Cuviosul Serafim Rose: “ORTODOXIA ȘI RELIGIA VIITORULUI”

„Renasterea harismatica” nici nu are nevoie sa porneasca la „dialoguri cu religiile necrestine” deoarece, în limbajul si mai ales în practica ei, denumirea de „crestinism” include deja si continuturile religiilor necrestine, devenind deja prin aceastã includere o religie noua pe care o vestise Berdiaev, adica o combinatie bizarã de crestinism si pagânism.
Ciudatul spirit „crestin” al „renasterii harismatice” este cunoscut si definit cu precizie de Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie a Parintilor. Potrivit acestor surse, istoria lumii va culmina cu o figura „hristica” aproape supraumana, adica falsul Mesia sau Antihristul. El va fi „crestin” în sensul ca întreaga functie si chiar fiinta lui va fi axata pe Hristos, pentru a-L imita în toate privintele posibile.
Caci el nu numai ca va fi dusmanul suprem al lui Hristos, ci, în scopul de a-i însela pe crestini, va lua aparentele lui Hristos, venit a doua oara pe pamânt ca sa conduca lumea din templul reconstruit din Ierusalim.
Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi, pâna ce mai întâi nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se înalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu închinare, asa încât sa se aseze el în templul lui Dumnezeu, dându – se pe sine drept dumnezeu… (II Tes. 2, 3-4). Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n – au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mântuiasca. Si de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni, ca sa fie osânditi toti cei ce n – au crezut adevarul, ci le – a placut nedreptatea (II Tes. 2, 9- 12).
Învatatura crestina privitoare la Antihrist este în sine o tema ampla, care nu se poate prezenta aici. Dar daca, asa cum cred adeptii „renasterii harismatice”, zilele cele mai de pe urma s-au apropiat într-adevar, este de importanta cruciala pentru crestinul ortodox sa fie informat despre aceasta învatatura ce priveste pe cel care, dupa cum ne-a spus Însusi Hristos, ne va arata, la fel cu ceilalti „falsi prooroci” ai acelor timpuri, semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi (Matei 24, 24).
Iar cuvântul „alesi” nu se refera cu siguranta la multimile de „crestini” care ajung sa ia drept adevar cele mai grosolane si mai nescripturistice înselaciuni, potrivit carora „lumea este în pragul unei mari desteptari spirituale”, ci la „turma mica”, careia Mântuitorul i-a fãcut în exclusivitate urmãtoarea promisiune: Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua Împaratia (Luca 12, 32).
Deci, iatã cã pâna si elitã constituitã din acesti adevarati alesi, aceastã „turmã micã”, vor fi atacati si ispititi de „marile semne si minuni” ale lui Antihrist. Marea masa a „crestinilor” în schimb, îl vor accepta pe falsul Mesia – adica pe Antihrst – , fara întrebari si fara probleme, pentru ca „noul” sãu „crestinism” este exact ceea ce cauta multimea.

1. „Isus* vine curând”

