Cuviosul Serafim Rose: “ORTODOXIA ȘI RELIGIA VIITORULUI”

Conform cercetarilor sale, din acest „val de farfurii zburatoare” si din altele ce i-au urmat, lipseste orice asociere între interesul crescând al maselor pentru literatura SF si curbele maxime ale aparitiei bizarelor obiecte dupa cum nici cu ani înainte, când Orson Wells panicase întreaga opinie publica americana în 1938, cu a sa adaptare radiofonica dupa Razboiul lumilor (H. G. Wells), nu existase nici o idee despre vreun „val de farfurii zburatoare”.
El concluziona ca „nasterea, cresterea si extinderea unui val OZN este un fenomen obiectiv, independent de influenta constienta sau inconstienta a martorilor oculari sau a reactiilor lor fata de el”.
Prima reperare, care s-a înregistrat în Statele Unite si care a fost preluata si difuzata în masa de mass-media americana, a avut loc în iunie 1947, când Kenneth Arnold, un comis voiajor care îsi pilota la acea ora propriul avion, a vazut noua obiecte în forma de disc, asemenea unor „farfurii” ce zburau în apropiere de Muntele Rainier din Statul Washington. Ziarele au preluat imediat vestea si astfel a început era „farfuriilor zburatoare”.
Ceea ce este totusi interesant, este ca aceasta nu a fost prima aparitie OZN americana; s-au facut alte observari nepopularizate, în lunile de dinaintea acesteia. Mai devreme, în aceeasi luna, avusese loc un val OZN în Ungaria, atestat de cincizeci de martori oculari.
Deci, se vede clar ca aparitiile OZN din 1947 nu se datoreaza nicidecum peste tot isteriei colective generate de incidentul Arnold. S-au mai semnalat si alte aparitii în cadrul valului american din 1947, mai cu seama în lunile iunie, iulie si august. Desi unele ziare faceau speculatii despre „vizitatorii interplanetari”, aparitiile erau totusi luate în serios de oamenii de stiinta, care presupuneau ca se afla în fata unei tehnologii foarte avansate, dupã toate probabilitatile americane, sau poate chiar rusesti.
Un al doilea val s-a manifestat în iulie 1948, cu aparitii în America si în Franta. În Statele Unite niste piloti aflati în zbor de noapte la bordul unui DC-3 al companiei Eastern Airline au vazut o nava de zbor în forma de torpila cu doua rânduri de „hublouri”, înconjurata de un soi de aura albastruie si emitând o coada de flacari portocalii. În august al aceluiasi an s-au înregistrat numeroase aparitii la Saigon si în alte parti ale Asiei de sud-est, ale unui „obiect prelung în forma de peste”.

1949 a fost anul în care s-au semnalat discuri si sfere ciudate în Suedia si noi OZN-uri în America, doua dintre ele observate de specialisti si experti în astronomie. Valuri OZN mai mici, precum si aparitii izolate, au continuat în 1950 si 1951, în Statele Unite mai ales, dar si în Europa.
În 1952 a aparut primul val OZN cu adevarat international, care s-a manifestat în aparitii repetate în S.U.A., Franta si Africa de Nord. Apogeul acestui val l-au constituit doua aparitii senzationale ce s-au manifestat deasupra Casei Albe din Washington, D. C. si deasupra Capitoliului, adica deasupra unor cladiri care se afla sub permanenta supraveghere radar. În septembrie, un alt val a cuprins Danemarca, Suedia, Germania si Polonia de nord. În acelasi interval s-a comunicat în Franta prima „aterizare” OZN, care include si prezenta unor „omuleti”.
În 1953 nu s-au mai înregistrat valuri OZN, ci doar aparitii izolate. Una dintre ele a avut loc la Bismarck, Dakota de Nord, când, într-o noapte, patru obiecte au plutit si au facut manevre de zbor deasupra unei statii de filtrare a aerului timp de trei ore. Raportul oficial al acestui eveniment se întinde pe mai multe sute de pagini, cu declaratii din partea unui foarte mare numar de martori oculari, cei mai multi dintre ei fiind piloti si personal militar.
Anul 1954 a fost anul celui mai mare val OZN international de pâna atunci. Franta a fost practic coplesita de aparitii comunicate zilnic pe parcursul lunilor septembrie, octombrie si noiembrie. Valul francez este caracteristic pentru dificultatile cu care se confrunta o investigatie stiintifica solida a fenomenului OZN: „Fenomenul a fost atât de intens, impactul asupra opiniei publice atât de profund, reactia ziarelor atât de emotionala, încât reflexia stiintifica ajunsese la saturatie cu mult înainte de a fi posibila o investigare serioasa. Drept urmare, nici un cercetator nu-si putea risca reputatia stiintifica studiind pe fata un fenomen prezentat cu atâta patima si care inevitabil putea duce la distorsiuni; oamenii de stiinta francezi au pastrat tacerea pâna când valul a trecut si s-a mai estompat în constiinta oamenilor”.
În timpul valului francez au aparut caracteristicile tipice ale întâlnirilor extraterestre de mai târziu: „aterizari” OZN (în împrejurari bine descrise de cele mai multe ori), fascicole luminoase dinspre OZN înspre privitor, oprirea motorului masinii (martorului ocular) în vecinatatea locului aparitiei (OZN-ului), mici fiinte ciudate îmbracate în „costume de scafandri”, tulburari fizice si psihice grave la martorii oculari.

