X

CINE este PREOTUL buzoian ION AION care a DEMISIONAT pentru a PUBLICA volumul „SPOVEDANIA UNUI PREOT ATEU“

Știrea despre un preot buzoian care a decis să renunțe la haina preoțească pentru a publica o carte „despre un alt nivel al credinței” a făcut, zilele trecute, înconjurul publicațiilor naționale. Editura ,,Curtea Veche“ anunță apariția volumului intitulat „Spovedania unui preot ateu”, semnat de Ion Aion pe data de 18 mai, până atunci aceasta putând fi totuși achiziționată exclusiv online.

Cine este totuși preotul buzoian care se ascunde sub pseudonimul Ion Aion?

   „După 11 ani de preoție, am ajuns în punctul inevitabil, prea mult amânat, al despărțirii: demisia! A fi fost preot a însemnat o adevărată experiență. În tot acest timp, căutând minuni, căutând lămuriri, căutându-l pe Dumnezeu, am descoperit, dimpotrivă, ceva mult mai minunat, am descoperit Omul: în toată străvezimea ființei lui, în momente cumplite de viață, în acțiuni și năzuințe prostești, în gândurile sale cele mai intime, o făptură fragilă, superficială, întortocheată, formidabilă. M-am despărțit ușor de o haină purtată fără vrednicie, m-am despărțit prea greu de niște oameni cu care mi-am încropit și eu o fărâmă de viață (…) În ce mă privește, de azi înainte îmi voi muta discursul și slujirea: de aici, de pe treptele altarului, către alte canale și forme de exprimare, începând cu un editorial pe Facebook, semnat cu pseudonim, Ion Aion, un fel de Ion ne-Ion, o metaforă pentru un om care se dezice de sine”, mărturisește autorul cărții.

„Parohie în buricul târgului, tot ce se putea obține în domeniu“

Preotul buzoian mai precizează că „nu aș avea prea multe de transmis. Poate doar regretul… Regret prețul prea mare cu care a trebuit să achit apariția acestei cărți!”.

În plus, adaugă alte câteva detalii privind parohia în care a slujit.

   „În urmă cu doar o lună, aveam tot ce-și putea dori un om, mai puțin un lucru… Aveam liniște în familie, aveam o familie… Un job respectabil, de vreme ce oamenii se închinau în jurul meu și îmi sărutau mâinile. Ți s-a întâmplat vreodată? Ce experiență de viață! Eram preot ortodox exact în locul potrivit pe lumea asta – în țara unde Biserica mea se mândrea cu televiziune, politicieni servili, cea mai mare catedrală a secolului 21 etc. Iar eu, doar pe puterile mele, răzbisem în branșă ca nimeni altul: primul la doctorat, studii, conferințe, publicații, parohie în buricul târgului, tot ce se putea obține în domeniu. Bașca aveam și un job secret (o mică evadare), deloc de neglijat: manageriam un distins complex turistic. Și-ncă altele, aparținându-mi atunci, iar astăzi nu. În urmă cu doar o lună, aveam totul, mai puțin un lucru… pe care l-am câștigat între timp, achitând însă un preț uriaș. Câți își mai pretind acest lucru? Și mai merită astăzi? Să fii sincer cu tine”, mai precizează Ion Aion.

„Sunt convins că buboiul va exploda în curând, din interior“

Potrivit informațiilor prezentate de editura ,,Curtea Veche“, autorul este absolvent de Teologie și de Limbi clasice, profesor de greacă veche încununat cu performanțe didactice de excepție, doctorand în studii literare și culturale, dar mai ales preot, slujind ani de zile la diferite parohii. El „consideră religia depășită, dar refuză resemnarea și propune o nouă abordare a ceea ce înseamnă credința”.

Mai mult, potrivit postărilor lui Ion Aion de pe Facebook, acesta dezvăluie că mai mulți colegi l-au îndemnat să facă mai multe dezvăluiri despre derapajele din interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Chiar dacă spune că nu va face acest lucru, nu se ferește să critice anumite lucruri legate de BOR.

   „Destui colegi preoți mă îndeamnă să spun ce se întâmplă, acum că nu mai sunt <înăuntru> (în speranța că doar așa, prin presiunea societății, s-ar putea corecta gravele derapaje ale celor ce conduc instituția). Sunt convins că buboiul va exploda în curând, din interior, nu trebuie să fiu eu acela care îl sparge și împroșcă mizerii! Eu mă voi rezuma la atât: în orice instituție normală care a răzbit până în sec. XXI, valorile cresc odată cu funcția și tind către vârf. BOR e de-a-ndoaselea, își păstrează valorile jos: preotul tău, care te ține aproape de biserică, și câți alți preoți pe care nu-i cunoști, ei duc pe umeri întreaga instituție!”, a spus Ion Aion.

Cine este totuși Ion Aion? Potrivit datelor biografice făcute publice și a informațiilor venite pe surse, se pare că ar fi vorba despre preotul Ilie Toader care a slujit la Biserica Banu din Buzău până de puțin timp când a ales să demisioneze. Rămâne de văzut care au fost adevăratele motive care l-au făcut pe acesta să renunțe la haina preoțească pentru a publica o carte și a-și muta discursul, din fața altarului, pe Facebook.

Până la ora închiderii ediției, Ilie Toader nu a putut fi contactat. Luni dimineață însă, după apariția acestui material, acesta a confirmat că el este Ion Aion, printr-un SMS trimis directorului OPINIA, pe care îl reproducem integral:
„Te rog să îmi scoți poza. Cartea mea e un simplu act de cultură, nu un prilej de mizerii. Ilie Toader”. 
Categorii
Înșelări
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

5 comentarii

  1. Eu o vad o carte publicata sub umbrela BOR la directivele CMB cu scopul de a trage pe dreapta credinciosii si ateii, sa le puna in fata un „adevar” si sa-i uneasca in cele din urma. Tocmai autorul recunoaste ca textul cartii este atat o dovada de ateism cat si de credinta, este o dovada ca omul a rezistat de-a lungul anilor prin gasirea fortelor interioare care i-au dat energiile necesare. Cartea incearca sa puna in lumina ideea ca singura credinta este credinta in fortele proprii, ca Dumnezeu este chiar omul si poate izbandi prin vointa sa. Ce dovada mai trebuie ca nu este asta religia pe care antihristul ne-o propune ?

  2. E un om înșelat care a descoperit zeii ateiștilor „căutându-l pe Dumnezeu, am descoperit, dimpotrivă, ceva mult mai minunat, am descoperit Omul”. Cam asta spune tot.

  3. Nu e de mirare ca si-a dat demisia-la atata lipsa de credinta te miri ca a rezistat totusi niste ani…E laudabil,totusi,ca macar a recunoscut in ce dumnezeu crede si nu a mai acceptat impostura..Daca i-ar urma exemplul toti ierarhii nostri-incepand cu papa Daniel s-ar face curatenie ,in sfarsit ,in Biserica ortodoxa.

  4. Sunt la pagina 155 a cartii si ma distrez de minune :)). Nea ilie, zine si noua ce fumezi, sa bagam si noi, ca pare maxima senzatia! :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.