Este semnificativ faptul ca în ultimii ani figura lui „Isus” a capatat o proeminentã ciudatã în America. A fost abrogata binecunoscuta interdictie de a se prezenta în filmele de lung metraj si în spectacolele teatrale figura lui Hristos. Musical-uri senzationale si de larga audienta în mase, cu caracter satanic si masonic, prezinta parodii blasfemiatorii ale vietii Sale . „Miscarea lui Isus”, care este de orientare predominant „harismatica”, se întinde cu repeziciune mai ales în rândurile adolescentilor si tinerilor.
În cadrul festivalurilor de masa „Jesus Rock” – care este o adevarata hulire a numelui lui Dumnezeu – , asistam la „crestinarea” celor mai joase forme de muzica pop americana si pentru întâia oara în acest secol melodiile „crestine” au cea mai mare audienta la public. Iar refrenul permanent al acestui conglomerat straniu de sacrilegiu si grosierã mentalitate lumeascã este cuprins în propozitia ce pare sã exprime asteptarile si sperantele tuturor: „Isus vine curând”.
Într-o America pustiita din punct de vedere psihic si religios, acelasi incident „mistic” se repeta în mod simptomatic în vietile mai multor americani, traind în cele mai diverse colturi ale tarii si fara legatura între ei. Editorul unei publicatii „harismatice” da tiparului relatarea unei persoane, asa cum a fost el povestit în cadrul unei adunari:
„Prietenul meu împreuna cu sotia lui rulau spre Boston pe autostradã când au oprit sã ia un autostopist. Era tânar si avea barba, dar nu era totusi îmbracat ca un hippie. S-a urcat în spate fãrã sã spunã prea multe cuvinte, si masina a pornit. Dupã un rãstimp, a spus cu voce linistitã: „Domnul vine curând”.
Prietenul meu si sotia lui au fost atât de uluiti, încât amândoi i-au întors capetele sa-l priveasca. Pe bancheta din spate nu se mai afla nimeni. Zguduiti, au oprit la prima benzinarie hotarâti sa povesteasca ce li se întâmplasse,indiferent de reactia pe care ar fi stârnit-o. Dupa ce i-a ascultat, lucratorul de la statia de benzina nu numai ca nu a râs, ci le-a comunicat la rândul lui: „Sunteti a cincea masinã care îmi povesteste istoria asta”.
Desi afara era o amiaza torida, pe mine m-au luat sudori reci. Acela însa nu era decât începutul. În aceeasi adunare povestindu -se alte sase cazuri similare, care avusesera loc pe tot cuprinsul tarii, în ultimii doi ani – în Los Angeles, Philadelphia, Duluth si New Orleans. Uneori autostopistul era un barbat, alteori era o femeie.
Mai târziu un preot episcopalian a relatat editorului o întâmplare similara survenita în statul New York, al carei protagonist fusese chiar el. Pentru editor, toate acestea sunt semne cã de fapt „Isus vine curând” (David Manuel, Jr., în Logos Joumal, Jan., Feb., 1972, p.3).
Observatorul atent al scenei religioase contemporane – mai ales în America, locul de origine al celor mai multe curente religioase de masa în ultima suta de ani – , nu poate sa nu remarce o atmosfera foarte clara de asteptare hiliasta . Acest adevar nu se aplica doar cercurilor „harismatice”, ci chiar si celor traditionalist sau fundamentaliste, care resping „renasterea harismatica”.
Astfel, multi romano-catolici traditionalisti cred în venirea unei „Ere mariologice” hiliaste mai înainte de sfârsitul lumii, ceea ce constituie doar o varianta a foarte raspânditei erori catolice de a încerca „sanctificarea lumii”. Sau, asa cum s-a exprimat Arhiepiscopul Thomas Connolly de Seattle acum cincisprezece ani (1964, n. tr.), „de a transforma lumea moderna în Împaratia lui Dumnezeu, ca pregatire pentru întoarcerea Sa”.
Evanghelistii protestanti, ca de exemplu Billy Graham, în modul lor gresit si personal de a interpreta Apocalipsa, asteapta „mileniul” în care „Hristos” va domni pe pamânt. Alti evanghelisti din Israel gasesc ca interpretarea lor milenarista despre „Mesia” este tocmai ceea ce trebuie pentru a-i pregati pe evrei de venirea Lui. ¹ Iar arhifundamentalistul Carl McIntire se pregateste sa ridice o replica, în marime naturala, a Templului din Ierusalim în Florida, având convingerea ca soseste clipa în care evreii vor construi chiar „Templul în care Domnul Însusi se va întoarce asa cum a promis” ( Christian Beacon , Nov. 11, 1971; Jan. 6,1972)
Astfel, iatã cã pânã si antiecumenistii se pregãtesc sã se alãture evreilor lipsiti de pocãintã în a întâmpina un fals Mesia, pe Antihrist, spre deosebire de ramasita fidela a evreilor care Îl va primi pe Hristos atunci când se va reîntoarce pe pamânt proorocul Ilie, asa cum ne învata Biserica Ortodoxa.
Deci, pe crestinul ortodox adevarat, care cunoaste profetiile referitoare la vremurile din urma, nu -l vor impresiona relatarile cutarui pastor protestant zis „harismatic”, care îi spune: „ce extraordinar se manifesta Isus când ne deschidem inimile catre El. Nu e de mirare ca acum oameni de toate credintele se pot ruga împreuna”.²
Pe el nu-l va impresiona catolicul penticostal, care spune ca în prezent membrii tuturor confesiunilor „încep sa priveasca peste gardurile care îi despart pe unii de ceilalti pentru a recunoaste pe fiecare fata chipul lui Iisus – Hristos”. ³ Dar care este „Hristosul”, pentru care se alcatuiesc în întreaga lume aceste programe intensive de pregatire psihologica si chiar fizica? Este Acesta oare adevaratul nostru Dumnezeu si Mântuitor, Iisus Hristos, Care a întemeiat Biserica pentru mântuirea oamenilor? Nu cumva este el mai curând falsul Hristos care va veni în numele sãu (Ioan 5, 43) si-i va reuni sub mâna sa pe toti acei care resping sau pervertesc învatatura Bisericii Celei Una, adica Biserica Ortodoxa?
Mântuitorul Însusi ne-a avertizat: Atunci, de va va zice cineva: Iata, Mesia este aici sau dincolo! Sa nu -l credeti. Caci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi. Iata, v-am spus de mai înainte. Deci, de va vor zice voua: iata este în pustie, sa nu iesiti; iata este în camari, sa nu credeti. Caci precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului (Matei 24, 23-27).

Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputinta de confundat. Ea se va întâmpla deodata. Va veni din cer – Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus Care S-a înaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergând la cer (Fapte 1, 11) – si va hotarî sfârsitul acestei lumi.

Nu poate exista nici un fel de „pregatire” pentru Hristos, în afara de aceea pe care si-o lucreaza fiecare crestin ortodox prin cainta pentru pacatele lui, curatire, priveghere, si rugaciune. Cei care se „pregatesc” altfel pentru acest sfârsit, care spun ca el este undeva „aici” – mai ales „aici” în Templul din Ierusalim – sau care predica pe „Isus vine curând”, fara sa mentioneze marile înselaciuni care preced venirea Sa, sunt vadit profetii ale lui Antihrist, falsul Hristos, care trebuie sa vina mai întâi spre a ispiti lumea, inclusiv pe toti „crestinii” care nu sunt sau care nu devin cu adevarat ortodocsi.
Nu exista nici un fel de „mileniu” viitor. Pentru cei vrednici sa-l primeasca, „mileniul” apocaliptic (Apoc. 20, 6) este chiar acum; este viata plina de har din Biserica Ortodoxa, de-a lungul acestei „mii de ani”, ce desparte prima venire a lui Hristos, adica de la întrupare pâna la venirea lui Antihrist.
Aceasta este învatatura ortodoxa a sfintilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Andrei al Cezareii, si a altor Sfinti Parinti ⁴ . Faptul ca protestantii asteapta venirea „mileniului” cândva în viitor, nu face alceva decât sa întãreascã mãrturisirea lor cã în prezent ei nu îl trãiesc, si anume cã ei se aflã în afara lui, adicã în afara Biserici lui Hristos, al Cãrui har dumnezeiesc nu l-au gustat.
* În locurile in care am ortografiat, Iisus cu un singur „i”, am subliniat ca El este abordat din perspectiba sectara, care merge chiar pâna la a goli acest Nume de adevârata lui semnificatie si de a sugera prin el („Isus”) chiar notiunea de Antihrist (n.tr.).
1. De ex. Gordon Lindsay, Israel’s Destiny and the Coming Deliverer – Destinul Israelului si apropiata venire a Eliberatorului , Christ for the Nations Publ. Co., Dallas, Texas, pp. 28-30.
2. Harold Bredesen, în Logos Journal, Jan, 1972, p.24.
3. Kevin Ranaghan in Logos Journal, Nov, 1971, p.21.
4. Vezi Arhiepiscopul Averky, Guide to the Study of the New Testament – Îndreptar pentru studiul Noului Testament – Partea a II – a (ruseste), Jordanville, NY., 1956, pp.434-438.

1. Trebuie ca Ortodoxia sa se alature apostaziei?

Nici unul dintre cei care au studiat serios „miscarea harismatica” prin lucrarile reprezentantilor ei de frunte, din majoritatea carora am citat în cuprinsul acestei carti, nu se mai poate îndoi de faptul ca aceasta „renastere” – în masura în care poate fi numita „crestina” – , este în întregime protestanta prin originea, inspiratia, intentia, practica, „teologia” si scopul sãu. Nu avem de-a face decât cu o forma de „revivalism” protestant, fenomen ce retine doar câte o bucatica din ceea ce este în mod autentic crestin, dar substituie esenta crestinismului cu o isterie emotionala „religioasa”, ale carei victime cad în iluzia fatala cã „s-au mântuit”.
Dacã „renasterea harismaticã” diferã de revivalismul protestant, atunci diferenta constã din aceea cã prima îsi adaugã dimensiunea fenomenului cripto-spiritist, care îi confera o notã obiectivã de spectaculos, pe care practica subiectivã revivalistã protestantã nu o poseda.
Nu negam ca o desteptare ortodoxa este foarte de dorit în zilele noastre, când multi crestini ortodocsi au pierdut duhul adevaratului crestinism, iar trairea arzatoare si autentic crestina se vede într-adevar mult prea rar. Viata în societatea contemporana a devenit prea confortabila; viata lumeasca, mult prea atractiva. Pentru prea multi, Ortodoxia a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizatie bisericeasca si de îndeplinire „corecta” a unui ritualism exterior.
Este într-adevar nevoie de o desteptare spirituala a Ortodoxiei. Dar ea nu poate aparea din rândurile „ortodocsilor harismatici”. Acestia, în acord cu activistii „harismatici” din rândurile protestantilor sau romano- catolicilor, se gasesc în armonie deplina cu spiritul vremii. Ei nu se adapa de la izvoarele vii ale spiritualitatii patristice ortodoxe, ci prefera tehnicile revivaliste protestante la modã si se identificã cu cel mai important curent al „crestinismului” apostat si sincretist de astazi de factura ecumenica .

