X

De la 1 martie va fi eliminat TVA-ul pentru cumpărarea de locuințe

Decizie șoc luată de Guvernul Dragnea-Grindeanu. Guvernul Grindeanu va elimina TVA-ul pentru achiziţiile de locuinţe începând cu data de 1 martie, măsură menţionată şi în programul de guvernare, anunță Ziarul Financiar.

Guvernul Grindeanu va elimina TVA-ul pentru achiziţiile de locuinţe începând cu data de 1 martie, măsură menţionată şi în programul de guvernare. Măsura a fost pusă sub semnul întrebării în condiţiile în care bugetul pe anul acesta a fost adoptat cu întârziere, însă aceasta va fi implementată, potrivit unor surse apropiate executivului. Taxa pe Valoarea Adăugată va fi eliminată însă numai pentru imobilele sub 100.000 de euro.Prin eliminarea TVA-ului, preţul apartamentelor şi caselor noi se vor ieftini cu 4,8% pentru cei care se află la prima achiziţie şi cu 16% în cazul celor care sunt la a doua. Momentan TVA de 5% se aplică numai la prima achiziţie, de la a doua urmând a se aplica nivelul de 19%. Astfel, dacă accesul la un al doilea imobil era restricţionat din cauza preţului mai mare, acum cine a făcut deja o achiziţie va putea cumpăra la un preţ mai mic un al doilea sau un al treilea imobil nou, susţinând piaţa construcţiilor.

Categorii
Economic
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.