X

Sinaxarul Sfinților noi martiri și mărturisitori ai Rusiei – SFÂNTUL NOU MUCENIC TEOFAN, EPISCOP DE SOLIKAMSK / Chinuit, batjocorit și înecat de bolșevici

Episcopul Teofan, pe numele său din lume Serghei Petrovici Ilmenski, s-a născut în 1867 din familia unui paraclisier sărac din satul Sodoma, eparhia Saratov.

Mai târziu, pe 25 februarie 1917, când a fost numit episcop, își amintește:

Sunt fiul unui paraclisier sărman. Din fragedă pruncie am fost crescut de mama mea, o femeie foarte evlavioasă și smerită, care îmi povestea multe din viața sfântului Serghie, al cărui nume îl port, și de către unchiul meu, care a ținut locul tatălui și care m-a educat – un păstor blând și smerit care a slujit pentru 50 de ani în unul și același sat îndepărtat de provincie. Cu el am învățat să împart bucuriile și durerile oamenilor, să întâmpin sărbătorile Nașterii Domnului și Sfintele Paște… Îmi voi aminti mereu prelegerile celor douăsprezece evanghelii din Marea Joie, și înălțătoarea slujbă din luminoasa noapte de Paște, cu a sa pătrunzătoare și de neînlocuit citire a slujbei Sfântului Ioan Gură de Aur. Eram încă copil când s-a ivit în sufletul meu dorința negreșită de a fi preot, de a sluji la Cina Domnului la care Mielul lui Dumnezeu Care ne este dat nouă ca hrană. În momentul în care am fost lăsat singur în biserică, mi-am descărcat sufletul la rugăciune în fața unei icoane a Mântuitorului. A fost pentru o clipă doar, dar cât de sigur m-a fixat cu ochii Săi!

La seminar, dorința mea de a deveni preot nu numai că nu s-a stins, ba din contră, sub înrăurirea unei minunate cărți „Scrisori despre îndatoririle preoțești” pe care o port cu mine acum, s-a copt hotărârea fermă de a deveni preot – ba încă preot de țară!

Însă I-a fost plăcut Domnului Dumnezeului meu să îmi dea o altă cale, calea înaltei școli teologice, după care să fiu preot pentru 20 de ani în mijlocul societății secularizate, nu doar ca păstor ci și ca învățător al Legii lui Dumnezeu în școlilele secularizate mixte.

Foto: http://www.provog.ru/notice?show_id=124

În anul 1888, Serghei și-a finalizat studiile la seminarul teologic Saratov și a intrat la Academia Teologică din Kazan, pe care a absolvit-o în 1892 după ce și-a înaintat teza cu titlul „Arhiepiscopul Filaret al Cernigovului ca predicator”. În septembrie 1892, a fost numit pedagog la școala eparhială pentru femei, iar pe 7 octombrie 1894 – învățător al Legii lui Dumnezeu la Școala Aleksandr Mariinski din Saratov. În 1894, a fost rânduit diacon și numit la catedrala din Saratov. În 1897, rămânând văduv și având o fiică de crescut, a fost hirotonit preot. În anumite momente, a fost membru al Consiliului Profesoral Eparhial din Saratov, președinte al consiliului școlii eparhiale de femei Ioannikievski din Saratov (din 20 septembrie 1902), paroh al episcopiei din Saratov și editor al Știrilor Eparhiale din Saratov. Din 1 septembrie 1907, a fost profesor al Legii lui Dumnezeu la mănăstirea de maici Mariinski din Saratov. În 1909, Protopopul Serghei și-a publicat articolul „Socialismul contemporan în fața judecății Cuvântului lui Dumnezeu”. În martie 1909, a fost numit învățător al Legii lui Dumnezeu la Institutul de fete ale nobilimii Mariinski din Saratov. În 1911, a fost ridicat la rangul de protopop. Din 4 septembrie 1911, a devenit editor la Vestitorul Teologic din Saratov. A fost, de asemenea, preot paroh al episcopiei de Saratov. Pe 31 august 1913, conform cererii sale, protopărintele Serghei s-a numărat printre novicii mănăstirii Valaam, fiind făcut ieromonah pe 14 august 1914.

Pe 12 august 1914, a fost numit supraveghetor la școala teologică din Balașov, provincia Saratov. Pe 14 septembrie 1914, a fost ridicat la rangul de arhimandrit la Catedrala Nașterii Domnului de către Episcopul Serafim (Lukianov) al Serdobolului.