„Desteptari” ortodoxe autentice au existat si în trecut. Ne gândim la Sfântul Cosma din Etolia, care, în Grecia secolului XVIII, mergea din sat în sat, îndemnându -i pe oameni sa se întoarca la adevarata traire crestina a parintilor lor; sau la Sfântul Ioan de Kronstadt din propriul nostru secol, care ducea lumina lui Hristos în mijlocul orasenilor din St. Petersburg.
Avem apoi multimea duhovnicilor monahi ortodocsi, care, prin viata lor autentic „plina de duh”, au lasat generatiilor de monahi si de mireni din urma lor adevarata învãtãturã crestinã a vietii. Ne gândim la Sfântul Simeon Noul Teolog din secolul X sau la Sfântul Serafim de Sarov din secolul XIX, din Rusia. Sfântul Simeon este rastalmacit de „harismaticii” ortodocsi, care nu par sa-si dea seama ca Duhul de care vorbea Sfântul este cu totul diferit de al lor. Sfântul Serafim este fãrã exceptie citat prin pasaje rupte din context, cu scopul de a minimaliza accentul pe care el îl pune pe necesitatea apartinerii de Biserica Ortodoxa, pentru a putea avea cu adevãrat o viatã dubovniceascã.
In „convorbirea” Sfântului Serafim de Sarov cu mireanul Motovilov despre „dobândirea Duhului Sfânt”, acest Sfânt ne spune: „Harul Duhului Sfânt, care ne este daruit tuturor celor credinciosi prin taina Sfântului Botez, este pecetluit cu taina Mirungerii pe partile principale ale trupului omenesc, asa cum a rânduit Sfânta Biserica pastratoarea din veac a acestui har”. Si iarasi: „Domnul îi asculta la fel si pe monah si pe mirean, cu conditia ca amândoi sa fie ortodocsi”.
Ca miscare opusa adevaratei spiritualitati crestin -ortodoxe, „renasterea harismatica” nu este decât partea experientiala a modei „ecumenice” dominante – a acestui ecumenism care schimonoseste crestinismul si îl tradeaza pe Hristos si Biserica Lui. Niciodata un „ortodox. harismatic” nu va obiecta la apropiata „unire” dintre chiar acei protestanti si romano- catolici cu care, asa cum intoneazã si cântecul „harismatic” interconfesional, ei se aflã deja „uniti în spirit, uniti în Domnul” si care le conduc si le inspira experienta „harismaticã”.
Trebuie atunci sã se stie cã „duhul” care inspira „renasterea harismaticã” este duhul lui Antihrist, sau mai precis, al acelor „duhuri demonice” ale vremurilor din urmã, si cã „minunile” lor pregãtesc lumea pentru falsul Mesia.

1. „Copii, este ceasul de pe urma”
   (I Ioan 2, 18)

