Părintele Pamvo contestă caterisirea la Sinodul Mitropolitan din Iași

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Subsemnatul, ieromonah Pamvo Jugănaru, egumen al Schitului “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, județul Neamț, domiciliat în Comuna Păstrăveni, județul Neamț, în calitate de parte care a declarat recurs împotriva Hotărârârii nr. 1/2017 pronunţată de Consistoriul Eparhial Monahal al Arhiepiscopiei Iașilor, prin care am fost condamnat cu pedeapsa caterisirii, prevăzută de art. 5, paragraful (B), alin. (1), lit. e) al Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR, depun în 3 exemplare

Motivele de formă:

1. Caterisirea mea a fost pronunțată de către un complet de 3 membri, dintre care unul fusese recuzat de mine, pe motiv că s-a antepronunțat într-o discuție privată cu privire la cazul meu și a oferit informații din dosar, care nu erau publice. Situația a fost documentată cu o mărturie scrisă și semnată de către persoana care a purtat conversația cu arhimandritul Gavriil Alexa, invocându-se art. 138, litera d) din RACDIJBOR.

2. Caterisirea s-a pronunțat de către un complet care nu a produs niciodată dovada deținerii de cunoștințe juridice și canonice, așa cum am cerut într-una dintre întâmpinările pe care le-am făcut pe viciile de procedură existente în timpul procesului, pentru a mă asigura că hotărârile Consistoriului nu sunt nule, din pricina neîmplinirii condițiilor obligatorii pentru a activa ca membru al Consistoriului, conform art. 61 din Regulamentul de procedură al instanțelor de judecată ale BOR.

3. Caterisirea s-a pronunțat în urma mărturiei mincinoase a doi martori ai acuzării, pe care eu i-am recuzat, deoarece încălcau art. 73, alin. (6), literele f) și g) RACDIJBOR.

4. Caterisirea s-a pronunțat cu încălcarea principiului statornicit de art. 3, litera i) a RACDIJBOR, care cere ca procesul să respectul dreptul la apărare a inculpatului, deoarece nu mi s-a permis să văd dosarul însoțit de o persoană competentă în materie juridică sau canonică, nu am avut acces la un avocat bisericesc ales de mine, nu mi s-au rezolvat contestațiile pe formă pe care le-am formulat.

5. Caterisirea s-a produs fără a se face proba că sunt înfiat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în condițiile în care am fost hirotonit în Mitropolia Clujului.

Motivele de fond:

1. Caterisirea s-a pronunțat fără a se stabili exact în baza cărui tip de raport am fost trimis în judecată, existând riscul ca raportul în baza căruia am fost trimis în judecată să fi fost nul, datorită neîndeplinirii procedurilor aferente.

2. Caterisirea s-a produs cu încălcarea canonului 118/107 Cartagina, care interzice episcopului să judece cauza proprie.

3. Caterisirea s-a produs în ciuda antepronunțării în problema pentru care am fost judecat a episcopului care a judecat cazul în care era direct implicat.

4. Caterisirea s-a produs cu încălcarea canonului 15 I-II Constantinopol, care cere ca preoții care întrerup pomenirea ierarhului lor pentru participarea acestuia la erezie să nu fie cercetați sau sancționați disciplinar.

5. Caterisirea s-a produs cu încălcarea canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care invalidează caterisirile promulgate de episcopi participanți la erezie.

6. Caterisirea s-a produs cu încălcarea canon 8 al sinodului al III-lea ecumenic, care spune că orice decizie juridică sau canonică luată cu încălcarea sfintelor canoane, în speță cu nesocotirea prevederilor canoanelor 31 apostolic, 15 I-II, 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, este nulă și neavenită.

7. Caterisirea s-a produs fără a se stabili dacă sinodul din Creta a fost sau nu eretic și dacă motivele pentru care am întrerupt pomenirea sunt reale sau nu.

ÎN FAPT:

Abaterile care mi se rețin în sarcină nu au fost niciodată probate, iar dovezile pe care Consistoriul le-a prezentat ignoră complet prevederile canonice care interzic sancționarea preotului care luptă contra ereziei, a celor care invalidează caterisirea aprobată de un episcop eretic și a celor care poruncesc preoților ortodocși să nu asculte de episcopi eretici.

Caterisirea s-a pronunțat fără a se verifica dacă starea de fapt invocată de mine, în speță, participarea episcopului la un sinod eretic, este demonstrabilă sau nu în mod indubitabil. În locul opiniilor unor experți în teologie neafiliați niciuneia dintre părți, s-a preferat opinia personală, linia oficială și interpretările personale ale canoanelor, neținându-se seama de principiul teologico-canonic care statornicește că în Biserica Ortodoxă interpretarea canoanelor nu se face în mod personal, ci se urmează interpretarea dată de marii canoniști recunoscuți ai Bisericii, cei mai mulți dintre ei sfinți canonizați de către Biserică. Din acest motiv, interpretările canoanelor invocate de mine au fost făcute în așa manieră încât să ilustreze punctul de vedere dorit de către Arhiepiscopia Iașilor, anume că ierarhul nu este părtaș la erezie și că, prin urmare, aș fi întrerupt pomenirea în mod nejustificat.

Mi s-a reținut în mod arbitrar în sarcină faptul că întreruperea pomenirii se constituie automat în schismă, neascultare și contrazicere a opiniei oficiale a Bisericii, fără a se ține măcar seama de conținutul acestor abateri, așa cum le descrie RACDIJBOR și canoanele în baza cărora regulamentul este alcătuit.

Pe tot parcursul procesului s-a ignorat complet posibilitatea ca ierarhul să fi participat la un sinod eretic și s-a pornit de la preconcepția, fără nicio bază canonică, potrivit căreia preotul nu are dreptul să constate dacă episcopul este sau nu eretic și nici nu are dreptul să întrerupă pomenirea din acest motiv.

ÎN DREPT:

Am formulat nu mai puțin de zece memorii în care am solicitat rectificarea diferitelor vicii de procedură, constatate atât pe formă, cât și pe fond. Din păcate, ca o premieră absolută în istoria justiției, strategia mea avocățească de apărare, la care am dreptul prin Constituție și prin RACDIJBOR a fost interpretată ca o dovadă de rea-voință și de… tratare cu dispreț a Contenciosului, ignorându-se faptul că eu nu am făcut decât să sesizez problemele mari existente în strategia acuzării, de natură a prejudicia caracterul echitabil al procesului. Faptul că am preferat să îmi fac această parte a apărării în scris, fără a mă prezenta la proces este acoperit atât de art. 102, alin. 1, cât și de art. 98, alin. 2 RACDIJBOR.

