Experienţa din temniţa comunistă le-a dat deţinuţilor politici flerul de a depista care anume dintre tovarăşii de celulă erau, de fapt, turnători. Aceştia se dădeau de gol în momentul revenirii de la interogatorii.
Atunci când erau chemaţi la interogatoriu, deţinuţii politici din perioada comunistă ştiau ce avea să urmeze. Bătăi crunte, schingiuri, batjocură, umiliri, chiar şi violuri – metode de tortură care fuseseră inventate şi aplicate cu un sadism feroce, greu de imaginat. Iar asta putea dura ore în şir, până când torţionarii oboseau.
Atunci când se întorceau în celulă, aduşi, târâţi practic şi aruncaţi pe betonul rece ca un maldăr de cârpe, deţinuţii nu mai puteau vorbi, mânca sau sta ridicaţi din cauza maltratărilor.
Dar când reveneau de la interogatorii, turnătorii erau neatinşi. Suspect pentru un regim de teroare care te călca în picioare, nevinovat fiind.
Inventând diferite discuţii cu anchetatorii pe care i-ar fi păcălit să-i lase în pace, delatorii îşi construiau o identitate falsă care să le adoarmă conştiinţa, lor şi celorlalţi din jur
Desigur că tactica nu putea prinde la oamenii care erau hrăniţi cu propriul sânge. Lipsa urmelor de bătaie l-a dat de gol şi pe Alexandru Popa, poreclit Ţanu, unul dintre legionarii „reeducaţi“ în teribilul Fenomen de la Piteşti. Mărturiile îl indică pe Ţanu drept personajul cu destinul cel mai controversat din experimentul de exterminare.
Născut la 13 noiembrie 1924 la Prajila, în Basarabia, Alexandru Popa a devenit simpatizant legionar la Liceul Ştefan cel Mare din Soroca. Aici l-a cunoscut pe Ion Bogdanovici, care avea să devină nume de temut în experimentul de la Piteşti. Închis întâi în 1943, apoi în 1948, Popa a optat de la început pentru salvarea pielii sale, la propriu şi la figurat. Se întorcea de la interogatorii fără urme de bătaie, ceea ce l-a făcut extrem de dubios în ochii celor care sufereau cumplit din cauza torturilor de la anchete. Era tăcut, foarte atent la ce discutau ceilalţi, iar statutul său l-a plasat din start în tabăra turnătorilor cu care deţinuţii trebuia să împartă celula.
Condamnat la 6 ani de închisoare, Ţanu acceptă să treacă de partea torţionarilor, devenind un deţinut „reeducat“. Şi-a demascat inclusiv camaradul de la Soroca, pe Ion Bogdanovici. După lecţia primită la Piteşti, Alexandru Popa activează la Gherla, pe care o înţeasă cu alţi informatori recrutaţi din rândul celor mai slabi deţinuţi.
El decidea tot: coordona informatorii, stabilea victimele, ordona batjocorirea deţinuţilor, manipula gardienii şi comanda schingiurile. În ancheta de mai târziu, el şi-a recunoscut responsabilitatea pentru decesele mai multor deţinuţi. Avea un puternic instinct de conservare, probabil unul dintre principalele motive pentru care a acceptat să treacă de partea agresorilor“, notează Alin Mureşan, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi a Memoriei Exilului Românesc, autorul volumului „Piteşti, cronica unei sinucideri asistate“ (Editura Polirom, 2010).
Condamnat la moarte pentru abuzurile din puşcărie, chiar de către regimul care l-a împins să facă asta, Alexandru Popa a fost salvat în cele din urmă pentru că apărea ca martor al acuzării în alte procese. De această postură, de delator, nu a mai scăpat niciodată, el figurând printre informatorii Securităţii după liberarea din închisoare. S-a stabilit la Sibiu, unde a lucrat ca bibliotecar la Societatea de Ştiinţe Medicale. A scris 500 note informative la Securitate între anii 1971 şi 1989. A murit după Revoluţie, după ce a stat internat inclusiv la Psihiatrie, fără să mai vorbească despre cele petrecute în timpul detenţiei politice în care a servit interesele sângeroase ale regimului comunist.