Dumnezeu a pastrat în lume, ca si în zilele proorocului Ilie, sapte mii de barbati care nu si-au plecat genunchiul înaintea lui Baal (Rom. 11, 4), adica un numar necunoscut de adevarati crestini ortodocsi, care nu sunt morti din punct de vedere duhovnicesc. Ei nu se lasa purtati de curentul general de apostazie si nici de falsele „desteptari”, ci îsi continua drumul ancorati în credinta sfântã si mântuitoare a Bisericii Ortodoxe, transmise lor de Sfintii Apostoli printr-un sir neîntrerupt de Sfinti Parinti, observând cu atentie semnele timpului si cãlãtorind pe poteca strâmtã a mântuirii.
Dar în afara Ortodoxiei celei adevarate, întunericul creste cu repeziciune. Judecând dupa ultimele stiri „religioase”, este posibil ca „renasterea harismatica” sa nu fie decât începutul timid al unei adevarate „ere a minunilor”. Multi protestanti care si-au dat seama de frauda „renasterii harismatice” accepta acum ca „adevarata” spectaculoasa „renastere” din Indonezia unde, ni se spune, au loc în realitate „chiar minunile care se relateaza în faptele Apostolilor”.
Acolo, în doar trei ani, 200.000 de pagâni s-au convertit la protestantism în conditii constant miraculoase: Nimeni nu întreprinde nimic fara o obedienta absoluta fata de „vocile” si „îngerii” care apar în mod constant si citeaza din Scriptura, mentionând si numarul versetului; apa se transforma în vin de fiecare data când slujba protestanta prevede împartasire; forme de mâini apar din senin pentru a distribui hrana miraculoasa celor flamânzi; o întreaga ceata de draci este vãzutã pãrãsind un sat pãgânesc pentru ca „unul mai puternic”; („Isus”) a venit sa le ia locul. „Crestinii” practicã o „numãrãtoare inversã” pentru pacatosul care nu vrea sa se pocaiasca, iar când ajung la „zero” respectivul moare; copiii sunt învatati cântece si imne protestante de catre voci care se aud din senin (si care repeta cântecele de câte douazeci de ori, asa încât copiii sa le tina minte); „banda magnetica a lui Dumnezeu” înregistreaza cântecul unui cor de copii si îl reda apoi din aer în urechile acelorasi copii uluiti ; foc se coboara din cer si arde icoane catolice („Domnul” indonezian este foarte anti-catolic); au fost vindecati 30000 de oameni; „Hristos” apare din cer si „cade” peste grupuri de persoane pentru a le vindeca; indivizii sunt transportati miraculos din loc în loc si merg pe apa; evanghelistii sunt calauziti de lumini noaptea si umbriti de nori ce calatoresc în urma lor ziua, iar mortii învie ¹.
Este interesant sa aflam ca în anumite parti ale „revivalismului” indonezian, „vorbirea în limbi” lipseste aproape total si este chiar interzisa (desi este prezenta în multe locuri), mediumismul parând a fi înlocuit de interventia directa a spiritelor cazute. Se prea poate ca acest nou „revivalism”, mai puternic decât penticostalismul, sa fie o forma mai avansata a aceluiasi fenomen „spiritual” (asa cum penticostalismul însusi este o forma superioara de spiritism) si sa vesteasca iminenta zilei de spaima în care, asa cum proclama si „vocile” si „îngerii” din Indonezia, „Domnul” vine curând – caci noi stim ca Antihrist va încerca sã dovedeascã lumii ca este „Hristos” prin aceea ca va face „minuni” ca cele povestite mai sus.
Într-o epoca de întuneric si înselaciune aproape universale, când pentru cei mai multi „crestini” Hristos a devenit tocmai ceea ce învãtãtura ortodoxã denumeste Antihrist, Biserica Ortodoxa a lui Hristos este singura care pastreaza si comunica harul lui Dumnezeu. Aceasta este comoara fara de pret a carei existenta chiar lumea asa-zisa crestina nici macar nu o banuieste. Caci lumea „crestina” da mâna cu fortele întunericului pentru a-i însela pe credinciosii Bisericii lui Hristos, care sunt destul de orbi încât sa creada ca „numele lui Iisus” îi va salva chiar din mijlocul apostaziei si blasfemiilor în care traiesc si pe care le accepta, nepasatori la înfricosatul avertisment al Domnului: Multi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tau am proorocit si nu în numele Tau am scos demoni si nu în numele Tau minuni multe am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v – am cunoscut pe voi. Departati -vã de la Mine cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).
Sfântul Apostol Pavel continua si el acelasi avertisment despre venirea lui Antihrist cu aceasta porunca: Deci dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le – ati învatat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastra (II Tes. 2,15). Sunt unii care va tulbura si voiesc sa schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar daca noi sau un înger din cer v – ar vesti alta Evanghelie decât aceea pe care v – am vestit – o, sa fie anatema! Precum v – am spus mai înainte, si acum va spun iarasi: Daca va propovaduieste cineva altceva decât ati primit sa fie anatema! (Gal.1, 7-9)

Raspunsul ortodox la fiecare nou „revivalism” si chiar la „revivalismul” final si teribil al lui Antihrist este aceasta Evanghelie a lui Hristos, pe care singura Biserica Ortodoxa a pastrat-o neschimbata, prin Sfânta Traditie a Sfintilor Parinti în linie neîntrerupta de la Hristos si Apostolii Sai si prin darul Duhului Sfânt. Pe acesta singura Biserica Ortodoxa îl împartaseste si numai celor credinciosi, care sunt pecetluiti cu Sfânta Taina a Mirungerii si care au pãstrat neîntinatã aceastã adevãratã pecete a darului Duhului Sfânt. Amin.