Am cerut să se verifice dacă se îndeplinesc condițiile înfierii mele în Arhiepiscopia Iașilor, întrucât am fost hirotonit în Mitropolia Clujului. În conformitate cu prevederea art. 21, din Regulamentul de procedură al instanţelor de judecată bisericească, transferul unui ieromonah dintr-o eparhie într-alta se face pe baza unui schimb de scrisori între Chiriarhii locului. Până în acest moment nu s-a prezentat acel schimb de scrisori, de unde rezultă că există posibilitatea ca eu să nu fiu înfiat în Arhiepiscopia Iașilor și, prin urmare, să nu pot fi judecat de către Consistoriul Eparhial Monahal Iași.

În vederea conceperii unei apărări corespunzătoare, am depus o cerere, la data de 20.o3.2017, prin care solicitam preşedintelui Consistoriului Eparhial Monahal să mă informeze dacă membrii consistoriului îndeplinesc condiţiile art. 60 al Regulamentului de procedură al instanţelor bisericeşti şi pe cele ale art. 53, alin. (3) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, pentru a putea invoca, dacă este cazul, nulitatea hotărârii Consistoriului, potrivit art. 61 din Regulamentul de procedură al instanţelor bisericeşti, care prevede că deciziile date de consistoriile ale căror membri nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 60 şi art. 53, alin. (1) sunt nule de drept.

Mi-am întemeiat cererea și pe faptul că Consistoriul Eparhial Monahal pare a fi întrunit ad-hoc, el neexistând pe siteul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, așa cum există de exemplu Consistoriul Eparhial Iași. În plus, am fost determinat să cer aceste lămuriri și ca urmare a numeroaselor erori de procedură existente, pe care am fost obligat să le sesizez.

Până în acest moment nu nu s-a prezentat nicio probă peremptorie (un înscris oficial) în proces, sau cel puțin nu mi s-a adus mie la cunoștință în mod oficial, care să ateste faptul că membrii Consistoriului Eparhial Monahal Iași ar avea studiile necesare care să le permită să activeze ca judecători bisericești, ceea ce face ca deciziile luate, inclusiv caterisirea mea, să poată fi nule de drept, în condițiile în care chiar nu pot face dovada deținerii pregătirii juridico-canonice.

Din temeiul art. 62, alineatul (1), litera (b) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, care se referă la etapele instrumentării unei sesizări, invocat de adresa nr. 1896 din 08.03.2017, prin care mi s-a comunicat că am fost trimis în judecată, reiese că trimiterea mea în Consistoriul Eparhial Monahal s-a făcut în baza unei sesizări. Posibilităţile enumerate de temeiul respectiv, pe care le are Chiriarhul, atunci când trebuie să rezolve o sesizare, trebuie înţelese în spiritul art. 60, litera a) din Regulament, care prevede că sesizările adresate Chiriarhului se trimit în consistoriu “după cercetarea efectuată în prealabil de persoana delegată de chiriarh”, spre deosebire de rapoartele de inspecţie, prevăzute de art. 60, litera b), care se trimit în judecată, potrivit art. 62, alin. (2), din oficiu, după aprobarea de către Chiriarh. Chiriarhul are posibilitatea de a cere cercetarea aspectelor sesizate, are posibilitatea ca, în perioada cercetării, conform art. 63, alin. (2), să dispună oprirea pârâtului de la toate slujirile preoţeşti şi grăbirea procesului, are posibilitatea de a trimite cazul în Consistoriu, conform şi art. 88, alin. (1), poate cere completarea cercetării (art. 85), sau poate clasa motivat cazul, potrivit art. 86, alin. (1). Această înţelegere o are şi doctrina canonică, potrivit căreia ancheta este prima fază a unei proceduri juridice bisericeşti¹.

Dacă a existat o sesizare depusă contra mea, cum lasă să se înțeleagă temeiul comunicat mie în baza căruia s-a întocmit dosareul, ea trebuia cercetată disciplinar după toate prevederile Titlului IV, litera A, “Desfăşurarea cercetării disciplinare bisericeşti”, potrivit cărora urma, conform art. 71, alin. (1), litera (a), citirea sesizării de faţă cu toţi cei implicaţi în cercetare, prilej cu care puteam lua în detaliu cunoştinţă de ceea ce mi se impută, urma să fiu ascultat cu privire la cele ce mi se impută, potrivit art. 71, alin. (1), litera e), urma să mi se ia mărturisirea, care să fie considerată adevărată până la proba contrarie, conform art. 72, alin. (1), urma să se audieze martorii celui care face sesizarea, conform art. 72, alin. (2), se putea cere avizul unor experţi, potrivit art. 78, alin. (1), dacă se impunea acest lucru. La aceste prevederi se adaugă reglementarea art. 78 din Regulamentul de procedură al instanţelor de judecată bisericească, care prevede citarea părţii învinuite, cu rezumatul acuzaţiilor, nerespectarea acestei proceduri atrăgând după sine nulitatea întregii anchete.

În pagina 5 a motivării sentinței se spune că Consistoriul a constatat că trimiterea în judecată s-a făcut în baza art. 60, litera (b) RACDIJBOR, adică prin raport direct de inspecție. Problema pe care Consistoriul nu a constatat-o și nici nu a rezolvat-o în niciuna dintre ședințele sale este necorespondența dintre art. 60 și art. 62. Articolului 60, litera (b) RACDIJBOR îi corespunde în art. 62, invocat de chemarea în judecată primită, alin. (2), iar nu alin. (1), litera b), care mi-a fost mie invocat în adresa din martie, prin care eram anunțat că am fost trimis în judecată.

În consecință, această discrepanță pare a fi o reîncadrare ad hoc, operată pentru ca lipsa cercetării disciplinare să nu se constituie într-un motiv de nulitate a întregului raport de trimitere în judecată și deci a întregii judecăți. În caz contrar, înștiințarea de chemare în judecată suferă de o greșeală materială, nerectificată niciodată, în ciuda atragerii atenției asupra ei, ceea ce o face nulă, la rândul său făcând nule și documentele trimise mie spre înștiințare că am fost oprit de la slujire pe parcursul procesului.

