Patriarhul Rus a declarat că revoluția din 1917 a fost o crimă oribilă și a îndemnat la edificarea unei societăți bazate pe dreptate
CHIȘINĂU, 20 feb — Sputnik. Patriarhul Chiril a numit revoluția din 1917 „o mare crimă”, într-o predică rostită după liturghia ținută la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, îndemnând poporul rus „să edifice o societate baza pentru dreptate”.
În anul 2017 se împlinesc 100 de ani de la revoluția din Rusia. În februarie-martie 1917 a căzut țarismul rus, iar puterea politică a ajuns în mâinile guvernului provizoriu, înlăturat ulterior la 25 octombrie 1917 de bolșevici.
„Revoluția a fost o mare crimă, iar cei care au înșelat poporul, l-au manipulat, care au provocat conflicte, au urmărit cu totul alte scopuri decât cele declarate. A existat o agendă pe care oamenii nici nu și-au imaginat-o”, a spus Patriarhul.
Potrivit lui, fiecare care a participat la revoluție „a devenit victima altor represiuni”. De cele mai dese ori, consideră Patriarhul, revoluționarii au fost cei care „au vărsat sânge, au maltratat și au chinuit”. La distanța de 100 de ani de la revoluție, patriarhul a îndemnat lumea să nu ignore necesitatea conștientizării sensului acelor evenimente, spre a nu permite repetarea lor.
„Din aceste evenimente oribile de acum 100 de ani trebuie să tragem o concluzie importantă: trebuie să răscumpărăm păcatele noastre și ale strămoșilor noștri prin fapte bune. Trebuie să edificăm o societate bună, justă, de unde să eradicăm păcatul din viața personală și socială… Trebuie să observăm suferința aproapelui”, a declarat întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse.