Coreea de Nord a anunţat că va reacţiona în cazul în care comunitatea internaţională înăspreşte regimul de sancţiuni la adresa regimului de la Phenian, la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că este pregătit să soluţioneze chestiunea nord-coreeană şi fără ajutorul Chinei.
Ministerul de Externe de Phenian a transmis luni că „acţiunile nechibzuite” ale Washingtonului amplifică tensiunile şi riscă să aducă regiunea la un „pas de război”.
Un purtător de cuvânt al Ministerului a declarat că ideea potrivit căreia Statele Unite vor reuşi să priveze Phenianul de „arsenalul nuclear de descurajare” cu ajutorul sancţiunilor este „un vis iluzoriu”.
Oficialul nord-coreean a mai declarat că Statele Unite „incită la confruntare pentru a strangula DPRK (Coreea de Nord), aşa că DPRK nu are altă opţiune decât să ia măsurile necesare pentru a contracara acest lucru”.
Coreea de Nord a efectuat mai multe teste balistice şi nucleare în ultimul an şi există indicii că regimul stalinist de la Phenian pregăteşte un nou test nuclear.
Secretarul american de Stat, Rex Tillerson, a declarat că iniţierea unei acţiuni militare împotriva statului nord-coreean este „o opţiune” luată în calcul de SUA. El a mai precizat că Washingtonul nu ar dori însă să se ajungă la un conflict militar.