În urma studierii sumare a dosarului, atât cât mi s-a permis la data de 29.03.2017, am putut constata că martorii acuzării sunt părintele protopop Nicolae Axentioi şi părintele arhimandrit Hariton Negrea.

În conformitate cu articolul 73, alin. (6), litera f) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române şi cu art. 86, litera f) a Regulamentului de procedură a instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, martorul nu trebuie să se află în stare de duşmănie cu una dintre părţi.

Este de notorietate publică faptul că atât părintele protopop Axentioi, cât şi părintele arhimandrit Negrea se află într-o stare de duşmănie evidentă faţă de mine şi faţă de schitul al cărui egumen sunt, manifestată în data de 9 februarie 2017, când au încercat schimbarea mea cu forţa din slujirea preoţească, au provocat un scandal uriaş, cu grave consecinţe de imagine pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română.

În data de 9 februarie 2017, părintele Axentoi a făcut un apel la 112, în care s-a plâns cam de aceleaşi lucruri pe care le-a consemnat în dosarul în care sunt eu acuzat. Ancheta organelor judiciare nu a confirmat nici măcar una dintre acuzaţiile pe care părintele protopop ni le-a adus şi pe care le-a consemnat în dosarul meu, într-o calitate dublă, neconformă cu regulamentele de desfăşurare a unei cercetări disciplinare, de reclamant şi martor în acelaşi timp.

În urma scandalului pe care l-a iscat în schit şi a săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolul 381 NCP, de tulburare a unui serviciu religios, părintele Axentoi a primit o plângerea penală nr. 185/VIII-1/2017, depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

La rândul său, părintele Hariton Negrea a sosit în acea zi însoţit de trupe de jandarmi şi poliţişti şi a încercat să pătrundă în incinta bisericii schitului, probabil cu aceeaşi intenţie de a mă schimba din slujire. A fost întâmpinat de un grup de credincioşi în afara bisericii, care l-au sfătuit să nu facă vreo acţiune care ar fi tulburat serviciul religios ce se desfăşura în interior şi să încalce art. 381 NCP. Preacuvioşia sa s-a manifestat în numeroase rânduri în mod duşmănos atât faţă de mine, cât şi faţă de membrii comunităţii din Rădeni, făcându-şi publică intenţia clară de a distruge comunitatea din Rădeni şi de a prelua schitul, care nu se află în patrimoniul mănăstirii pe care o conduce.

Multe dintre afirmaţiile celor doi prezente la dosar sunt interpretări personale, calomnii şi chiar neadevăruri, după cum s-a demonstrat în cursul procesului, prin sentința care nu a putut reține, pe baza acestor mărturii mincinoase, fapte de care am fost încriminat exact de cei doi martori mincinoși, care sunt în același timp și reclamanți, după cum se poate vedea din rapoartele trimise Arhiepiscopiei Iașilor.

În conformitate cu articolul 73, alin. (6), litera g) nu pot fi martori persoane care se află în subordinea uneia dintre părţi. Atât părintele protopop, cât şi părintele arhimandrit sunt angajaţi ai Arhiepiscopiei Iașilor, care mă trimite în judecată, şi subalterni ai Arhiepiscopului Iașilor, care este parte direct implicată în proces. Sfinţiile lor puteau îndeplini alte funcţii procesuale, de inspectori, de reclamanţi etc., dar în niciun caz de martori ai acuzării, într-un proces în care scopul este aflarea adevărului, şi cu atât mai puţin de reclamanţi şi martori ai acuzării în acelaşi timp.

În data de 02.025.2017 părintele arhimandrit Gavriil Alexa, membru al Consistoriului Eparhial Monahal Iași, a avut o convorbire telefonică cu o persoană creștină ortodoxă care frecventează schitul Rădeni, prilej cu care a făcut afirmații referitoare la procesul în care eu sunt implicat și la presupusa mea vinovăție. Afirmațiile sunt cuprinse în declarația pe proprie răspundere pe care persoana respectivă a făcut-o și care este atașată prezentului recurs.

În conformitate cu articolul 71, alin. (2) din RACDIJBOR, cercetarea disciplinară nu este publică și nimeni dintre părțile implicate în proces nu poate dezvălui aspecte legate de aceasta.

În conformitate cu articolul 138, alin. d) din RACDIJBOR părțile aflate în proces pot recuza direct sau prin apărător pe orice membru al Consistoriului “dacă și-a manifestat public ori privat opțiunea sa, înainte de a fi pronunțată hotărârea”.

Articolul 140, alin. (2) din RACDIJBOR prevede că “dacă motivele de recuzare au apărut după începerea procesului, partea interesată le va prezenta imediat ce acestea vor fi cunoscute”.

Articolul 141., alin. (1) prevede că “recuzarea se solicită printr-un act scris, care se înmânează președintelui Consistoriului, semnat de partea care solicită recuzarea”.

Articolul 142 din RACDIJBOR prevede că “în cazul în care Consistoriul hotărăște recuzarea, judecata se amână și membrul recuzat se înlocuiește cu un membru supleant”.

La pagina 11 a motivării se spune că Consistoriul a decis nerecuzarea părintelui arhimandrit Gavriil Alexa, “reținând punctul de vedere al părintelui Gavriil Alexa, care a arătat că motivul de recuzare formulat la adresa sa nu se încadrează între motivele de recuzare prevăzute de art. 138”. Sentința nu reține și argumentarea pe care părintele Alexa a făcut-o în sprijinul afirmațiilor preacuvioșiei sale, ci doar că instanța a fost satisfăcută de explicațiile date și a preferat să ignore depoziția persoanei implicate în acest caz de antepronunțare.

Informația din dosar pe care arhimandritul Gavriil Alexa a oferit-o persoanei private cu care a discutat dosarul meu este preluată din depoziția starețului Hariton, consemnată în pagina 18 a motivării sentinței, în care acesta afirma: “Părintele Pamvo a anunțat în mod public în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii din duminicile perioadei noiembrie 2016-februarie 2017, faptul că la Rădeni este singurul loc din țară unde Sfintele Taine sunt valabile și faptul că celelalte persoane care nu vor apela la serviciilor religioase de acolo sunt sortite muncilor iadului”. Această depoziție este mincinoasă, deoarece în perioada noiembrie 2016-februarie 2017 părintele Pamvo nu a ținut aproape niciodată cuvânt de învățătură, această sarcină fiind delegată altcuiva, iar de la altarul Schitului Rădeni nu s-au afirmat niciodată că Rădeni e singurul loc din țară unde Sfintele Taine sunt valabile sau că cine nu vine la Rădeni merge în muncile iadului.