1. Vezi Kurt Koch, The Revival in Indonesia, Kregel Publications, 1970, si Mel Tari, Like a Mighty Wind. Creation House , Carol Stream, III,1971.
2. Religia viitorului

Pentru starea spirituala a umanitatii contemporane este profund semnificativ faptul ca experientele „harismatice” si de „meditatie” prind din ce în ce mai mult teren printre „crestini”. Acesti asa-zisi crestini sunt indubitabil sub influente religioase extrem orientale. Dar aceasta ca rezultat a ceva cu mult mai fundamental: pierderea gustului si trairii duhovnicesti a adevaratului crestinism, singura cauza a fenomenului prin care un lucru atât de strain crestinismului ca meditatia extrem orientala poate sa puna stapânire pe sufletele crestinilor.
Existenta centrata pe sine si care nu urmareste altceva decât autosatisfactia, este atât de generalizata în viata „crestinilor” zilelor noastre, încât acestia practic nu mai au acces la întelegerea unei spiritualitati autentice. Iar când astfel de oameni întreprind totusi actiuni în vederea unei „vieti spirituale”, o fac ca pe o alta forma de autosatisfactie. . Aceasta se vede clar din idealul religios total fals, atât al miscarii „harismatice”, cât si al diferitelor forme de „meditatie crestina”: toate promit (si acorda imediat) experiente si „simtiri de multumire” si „pace”.
Dar acesta nu este câtusi de putin idealul crestin, a carui definitie esentiala este tocmai razboiul neîncetat împotriva diavolului si a patimilor. „Multumirea” si „pacea” propovaduite de miscarile „spirituale” contemporane sunt în modul cel mai evident produsul înselaciunii diavolesti, al multumirii de sine, ceea ce înseamna moarte pentru o viata duhovniceasca orientata spre Dumnezeu.
Toate aceste forme de „meditatie crestina”, majoritatea de provenienta pagâna orientala, opereaza exclusiv la nivelul psihic si nu au absolut nimic în comun cu trairea crestina. Trairea crestina consta din a lupta pâna la sânge împotriva patimilor, pentru dobândirea vesnicei Împaratii ceresti, care nu se poate instaura desavârsit decât la sfârsitul acestei lumi temporale. Iar adevaratul luptator crestin nu -si slabeste vigilenta si nu -si afla linistea, nici macar atunci când pregusta din binecuvântarile vesnice, ce i-ar putea fi daruite înca din aceasta viata. Pe când religiile orientale, carora Împaratia cerurilor nu le-a fost descoperita, lupta pentru a obtine simple stari psihice, care încep si sfârsesc în viata de aici.
În era noastra de apostazie care precede venirea lui Antihrist, satana a fost dezlegat pentru o vreme (Apoc. 20, 7) pentru a lucra minuni mincinoase, care nu i-au fost îngaduite în timpul „celor o mie de ani” de har în Biserica lui Hristos (Apoc. 20, 3) si pentru a câstiga pentru sine, în recolta lui draceasca, acele suflete care „n -au primit iubirea adevarului” (II Tes. 2, 10). Putem spune ca vremea lui Antihrist este cu adevarat aproape, prin chiar faptul ca aceastã „recoltã” satanicã se strânge acum nu atât, din rândurile popoarelor pagâne, cât dintre rândurile crestinilor care au pierdut dulceata crestinismului.

Tine chiar de natura lui Antihrist sa prezinte împaratia satanei, ca si când ar fi a lui Hristos. Miscarea „harismatica” contemporana si „meditatia crestina”, ca si „noua constiinta religioasa”, cu care formeaza corp comun, sunt înainte- mergatoare religiei viitorului, religia umanitatii de pe urma, religia lui Antihrist. Iar scopul lor „spiritual” de capetenie este sa faca accesibile tuturor crestinilor initieri satanice, care pâna acum erau restrânse doar în lumea pagâna.

Sa zicem ca aceste „experiente religioase” sunt înca cel mai adesea cautari de natura experimentala si facute orbeste, ce contin tot atâta autoînselare de ordin psihic, pe cât sunt de autentice în riturile lor de initiere demonica; fara îndoiala, nu toti cei care au „meditat” cu succes sau care cred ca au primit „botezul duhului” au fost si initiati în împaratia lui Satan. Dar, în pofida acestor aspecte aparent linistitoare, acesta este scopul acestor experiente si nu exista nici cea mai mica îndoiala ca tehnicile de initiere vor deveni din ce în ce mai eficace pe masura ce, omenirea devine mai pregatita pentru ele prin atitudinea de pasivitate si deschidere la noile „experiente religioase” care îi sunt inculcate prin aceste miscari.
Dar cum a ajuns umanitatea – si fireste crestinatatea – la o asemenea stare disperata?
Desigur, nu din cauza închinarii pe fata la satana, care este întotdeauna limitata la un numar destul de mic de oameni. Este vorba mai curând de ceva cu mult mai subtil, dar cu atât mai înspaimântator pentru crestinul ortodox constient: s-a pierdut din parte harul lui Dumnezeu, ca o consecinta imediata a slabirii credintei si a pierderii gustului crestinismului autentic.