Din 1954 încoace s-au semnalat în fiecare an astfel de aparitii în diferite tari, cu valuri internationale majore în anii 1965-67 si 1972-73. Aceste aparitii sunt îndeosebi numeroase si cu efecte foarte adânci în tarile Americii de Sud.
Cea mai cunoscuta investigatie guvernamentala a fenomenului OZN este cea întreprinsa de Flota Americana a SUA, la scurt timp dupa primele aparitii OZN americane din 1947. Aceasta investigatie, cunoscuta din 1951 sub numele de Project Blue Book ( Cartea Albastra) a durat pâna în anul 1969, când a fost abandonat la recomandarea „Raportului Condon” din 1968 – raport ce constituie opera unei comisii stiintifice condusa de un fizician renumit de la Universitatea Colorado.
Cei care s-au ocupat îndeaproape cu studiul ambelor rapoarte, au observat însa imediat ca în nici unul dintre ele nu se ia în serios existenta fenomenelor OZN si ca preocuparea lor este mai curând aceea de a calma opinia publica prin explicarea „oficiala” a unor fenomene spatiale considerate a fi derutante pentru populatie.
Unele grupuri de persoane interesate de întelegerea fenomenului „Farfuriilor Zburatoare”, au mers chiar pâna la a afirma ca Statele Unite se folosesc de aceste investigatii ca de un paravan în spatele caruia tin ascunsa cunoasterea „adevaratei naturi” a fenomenului OZN.
Dupa toate indiciile nu se poate afirma clar despre aceste cercetari decât ca au fost facute cu neglijenta, pentru simplul motiv ca obiectul lor central, fenomenul OZN, era privit ca neavând nici o legatura cu realitatea. Mai mult. Ca urmare a unor întâmplari cu OZN-uri, care mai de care mai ciudate, chiar oamenilor de stiinta începu sa nu le mai placa aceasta tema de cercetare, din aceleasi motive, am putea spune, care au determinat-o pe vulpe sa nu-i mai placa strugurii.
Primul director al „Cartii Albastre” , capitanul Edward Ruppelt, a mers pâna la a marturisi ca „daca scopul Fortelor Aeriene a fost acela de a crea si mai multa confuzie în jurul acestui fenomen, atunci ei nu ar fi putut face o treaba mai buna… Se poate vorbi despre o confuzie organizata în abordarea acestei probleme… Totul în acest raport se bazeaza pe premisa ca de fapt nu exista OZN-uri” ² .
Raportul Condon contine câteva explicatii „clasice” ale Fenomenului OZN; în una din ele, de exemplu, se afirma ca „aceasta aparitie neobisnuita trebuie considerata asadar ca facând parte dintr-o categorie de fenomene aproape cu siguranta naturale, dar care sunt atât de rare, încât nu au putut fi descrise sau evaluate pâna la momentul aparitiei lor, sau de la acel moment înainte”.
Consultantul stiintific principal al „Cartii Albastre” pentru mai bine de jumatate din cei 22 de ani, cât au durat investigatiile, a fost astronomul J. Allen Hynek de la Northwestern University; el a numit pe fata toata aceasta activitate drept un „proiect pseudo-stiintific” ³ .
În cei 22 de ani de investigatii, asa cum au fost ele, „Cartea Albastra” a reunit totusi peste 12000 de cazuri de fenomene aeriene uimitoare, dintre care 25% au ramas „neidentificate” în pofida chiar a „explicatiilor” adeseori forjate. Mii de alte cazuri s-au colectat si se mai colecteazã încã de cãtre organizatii particulare din S.U.A. si din alte tari, în conditiile în care aproape toate organele guvernamentale se feresc sa faca comentarii asupra lor.

