Aflăm de la ekklisiaonline.gr că:
U.E. încearcă să schimbe regimul Sfântului Munte
Confrom agenţiei de ştiri Russia Today, reprezentantul Departamentului pentru Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă pe data de 5 februarie a.c.:
„Biserica Ortodoxă Rusă speră ca Elada să nu sucombe la presiunile europarlamentarilor şi funcţionarilor U.E., păstrând tradiţia duhovnicească şi istoricul regim autonom al Sfântului Munte, care reprezintă centrul multinaţional al întregii lumi ortodoxe”.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei ruse a spus de-asemenea:
„Prin legiferările U.E. unii urmăresc schimbări în regimul Sfântului Munte.”
A mai declarat :
„…când Elada a fost primită în U.E. a fost pusă, în acelaşi timp, problema regimului din Sfântul Munte.”
Pr. Igor Yakynchuk, într-un interviu dedicat aniversării a 1000 de ani de prezenţă a monahismului rus în Sfântul Munte şi-a exprimat speranţa ca
„presiunea exercitată să nu conducă la rezultate urâte, deoarece Sfântul Munte ţine, până-n zilele noastre, neîntinată [!! – n.tr.], unica sa tradiţie duhovnicească”.
U.E., probabil după indicaţii din partea S.U.A., reia acum discuţia despre regimul Sfântului Munte, pe motivul, în special, al prezenţei acolo a călugărilor ruşi şi a Mănăstirii ruse.
Acum, când Elada se află sub noi presiuni economice din partea creditorilor, la Bruxelles se caută, sub diferite pretexte, cum ar fi, în primul rând, accesul femeilor în Muntele Athos, să ni se „răpească sufletul ortodox!”.
din studiul american aratat de activenews legat de acceptarea homosexualitatii in estul europei, ar rezulta ca grecii sunt pro/homosexuali in majoritate la grupa de varsta pana in 35 de ani, deci in cativa ani, ei singuri fara ue, vor deschide portile Athosului pentru femei si cazinouri.
isi vor lua si apostatii din patriarhia Moscovei (majoritatea covarsitoare ! ) plata:
Ecumenism HALUCINANT în Patriarhia Moscovei
http://ortodoxinfo.ro/2017/05/14/dupa-creta-potopul-ecumenism-halucinant-patriarhia-moscovei/