Chiar dacă în conformitate cu art. 141, alin. 4) RACDIJBOR hotărârea Consistoriului nu poate fi contestată la instanța care a luat-o, înțeleg să o reiau în această cerere de recurs, ca formă de contestare la instanța superioară, deoarece sunt convins că în realitate fapta comisă de părintele arhimandrit Alexa se încadrează în art. 138, litera d) RACDIJBOR.

În data de 20.04.2017, am depus la cancelaria Sfântului Sinod o întâmpinare prin care solicitam forului suprem de conducere a Bisericii Ortodoxe Române să se exprime, în temeiul art. 15, litera z, din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, în speța în care sunt judecat în privința unor grave incompatibilități de formă și de fond rezultate din trimiterea mea în judecată pentru o abatere pe care nu am săvârșit-o.

Incompatibilitățile sesizate erau legate de situația în care episcopul judeca o cauză în care era implicat direct și au avut următoarea încadrare canonică:

1. Canonul 118², 112 din Pidalion spune “A plăcut ca un episcop să nu judece judecata sa”, iar tâlcuirea este “Acest canon rânduieşte ca un episcop nici pe un alt episcop poate să judece, care ar avea cu dânsul oarece pricină, nici pe presbiterul care ar avea vreo pricină cu dânsul. Nici pe vreun alt cleric, după canonul 9 al sinodului 4. Ci nici prezbiter pârât de altul, nici diacon poate un singur episcop a caterisi, după al 12-lea al acestuia. Vezi şi pe al 74-lea apostolesc”.

2. Canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic arată că episcopul poate să judece litigii între doi clerici, dar când există un litigiu între un cleric şi episcopul său, judecata o face sinodul eparhiei, nu episcopul respectiv.

3. Deşi canonul 4 al Sinodului Antiohia recunoaşte dreptul episcopului de a caterisi preoţii şi diaconii din eparhia sa, canonul 12 Cartagina stipulează că preotul care s-a judecat de către episcopul său (se subînţelege din coroborarea cu canonul 107/118 Cartagina şi canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic pe alte cauze decât cele în care episcopul este parte implicată), poate face recurs la un tribunal alcătuit din şase episcopi plus episcopul său.

4. Judecarea de către episcop a unei pricini care îl priveşte direct este contrară şi principiului juridic secular nemo in rem suam auctor esse potest, “nimeni nu poate judeca în cauza proprie”. În cazul de încălcare a acestui principiu juridic, secţiile de contencios-administrativ ale tribunalelor pot, atunci când sunt sesizate, dispune respectarea acestui principiu esenţial, de care depinde împlinirea cerinţei constituţionale a asigurării dreptului la un proces echitabil (art. 21, alin. 3 din Constituţia României), cerinţă pe care şi tribunalele bisericeşti sunt ţinute să o respecte, în conformitate cu art. 5, alin. 4) al Legii 489/2006 a Cultelor, care prevede că în activitatea lor cultele au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

5. În conformitate cu RACDIJBOR, Consistoriul Monahal funcţionează din încredinţarea chiriarhului (art. 53, alin. [2]), membrii săi sunt desemnaţi de către chiriarh (art. 53, alin. [3]), sunt numiţi prin decizie chiriarhală (art. 53, alin. [4]); chiriarhul este cel ce trimite cauza la Consistoriu (art. 88, alin. [1]); chiriarhul aprobă, respinge sau modifică hotărârea (art. 132, alin. [2]). Prin urmare, întreaga judecată a Consistoriului se desfăşoară în acord cu voinţa chiriarhului, sub atenta sa supraveghere, la solicitarea acestuia, de către oameni numiţi de către acesta, iar sentinţa este aprobată şi pusă în aplicare de chiriarh. De altfel, canonul 9 al sinodului al IV-lea ecumenic şi 4 al sinodului Antiohia înţeleg că episcopul este cel ce judecă şi aplică pedeapsa caterisirii în primă instanţă, chiar dacă o face prin organele judecătoreşti bisericeşti, pe care le numeşte să judece în numele său, şi tocmai de aceea Sfinţii Părinţi au adăugat că episcopul nu poate să judece propriile cauze. Antepronunţarea publică a episcopului în această speţă, condamnarea mea ca schismatic, ca neascultător, ca înşelat fac ca suspiciunea de imparţialitate a judecătorilor consistoriului să fie întemeiată şi au viciat puternic orice încercare de a demonstra că situaţia mea este cea în care se aplică canonul 15 I-II, iar nu canonul 13 I-II. Un argument în plus că episcopul este judecătorul propriei cauze este și faptul că toate documentele adresate Consistoriului sunt de fapt adresate în mod obligatoriu Chirarhului, iar nu președintelui Consistoriului.

6. În situaţii în care episcopul este parte implicată direct în proces, deoarece motivul pentru care sunt trimis în Consistoriu este oprirea canonică a pomenirii pentru o faptă săvârşită de către episcop împotriva dreptei credinţe, membrii Consistoriului, care sunt numiţi de către episcopul respectiv, pot fi prezumaţi ca incompatibili, conform art. 138, lit. (a), întrucât se poate presupune că sunt interesaţi direct de proces, iar interesul, în cazul meu este de a arăta că oprirea pomenirii s-a făcut din motive eronate, care nu îl incriminează pe episcopul care i-a numit să judece cauza mea. O sentinţă în care eu aş fi exonerat de vina de schismă pentru oprirea pomenirii episcopului ca urmare a participării acestuia la sinodul din Creta ar însemna admiterea faptului că episcopul este părtaş la erezia din Creta şi i-ar pune pe membrii Consistoriului în situaţia de a deveni ei înşişi pasibili de judecare în Consistoriu pentru fapta de care sunt eu învinuit.

7. În speţa pe care v-o supun analizei, recuzarea întregului complet de judecată nu ar putea schimba cu nimic situaţia, întrucât un complet de judecată nou ar avea exact aceeaşi problemă de legitimitate ca şi cel dinainte, deoarece s-ar afla în aceeaşi poziţie necanonică de a apăra cauza episcopului care l-a numit.