În Uniunea Sovietica subiectul a aparut mentionat public pentru prima oara în 1967 (ceea ce înseamna implicit aprobarea oficiala), când Dr. Felix U. Ziegel de la Institutul de Aviatie din Moscova afirma, într-un articol din revista sovietica Smena , ca „radarul sovietic receptioneaza obiecte zburatoare neidentificate înca de acum douazeci de ani”. ⁴
In aceeasi perioada a avut loc o conferinta stiintifica (sovietica) pe tema „Civilizatii Spatiale”, condusa de astronomul armean Victor Ambartsumyam, care sublinia urgenta unor studii preliminare privind problemele stiintifice si tehnice ridicate de comunicarea cu astfel de „civilizatii” a caror existenta el o considera de la sine înteleasa. ⁵ În anul urmator însa, tema OZN-urilor a fost din nou interzisa în Uniunea Sovietica, iar de atunci cercetatorii sovietici îsi comunica rezultatele colegilor lor din vest doar pe cai neoficiale.

În Statele Unite subiectul se situeaza „în afara ariei” de cercetare, atât pentru cercurile de resort militare, cât si pentru oamenii de stiinta propriu-zisi, dar este demn de notat faptul ca în anii din urma un numar din ce în ce mai mare de specialisti (mai ales tineri) iau foarte în serios fenomenul OZN si se întrunesc pentru a studia cele mai adecvate metode de cercetare; Cercetatorii Hynek si Vallee vorbesc despre un „colegiu invizibil” al unor oameni de stiinta foarte activi în cercetarea problemei, dintre care cei mai multi refuza sa-si vada mentionat numele (în mass-media) în contextul cercetarilor fenomenului OZN.
Exista desigur si altii care neaga existenta OZN-urilor, punându-le pe acestea pe seama unor perceptii deformate, dupa ei OZN-urile nefiind altceva decât obiecte naturale, baloane, avioane etc., sau simple trucuri sau „proiectii” psihologice. Unul dintre acesti autori este Philip Klass; el „demasca” cu delectare fenomenul OZN, si trage concluzia, în urma câtorva investigatii, ca OZN-urile sunt fie fenomene naturale, fie falsuri grosolane. Investigatiile sale l-au convins ca „ideea unor nave spatiale miraculoase apartinând altor civilizatii este un basm confectional pe masura mentalitatii adulte”^.6

Asemenea cercetatori de neclintit se bazeaza mai ales pe faptul ca practic nu exista dovezi concrete (fizice) ale existentei OZN-urilor, chiar partizanii cei mai vajnici ai existentei lor, fiind nevoiti sa recunoasca putinatatea dovezilor de ordin fizic din chiar cele mai bine documentate rapoarte.
Dar, ceea ce a convins un numar de savanti, în anii din urma, sa ia în serios fenomenul, nu este dovada fizica a existentei lor, ci faptul ca o multitudine de persoane, a caror probitate si seriozitate nu poate fi pusa la îndoiala, au vazut lucruri ce se situeaza dincolo de orice explicatie si care au avut asupra lor un efect puternic.
Iata cum descrie Dr. Hynek aceste marturii: „Aveam invariabil sentimentul cã mã aflu în fata unor oameni care îmi descriu desfasurarea unui eveniment foarte real. Acest eveniment se constituia pentru acea persoana într-o experientã capitalã, pe care si-o aminteau în cele mai mici detalii si care nu avea nici o legatura cu imaginatia; un eveniment pentru care de obicei respectiva persoana nu era câtusi de putin pregatita – si a carui întelegere o depasea cu desavârsire” (The UFO Experience).