În Occident este un fapt incontestabil ca harul lui Dumnezeu s- a pierdut cu multe secole în urma. Romano-catolicii si protestantii de astazi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne miram ca ei nu sunt capabili sa-l deosebeasca de înselatoriile dracesti. Dar vai! Succesul falsului spiritual, chiar printre crestinii ortodocsi de astazi, da la iveala cât de mult, chiar si acestia, au pierdut mireasma adevaratului crestinism. Deci nici ei nu mai sunt capabili sa distinga între adevaratul crestinism si pseudo-crestinism. De prea multa vreme crestinii ortodocsi iau de-a gata comoara nepretuita a credintei lor si neglijeaza sa puna în practica o învatatura alcatuita din aurul cel mai curat.
Câti dintre crestinii ortodocsi au macar cunostinta de existenta textelor de baza ale spiritualitatii ortodoxe, care ne învata tocmai cum sa distingem spiritualitatea autentica de cea falsa, texte care arata viata si învataturile sfintilor îmbunatatiti care au obtinut într-o masura bogata harul lui Dumnezeu înca din aceasta viata? Câti dintre ei si-au însusit învatatura cuprinsa în Lavsaicon , în Scara Sfântului Ioan Scararul, în Omiliile Sfântului Macarie, în Vietile purtatorilor de Dumnezeu Parinti ai pustiei, în Razboiul nevazut , în cartea Viata mea în Hristos , a Sfântului Ioan de Kronstadt si în multe alte carti ortodoxe?
În Viata marelui Parinte al pustiei egiptene, Sfântul Paisie cel Mare (19 iunie) gasim un exemplu viu – cât de usor se poate pierde harul lui Dumnezeu.
Un ucenic al sau mergea odata catre oras sa-si vânda acolo rucodelia sa (obiecte lucrate cu mâinile sale). Pe cale a întâlnit un evreu, care, vazându-i simplitatea, a început sa-l ispiteasca, zicându -i: „Iubitule, cum crezi tu într-un simplu om rastignit, care nu este nicidecum Mesia cel asteptat? Nu este El acela, ci altul va veni”. Ucenicul, având o minte mai slaba si o inima simpla, începu sa asculte aceste cuvinte si ajunse pâna la a rosti: „Poate ca ceea ce spui tu este adevarat”.
Când s-a întors în pustie, Sfântul Paisie si-a întors fata de la el si nu a voit sa-i adreseze nici un cuvânt. La urma, dupa multe rugaminti ale ucenicului, Sfântul îl întreba: „Tu cine esti? Nu te cunosc pe tine! Acel ucenic al meu era crestin si avea asupra lui harul Sfântului Botez, dar la tine nu vad aceasta. Daca tu vei fi fiind cu adevarat ucenicul meu, atunci harul Sfântului Botez te-a parasit si chipul de crestin nu mai este în tine”.

Ucenicul îi povesti cu lacrimi convorbirea cu evreul, iar Sfântul raspunse: „Sarace! Ce poate fi mai rau si mai necurat decât asemenea cuvinte prin care tu te-ai lepadat de Hristos si de Sfântul Botez? Acum mergi si plânge-ti pacatul, caci cu mine nu mai poti fi; numele tau s-a scris împreuna cu cei care s-au lepadat de Hristos, cu care împreuna vei fi judecat si chinuit”.

Auzind aceasta judecata, ucenicul se cutremura si se arunca la picioarele batrânului sau, rugându-l sa nu-l lepede de la rugaciunile sale. Sfântul, cuprins de mila, se închise în chilia lui si ruga cu lacrimi pe Dumnezeu sa ierte pacatul ucenicului sau. Dumnezeu asculta ruga Sfântului si îl învrednici de semnul iertarii si milostivirii Sale asupra ucenicului.
Atunci Sfântul îl chema pe ucenic la sine si-i spuse: „Copile, vino si da slava lui Hristos Dumnezeu împreuna cu mine, caci duhul cel necurat al hulei s-a dus de la tine, iar Duhul Sfânt de la Sfântul Botez straluceste iar peste capul tau. De acum pazeste-te, ca nu cumva din lene si nepasare dusmanul sa te atace iar si, biruindu-te, sa te arunce în focul gheenei”.

Este semnificativ ca miscarile „harismatice” si „de meditatie” au prins radacina tocmai printre „crestinii ecumenisti”. Trasatura de baza a protestantilor ecumenisti este urmatoarea: ca Biserica Ortodoxa nu este singura Biserica a Iui Hristos, una si adevarata; ca harul lui Dumnezeu este prezent si în alte confesiuni „crestine”, si chiar în interiorul religiilor necrestine; ca ceea ce Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe numesc calea cea strâmta a mântuirii nu este decât „una dintre multele cai”, care toate duc la mântuire, si ca practicile credintei cuiva în Hristos sunt de mica importanta, precum si apartenenta la o anumita confesiune.
Este adevarat, nu toti ortodocsii care iau – parte la întrunirile interconfesionale ecumenice cred întru totul asa (desi lucrul este cu siguranta adevarat despre protestanti si romano- catolici), dar prin simpla lor participare la astfel de întruniri, care, desigur, prevad rugaciuni comune cu cei care cred gresit în Hristos si Biserica Sa, adreseaza implicit ereticilor cu care se afla împreuna aceleasi cuvinte ca si ucenicul din pilda: „Poate ca ceea ce spuneti voi este adevarat”. Nici nu este nevoie de mai mult pentru ca un crestin ortodox sa piarda harul lui Dumnezeu. Si câta nevointa îi trebuie pentru a-L câstiga înapoi!