8. Întrucât RACDIJBOR prevede că apărătorii bisericeşti sunt numiţi din încredinţarea chiriarhului (art. 124 şi 125) şi pot fi sancţionaţi pentru “compromiterea demnităţii misiunii lor” (art. 126), iar sancţiunile sunt aplicate direct de către Chiriarh (art. 26, alin. 5), nu pot beneficia de sprijinul autorizat al unui apărător bisericesc, în condiţiile în care aceştia ar fi implicaţi în apărarea unui caz îndreptat împotriva episcopului care i-a desemnat, iar demonstrarea faptului că eu nu sunt schismatic, de exemplu, le-ar putea aduce acuza de “compromitere a misiunii lor” şi sancţiuni disciplinare. În plus, este de notorietate publică poziţia preoţilor împotriva mea şi a celorlalţi nepomenitori, conturată ca urmare a unor şedinţe de protopopiat, a pastoralei mitropolitane pascale, iar în cazul apărătorilor bisericeşti, a cursurilor de pregătire a avocaţilor bisericeşti, organizate de participanţi sau adepţi ai sinodului din Creta.

9. Canonul 12 Cartagina spune că atunci când un cleric a fost judecat de către episcopul său, el poate apela la judecata a şase episcopi din unitatea bisericească superioară (în speţă, Mitropolia), care să judece dacă nu cumva preotul respectiv a fost nedreptăţit. Ideea este întărită de către canonul 14 Sardica, în care se reglementează mai ales situaţii în care un episcop “iute din fire şi pornindu-se în grabă împotriva unui presbiter sau diacon, ar vrea să îl scoată pe acela din Biserică”, recomandându-se “să se poarte grijă ca unul ca acesta să nu se osândească îndată, nici să se despoaie de comuniune”.

10. În conformitate cu art. 56, alin. (4) din RACDIJBOR, Consistoriul Monahal Mitropolitan este alcătuit din 3-5 membri titulari şi doi supleanţi, numiţi de mitropolit dintre arhimandriţii şi protosinghelii recomandaţi de către eparhiile mitropoliei. La rândul său, ultima instanţă la care se poate judeca un dosar de caterisire, Consistoriul Superior Bisericesc Monahal este format, conform art. 57, alin. (3) din 6 membri titulari şi câte un supleant pentru fiecare dintre ei, desemnaţi de către sinoadele metropolitane din ţară dintre exarhii de mănăstiri. Din aceste prevederi ale Regulamentului rezultă că în nicio instanţă de apel bisericească nu se îndeplineşte condiţia judecării cazului meu în recurs direct de către şase episcopi, plus episcopul meu, Sinodul Mitropolitan şi Sfântul Sinod primind spre aprobare doar decizia deja judecată a consistoriului mitropolitan sau superior bisericesc.

11. În speţa mea, acuzele care îmi sunt aduse şi care sunt judecate de către consistoriile eparhial, mitropolitan sau superior bisericesc ar putea fi supuse spre aprobare Sinodului Mitropolitan sau Sfântului Sinod, unde ar fi analizate de către episcopi care au acelaşi interes în speţa respectivă ca şi episcopul meu, deoarece sunt cu toţii fie participanţi direcţi la sinodul din Creta, fie participanţi la sesiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care au luat notă de “caracterul ortodox” al sinodului din Creta.

12. Organizarea administrativă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei face ca episcopul meu direct, arhiepiscopul Arhiepiscopiei Iaşilor, să fie şi mitropolitul meu direct, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Prin urmare, în actuala configurare a instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, apelul la Consistoriul Monahal Bisericesc Mitropolitan va fi aprobat sau nu de către acelaşi episcop care m-a trimis în judecată în prima instanţă. Art. 153, alin. (2) precizează că “În baza referatului, Mitropolitul poate dispune înscrierea cererii mele de recurs sau de apel în registrul de judecată”, din care se subînţelege că Mitropolitul ar putea să nu dispună înscrierea cererii în registrul de judecată.

Acestor considerente de ordin canonic li s-a adăugat și o sesizare a unui caz clar de antepronunțare a episcopului care mă judeca în legătură cu verdictul pe care urma să îl primesc. Implicarea directă a Înaltpreasfinţiei Sale în acest caz a fost de notorietate publică, fiind consemnată în Pastorala pascală pe care a trimis-o tuturor credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor anul acesta, în care înaltul ierarh s-a exprimat în legătură cu preoţii nepomenitori, printre care mă număr şi eu, astfel: “Asistăm, pe de altă parte, la anumite manifestări schismatice care tulbură rânduiala şi pacea întru Adevăr din Biserică. Din râvnă lipsită de înţelepciune, unii clerici sau monahi, urmaţi de ucenicii lor, aduc un mare rău dreptei credinţe pe care pretind că o apără. Pe motive neîntemeiate, acuză de erori doctrinare Sinodul din Creta şi îndeamnă la ruperea comuniunii cu parohiile şi mănăstirile care rămân, cu statornicie, în legătură cu episcopii lor, cu Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale, cu întreaga Ortodoxie. Aceste situaţii nu sunt noi în istoria Bisericii. Vorbind despre astfel de tulburări, Sfântul Grigorie Teologul îi numeşte pe cei care le provoacă şi le întreţin „mult-prea-iubitori de Dumnezeu şi mult-prea-iubitori de Hristos”, un fel de „ultra-ortodocşi”, care i-au fost cei mai mari potrivnici în lupta sa pentru apărarea credinţei ortodoxe. Cu durere, cu dragoste părintească şi cu nădejde, mă adresez acestor persoane care tulbură viaţa Bisericii, îndemnându-i prin cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: «Să dorim pacea pe care acela (vrăjmaşul) o urăşte. Să încetăm a mai cântări și a mai pune în cumpănă cuvintele dogmei. Să încetăm a mai vrea să fim învățători ai învățătorilor, să urâm a ne mai lupta în cuvinte, spre pierzania celor ce ascultă. Să credem așa cum Părinții ne-au predat. Nu suntem mai înțelepți decât Părinții, nu suntem mai exacți decât învățătorii noștri, nu suntem noi păstori ai păstorilor, ci oi»” (s.n.).

