Cuviosul Serafim Rose: “ORTODOXIA ȘI RELIGIA VIITORULUI”

Aceasta experienta a intensei realitati a fenomenului OZN, conjugata cu lipsa totala a dovezilor fizice care sa ateste existenta lor, plaseaza fenomenul mai curând în sfera studiilor de psihologie, decât în cea a investigarilor unor fenomene fizice; mai precis, în sfera cercetarilor prin care se studiaza mai curând rapoartele decât întâlnirile extraterestre în sine, si gradul de credibilitate si consistenta a acestor rapoarte.
Activitate care tine deja de domeniul psihologiei, din care în mod firesc abordarile care urmaresc exclusiv dovezile palpabile ale existentei OZN-urilor se exclud ca neadecvate. Dar din aceasta perspectiva poate ca nici parerea d-lui Klass cum ca aceste „nave spatiale miraculoase” nu sunt decât niste „basme pentru oameni mari” – nu este cu totul neîndreptãtitã. Pentru ca a vedea cu proprii ochi un OZN este una, iar a interpreta ceea ce ai vazut (sau ceea ce altcineva a vazut) este cu totul altceva: experienta în sine poate sa fie reala, în timp ce relatarea sau interpretarea ei poate sa tina de domeniul „basmului” sau a miturilor contemporane.
Prin activitatea sa, Dr. Hynek a contribuit mult la înlaturarea prejudecatilor despre întâlnirile sau observarile obiectelor extraterestre. El a aratat clar ca de cele mai multe ori persoanele care declara asemenea întâlniri sau observari nu sunt nici sectanti superstitiosi si nici oameni needucati sau labili psihic. Declaratiile unor astfel de indivizi (care nu prezinta credibilitate) sunt usor de identificat si orice cercetare asupra lor este automat sistata.
Dimpotriva, relatarile cele mai coerente si mai precise vin din partea unor oameni normali si responsabili (adesea de formatie stiintifica), pe care respectiva experienta i-a surprins sau chiar socat si careia ei nu îi gasesc nici o explicatie (The UFO Experience); si cu cât experienta este mai puternica iar OZN-ul vazut mai de aproape, cu atât mai putin dispusa este respectiva persoana sa o relateze.
Dosarele OZN sunt o colectie de „evenimente incredibile povestite de catre persoane perfect credibile”, dupa cum declara un general din cadrul Fortelor Aeriene. Faptul ca exista ceva în spatele atâtor mii de declaratii credibile nu poate fi pus la îndoiala.

1. UFO’s in Space : Anatomy of a Phenomenon – OZN -urile din spatiu: Anatomia unui fenomen -, Ballantine Books, N. Y., (publicat initial de Henry Regnery Company, 1965)
   2. Ruppelt, Report on Unidentifted Flying Objects, – Raport asupra Obiectelor Zburatoare Neidentificate – Ace Books, New York, 1956, pp. 80 -83.
   3. Hynek, The UFO Experience: A Scientific Inquiry – Experienta OZN: O investigare stiintifica, Ballantine Books, New York, 1977, pg. 215, 219.
   4.  UFOs, What are they? – Ce sunt OZN -urile? – in Smena, Aprilie 7, 1967. Vezi si articolul „Unidentified Flying Objects” – „Obiecte Zburatoare Neidentificate” – în Soviet Life , Feb. 1968; Ostrander si Schroeder, Psychical Discoveries Behind the Iron Curtain , pp. 94- 103.
   5. Felix Ziegel, „On Possible Exchange of Information with Extra-Terrestrial Civilizations” – Despre posibilele schimburi de informatie cu civilizatiile extraterestre , studiu prezentat la Institutul de Inginerie al Sindicatelor din Moscova la 13 martie 1967 Psychic Discoveries, p. 96.
   6.  Philip J. Klass, UFOs Explained – Explicarea OZN -urilor , Random House, New York, 1974, p. 360.
2. Cele sase tipuri de întâlniri extraterestre

Dr. Hynek, care a studiat mai în amanuntime problema decât cei mai prestigiosi dintre experti, distinge sase categorii generale de fenomene OZN sau extraterestre ^{1 .}

Prima dintre ele , a „luminitelor nocturne”, este si cea mai frecvent mentionata si cea mai putin stranie dintre toate. Acestea pot fi usor asimilate cu corpuri ceresti, meteori etc. si nu sunt considerate propriu -zis OZN-uri.

