Realizăm că trăim vremurile de pe urmă? Duhovnici, încotro?

Cu adevărat suntem în vremurile de pe urmă după cum au spus mari Părinţi ai Bisericii, ca Sfântul Iustin Popovici, Cuviosul Averchie Taușev, Cuviosul Serafim Rose şi alţii!
Se poate vedea lucrul acesta din tot ce se întâmplă în jurul nostru, dar mai ales din felul în care au ajuns să fie săvârşite Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe! Canoanele Sfinţilor Părinţi (care au caracter de legi în Ortodoxie) dar şi învăţăturile acestora au ajuns să fie considerate de către unii ca fiind relative, depăşite, învechite sau să fie chiar dispreţuite, astfel încât: tot mai mulţi preoţi nu mai fac botezurile prin întreită afundare; se înfăptuiesc tot mai des cununii religioase nevalide (fie că e vorba de cele mixte, fie că e vorba de cele ce au loc în urmă divorţurilor necanonice); li se dă preoţilor preoţia şi duhovnicia fără a se ţine cont de canoanele Sfinţilor Părinţi; extrem de mulţi duhovnici nu-i mai canonisesc pe fiii lor duhovniceşti după cum cer canoanele Sfinţilor Părinţi – spre a lor pierzanie veşnică, aşa cum ne avertizează Sfântul Ioan Gură de Aur dar şi alţi Sfinţi Părinţi; majoritatea creştinilor sunt dezlegaţi să primească Sfânta Împărtăşanie deşi au păcate opritoare şi nu şi-au făcut canonul cuvenit pentru ele (şi se vrea a fi dată chiar foarte des); Sfintele Masluri au ajuns să fie considerate remedii magice pentru multe probleme ale credincioşilor fără ca aceştia să fie conştientizaţi de importanţa spovedaniei care trebuie să le preceadă.

Toate aceste lucruri extrem de grave din sânul Bisericii Ortodoxe Române sunt în mare măsură consecinţa învăţământului teologic românesc total scolastic (rupt de viața practică, formal) şi nefolositor viitorilor preoţi în pastorația lor. Dar oare la ce ne-am fi putut aştepta din moment ce disciplinele învăţământului teologic nu au ca obiect scrierile Sfinţilor Părinţi, cu un accent deosebit pus pe canoanele lor?

Se putea să nu se ajungă la acest apogeu al relelor, avându-se în vedere că Pidalionul ce cuprinde toate canoanele Sfinţilor Părinţi nu a mai fost tipărit de mai bine de 160 ani, lăsându-se astfel corabia Bisericii Ortodoxe Române fără cârmă?

De când masoneria lucrează cu putere prin intermediul ecumenismului, şarpe ce a pătruns şi a cuprins aproape întreaga Biserica Ortodoxă Română, s-a ajuns la o situaţie dezastruoasă duhovniceşte în ceea ce priveşte spovedania şi împărtăşirea.

Un exponent extrem de edificator şi revoltător în egală măsură pentru oricine (chiar şi pentru cei ce nu doresc sau nu au dorit să vadă pericolul dezlegării păcatelor şi împărtăşirii cu atât de mare laxitate a oricui aproape, astăzi) îl constituie ieromonahul Macarie Banu, de la schitul Oituz Bacău.

Ieromonahul Macarie Banu înmânează Sfânta Împărtăşanie în diverse recipiente ucenicilor săi pentru ca aceştia să se împărtăşească personal, și acasă, chiar și în fiecare zi, după cum doresc. Aceştia se „spovedesc în taină”, la icoana Mântuitorului, iar „dezlegarea de păcate” o primesc printr-un bip pe telefon trimis de ieromonahul Macarie Banu ca răspuns la bipul dat de credincioşii care au terminat de „spovedit” păcatele. Pe lângă aceasta, ieromonahul Macarie Banu îl prezintă credincioşilor ce vin la schitul său pe ieroschimonahul Nil Dorobanţu ca fiind sfânt deşi acesta, în chip strigător la cer, contrazice canoanele Sfinţilor Părinţi în scrierile sale, aşa cum deja am arătat în articolul „ Să fugim de toate înşelările ca să ne putem mântui”!

Sunt alte situaţii, mai rare acum, în care unii duhovnici, chiar şi din mănăstiri, dau Sfânta Împărtăşanie credincioşilor după ce aceştia s-au „spovedit” în comun, în timp ce li s-a citit Molitfa (rugăciunea care precede în mod normal spovedania). La fiecare păcat enumerat de preot, aceştia spun în gând sau cu voce tare „am făcut”!! La atât se reduce pocăinţa şi mărturisirea acestora!

Întrebarea firească pe care trebuie să ne-o punem în aceste situaţii este: ce ar trebui să facem aceia dintre noi care mai vrem cu adevărat să ne mântuim?

Să nu credem acum, după sinodul din Creta, că e suficient să ne îngrădim de erezia ecumenistă (prin neparticiparea la slujbele ţinute de către preoţii pomenitori ai ierarhilor eretici ecumenişti) ca să ne mântuim! Trebuie să fim atenţi la toate pericolele care ne pot face să pierdem mântuirea, să-i avertizăm și pe alţii și să facem cât de multe fapte bune putem pentru a-L milostivi pe Dumnezeu spre noi!

