingurile studentesti si in taberele “hippie”. In ciuda avertismentelor publice ale medicilor, preotilor si altor critici ai “culturii pop”, Drug Enforcement Agency (DEA) – principala agentie anti-drog a SUA – care avea obligatia de a interveni, nu a manifestat nici un fel de intentie de reprimare a consumului ori a retelelor de distribuire a drogurilor printre tineri, ceea ce in ochii unora dovedea ca DEA primise, de fapt, ordinul de a nu interveni. Moda consumului de droguri, ca si a muzicii “beat”, a luat proportii nationale in SUA, apoi internationale, datorita publicitatii gratuite asigurate de mass-media. Un exemplu merita amintit. Kenny Love, unul dintre prietenii lui Alan Ginsberg, a publicat in “New York Times” un amplu reportaj, de cinci pagini, un adevarat elogiu adus “noii culturi”, lui Alan Ginsberg si LSD-ului. In mod normal, publicarea acestui articol de promovare a unui produs si publicitate unui “poet” l-ar fi costat pe Kenny Love 50.000 de dolari. In realitate, nu l-a costat nici macar un cent. Mai mult: deoarece articolul avea drept de libera publicare, agentia UPI (United Press International) l-a reprodus imediat si transmis apoi prin telex la sute de cotidiane, saptamanale si reviste-magazin de pe intreg cuprinsul SUA. Astfel, Alan Ginsberg si consumul de LSD au ajuns “teme” popularizate pana si la “Harper Bazaar” ori “Time”. Fara publicitatea gratuita asigurata de mass-media, muzica “beat”, cultul drogurilor si celelalte fenomene asimilate noii subculturi pop, experimentul lansat de “Tavistock Institute” nu ar fi atins proportiile de manipulare ale tinerilor cunoscute la scara mondiala, fenomen care reprezinta, astazi, un capitol de istorie culturala si sociala.
Cititi va rog si:
Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare
Alte personaje:
Erich Seligmann Fromm (1900 – 1980) a fost evreu.
Wilhelm Reich (1897 – 1957), psihanalist, autor al “The Sexual Revolution” (1936), a inventat termenul de “orgone” (de la “orgasm” si “organism”) pentru o energia pe care ceilalti o numesc Dumnezeu. A fost evreu.
Franz Viktor Werfel (1890 – 1945) a fost evreu.
Despre celebra adaptare radiofonica a lui Orson Welles puteti citi mai multe la:
Despre MK-Ultra:
Filmul “AMERICAN ULTRA” sau sa facem MKULTRA cool
Aldous Huxley:
New Age:
Cuviosul Serafim Rose: “ORTODOXIA ȘI RELIGIA VIITORULUI”
Elena Blavatsky:
Personalitati si organizatii: MADAME BLAVATSKY (H. P. Blavatsky)
Foarte interesant ce spunea Cuviosul Serafim Rose distractie:
Este evident pentru orice crestin ortodox care este constient de ceea ce se intampla in jurul lui astazi, ca lumea se apropie de sfarsit. Semnele vremilor sunt atat de evidente incat s-ar putea spune ca lumea se prabuseste spre sfarsit.
Care sunt unele din aceste semne?
– Anormalitatea lumii. Niciodata asemenea manifestari si comportamente, ciudate si nefiresti, nu au fost acceptate ca un fel de a fi precum in zilele noastre. Uitati-va doar la lumea dimprejur: ce se gaseste in ziare, ce fel de filme ruleaza, ce este la televizor, ce anume gasesc oamenii ca este interesant si distractiv, la ce rad ei; este cu totul ciudat. Si sunt oameni care incurajeaza deliberat acestea, desigur, pentru folosul lor banesc, si fiindca aceasta este moda, caci exista o cerere anormala pentru acest fel de lucruri.
[…]
Viata noastra anormala de astazi poate fi caracterizata ca fiind rasfatata, ghiftuita. Din frageda pruncie, copilul de azi este tratat, ca o regula generala, drept un mic zeu sau o zeita in familie: toanele ii sunt ascultate, dorintele implinite; este inconjurat de jucarii, distractii, placeri; nu este educat si crescut conform principiilor stricte ale comportamentului crestin, ci lasat sa se dezvolte asa cum tind dorintele sale. Este suficient ca el sa spuna „Vreau asta!” sau „N-o s-o fac!”, pentru ca parintii sai indatoritori sa i se plece in fata-i si sa il lase sa faca precum doreste. Poate aceasta nu se intampla tot timpul in fiecare familie, dar se petrece suficient de des pentru a fi regula educatiei contemporane a copiilor, si chiar si cei mai bine intentionati parinti nu scapa pe deplin acestei influente. Chiar daca parintii incearca sa isi creasca copiii cu strictete, cei din jurul lor incearca sa faca altceva. Trebuie ca ei sa ia in consideratie acest lucru, atunci cand isi educa copilul.
Cand un astfel de copil devine adult, se inconjoara, in mod natural, cu aceleasi lucruri cu care a fost obisnuit din copilarie: placeri, distractii si jucarii pentru cei mari. Viata lui devine o cautare continua dupa „distractie” care, apropo, este un cuvant complet necunoscut in orice alt vocabular; in Rusia secolului al 19-lea sau in orice alta civilizatie serioasa nu s-ar fi inteles ce inseamna acest cuvant. Viata este o cautare constanta dupa „distractie”, care este atat de goala de orice inteles serios, incat un vizitator din orice tara a secolului al 19-lea, privind la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distractii, la reclame, filme, muzica – la aproape orice aspect al culturii noastre de masa – ar crede ca a nimerit intr-un tinut de imbecili care si-au pierdut orice contact cu realitatea. Este un lucru pe care noi nu prea il luam adesea in consideratie, deoarece traim in societatea aceasta, luand-o asa cum este.
[…]
Cititi va rog mai multe la:
Asta-i insa gandita demult de papusari si are scop précis:
Pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic prin cugetare, îi vom opri de la gândire prin petreceri, prin jocuri, prin desfătări, prin înlănţuiri de patimi şi prin case publice… Îndată vom propune apoi prin presă concursuri de artă şi de tot felul de sporturi: aceste preocupări vor îndepărtă pentru totdeauna spiritele de la chestiunile unde am avea de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult de a se gândi neatârnat, prin ei înşişi, vor ajunge să vorbească tocmai aşa cum vrem noi să gândească ei, deoarece noi vom fi singurii care le vom da noi îndrumări cugetării… prin mijlocirea anumitor persoane care, bineînţeles, nu vor fi bănuite a avea legături cu noi.
Cititi va rog mai multe la:
PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI
Care papusari nu sunt decat slugoii diavolului:
Cand VIATA FIREASCA a oamenilor SE VA SCHIMBA intr-o VIATA ARTIFICIALA, de productie mecanica – atunci munca manuala va deveni inutila si mainile oamenilor vor fi slobode…
Atunci, DORINTA IREZISTIBILA de a trai – de a trai SPASMODIC, impetuos, cu toti nervii, cu toate fibrele corpului, prin TOATE senzatiile minutului, clipei, si de a sorbi cupa desfatarii pasionate, cu bucuriile si bunatatile CULTURII noastre (demonice), pe de-a-ntregul – VA CRESTE ca un VAL antrenant, acaparant, patimas.
DORINTA NEINFRANATA de a bea CUPA vietii pana la fund va incepe sa creasca si sa se inteteasca pana la EXTAZUL MORTII, pana la AGONIA DESFATARILOR – sa guste fiecare, sa incerce si sa se delecteze …; PENTRU CA nu va mai exista CREDINTA, nu va mai exista NADEJDE, nu va mai exista DRAGOSTE – ci doar PLACERI SENZUALE. Chiar OAMENII insisi VOR RADE de aceste SURORI ale naivei fantezii umane – CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA – asa cum radem noi acum – copiii liberi ai iadului: ha-ha-ha!!!
Asa ca, radeti de ei, radeti de nebuni, nebunilor! … Razi, legiune a sarpelui negru!… Razi, batrane Moloh!… Priveste si te bucura de nebunia oamenilor!…
Cititi va rog mai multe la:
Text exceptional: MARSUL DISTRUGATORULUI
Articolul cu Scoala din Frankfurt se incheie astfel:
Ieșirea o reprezintă renașterea civilizației creștine. Deși sună grandios, este ceea ce este necesar. Renașterea e echivalentă cu un nou start; cu respingerea răului și a sistemului inuman și stupid și întoarcerea la vechile idei ale umanității care au permis creșterea în libertate și bunătate. Îndată ce am identificat miezul acestor valori putem începe reconstrucția civilizației.
În final, o nouă renaștere se va baza pe adevărați oameni de știință, artiști, compozitori, dar, în primul rând ea va depinde de oamenii obișnuiți, care vor trebui să apere chipul lui Dumnezeu și raționalitatea lui aflată în fiecare dintre noi. Având în vedere succesul Școlii de la Frankfurt și sponsorii Noii Ere întunecate, oamenii obișnuiți ce au încredere în rațiune și spirit de discernământ vor deveni nepopulari. Dar, nici o idee bună nu a fost la început populară.
Noi zicem insa altfel. E intr-adevar esential sa intelegem de unde vine raul, cum de a ajuns omenirea in halul in care este astazi si sa ne opunem. Dar despre ce reconstructie a civilizatiei vorbim? Vise roz fundamental gresite. Caci toate cele de mai sus trebuie puse in marele context. Alaturi de celelalte piese puzzle: ecumenismul si sinistrul angrenaj documente cu cip – carduri bancare – eGuvernare – internetul obiectelor – disparitia banilor cash.
Bolsevismul asta trecut si prezent, in care ne zbatem ca intr-o latrina, n-a fost creat degeaba. El pregateste temeinic NOUA ORDINE MONDIALA necesara instaurarii ANTIHRISTULUI, mesia asteptat de evrei:
GEMATRIA EVREIASCĂ (mult înaintea alegerilor): “DONALD TRUMP îl va anunța pe MESIA”
Dar repetam, e si cu semnul fiarei e si cu componenta religioasa a acceptarii uraciunii pustiirii. Chestiuni care si ele sunt deja pe final. Asa ca a visa baricadist intr-o rasturnare a situatiei acum, nu e decat speranta desarta. Iluzia celor ce neaga venirea iminenta a vremurilor apocaliptice.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
aia cu planurile gata facute (inca din sec 18) noi inca ne simtzim bine in confortul cotidian (in care un pisoi ne garanteaza “relaxarea”–nu o zic cu rautate. ci constat…).din pacate suntem extrem de putini extrem de izolati extrem de egoisti (in unele cazuri) .nu i nimica…cine are CREDINTA si oleaca de spirit de survival are sa reziste (un timp) cine nu, nu…
ps
aci in Spania (spaniolii astia sunt mari iubitori de animale-zilnic ii vad iesind cu cate 4-5 caini la plimbare prin Madrid, dar ce folos..daca au sufletul arvunit dracilor , lipit de cele materiale, lumesti?). habar nu au de ce discutam noi aici pt ei sunt subiecte SF, sunt (in cel mai bun caz agnostici) nu ii intereseaza decat piscinele si vacantele la playa…si romanii de pe aci sunt la fel (dar despre subliectul asta alta data..)
„Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
https://youtu.be/blYD_o9uQn8