„Luminitele nocturne” cu adevarat ciudate (acelea care ramân „neidentificate”), cele care par manevrate în mod inteligent si nu pot fi considerate nave spatiale, sunt de cele mai multe ori reperate de mai multi martori, printre care ofiteri de politie, piloti, sau operatori ai turnurilor de control.
A doua categorie de OZN-uri o constituie „discurile diurne”, al caror comportament este similar cu al luminitelor de noapte. Aceste discuri sunt asa numitele „farfurii zburatoare” si ele apar în toate relatarile incluse în aceasta categorie; ceea ce difera este forma OZN-ului, care variaza de la cilindrica pâna la circulara. Au un aspect metalic si depasesc capacitatea celor mai sofisticate nave spatiale cunoscute pâna în prezent. Se afirma ca OZN-urile de gradul doi sunt, ca si „luminitele nocturne”, silentioase, si ca pot aparea în grupuri de doua sau mai multe.
În a treia categorie întra descrierile „radar-vizuale”, adica reperari de OZN-uri care se fac cu ajutorul radarului (reperarile radar fiind si ele susceptibile de diferite erori). Cele mai multe din aceste cazuri au loc noaptea, când sunt reperate simultan de mai multe avioane (uneori trimise special sa urmareasca OZN-urile deja semnalate), de la distante relativ mici.
În astfel de cazuri, avioanele sunt întotdeauna depasite de OZN-uri, care uneori se plaseaza ele în urmarirea avionului si apoi dispar la viteze uluitor de mari (pâna la 6640 km pe ora si chiar mai mult). Uneori, ca si în

întâlnirile de gradul 1 si 2, obiectul pare ca se divide (în doua sau chiar mai multe parti distincte), iar alteori radarul nici macar nu înregistreaza obiective reperate clar de piloti în timpul zborului. Aceste întâlniri, ca si cele din primele doua categorii, dureaza de la câteva minute pâna la câteva ore.

Exista un numar de cazuri documentate din primele trei categorii, fiecare dintre ele fiind observate de numerosi martori oculari, izolati, credibili si cu experienta. Dr. Hynek noteaza însa ca oricare din aceste cazuri ar putea fi produs de un set de împrejurari sau conditii extrem de neobisnuite si nu neaparat de un fenomen total necunoscut.
Dar când se acumuleaza cazuri bine documentate si toate asemanatoare între ele, posibilitatea ca ele sa fie puse pe seama unor conditii naturale exceptionale devine foarte mica (The UFO Experience).
Din acest motiv cercetatorii fenomenului se concentreaza acum asupra studiului celor mai bine documentate cazuri, comparând dosarele cel mai bine articulate si mai credibile pentru fiecare din ele, si reusind sa discearna astfel caracteristici si structuri comune clare ale manifestarilor OZN.
Reactia emotionala a celor care au vazut astfel de obiecte în cadrul întâlnirilor apartinând primelor trei categorii, este una de perplexitate si uimire; ei nu îsi pot explica câtusi de putin comportamentul lor si ramân cu dorinta manifesta de a mai vedea odata obiectul „macar un pic mai de aproape”. Cazurile în care martorii au încercat un sentiment acut de teama sunt putine la numar si de cele mai multe ori se refera la piloti care, încercând sa urmareasca obiectele necunoscute, îsi dadeau seama ca au de-a face cu o tehnologie ce depaseste cel mai înalt nivel cunoscut si ca respectivele obiecte sunt pilotate clar de cineva. Pe de alta parte, în cazul „întâlnirilor la mica distanta”, reactia „psihica” a persoanelor în cauza este foarte puternica si cu consecinte durabile.
„Întâlnirile de gradul I” sunt cele în care un obiect luminos este vazut de la 150 m sau chiar mai putin, luminozitatea lui fiind atât de puternica, încât lumineaza si solul de pe raza lui. Ele adesea plutesc la o distanta foarte mica deasupra solului, parcurgând în acest mod distante considerabile, pentru a decola apoi brusc la viteze incredibile, silentios, si mai întotdeauna pe verticala.
Cazurile de „Întâlniri de gradul I”, atât de numeroase si documentate întotdeauna de mai multi martori, sunt atât de asemanatoare între ele, încât cel care le studiaza are impresia ca este vorba invariabil de acelasi obiect zburator. Trasatura specifica a „Întâlnirilor de gradul I” este însa aceea ca ele au loc mai ales noaptea în zone mai putin locuite si ca numarul martorilor oculari nu depaseste în general trei sau patru (în cazurile examinate de Dr. Hynek).
„Întâlnirile de gradul I” întotdeauna intimideaza si sunt adesea terifiante, dar ele nu lasa urme vizibile asupra martorilor oculari; acestia sunt de obicei atât de coplesiti de ceea ce vad, încât pierd cu totul din vedere sa fotografieze obiectul, în ciuda faptului ca uneori au aparat de fotografiat asupra lor. Efectul tipic al acestor întâlniri asupra martorilor oculari este redat de unul dintre ei astfel: „Va asigur ca oricine a vazut un astfel de obiect de atât de aproape, fie chiar si pentru un singur minut, nu îl mai uita toata viata” (The Hynek Report ). Experienta este atât de neobisnuita, încât cei care o povestesc nu sunt crezuti, ceea ce îi face pe acestia sa nu o mai povesteasca deloc sau sa o povesteasca doar unui cerc restrâns de prieteni, sau de abia peste ani de zile. Este un tip de experienta care este foarte reala pentru cei care au trait-o, dar incredibila pentru cei care asculta relatari despre ea.