În acest pasaj, în care cu capul descoperit episcopul propovăduieşte “ortodoxia” sinodului din Creta, în ciuda faptului că simpla ratificare a participării Ortodoxiei la ecumenism este în sine o eroare doctrinară eclesiologică, Înaltpreasfinţia Sa s-a antepronunţat cu privire la vinovăţia mea, făcând referire la mine, implicit, prin expresia “unii clerici şi monahi”, spunând întregii eparhii că am “manifestări schismatice, care tulbură rânduiala şi pacea în Adevăr din Biserică”, că sunt “ultraortodox”,” o expresie uzitată de partida ecumeniştilor radicali din sinodul din Creta, care au impus articolul 22 în documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, că am “râvnă lipsită de înţelepciune”, că “aduc un mare rău dreptei credinţe”, că “îndemn la ruperea comuniunii credincioşilor cu parohiile, cu episcopii, cu sinoadele locale şi cu întreaga Ortodoxie”. Implicarea se vădeşte şi din adresarea directă: “cu durere, cu dragoste părintească şi cu nădejde mă adresez acelor persoane care tulbură viaţa Bisericii…”.

Antepronunţarea publică a Înaltpreasfinţiei Sale în legătură cu motivele pentru care am considerat că la sinodul din Creta s-au comis erori doctrinare de natură a impune întreruperea pomenirii Înaltpreasfinţiei Sale, pe care le-a numit “motive neîntemeiate”, a creat suspiciunea că niciun complet de judecată bisericesc aflat în subordinea Înaltpreasfinţiei Sale nu va fi dispus să asculte apărarea mea pe fond, în care încercam să demonstrez că acţiunile mele sunt foarte întemeiate şi nu reprezintă o atitudine schismatică, ci o preocupare pastorală pentru mântuirea proprie şi a credincioşilor care frecventează schitul în care slujesc. Această suspiciune a fost întemeiată și este demonstrată de acel pasaj din motivarea sentinței în care se arată că eu aș fi invocat “presupuse erori doctrinare” săvârșite de episcop.

În încheierea acelui memoriu, rugam pe Înaltpreasfinția Sa să dispună sistarea pentru moment a procesului, până când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va decide cum se rezolvă această gravă incompatibilitate. Cererea mea nu era incompatibilă cu art. 88, alin. (2) RACDIJBOR, care spune că cursul unui proces nu poate fi oprit până la pronunțarea sentinței, deoarece eu nu ceream clasarea cazului și încetarea procesului, ci doar acordarea unui termen de judecată care să cuprindă timpul necesar Sfântului Sinod pentru a lua decizia pe care i-am cerut-o în mod oficial.

Consistoriul Eparhial Monahal a ignorat demersul meu pe lângă Sfântul Sinod, judecându-mă și condamnându-mă în ciuda cascadei de incompatibilități provocate de încadrarea mea la o abatere pe care nu am săvârșit-o și judecarea mea pentru niște fapte pentru care, în conformitate cu sfintele canoane, nu trebuia să fiu niciodată judecat.

Implicarea directă a Înaltpreasfinției Sale în cazul acesta s-a vădit și cu ocazia ultimei noastre întâlniri directe, din data de 22 mai 2017, când am fost invitat la Durău, iar înaltul ierarh mi-a comunicat că, în conformitate cu art. 132, alin. (2) RACDIJBOR are trei opțiuni față de caterisirea pronunțată: de a aproba hotărârea, de a o respinge sau de a o modifica. Cu acea ocazie, Înaltpreasfinția Sa mi-a arătat că judecata indirectă a Consistoriului în cazul în care Înaltpreasfinția Sa este implicat a fost completată de judecata directă a speței, prin dreptul de veto pe care art. 132, alin. (2) i-l conferă și pe care l-a utilizat în sensul caterisirii mele, în ciuda gravelor nereguli procedurale pe care i le-am semnalat chiar și cu acea ocazie și pe care stătea în puterea Înaltpreasfinției Sale să le repare prin respingerea hotărârii sau prin transmiterea ei spre remediere.

Un alt motiv pentru care implicarea directă a episcopului în speța judecată este evidentă este acela că sentința care mi s-a comunicat mă exonerează de toate abaterile morale imputate, ca nefiind demonstrate suficient de către Consistoriu, caterisirea mea pronunțându-se exclusiv pentru motivul că am întrerupt pomenirea ierarhului la sfintele slujbe pentru participarea la sinodul eretic din Creta.

Din păcate, ca urmare a antepronunțării episcopului în acest caz, a faptului că episcopul a fost direct implicat în speța judecată, că membrii Consistoriului Eparhial Monahal sunt în subordinea acestuia, la pagina 29 a motivării sentinței în baza căreia am fost caterisit se consemnează un raționament uluitor, care se constituie în cel mai grav motiv de nulitate a sentinței: “Justificarea principală indicată în apărarea sa, respectiv aceea că episcopul locului a învățat cu capul descoperit o erezie, iar aceasta ar justifica îngrădirea preoților de acesta, nu poate fi primită, întrucât pronunțarea asupra presupusei erezii a fost făcută de un grup restrâns de persoane care au decis acest lucru. Primind această justificare s-ar crea un precedent periculos, prin care oricine ar putea decide că episcopul locului se face vinovat de o presupusă erezie, iar aceasta ar îndreptăți un preot certat cu disciplina bisericească să se îngrădească de episcopul său” (s.n.). Mai departe, citatul arată că numai Sfântul Sinod are dreptul de a judeca dacă episcopul este eretic și de a-l condamna, dar deocamdată nu există nicio hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens.

Această argumentare îmi sugerează că:

1. Apărarea mea pe fond era sortită a fi respinsă apriori, indiferent ce apărări și ce martori aș fi adus, din cauza acestei interpretări eronate a Sfintelor Canoane, cu care membrii Consistoriului porniseră la drum și care este “doctrina juridică oficială” la nivel de BOR pe această temă.