Iată ce spune Sfântul Nicodim Aghioritul în cartea sa „Deprinderi duhovniceşti”, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba-Iulia, 1995, pagina 162, referindu-se la cei care erau mulţumiţi să facă prea puţine nevoinţe pentru păcatele lor:”Vai! Eu cred că tu te mulţumeşti să-ţi înşiri doar păcatele la duhovnic şi apoi în scurt timp nu mai socoteşti că păcatele săvârşite erau ale tale, ci ale altuia. Uiţi că trebuie să plângi şi să te boceşti pentru ele toată viaţa şi [nu] numai că nu te sârguieşti să găseşti tu, canoane şi trude noi, ca să se îndure Dumnezeu mai mult, ci nu-ţi place să-ţi împlineşti nici canonul dat de duhovnic, fie metanii, fie vreo altă lucrare trudnică, ci stai şi cântăreşti şi răscântărești canonul duhovnicului, de teamă ca nu cumva să facă ceva mai mult şi ca nu cumva să faci ceva mai mult şi ca nu cumva să te arăţi prea darnic faţă de Domnul, răscumpărătorul tău.”

Cei ce vrem să facem mai multe nevoinţe pentru păcatele noastre şi vrem să ştim cât mai bine câţi ani ar trebui să fim opriţi de la împărtăşire, să citim ”Carte foarte folositoare de suflet” scrisă tot de Sfântul Nicodim Aghioritul!

Cât priveşte păcatele opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, să se ştie de către oricine că dacă cel ce a păcătuit nu părăsește păcatele sale și nu respectă perioada de timp de oprire de la împărtășire (precizată de Sfinții Părinți în canoane) precum și celelalte sfaturi date de către ei cu privire la aceste păcate, creștinul, indiferent de gravitatea păcatului opritor, riscă să-și piardă sufletul său!

Ce trebuie să facem astăzi cei care vrem să ne mai mântuim?

Trebuie să fugim de duhovnici ca ieromonahul Macarie Banu sau de duhovnici care împărtăşesc după ce fac „spovedanii” în comun, sau de duhovnici care dau Sfânta Împărtăşanie la fel de uşor ca cei de mai sus sau ca alții care nu respectă Canoanele Sfinţilor Părinţi!

Trebuie să ne ferim a citi cărţile și a primi învățăturile greșite ale Ieroschimonahului Nil Dorobanţu și ale altora precum Petrache Lupu, inițiatorii fenomenului de la Vladimirești, ieromonahul Arsenie Boca, ieromonahul Ghelasie Gheorghe, așa-zisul nebun pentru Hristos – Gherontie și alții ca ei, dar trebuie să-i și avizăm pe ceilalți creștini despre aceste pericole!

Trebuie să luptăm cu toate patimile din noi, să ne silim a câștiga mai multă smerenie și să nu ne lăsăm prinşi de niciuna din capcanele diavolului, căci potrivit Sfintelor Scripturi

“cine va păzi toată Legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile”! (Iacov 2,10)

Nu trebuie să facem ascultare orbească de duhovnicii care încalcă canoanele Sfinţilor Părinţi! Aceştia singuri se exclud din comuniunea cu toți Sfinții Părinți din vremea Mântuitorului și până în prezent. Dar nu numai ei ci şi toţi cei care-i ascultă pe acești duhovnici, căci aleg nu calea cea strâmtă și mântuitoare, ci calea cea largă și pierzătoare de suflet! Și degeaba preoţii își apără credincioşii numai de unele capcane, dacă îi lasă pradă unei singure rătăciri! Își vor duce la pierzare ucenicii!

Duhovnicii care spun că nu mai este cu putință să facem precum creștinii din vechime, căutând astfel să se îndreptățească de ce ei și ucenicii sau adepții lor nu respectă canoanele, sunt în mare înșelare, fiind numiți de Sfântul Simeon Noul Teolog eretici “ce închid cerul”! “

[…]şi-i numesc “eretici” pe cei care zic că nu există cineva în timpurile noastre şi în mijlocul nostru care să poată păzi poruncile evanghelice şi să devină asemenea Sfinţilor Părinţi[…]. Deci, dacă ne este cu neputinţă a face cu lucrul şi a păzi neîncetat cele pe care le spune Dumnezeu şi pe care toţi sfinţii le-au făptuit mai întâi ei înşişi toate, iar apoi, scriindu-le, ni le-au lăsat spre povăţuirea noastră [cf. 1 Co 10, 11], pentru ce s-au mai ostenit aceia să le scrie şi se mai citesc acum în biserici? Cei ce spun acestea închid cerul [cf. Mt 23, 13] pe care ni l-a deschis Hristos şi taie calea spre Acela, pe care El Însuşi ne-a înnoit-o [Evr 10, 19-20]”. Sfântul Simeon Noul Teolog- Cateheze. Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu, 2003, pag.307-308.