O „Întâlnire de gradul I” tipica a avut loc în 1966 si i-a avut drept protagonisti pe doi serifi din Portage County, Ohio. Pe la ora 5 dimineata ei au vazut un obiect „mare cât o casa” ridicându -se cam la 30 m înaltime. Pe masura ce obiectul se apropia de ei, luminozitatea lui crestea, luminând tot locul dimprejur, oprindu -se deasupra lor. Când a început iar sa se miste, politistii l-au urmarit. Aproape de zori, obiectul a mai fost reperat de alti doi politisti, la o înaltime mai mare, dupa care a disparut în spatiu printr-o miscare brusca pe verticala.

Presiunea exercitata din partea Congresului american a obligat comisia însarcinata cu dosarul „Cartii Albastre” sa investigheze în amanuntime acest caz, concluzia trasa fiind aceea ca politistii avusesera de-a face cu o „observare a planetei Venus”. Politistii au fost supusi unei masive campanii de ridiculizare în presa, care a dus la distrugerea familiei unuia dintre ei si la ruinarea sanatatii si carierei sale.
Astfel de tragedii personale în rândurile celor care au experienta „Întâlnirilor de gradul I” sunt atât de obisnuite, încât ele trebuie, sau ar trebui neaparat considerate caracteristice tipic fenomenului OZN.
„Întâlnirile de gradul II” sunt similare celor de gradul I, cu diferenta ca obiectele zburatoare lasa urma pe sol iar efectul psihic asupra privitorului este violent si durabil. Urmele constau în pârjolirea sau uscarea vegetatiei pe suprafata pe care a aterizat obiectul.
Acest tip de întâlnire este deci cu mult mai potrivit pentru investigatia stiintifica, caci în afara de relatarile verbale ale fenomenului, mai exista si dovezi materiale ale manifestarii lui. Cu toate acestea, investigatiile stiintifice sunt aproape inexistente, pe de o parte pentru faptul cã celor mai multi cercetatori le este teama sa abordeze problema OZN-urilor în general, iar pe de alta pentru ca dovezile materiale însãsi ale existentei lor sunt de obicei neconcludente din punct de vedere stiintific sau sunt subiective.
Exista un catalog care contine peste 800 de cazuri de acest tip din 24 de tari (The Hynek Report). Dovezile materiale sunt neconcludente pentru ca nici o portiune sau bucata de OZN nu a fost autentificata pâna acum si pentru cã urmele lasate pe sol sunt uneori la fel de greu de explicat ca si întâlnirile însãsi. Aceste urme sunt de cele mai multe ori de forma circulara cu un diametru de 6 pâna la 9 m si cu o adâncime de 30 cm pâna la 1 metru; pamântul în interior este ars sau deshidratat si se afirma ca portiunea ramâne sterila timp de unul sau doi ani. Analizele chimice ale solului din aceste suprafete nu au permis nici o concluzie clara cu privire la posibilele cauze ale acestei sterilitati.
„Întâlnirile de gradul II” au loc cel mai frecvent, noaptea, în sectiuni mai putin circulate ale soselelor. Este vorba aproape invariabil de un obiect luminos care aterizeaza pe câmpul de lânga sosea sau chiar în mijlocul ei, în fata unor masini ale caror motoare sau faruri se opresc sau se sting brusc; pe cei dinauntru îi cuprinde spaima, ei nerevenindu-si decât odata cu decolarea OZN-ului; dupa decolare motorul sau farurile masinii (martorului ocular) pot fi din nou actionate, sau îsi revin de la sine.
Cele mai bizare dintre toate rapoartele OZN sunt cele care relateaza asa numitele „Întâlniri de gradul III”, pentru ca în ele apar si „fiinte vii” asa numitii „ocupanti”, „omuleti”, „humanoizi” sau „creaturi”. Prima reactie la citirea acestor rapoarte este aceea de a imagina „omuleti verzi” si de a considera ca incredibil întregul fenomen, categorisindu-l drept fals sau halucinatie.
Totusi, succesul recentului film american SF, numit chiar cu numele acestei categorii de fenomene OZN, „Întâlnire de gradul III” (pentru care Dr. Hynek a fost consultant tehnic), împreuna cu rezultatele sondajelor de opinie din 1974, care demonstreaza ca 54% din cei care stiu ceva despre OZN-uri cred ca ele sunt reale, iar 46% din cei chestionati cred în existenta vietii inteligente pe alte planete ² , indica gradul din ce în ce mai sporit al acceptarii din partea contemporanilor nostri a posibilitatii existentei reale a inteligentei „non umane”.