2. Această interpretare neagă existența și mai ales conținutul canoanelor 31 apostolic, 15 I-II Constantinopol și 3 de la sinodul al III-lea ecumenic. Canonul 31 apostolic face distincție între preoții care opresc pomenirea pe motive de ceartă cu disciplina bisericească și cei ce invocă erezia episcopului, iar canonul 15 I-II stabilește clar dreptul preotului de a constata personal că episcopul învață public o erezie osândită de către sinoadele Bisericii sau de către cugetarea Sfinților Părinți și să se despartă prin nepomenire de acesta înainte de cercetarea sinodală a acelui episcop. Prin urmare, pretinsul “precedent periculos” îl stabilește canonul 15 I-II, care spune că preotul este cel ce poate (și trebuie) să constate o erezie osândită de sinoade sau de cugetarea patristică. Aici intervine canonul 3, care lămurește expresia “osândită de Sfintele Canoane sau de cugetarea Sfinților Părinți”, lărgind sfera acesteia și asupra ereziilor care, deși nu au fost condamnate încă de un sinod, sunt condamnate de către sinoadele deja ținute prin faptul că învățătura lor este contrară Revelației, așa cum este aceasta explicată de către Sfinții Părinți și de către hotărârile Sfintelor Sinoade. Preoții pe care îi repune în treaptă sinodul al III-lea ecumenic se opuseseră ereziei lui Nestorie, care încă nu fusese condamnată explicit de către un sinod, dar care fusese condamnată implicit de către hotărârile sinoadelor anterioare și de către cugetarea Bisericii, exprimată de Sfinții Părinți. Nu există, prin urmare, niciun pericol ca un preot certat cu disciplina bisericească să îl acuze pe episcop de erezie, fără a se condamna el de schismă și defăimare a episcopului respectiv, deoarece acuzația trebuie demonstrată, erezia respectivă trebuie să existe, trebuie să fie propovăduită în public și să fie contrară Sfintelor Sinoade sau cugetării Sfinților Părinți. Toate aceste condiții obligatorii, care fac distincția între preoții “certați cu disciplina” și mărturisitorii dreptei credințe au fost împlinite de către sinodul din Creta, la care s-au luat decizii contrare sfintelor sinoade și cugetării Sfinților Părinți, decizii propovăduite de către episcopii semnatari în fața întregii lumi. Argumentul MMB este cu desăvârșire anticanonic și ignoră existența celor trei canoane invocate mai sus.

3. Negând evidența canonică, sentința pronunțată împotriva mea încalcă principiul de bază al justiției bisericești, expus de art. 3, litera g) RACDIJBOR, care spune că unul dintre principiile canonice fundamentale este “respectarea prevederilor canonice”, și cade sub prevederile canonului 8 de la sinodul al III-lea ecumenic, care spune că orice decizie contrară deciziilor sfintelor sinoade este nulă și nu are nicio forță juridică. Canoanele 15 I-II și 3 de la sinodul al III-lea ecumenic sunt decizii ale Sfintelor Sinoade, pe care MMB le neagă.

Pe lângă aspectele de ordin procedural pe care le-am reamintit mai sus și care constituie, fiecare în parte, un motiv suficient pentru anularea caterisirii, adaug câteva considerente de ordin teologic și canonic legate de abaterile care mi s-au reținut în sarcină, respectiv schisma, neascultarea și contrazicerea opiniei publice a BOR.

În privința schismei, se constată că în niciun paragraf din motivarea sentinței mele de caterisire instanța nu a manifestat nici măcar curiozitatea de a stabili dacă faptele mele se încadrează cu adevărat la abaterea de schismă, în condițiile în care există o situație canonică, consemnată de canoanele 31 apostolic și partea a doua a canonului 15 I-II Constantinopol, în care o faptă cu aparență de schismă nu este considerată schismă, deoarece nu întrunește condițiile abaterii de schismă.

O preocupare reală pentru aflarea adevărului, la care instanța era obligată prin art. 3, litera i) RACDIJBOR, ar fi trebuit să determine investigarea în sensul demonstrării faptului că sinodul din Creta a fost eretic sau nu. Toate probele administrate de mine direct sau indirect, prin scrisori directe sau prin memorii publicate în mediul online, în care eu demonstrez că sinodul din Creta a fost eretic și că, prin urmare motivația mea de a întrerupe pomenirea corespunde canonului 15 I-II, au fost persiflate prin afirmații autosuficiente, prin raționamente invalide și fără nicio probă contrară serioasă.

În situația dată, în condițiile în care probele administrate de mine ar fi fost insuficiente sau neconcludente, instanța avea obligația să apeleze la opinia unor experți terți, neimplicați în proces, adică nemembri ai BOR, pentru a se stabili în mod științific dacă sinodul din Creta a fost sau nu eretic și dacă se impunea aplicarea canonului 15 I-II Constantinopol.

Dacă acest proces nu s-ar fi terminat atât de brusc, în timp ce eu încă încercam să sesizez aspectele de fond ale judecății, de natură a împiedica desfășurarea unui proces echitabil, aș fi formulat eu însumi, odată ajunși la judecarea pe fond a cazului, o cerere de expertiză imparțială care să stabilească cel mai important lucru legat de acest proces: dacă sinodul din Creta a fost sau nu eretic și dacă implicarea episcopului meu a fost de natură a declanșa nepomenirea Înaltpreasfinției Sale. Motivația reținută de sentință că s-a trecut la judecarea pe fond a procesului în lipsă, pentru că eu am refuzat să mă prezint la ședințele procesului este lipsită de temei, deoarece eu mi-am exercitat dreptul de a mă apăra în scris, conform art. 102, alin. (1) RACDIJBOR, care spune că apărarea poate fi făcută în scris, nemenționând și că cel ce se apără în scris trebuie să fie neapărat prezent în sala de judecată, și dreptul de a nu compărea în fața instanței pentru judecata pe fond până când toate aspectele legate de proceduri nu se vor fi lămurit.

Acuzația de schismă nu poate fi demonstrată, deoarece în conformitate cu canonul 15 I-II Constantinopol preotul care întrerupe pomenirea nu poate fi considerat schismatic.

Canonul 31 apostolic cere caterisirea preotului care s-a despărţit prin nepomenire de episcopul său, “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, adică dacă întrerupe pomenirea pentru alt motiv decât părtăşia la erezie sau nedreptatea episcopului. Tâlcuirea canonului spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”³. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca tâlcuieşte canonul 31 apostolic astfel: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”⁴.

Din acest canon rezultă că în cazul în care episcopul a propovăduit o erezie în public, preotul poate întrerupe pomenirea. În speţă, deciziile eretice ale sinodului din Creta.

Partea a doua a canonului 15 I-II introduce o excepţie, “excepţia de erezie”, pe care tâlcuirea din Pidalion a canonului o exprimă astfel: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”⁵. Din această argumentare rezultă că acuzaţia de schismă pentru situaţia în care preotul opreşte pomenirea pentru participarea la erezie a ierarhului nu are temei canonic. De aceeaşi opinie este şi profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare: “Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)⁶.