Văduvia timpurie, se pare, m-a îndreptat spre monahism, însă era ceva care mă reținea, care mă chema înapoi în lume – aveam o mamă în vârstă și o fiică de îngrijit! Așa că am rămas în lume.

În mod limpede, a trebuit să cercetez viața din jurul meu mai în profunzime, să ascult de mișcarea sufletului și să lucrez timp îndelungat în sfera educației morale. Momente de exaltare radiantă sub influența impresiilor cerești și pline de har ale preoției, momente de experiență duhovnicească în compania tinerilor, mai ales în bisericile Domnului în timpul slujbei, și conversații… alternate cu minute de deznădejde, uitare, trândăvie, frică, și un soi de dor neexplicat… Însă mâna grijulie a lui Dumnezeu îmi venea mereu într-ajutor, trimițându-mi mijloace pentru a-mi vindeca sufletul de beteșugurile nemiloase – tulburările fizice și morale, în timpul cărora mereu auzeam cuvintele: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:32). Atunci am ajuns să înțeleg dulceața cuvintelor: „Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului. Pentru că Domnul pe cine iubește, pe acela îl mustră. Îl pedepsește, dar încă îl primește înapoi…”

Dar apoi m-am eliberat! Mama mi-a fost îngropată, fiica mi-a fost educată! Minunatul Valaam mi-a atras atenția, și m-am gândit să-mi găsesc refugiu și odihnă de valurile furtunoase ale mării vieții în sfânta mănăstire. Aici am visat să-mi hrănesc sufletul aruncat de furtună încoace și-n colo cu impresii ale monahismului în comuniune zilnică cu templul lui Dumnezeu și citind cuvântul lui Dumnezeu și alte cărți mântuitoare de suflet  într-o chilie liniștită. Și am nădăjduit, prin rugăciunile și mijlocirea sfinților Serghie și Herman, făcătorii de minuni de la Valaam, să mă pregătesc pentru Taborul Ceresc…

Însă mi-a fost dat să fiu doar pentru o scurtă vreme în comuniune cu sfânta mănăstire, cu bătrânii ei și cu egumenul cel plin de dragoste, Părintele Maurice, din mâinile căruia Domnul m-a învrednicit să primesc tunderea. Domnul mă chemase să slujesc la educarea tânărului cler în devenire. M-am aflat timp de doi ani printre tinerii leviți (în Balașov), consolându-mă cu dragostea și afecțiunea lor copilărească, și patru ani aici în Perm, în răsădnița candidaților la preoție.

Foto: https://upload.wikimedia.org/

Pe 10 septembrie (or 5 octombrie) 1916, Arhimandritul Teofan a fost făcut rector al seminarului teologic din Perm, președinte al frăției eparhiale abstinente și arhimandrit al mănăstirii Sfânta Treime din Solikamsk. Un biograf necunoscut descrie această perioadă din viața lui astfel:

Simplitatea, căldura sufletească și grija părintească față de nevoile tinerilor studenți ai școlii teologice din Balașov, precum și a altor instituții, i-a câștigat părintelui arhimandrit o dragoste din partea tuturor, exprimată mereu în mod călduros și viu. Iar sufletele tinerilor seminariști din Perm îi erau mereu aproape părintelui rector, mereu dragi și mereu înțelese, cu toate că a petrecut pentru scurtă vreme în slujba seminarului. Aflând repede cât de abordabil era, seminariștii se duceau la el să îi mărturisească grijile și nevoile legate de școală.

Noile aspecte pe care Arhimandritul Teofan le-a introdus la seminar pe parsursul slujirii sale au fost: introducerea imperioasă în conștiința elevilor a ideii de pastorație, introducerea de cântare la unison în timpul anumitor slujble la biserica seminarului, îmbunătățirea susținerii predicilor și introducerea unui element familial în viața școlară prin organizarea lecturărilor sâmbăta și a discuțiilor dintre elevi și personal, în apartamentul Arhimandritului Teofan.

Pe 26 februarie 1917, Arhimandritul Teofan a fost sfințit Episcop de Solikamsk, un vicarat al eparhiei de Perm, și i-a fost înmânat de către Arhiepiscopul Andronic, viitorul ierarh martir, vechiul personal ierarhic al Sfântului Ștefan din Perm, cu următoarele cuvinte:

Calea slujirii arhipastorale este calea lui Hristos, calea purtării Crucii, calea permanentei răstigniri de sine.