Cu alte cuvinte, putem sintetiza situatia astfel: literatura stiintifico-fantastica a oferit imaginile, „evolutionismul” a oferit filozofia, iar tehnologia erei spatiale a asigurat plauzibilitatea acestor întâlniri extraterestre.
Ceea ce este surprinzator si uluitor în acelasi timp este ca asemenea întâlniri au loc înca astazi, conform marturiilor multor martori oculari credibili. Deci de importanta capitala este interpretarea care trebuie data acestor fenomene: sa fie vorba într-adevar de contacte cu „vizitatorii din spatiul cosmic”, sau avem de-a face cu întâlniri de o cu totul alta natura, explicate însa conform cu „spiritul veacului”? Acestea sunt întrebarile care îi preocupa pe cercetatorii fenomenului OZN.
Dr. Hynek recunoaste ca îi vine greu sa admita existenta „Întâlnirilor de gradul III”: „Daca nu mi-ar fi teama ca ultragiez integritatea stiintifica, marturisesc ca as fi gata sa omit din toata inima acest capitol al cercetarilor referitoare la OZN- uri” ( The UFO Experience ).
Dar cum scopul Dr. Hynek este acela al obiectivitatii stiintifice, lui îi este imposibil sa ignore multitudinea cazurilor atât de bine documentate ale acestui ciudat fenomen. Dintre cele aproape 1250 de cazuri de întâlniri extraterestre la mica distanta descrise de Dr. Jacques Vallee, 750 mentioneaza aterizarea unei nave spatiale, si mai mult de 300 dintre acestea specifica prezenta „humanoizilor” în interiorul sau în jurul navei; o treime din aceste cazuri sunt documentate de mai multi martori pentru fiecare caz în parte.
Într-unul din cazurile cu „humanoizi” ce a avut loc in noiembrie 1961 în nordul SUA, patru barbati care se întorceau de la vânatoare au observat prabusirea unui obiect în flacari, ce parca era un avion. Când au ajuns la locul „prabusirii” toti au vazut un obiect alungit de forma cilindrica înfipt oblic în pamânt si cu patru figuri, dupa toate aparentele omenesti în jurul lui.
Barbatii s-au deplasat în orasul din apropiere pentru a anunta politia, iar când s-au întors la locul respectiv n-au mai vazut decât niste luminite rosii, obiectul disparând fara a lasa nici un fel de urma, desi terenul era noroios. Dupa ce ofiterul de politie a plecat cuprins de uimire, cei patru au vazut din nou obiectul venind spre sol ca o lumina rosiatica. S-au întors la casele lor cu sentimentul ciudat ca a existat o portiune de timp „pierduta” în timpul noptii.
În ziua urmatoare, unul din cei patru a fost vizitat la lucru de catre mai multi indivizi „cu înfatisare oficiala”, care i-au pus întrebari despre incident si apoi l-au condus acasa în masina lor, cerându-i sa nu dezvaluie nimanui cele întâmplate. Vânatorul a presupus ca respectivii erau anchetatori ai Fortelor Aeriene ale SUA care încearca sa escamoteze existenta vreunei „masini secrete”.