Deci, cu atât mai mult crestinul ortodox trebuie sa umble în fata lui Dumnezeu cu frica si cutremur, din grija de a nu pierde harul Sau, care nu este nicidecum daruit tuturor, ci numai celor care tin dreapta credinta, care duc o viata de lupta duhovniceasca cu pacatul si care pazesc cu tarie comoara harului dumnezeiesc ce-i duc la cer.
Cu atât mai mult trebuie sa lupte astfel crestinii din ziua de azi, care sunt înconjurati din toate partile de un crestinism fals, care are propriul sãu arsenal de experiente ale „harului” si „Duhului Sfânt”, putând cita pe de rost din Sfânta Scriptura si din Sfintii Parintii, pentru a-si „întari” propriile erezii! Cu siguranta traim vremurile de pe urma, când înselaciunea este atât de subtila încât amageste, de este cu putinta, si pe cei alesi (Matei 24, 24).
Falsii prooroci ai timpurilor noastre anunta cu glas din ce în ce mai puternic apropierea ” noii ere a Duhului Sfânt”, a „noii Cincizecimi”, a „punctului Omega”. Este exact ceea ce se numeste, în adevaratele profetii ale Bisericii Ortodoxe, domnia lui Antihrist. Aceasta profetie, tocmai acum în zilele noastre, începe sa se împlineasca, cu forta unei puteri demonice.

Întreaga atmosfera spirituala contemporana se încarca cu puterea experimentelor de initiere demonica si aceasta, pe masura ce „taina nelegiuirii” intra în faza penultima, în care începe sa posede sufletele oamenilor si, într-adevar, nu numai pe ale lor, ci chiar pe ale celor alesi ai Bisericii lui Hristos, de-i va fi cu putinta.
Împotriva acestei „experiente religioase” de mare forta, crestinii ortodocsi trebuie sa se trezeasca si sa se înarmeze cu adevarat, sa devina pe deplin constienti de ceea ce înseamna Ortodoxia crestina si în ce chip scopurile sale sunt total diferite de ale tuturor celorlalte religii, fie ele „crestine” sau necrestine.
Page 5 of 6 Religia viitorului 30/09/2011 http://ebook/47.htm

Crestini ortodocsi, pastrati cu sfintenie harul ce vi s-a dat! Nu îngaduiti ca el sa devina o chestiune de obisnuinta. Nu -l masurati dupa masura omeneasca si nu va asteptati ca el sa para logic sau pe întelesul celor care nu sunt capabili sa patrunda nimic din ceea ce depaseste omenescul sau celor care cred ca îl pot obtine altfel decât arata predania Sfintei Biserici a lui Hristos dintotdeauna. Caci adevarata Ortodoxie, în mod necesar, apare cu adevarat „nelalocul ei” în aceste vremuri satanice; o minoritate din ce în ce mai accentuata a celor dispretuiti si cam „nebuni”, siliti sa traiasca în mijlocul unei mase al carei „revivalism” religios este inspirat de un cu totul alt fel de duh.
Noi însa sa ne mângâiem cu cuvintele cele tari si sigure ale Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua Împaratia (Luca 12, 32).
Fie ca toti crestinii ortodocsi sa se întareasca pentru marea batalie care îi asteapta, si sa nu uite niciodata ca, în Hristos, victoria este deja a noastra. Caci El ne-a promis ca portile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16, 18) si ca pentru cei alesi El va scurta zilele urgiei si strâmtorii celei de pe urma (Matei 24, 22). Si apoi, cu adevarat, daca Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastra? (Rom. 8, 31).
Chiar în mijlocul celor mai salbatice ispite, noua ni s-a poruncit: Îndrazniti! Eu am biruit lumea (Ioan, 16, 33). Sa traim deci si noi, asa cum au facut-o toti adevaratii crestini înaintea noastrã, cu certitudinea cã toate cele ce se vãd au un sfârsit si cã Mântuitorul nostru va veni curând; cãci Cel Ce mãrturiseste acestea, zice: Da, vin curând! Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc. 22, 20)
SFARSIT