Din august 1917 până în aprilie 1918, Vlădica Teofan a administrat eparhia de Perm, în timp ce Arhiepiscopul Andronic se afla la Sinodul Local din Moscova. Pe 1 februarie 1918, ajunge în Perm, iar pe 4 februarie conduce o vastă procesiune a crucii legată de persecuțiile împotriva Bisericii.

Episcopul Teofan (margine stânga), Arhiepiscopul Andronic (în centru), anul 1917 Foto: http://213.171.53.29/foto_1/ob4-04b.jpg

Pe 23 februarie, clădirile școlii teologice sunt aproape în întregime ocupate de Armata Roșie. Pe 14 martie, ca răspuns la întrebarea privind posibila confiscare a terenurilor mănăstirești, Arhiepiscopul Teofan scrie:

Nu vom răspunde cu aceeași monedă răutății și dușmăniei manifestate față de noi a acelora care s-au dovedit a fi mijloacele prin care Dumnezeu ne pedepsește: ne vom ruga pentru dușmanii noștri, ca Domnul să le ierte lor mânia împotriva noastră, și prin puterea rugăciunii și prin exemplu bun al vieții noastre creștinești, să le întoarcă inimile neîmpăcate la reconciliere și dragoste frățească.

Pe 15 martie, seminarul teologic a fost în mod oficial închis. Vlădica le-a spus clericilor din Solikamsk să nu arate „supunere mută față de hoți și tâlhari… Desigur, era firesc ținând cont de teama specific umană să se acționeze ca la reuniunea pastorală de pe 4 martie, când se declara loialitate… Comitetului Executiv, când lumea se afla sub amenințare, și poate chiar sub iminența morții.”

Pe 9 iunie, la două zile după uciderea Arhiepiscopului Andronic, bolșevicii l-au somat pe Vlădica Teofan să vină la Perm cu scopul de a tempera poporul mânios. Vlădica a administrat eparhia de Perm până la momentul arestării sale din octombrie.

Pe 23 decembrie 1918, președintele Ceka [n.ed. poliţia secretă a guvernului bolşevic], a dat ordinul ca Episcopul Teofan împreună cu alți opt prizonieri să fie dați pe mâinile curții marțiale. A doua zi, pe 24 decembrie, a fost înecat în râul Kama de către bolșevici. Mai întâi a fost dezbrăcat de haine, după care i-au împletit părul în codițe și i-au atârnat un băț spre hazul gloatei prezente. Au fost așezate bancuri pe ambele părți și doi călăi au urcat pe ele. Apoi, l-au ridicat pe sfântul martir ușor în aer și l-au coborât apoi în apă prin acea gaură. După ce l-au ținut așa pentru o jumătate de minut, l-au ridicat iarăși din apă și l-au coborât din nou. După 15 sau 20 de minute, trupul mucenicului a fost acoperit cu o folie de gheață de două degete grosime, cu toate că era încă viu. Acest spectacol barbar a fost urmărit de mulți spectatori, printre care și câțiva membrii înlăcrimați ai propriei turme a Vlădicii. A doua zi, pe 25 decembrie, Permul a fost ocupat de către Albi.

 

Surse:

Victor Korolev, în Novîe Muheniki i Ispovedniki Russkoi Pravoslavnoi Țserkvi, Moscova: Institutul Teologic Sf. Tihon, 1997;

‘…Da Ukrotit Gospod’ Yarost’ ikh na Nas…’, Grebnevsky Listok, 11, 1996, pp. 1-6;

I.M. Andreev, Russia’s Catacomb Saints, Platina: St. Herman of Alaska Brotherhood, 1982, p. 612;

Mitropolit Manuel (Lemeșevski), Die Russischen Orthodoxen Bischofe von 1893-1965, Erlangen, 1989, vol. VI, pp. 399-400;

M.E. Gubonin, Aktî Sviateişevo Patriarha Tihona, Moscova: Institutul Teologic Sf. Tihon, p. 995;

http://www.pstbi.ru/bin/code.exe/frames/m/ind_oem.html?/ans/

 

-Vladimir Moss, 2010, The Holy New Martyrs and confessors of the Urals, Siberia and Central Asia.. (Sfinții noi martiri și mărturisitori din Urali, Siberia și Asia Centrală)

NOTĂ OrtodoxINFO
Categorii
Ortodoxie
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!