Din toate aceste interpretări rezultă că, potrivit canonului 15 I-II, preotul are dreptul să constate că episcopul său propovăduieşte erezia înainte ca sinodul să sesizeze şi să judece starea de erezie a episcopului respectiv. Din acest motiv, este irelevantă argumentarea din pagina 29 a sentinței care spune că este irelevantă constatarea că episcopul este părtaș la erezie, deoarece ea a fost făcută… de un grup restrâns de oameni.

Dreptul preotului de a constata erezia derivă din capacitatea sa de a compara învăţătura falsă a episcopului cu învăţătura ortodoxă şi de a constata că învăţătura eretică a episcopului a fost condamnată anterior de către Biserică prin Sfintele Sinoade sau de către Sfinţii Părinţi. În cazul de faţă, ideile eretice ale ecumenismului au fost condamnate de către Sinoadele Ecumenice, care au statuat că nu există decât o singură Biserică, Biserica Ortodoxă, că dialogul cu ereticii este posibil numai în condiţiile în care ereticul doreşte îndreptarea şi revenirea la Ortodoxie, nu pentru “refacerea unităţii creştine”, că unitatea creştină este deplină în Biserica Ortodoxă, iar în afara acesteia se află doar secte şi erezii, care nu pot fi numite “biserici” în niciun fel, că doar Biserica Ortodoxă are Sfinte Taine, că este interzisă căsătoria ortodoxului cu ereticul. De asemenea, Sfinţii Părinţi ai secolului XX, reprezentând cea mai curată formă de conştiinţă creştină a veacului, datorită vieţii lor îmbunătăţite, au condamnat la unison ecumenismul, iar sinodul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) l-a anatemizat în mod oficial, iar această decizie sinodală a fost împropriată şi de către Biserica Ortodoxă Rusă, în momentul fuziunii cu ROCOR. Mitropolia Pireului a anatemizat chiar şi în Duminica Ortodoxiei de anul acesta sinodul din Creta.

Canonul 3 al Sinodului al III-lea ecumenic arată că preotul poate întrerupe pomenirea episcopului eretic încă înainte de condamnarea acestuia, dar și înainte de condamnarea ereziei pe care episcopul o propovăduiește de către un sinod ecumenic sau local. Preoții pe care sinodul al III-lea ecumenic i-a repus în slujire au oprit pomenirea lui Nestorie pentru că acesta propovăduia o erezie încă necondamnată oficial de către un sinod ecumenic. Din acest precedent canonic rezultă că erezia pe care o propovăduiește episcopul nu trebuie să fie neapărat una deja condamnată oficial de către sfintele sinoade anterioară, ci poate fi una care este contrară tuturor învățăturilor sfintelor sinoade anterioare și/sau cugetării dintotdeauna a Sfinților Părinți. Dacă nu ar fi așa, ar fi foarte dificil de constatat de luptat contra unei erezii noi apărute în sânul Bisericii.

Constatând că episcopul meu propovăduiește o învățătură eretică, în speță erezia ecumenistă, și întrerupând pomenirea s-a nu am comis niciun fel de neascultare față de autoritatea bisericească, deoarece canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic poruncește preoților ortodocși să refuze ascultarea față de episcopii eretici. Chiar dacă teza a doua a canonului vorbește despre episcopii eretici condamnați de sinoade ecumenice, invalidarea de către același canon a caterisirilor săvârșite de aceștia înainte de a fi condamnați lasă să se înțeleagă că îndemnul de a nu asculta pe episcopul eretic este valabil și înainte de condamnarea episcopului respectiv.

Astfel au înțeles acest canon toți părinții Bisericii care au fost constrânși să întrerupă relația cu episcopul lor sau cei care au sfătuit pe preoți să o facă. Din noianul de mărturii patristice și ale marilor duhovnici reținem una singură, cea a părintelui Iustin Pârvu care spune așa: “Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”⁷.

Contrazicerea poziției oficiale a Bisericii nu îmi poate fi reținută în sarcină, deoarece poziția oficială a Bisericii Ortodoxe a fost întotdeauna de neacceptare a ereziei, de necolaborare cu ereticii și de neacceptare a niciunei forme de bisericitate a ereziilor. Din acest punct de vedere, cei ce contrazic poziția oficială a Bisericii sunt cei ce au participat la sinodul din Creta, nicidecum eu, care mă opun erorilor pe care aceia le-au comis la acel sinod.

Motivele de drept ale recursului

Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 152, alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) din Regulamentul Autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor bisericeşti de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Obiectul recursului:

Prin acest recurs, cer:

1. Anularea Hotărârii 1/2017 a Consistoriului Eparhial Monahal, de caterisire a mea, pentru gravele vicii de procedură semnalate mai sus, în special pentru pronunțarea ei de către un complet cu un membru recuzat.

2. Constatarea validității cererii de recuzare formulată împotriva arhimandritului Gavriil Alexa.

3. Constatarea nulității hotărârii de caterisire a mea potrivit canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care a decis că orice caterisire dată de un episcop părtaș la erezie este nulă de drept.

4. Constatarea nulității caterisirii mele deoarece este pronunțată de un episcop care și-a judecat propria cauză, în pofida canonului 118/107 Cartagina care interzice acest lucru.

5. Judecarea procesului meu în conformitate cu canonul 2 de la sinodul Cartagina, de către un complet alcătuit din 6 episcopi care nu au participat la sinodul din Creta, care nu au semnat deciziile acestuia și le-au denunțat public, plus episcopul sufragan, ținându-se cont de canonul 118/107, care cere ca episcopul să nu judece propria cauză, în speță participarea la erezia din Creta, la care, din păcate, într-o formă sau alta, sunt părtași toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mulți dintre ei având deja pronunțate sentințe de caterisire similare în eparhiile pe care le conduc.

6. Stabilirea printr-o comisie de experți imparțiali a faptului că sinodul din Creta a fost eretic sau nu.

7. Stabilirea, în baza rezultatului comisiei care investighează caracterul eretic al sinodului din Creta, a faptului că s-au îndeplinit sau nu condițiile de întrerupere a pomenirii.

Probe Înscrisuri

Data 09.06.2017

Cu deosebit respect,
Ieromonah Pamvo Jugănaru

Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei