X

Venezuela: O nouă zi de manifestații marcate de violențe

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Noi ciocniri au izbucnit joi în Venezuela între manifestanți ai opoziției și forțele de ordine, marcate de tiruri cu gaze lacrimogene și bolovani, în timp ce violențele din jurul mobilizărilor populare au făcut opt morți în ultimele trei săptămâni , transmite AFP. 

Mai multe mii de persoane au manifestat pe străzile capitalei Caracas pentru a cere plecarea președintelui socialist Nicolas Maduro, extrem de impopular în această țară producătoare de petrol scufundată într-o gravă criză politică și economică.

Un camion al gărzii naționale, apărare civilă militarizată, a lansat o salvă de grenade lacrimogene împotriva manifestanților pe căile de acces spre autostrada Francisco Fajardo.

Mulțimea de manifestanți s-a repliat ulterior spre estul capitalei, dar un grup de tineri cu fața ascunsă de fulare au continuat să sfideze forțele de ordine, aruncând cu pietre și cocteiluri Molotov, potrivit corespondenților AFP.

În timp ce un elicopter al poliției survola zona, unii protestatari au dat foc coșurilor de gunoi și au scandat “Lașii” în direcția importantelor efective de poliție și militare desfășurate la fața locului, protejate de veste antiglonț, căști și scuturi.

În cursul unei scene nemaiîntâlnite, în mijlocul confruntărilor, un manifestant purtând numai o pereche de pantofi de sport și ciorapi s-a îndreptat spre forțele de ordine prin mijlocul unui nor de gaze lacrimogene. El s-a urcat pe un vehicul blindat strigând: “Vă rog, nu mai aruncați cu bombe”.

Președintele Nicolas Maduro a luat în derâdere această scenă, vorbind în cursul unei declarații televizate despre un “show” regizat.

Valul de manifestații care a început la 1 aprilie la apelul opoziției, majoritară în parlament de la sfârșitul lui 2015, urmărește să îl constrângă pe președintele Maduro să renunțe la putere pentru a declanșa alegeri anticipate.

Violențele din jurul acestor mitinguri au făcut deja opt morți în trei săptămâni, dintre care trei joi, zeci de persoane au fost rănite și aproape 600 au fost arestate, potrivit ONG-ului Foro Penal.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button