Toti cei patru protagonisti ai întâmplarii au ramas extrem de marcati de pe urma ei si dupa sase ani unul dintre ei s-a simtit obligat sa povesteasca totul unui agent al Trezoreriei Statelor Unite (Edge of Reality ).
Momentele principale ale acestei relatari sunt tipice pentru multe din seria „Întâlnirilor de gradul III”. Un caz usor diferit îl constituie faimoasa „aterizare” OZN de la Kelly, care a fost investigat în amanuntime, atât de politie si de Fortele Aeriene, cât si de cercetatori independenti.
În seara si noaptea de 21 august, 1955, locuitorii unei ferme patru adulti si sapte copii – au avut o întâlnire prelungita cu „umanoizii”.
Fiul cel mare al acestei familii (adolescent) a vazut un obiect zburator „aterizând” în spatele casei. Nu l-a crezut nimeni, însa o ora mai târziu „un omulet” ce emitea o „lumina ciudata” se apropia de casa. Au mai fost vazuti si alti „omuleti” (sau poate aceiasi omuleti care reapareau). Se apropiau invariabil de casa din directia cea mai întunecoasa, si niciodata când luminile erau aprinse ³ .
Doctorul Hynek face distinctie clara între „Întâlnirile de gradul III” si cazurile „indivizilor de legatura” (persoanelor care declara ca au avut contact cu extraterestii (n. tr)). Aceste persoane „de legatura” au deseori întâlniri cu fiinte extraterestre, primesc adesea de la ele „mesaje” pseudo- religioase privind existenta unor fiinte „superior dezvoltate” de pe alte planete care vor veni curând sa „aduca pace pe pamânt”.
Astfel de indivizi sunt mai întotdeauna membri ai unor culte religioase iscate de pe urma fenomenelor extraterestre. Pe de alta parte, „Întâlnirile de gradul III” obisnuite sunt foarte asemanatoare celorlalte tipuri de „întâlniri extraterestre”; ele li se întâmpla unor oameni cu ocupatii similare si prezentând un înalt grad de credibilitate, au loc întotdeauna pe neasteptate si produc întotdeauna un soc, fiind atât de incredibile. „Ocupantii” observati în astfel de situatii, sunt vazuti mai întotdeauna (de obicei de la distante foarte mici) culegând mostre de roca si de sol, cercetând cu interes instalatiile si vehiculele omenesti sau „reparându-si” propriul vehicul de zbor.
Acesti „umanoizi” prezinta caracteristici cu totul neumane: capete foarte mari (care fie nu au ochi deloc fie îi au asezati la mare distanta unul de altul, cu nas foarte mic sau deloc si cu o fanta în loc de gura), picioare foarte subtiri si lipsa gâtului; unii au înaltimea normala a omului, dar altii nu sunt mai înalti de 1m, ca în cazul Kelly din Hopkinsville. Recent s-a compilat un catalog ce însumeaza peste 1000 de „Întâlniri de gradul III” ⁴ .